incepe cu v

contemplu verde.
mic si simplu de peste tot,
trecutul se pierde in tot ce e verde.

albinele se imbaiaza in verde
si lor as vrea sa le cant "du-ma acasa mai tramvai"
Ascult verdele lumii si ma mir ca eu insami nu sunt inca verde.

Flori de ciresi

Primul cuvânt pe care l-am rostit a fost Rai, apoi futai. Nimic nu era mai important la noi în casă ca asta. Se adunau bărbații ca la biserică în ziua de Paște, în curtea din spate și o așteptau să vină de la serviciu.

Pe ea o chema de fapt Raimunda. Bunica o striga Rai. Credea cu tărie că într-o zi mama o să își ridice fustele și o să deschidă porțile raiului. Rai avea o cameră doar a ei, acolo își chema oaspeții noaptea. Se întrista când avea prea puțini. Bunica îi spunea Te-ai delasat Răi. Ești tânără. Acum tre’€™ să profiți. Mie mama îmi aducea câte un bănuț în fiecare seară, înainte să adormim. 

 Dia, tre’ să te obișnuiești cu banii. 

 Eu nu vreau bani mami, eu vreau cioco.

  I-am zis lu măta-mare să nu îți mai dea cioco. Cioco îngrașă. 

 Ascultă la mami, tu în viața ta, orice ai face tre’ să adormi în fiecare seară cu capul pe banii tăi. Să îi simți tu, cu mâinile tale, să îi numeri tu și să ți-I fuți tu și nimeni altcineva. 

Uneori venea prost dispusă și începea și îi blesteme “ca sa si-o bage singuri in cur, să rămână fără ea, să li se usuce peste noapte, să îi muște nevestele în somn” și multe altele și apoi venea să mă ia din prag, unde o așteptăm în fiecare zi la ora 17.00, când știam că trebuie să ajungă și mă ducea în camera din spate la televizor. Mă lua în brațe și mă legăna. Fetița mea, fetița mea, nu mai crește. Te roagă mami, nu mai crește. 

 Așa făcea cam o data pe luna, apoi își deschidea sticla de rom, lua o dușcă și începea să îi sune pe rând. Ăia se întorceau cum se întorc câinii când simt mirosul acela ascuțit și uleios. Se întorceau căci le plăcea să fie blestemați. 

 În timpul zilei se ducea la serviciu. Nu știam unde. Când o întrebăm pe bunica îmi zicea că a plecat în Palestina, dar că se întoarce ea, la ora 17.00. Când am împlinit 10 ani am vrut să o urmăresc până la serviciu, dar m-a prins la colțul străzii. Singura data când m-a trosnit. Mi-a înroșit obrazul și m-a trimis acasă, zbierând ca o nebună. Când a ajuns acasă și m-a văzut cu obrazul învinețit a început să plângă. Mi-a zis că îi pare rău. Mi-a zis că cel mai rău lucru pe care poți să îl faci altui om este să atentezi la libertatea lui. Mi-a zis că d-aia nu am tată. Mi-a zis că d-aia nici ea nu mi-e mamă cu adevărat. Numai buni atenta la libertatea noastră. Apoi uitându-se la mine, la sânii mei ce abia înmuguriseră pe sub tricou, la fața mea puțin mai lungă ca a ei și la părul meu creț și întotdeauna încâlcit mi-a zis: Tu crești. N-ai nici o treabă, nici o grijă. Tu crești și atât. 

Mi-am propus atunci să nu mai cresc. Mă îmbrăcam mereu cu hainele vechi, de mi le rupea buni când le prindea, “ca râd vecinii de noi, că și eu și mă-ta ne îmbrăcăm de la mall și tu cu țoale vechi”. 

 Când am făcut 15 ani, mama s-a închis în cameră ei de oaspeți. N-a ieșit de acolo toată ziua. Era cea mai frumoasă femeie din lume. A două zi ne-am întâlnit la bucătărie. Nu mi-a zis nimic. Am primit un cadou de la Buni. Ea mi-a zis că e de la amândouă. Eu știam mai bine. 

 La 15 ani mi-era clar că n-aveam să devin cea mai frumoasă femeie din lume. Nu aveam părul ei drept, negru și lung până la fund, nu aveam gâtul ei subțire și nici ochii ei albăstrii și sânii mici și obraznici. Nu aveam să am niciodată camera ei de oaspeți, deși buni și-ar fi dorit. Deseori îmi povestea de propria-I cameră albastră, cu flori de cireși desenate pe perete și cu oglinzi mari și puf de gască pe noptieră. Fabula și știam asta. Cine mai pomenise flori de cireși pe pereți, în inima Ferentariului? Dar nu o contraziceam niciodată. O lăsam să se întoarcă la camera ei albastră. Eu nu aveam nici o cameră. Eu n-aveam nici prieteni. Aveam un teanc de cărți pe care le ascundeam de buni “prea multă carte la femei prosteste” îmi zicea ea când mă supăram că mi le aruncă și un stilou pe care îl primise mamă de la un oaspete mai aparte. Mi l-a dat mie, că n-avea ce să facă cu el. Vorbeam pe mess cu unul din America. A vrut să mă vadă. I-am zis că nu vreau. Că e mai bine așa. L-am întrebat câți ani are.  Cică 25. Așa mi-am pierdut virginitatea. Pe mess. 

