Am luat căruța
lu' socră-miu și am
plecat pe la 16.00 așa, că până ajungeam în sat ne lua vreo 4 ore de mers.
Petrică a tras un pui de somn și eu am stat la taclale cu Ion. Mare om Ion a lu' Borogan, bărbat frumos cu
umeri lați și cu dinți ca de cal. Erau legende în cartier că putea să prindă în gură, în dinți o masă cu patru
picioare și să o și ridice Era un bărbat
bine făcut la cei 24 de ani ai lui și se hotărâse să se însoare. Îi căzuse cu tronc Gheorghița, prietena mea din
satul în care mă născusem. Sinceră să fiu nu prea am înțeles de ce. Gheorghița
era tăcută și nu îi prea plăcea lumea, nu îi plăcea nici dansul și nici
rochiile frumoase. Ea era numai cu munca. Nici învățată nu era că n-o lăsase
taică-su Bațoiu să învețe, zicea că nu îi face bine la piele. Adevărul e de ce
să mânii pe Dumnezeu, avea Gheorghița o piele frumoasă, măslinie și niște ochi
negri și mari de uneori dacă te uitai atent în ei aveai senzația că se deschide
irisul ca o gură de rechin și urmează să te înhațe. Pe mine mă speria, dar se
pare că pe bărbați nu, pe Ion sigur nu, pe bărbatul ăsta nu l-ar speria nimic. Ah ce mi-aș dori să fi semănat și Petrică
cu el. Sunt ei prieteni de copii, căci vorba aceea au supt de la același piept,
tanti Mărioara l-a crescut pe Petre că și cum ar fi fost al ei, însă bărbați
mai diferiți nici că s-a pomenit, unu-i zi altu-i noapte și necazu-mi-e că-l meu e noapte. Petrică a fost mereu bolnăvicios și slăbănog,
pe cand Ion nu cred să fii fost vreo zi în viața lui bolnav. Petrică e calm, pe
când Ion când se enervează nimic nu îi stă în cale, cred că e în stare să facă
moarte de om și ar putea cu ușurință, la ce bărbat este.
N-a durat mult călătoria. Nu-l văzusem
niciodată așa, era emoționat. Aveam planul bine făcut
« Marițo te luăm cu noi, dar tre' să ai grijă de Gheorghița,
să nu țipe, să nu ne dea de gol » « Mă Petrică, zici că mă cunoști de ieri de
azi, nu le rezolvă Marița a ta pe toate ? Las pe mine.»
Urma să o luăm prin surprindere când bătrânii
se duceau la culcare. Dansul se ținea în centrul satului Fundul Părului, chiar
lângă curtea lui Bațoiu, primarul și colac peste pupăză tocmai tată-su
Gheorghiței. După ora 9 bătrânii satului se duceau la culcare și noi fetele mai
aveam voie jumătate de oră să stăm, poate totuși ne făceam cu un bărbat bun,
dar dup-aia mamele și mătușile veneau să ne cheme în casă, să nu radă lumea. Eu
trebuia să o chem pe Gheorghița în vale, unde bărbații așteptau cu căruța
pregătită. Așa a și fost. Tot timpul dansului Bațoiu și alți doi de la
primărie, stătuseră pe scaun, rezemați de gard, cu pipele lor pregătite și privind
flăcăii și fetele satului. Erau fete frumoase în satul meu, doar
eu știu bine, că de acolo mă trag și eu. Se făcuse ceasul 9,20 când în sfârșit
am putut să o chem pe Gheorghița în vale. Ea, fată cuminte cum era, nu vroia să
vina, după ce m-am tot rugat, s-a învoit pentru 10 minute, că dup-aia știa ce
pățea dacă nu era la timp acasă, doar era fata primarului.
Când am ajuns în
vale și a văzut căruța și mai ales l-a văzut pe Ion zâmbind, zici că a apucat-o zbâțul și și-a ridicat fustele și a luat-o la
fugă înspre deal țipând de mama focului. Ion a
ajuns-o din trei mișcări, a săltat-o ca pe un copil pe umărul lui și
apoi a suit-o în căruță. Între timp Bațoiu fusese anunțat de niște muieri de
prin sat că o auziseră pe Gheorghița țipând, și-a luat pușca și a venit în fugă
după noi. Era săracul Bațoiu încă în izmene, dar și ăsta, bărbat adevărat. Nu
îi tremura mână pe ditamai pușca aia de vânătoare. A tras un foc de avertizare
zbierând » Borogane, Borogane,
întoarce-te băiete, de nu îți pun mațele la borcane. Toată iarna mă încălzesc
și nici gând să te lovesc, doar un foc am să trag și ești lat la mine în prag.»
Așa era Bațoiu ăsta, toată lumea în sat îl știa pentru talentul lui de a vorbi
în rime, mai ales când îl suparaseși cu ceva.
Începusem să mă tem, mă codeam și îl rugam pe Petrică să oprim, dar
Petrică nu ieșea din vorba lu Ion. Dacă Ion ne-a zis "aleargă caii ăștia
până și-or scoate sufletul pe drum", păi Petrică și cu mine, forțată mai
mult, am început să îi alergăm. Bațoiu a mai tras un foc. L-a lovit pe Petrică
al meu în picior. Petrică zbiera, eu plângeam pe lângă el, înnebunită, în
căruță, îl luasem pe Ion de mână și îl rugam, îl imploram să oprească, dar
nimica. N-a vrut el și n-a vrut. Petrică cu ultimele puteri înainte să leșine
mi-a zis « Taci femeie, taci » că normal doar așa știe el să îmi vorbească, mie
femeie cum n-ar fi trebuit vreodată să vadă el, dar asta e altă poveste.
Parcă îl văd
aievea pe Ion cum cu o mână o ținea pe Gheorghița care îl mușca și se tot zvârcolea, deși
apucase să o lege, cu o mână conducea căruța. Eu îl rugasem să ne oprim la
spital acolo lângă piața Ferentari. Nici gând, ne-am dus direct acasă la tanti
Mărioara. Femeia cu mintea acasă și-a dat seama imediat despre ce e vorba. A
dus-o pe Gheorghița în casă, a dezlegat-o și i-a dat apă, dar Gheorghița nu mai
reacționa, era ca moartă. A încuiat-o apoi în cameră cu sora lu’ Ion, Ana, care se temea de singurătate și
întuneric așa că a fost
foarte fericită să aibă o tovarășa de vorbă, asta până când și-a dat seama că
Gheorghița n-avea de gând să scoată un sunet. Se zice că a vorbit după ce a
luat-o Ion prima data. Atunci și-a dat seama că nu mai are nici o scăpare. Avea
să fie nevasta lui Ion Borogan.
Așa o fi vrut Dumnezeu, nici eu și nici ea nu
știam de ce ar vrea Dumnezeu așa ceva, dar cine suntem noi să punem întrebări
dintr-astea ? Petrică ? Pe Petrica l-a
făcut bine tanti Mărioara. Bine atât cât se poate că până în ziua de azi mai
șchioapătă cu piciorul ăla. Îi place să povestească el întâmplarea, dar niciodată
nu o zice cum trebuie și tot eu săraca de mine, trebuie să o spun de la capăt
ca să înțeleagă tot omul ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu