Instrumentul

Mai avea două stații de autobuz. Stătea fix pe roată și simțea cum instrumentul pe care îl purta înăuntrul ei se mișca și el o data cu roata autobuzului. Îi era teamă să nu leșine acolo și să o prindă. Cu orice pret trebuia să ajungă acasă. Mai bine să moară acasă decât în pușcarie.

N-a mai putut și s-a dat jos la prima. A mers pe jos până la alimentara de la Șura Mare. A trecut pe lângă o biserică. S-a închinat repede, așa cum învățase să se închine. Nu sta prea mult în fața bisercii fetițo, atragi atenția. Așa îi zicea mătușa Ana.  Se gândea la sângele ce îi pătrundea fără milă chiloții albi din bumbac și speră să nu își păteze atât de repede pantalonii. Instrumentul se mișcase. Se prăbuși în genunchi. Bine că era 12.00 și nu prea era lume pe stradă. Instrumentul a revenit la locul lui. Era totul bine momentan. S-a ridicat și a mai mers câțiva metri.  Pe stradă, s-a întâlnit cu tanti Tanța. Era la poartă ca de obicei. Nu avea copii, nici măcar un câine nu avea. Era ea și pisica Shiba. A salutat-o repede din cap și a intrat în curte. Nu era singură acasă. "O doamne să nu fie mama acasă te rog” S-a dus la baie și-a luat un lighean și s-a încuiat în dormitor.  Gelu tocmai venise de la cursurile de ospătar. A bătut insistent la ușă până când ea i-a deschis.  Între timp reușise să își scoată instrumentul. Când a văzut-o în cămașa de noapte cu prosoapele pline de sânge sub ea și cu ligheanul lângă pat a vrut să sune imediat la spital. Nu l-a lăsat. Atunci o sun pe mama. Nu. Nu vreau să știe mama asta. Știi ce ar face. Știi ce și-ar face dacă ar afla. Îl sun pe el. Trebuie să fie și el aici. E și treaba lui. Mihai, alo Mihai, vino repede. E vorba de Cristina. Nu pot să îți spun la telefon. Te așteptăm acasă.   

În juma de oră era aproape gata. Atunci a ajuns și el. Gelu stătea lângă ea și tremura.  Când a intrat în dormitor Cristina i-a zâmbit. Ce faci Mihai? Nu trebuia să vii. Cum să nu? Trebuia să mă chemi mai de mult. Trebuia să îmi spui ce ai de gând.  Vrei să mori? Știi că poți să mori, nu? Cristina își pierdu pentru moment cunostiinta. Gelu o stropi cu puțină apa pe față și îi dădu cu oțet pe la nas.  Mihai nu mai zicea nimic.  Mihai du te rog ligheanul la baie. Aruncă tot din el și fi sigur că se duce. Nu vreau să vadă mama. Abia atunci observă și Mihai ligheanul și conținutul lui. Era sânge, mult sânge și o substanță albă, părea lipicioasă. Ființa din lighean părea un mic extraterestru, cel puțin așa cum își imaginase Mihai extratereștrii. Avea capul foarte mare și un trup mic. Fusese în pântecul Cristinei și și-l imaginase copil. Ar fi semănat cu ea. Se apleca și luă ligheanul. Un miros înțepător îi tăie respirația. Cu greu a reușit să arunce sângele și fetusul în wc. A tras apa peste cel ce putea să îi poarte numele. A tras apa cu hotărâre, hotărârea ei. 

Cineva sună la ușă. Miliția.