Când veneau oaspeții eu nu mai aveam voie să stau în prag. Trebuia să mă ascund în casă, să nu mă vadă. Lu’ mama îi era teamă să nu îi fur oaspeții cred, sau nu știu exact ce era cu ea, că dacă ieșeam din casă după 18.00 și mă vedea, mă făcea cu ou și cu oțet. Și pe mine și pe buni. 

 Am fost prima din familia mea care a terminat și o facultate. Buni bombănea și blestema cartea lu peste prăjit în fiecare zi. Mama cred că pentru prima dată în viața mea era mândră. Mi-a cumpărat o agendă și mi-a zis “de azi încolo o să îmi programez oaspeții, iar tu ai să îmi ții agenda” Și așa am făcut. Am ajuns să fiu asistenta celei mai cunoscute curve din Ferentari. După câteva luni mi-a venit idea să îi fac o carte de vizită, mai bine să te sune ei, decât noi pe ei.  Mi-a dat dreptate. I-am făcut o carte de vizită lila cu flori de cireși pe ea. Să îi placă și lui buni. Am dat 2 milioane, dar a meritat. Tot cartierul avea cartea de vizită a lui Rai. Tot cartierul mă suna să îi fac loc în agendă. Mama avea două reguli- nu nespălați și nu din clanuri dușmane. Clanul nostru se dușmănea de ani de zile cu clanul Goboreanu. Ne omorâseră unchii și ne injunghiasera frații. Nu ne culcam cu ei, nici măcar pe bani, așa îmi zicea mama.

Într-o seară mi-a povestit o zi din viața ei de adolescentă. Abia deschisese camera de oaspeți. Nu îl aveam pe Bruno. Bruno era câinele nostrum-“ lup alsacian, negru și mare cât un urs. El era dresat să asculte doar de mama. Într-o seară un străin, nu îl știa nimeni s-a prezentat la poartă. L-a refuzat buni din start, părea un nespălat. A încuiat poarta și i-a zis lui mama să încuie și ușa de la camera de oaspeți. În noaptea aceea nespalatul a venit cu încă 3. Au sărit gardul. Au spart ușa de la camera de oaspeți. Buni s-a dus cu cuțitul. Au imobilizat-o instant și au pus-o să se uite la fi-sa, cum era violată. Peste tot. Ea îi mușca și îi blestema. Le-au bătut apoi pe amândouă. La doar două zile poliția i-a găsit pe toți 3 într-un șanț. Legea în Ferentari nu se face pe zi. Așa a apărut și Bruno în curtea noastră. 

 Mi-a zis buni, apoi când am întrebat-o, că pe mama nu o puteam întreba lucruri dintr-astea, nu îmi mai povestea nimic, se retrăgea imediat în carapacea ei, că nu a mai deschis cameră de oaspeți aproape 6 luni în perioada aia. Asta pana l-a cunoscut pe tac’tu. Era un țigan dat dracu. Se purtau cămășile cu guler ridicat și el venea țanțos și o aștepta seara să iasă la plimbare cu Bruno. Nu știu ce îi tot zicea, de se întorcea fericită mereu. I-a zis și de camera de oaspeți, deși știa și el, cum știau toți. El a convins-o să o deschidă. Apoi în două săptămâni a plecat în Italia. Nu s-a mai întors niciodată. Eu m-am bucurat. Mă-ta pentru el ar fi renunțat la tot, îți zic. Suntem proaste noi, pizdele noastre au altă lege. Ele îi miros p-aia ce or să ne aducă copii și apoi înnebunesc, știi cum zici tu numa’ pe moment. 

 Când am împlinit 20 de ani, buni mi-a propus să îmi construiască o cameră a mea, o cameră de oaspeți. Mama nu a vrut. A zis că atunci când o să fie cazul o să mi-o dea pe-a ei. În afară de a fi impresarul mamei mă angajasem la H&M, eram merchandiser. Chiar îmi plăcea. Așa cum era tradiția de ziua mea, mama s-a încuiat în cameră. De atunci n-am mai văzut-o niciodată. La cateva zile dup-aia am vopsit camera de oaspeți albastră și am adus un pictor să deseneze flori de cireși pe pereți.

 

Umbre de primăvară

La umbra mâinii tale drepte se bronzează un nasture. E un nasture de aur pe care îl mestecăm pe rând dimineața, să ne aducă noroc. Are gust de piersică necoaptă.
La umbra mâinii tale stângi stă sânul meu drept. Se întinde încet să îți atingă cotul cu sfârcul mușcat. Se ascunde de sutien, dar în final îl prind.
De la o vreme îți miros mâinile a liliac. Umbrele lor se întipăresc pe umărul meu dimineața.