sâmbătă, 30 martie 2019

drumul tacerii


Crispati si singuri ne vedem de drum. Ne incercam privirile spre stele. Ne avantam cu greu spre soselele de aur ale societatii moderne si ne trezim intr-un pod incuiat, in care anii nu se sting, in care tigarile sunt permise, in care plusurile danseaza dansul ursilor de catifea.
Crispati si desculti ne vedem de drum. Purtam cei mai noi newbalance, cele mai cool accesorii, cele mai indraznete figuri ne privesc din oglinda. Uitam cum alergam prin gradina bunicii, spre cel mai inalt copac din lume, pe care il mangaiam si caruia ii vorbeam in fiecare primavara. Un prieten bun. Copacul ne vorbea si el. Ne spunea secretele pierdute de mult ale lui May, primul copac din lume. Primul copac ce putea sa se si miste, ce mergea pe drumul lui si intr-o zi s-a uitat in jur si a decis sa stea.
Si pe la 15 ani le-am strans intr-o coada impletita si le-am dat la spate pe toate, cele 77 de secrete impartasite. Si pe la 20 de ani le-am cules de pe jos si le-am pus intr-un bol peste care am lasat sa curga apa rece de la cismeua bunicii. In anul in care cineva a decis sa taie copacul. Iar noi nu ne-am opus. Noi am tacut.
Crispati si incuiati ne vedem de drum. In talpa ne-am incuiat visele. In talpa ne gadila din cand in cand, mai ales cand aud muzica folk. Visele, asa sunt ele, sensibile la Andries.
Crispati si plecati ne vedem de drum. Plecati de la mijloc in jos, ca sa trecem pe sub copacii mici, caci intre timp nu mai cresc copacii inalti, cum era ciresul din curtea bunicii. Sau poate noi suntem cei ce nu mai sunt. Caci ne vedem de drum. De drumul tacerii. De curaj taiat din radacini.  

Nod


Port in stomac noduri inchegate ale celor de ieri
Ale celor dinaintea mea
Port in stomac curiozitatea nefireasca a firii
A firii mele de maine
Port in stomac un amalgam de sentimente corupte
Si din cand in cand cu un creion de ceara
Destind nodurile. Sa fie loc si pentru mine, de maine.

luni, 11 martie 2019

ploaia

Ritmic si clar un ton de ocupat 
Un numar ce incearca sa se dezvaluie pe sine
Un numar dintr-o ierarhie secundara
Un numar de la capatul randului de ieri
Ce se comunica in sedinte de luni dimineata
Ce se uita cum se iese pe usa din spate, 
Ce se infiripeaza intre chipuri de aluminiu
Intre vorbe dulci, dar si vorbe mai dure, 
intre timpi pierduti 
Intre conversatii aleatoare
Intre linistea de dinainte si ploaia din aceeasi seara. 
Ploaia care sterge numerele de pe asfalt
Ploaia care invata sa cante 
Ploaia care se lasa asteptata 
In ierarhiile secundare ale numerelor prime 
Ale functiilor nestemate, ale singularitatilor exprimate 
Ale secretelor cainilor pierduti de mult, 
Ale nesigurantelor dintre birouri apropiate 
Ale figurilor de luni dimineata 
Ale secventelor din filmele vechi, recitate si uitate 
Ploaia si numarul ce se construieste pe sine 
asa se incepe saptamana bine.