Cuantumul 23

Igor a avut o mamă care şi‑a tăiat sfârcurile când l-a născut – ca să nu-l alăpteze.  Pe atunci familia Ivanovici trăia în Cuantumul 23, exact la intersecția dintre cele două  emisfere ale creierului unui uriaș pe care îl porecliseră Teranul.  Cuantumul 23 era foarte populat, supra-aglomerat, căci era cel mai bun loc de trăit cu ieșire la Marea Roz și cu intrare în Munții Vezuvii de la baza cărora își luau înțelepciunea din izvoarele sfinte, prin niște cabluri imense care o transportau direct în locuințele lor, în şeminee. Mama Ivanovici era doar una din femeile tradiționaliste ale Cuantumului, ce își tăiau sfârcurile după fiecare naștere, de teamă ca vor fii tentate să îsi alăpteze copii. Pentru ele era o chestiune de onoare să își taie sfârcurile roz deodată fără milă reprezenta primul sacrificiu pe care ele îl făceau pentru copii lor, pentru puterea pe care trebuiau să o dobândească singuri. Nu vroia nimeni să aibă copii slabi. Ori copii puternici, ori deloc. Familia Ivanovici se trăgea dintr-un lung lanț de tradiționaliști ce după spusele mamei Ivanovici ținuseră în picioare cuantumul ani și ani de zile. Prin anii 20 ai Teranului, fuseseră invadati de o alta rasă, venită de prin sud, auzise Mama Ivanovici de o zonă care se cutremura de 5-6 ori pe zi, undeva sub capul teranului. Parese că populatia de acolo a migrat natural spre nord, însă nu înseamnă ca aveau vreun drept sau că au fost bine primiți. Din contră. Și-au organizat cuantumiștii vechi versus cuantumiștii noi o olimpiadă. Chiar Mama Ivanovici, fiind femeie și atât de respectată printre cuantumiștii vechi a propus obiectul olimpiadei. Și s-a tot gândit mama Ivanovici la ce erau ei cel mai buni, căci așa excelau în ridicatul copiilor in spate, în bobârnace din al 8-lea deget de la piciorul stâng și în tras cu praștia. Cei mai buni trăgatori erau de prin cuantum, dar nu se putea să fie asta, trasul cu prastia, pentru că cine putea garanta că progresiștii ăștia nu se antrenaseră, acolo sub cap, de-alungul celor 20 de ani? Si așa au ajuns la Olimpiada trasului cu saliva. Se puneau la linia de start, trei cuantumisti  vechi și trei cuantumiști noi și aveau țintele fix înaintea lor, la 5 m. Își luau avânt și trăgeau. A fost egal și au trebuit să cadă la pace. Noii cuantumiști urmau să traiasca printre vechii locatari. 

Lovitura grea pentru Mama Ivanovici, care pe vremea aceea era lăuză, tocmai îl născuse pe Gheorgos, chiar înainte de Olimpiadă, pe malul Mării Roz. Îl născuse natural, asa cum năsteau toate femeile din familia ei, alesese să îl poarte in zona cefei, căci i se paruse ei ca era o zona prielnică pentru un băiat. Era una din femeile acelea ce știau imediat ce o sa aibă. Ca sa își lase ceafa să i se umfle a trebuit să își coboare capul între sâni, orientat spre pamânt astfel Gheorgos creștea cu fața la cele doua luni. Femeile cuantumului puteau să aleagă unde să își dezvolte copii, cât sunt înauntru lor. Pe Igor pe care îl făcuse târziu, după ce crescuse 3 băieți și îi murisera 2 fete, pe mezin alesese să îl pastreze în piciorul 3 să fie puternic și rezistent cum se putea ea mândri de piciorul ei cel mai bun. Când l-a nascut i-a trecut prin cap să îi scoată ochii, căci era o legenda in cuantum despre copii care se nașteau acolo, în peștera Munților Vezuvi, înspre emisfera stânga, semn că va fii un mare cuantumist și ca mare cuantumist nu va avea nevoie de ochi, va simți lumea altfel. N-a lasat-o bărbată-su, mai pămpălau așa de felul lui, bun bun cuantumist cu picioare multe și suflet mare, dar ochi spălaciți nu galben pur ca ai ei. A cedat. I-a lăsat ochii, dar si-a taiat degraba sfârcurile. 

După ce toată ziua trăbăluia prin Cuantum, să agite cuantumiștii vechi împotriva celor noi, să ceara aprobări pentru o noua Olimpiadă, caci Mama Ivanovici niciodată nu acceptase într-u totul venirea acestor progresiști în Cuantum, nu acceptase egalul, căci un Ivanovici descoperise Cuantumul, un Ivanovici trebuia să îl salveze de nepuricioșii aciuiați cu picioare puține și cu ochi albaștri sau violeți.  

Obosita adormea cu Igor la picioare, care țipa. Când mama Ivanovici adormea, Gheorgos îl lua în brațe și îl ducea lângă Marea Roz ; doar valurile păreau să îl liniștească și Igor reușea în sfârşit să adoarmă. 

În Marea Roz se scăldau cu rândul o data la două săptămâni, în ordine alfabetică- ABC o data, apoi DEF etc, iar rândul Ivanovicilor  venea o data cu G și H, numa’ familii deocheate, cu vederi liberale,  auzi « skinny deeping » și alte nebunii. Mama Ivanovici își făcea o cruce până în pământ, scuipa de două ori în piept și își mișca nasul a purcel ori în sus, ori în dreapta.

Într-o seară, când era chiar vremea scăldatului GHI, dar mama Ivanovici refuza să îi lase să se ducă la scăldat o data cu G și I, familia Giros tocmai se scălda în lumina celor 3 lune albastre și chiar păreau să se prostească. Gheorgos nu mai văzuse așa ceva. Copii se stropeau bine unul pe altul, râzând apoi se scufundau și reveneau la suprafață tot zâmbind și strigându-se unul pe altul și dacă vreunul nu reacționa începeau să se jignească, iar mama Giros râdea de se prapadea «  Hai Vio, și tu. Nu fii fricos. Ah e clar, ești un papă-lapte, n-ai sânge în instalație/ Care instalație bă prăpăditule? întreba Vio mezinul supărat că alt răspuns mai bun nu îi venea niciodată. Nu mai vorbesc cu voi și nici nu mă mai scald cu voi. Hai Vio, nu fii fricos ,mamă noi Girosii suntem multe, dar fricoși nu»  Gheorgos care avea pe atunci vreo 16 ani, se încordă când o zări pe mama Giros. 

Mama Ivanovici, nu îi lăsa să se apropie de G și H «Progresisti nu sunt o influența bună pentru voi, voi trebuie să stați pe lângă ai voștri » Se referea la rudele Ivanovici. Toți semănau între ei și toți semănau cu mama Ivanovici, mari în șolduri, mici în urechi, plini de păreri conformiste și foarte hotărâți. Gheorgos era fascinat de mama Giros.  În anii ce au urmat când prietenii îl întrebau care fusese marea lui dragoste "eh  m-am îndrăgostit la malul Mării Roz, dar degeaba, nu avea urechile îndeajuns de mici pentru mama". În seara aceea când Igor era doar un bebeluș, Gheorgos și-a luat inima în dinți și s-a aruncat cu Igor în brațe, în valuri. Mama Giros s-a minunat la vederea celor doi fraţi cu ochii de aur și cu urechile mici. Igor imediat a început să radă. Mama Giros s-a apropiat de cei doi, zâmbind l-a luat pe Igor în brațe și a apropiat bebelușul  de sânul ei. Igor a găsit numai decât sfârcul mare și cărnos.  Și-a înfipt gingiile în el fără milă și a tras din el șeva. Din acea zi a fost singurul Ivanovici cu ochii albaștri, frații și mama lui având ochii galbeni și sticloși.  Un Ivanovici diferit. Un Ivanovici progresist. Dacă mama Ivanovici ar fi știut, ar fi făcut moarte de Gheorgos, cu mâna ei, degeaba își tăia ea sfârcurile care creșteau după fiecare naștere la loc ? Degeaba se chinuia ea să crească Ivanovici adevărați, când prin Igor trecea acum sevă de Giros? Gheorgos tremura doar la gândul ăsta. Nimeni n-avea să știe vreodată secretul lui Igor, nici măcar Igor.