Elefantul cautarii

In camera in care am pasit 

era un elefant 

semana cu elefantul de pe bratul meu drept

Idu il cheama, speranta intr-o limba straina si complicata.

Elefantul speranta nu era nici timid si nici ridicol

tot dadea semne ca noi toti trei suntem prea mici pentru camera aia 

tot se intindea spre fereastra

tot te gadila fara sa stie daca te gadili, sau nu

elefantul avea propria viata si pe masura ce zilele treceau, lua proportii. 

Nu manca mult, nici nu s-ar fi putut, dar ce manca, sau cum manca, orientat spre mine si cu trompa intoarsa la tine, ei bine il facea sa ia proportii. 

Noi amandoi, eram constienti ca e, dar nu il vedeam prea bine, de fapt preferam sa nu il vedem, abia ne vedeam unul pe altul. Am preferat sa il lasam in umbra, am preferat sa il ignoram.  

Sa scoti un elefant de proportii dintr-o camera la bloc e aproape inimaginabil, ridicol si supremul chin.

Totusi intr-una din zile revenind singura in camera am observat ca de parul meu blond s-a atasat chiar el, elefantul. 

Dupa ce m-am tuns, elefantul mi-a mancat incantat jumatate din par, jumatate a tinut-o pentru mai tarziu. 

M-am intors intr-o zi iar in camera aceea, cautandu-te, caci era o camera a cautarii, iar elefantul nu mai era. 

Se instalase in masina ta, hotarat sa vina cu tine. Cand l-ai vazut, m-ai chemat sa il mutam. Cum sa pleci in lume in continuare cu un elefant in dreapta ta? 

L-am mutat iar in camera cautarii. Devenise agitat ca un copil de trei ani inainte de gradinita. 

Il tineam din ce in ce mai aproape caci observasem ca nu mai poate sta. Il simteam cum ma simteam si pe mine si cum credeam ca te simt pe tine. 

Intr-o zi am decis sa nu te mai caut, pur si simplu sa te chem. 

Nu ai raspuns chemarii mele. 

Am decis sa iti scriu 

Nu ai scris inapoi 

iar eu si elefantul am fost tristi 

dar niciodata cu adevarat deznadajduiti, 

caci elefantul Speranta imi devenise consilier. 

Am decis sa te sun. 

M-ai sunat, insa dupa un timp langa telefon se simtea elefantul. 

simteam atat de multe din aproape nimic incat elefantul incepuse sa le infulece una cate una, simtirile acestea. 

Elefantul nu mai putea fi scos nici pe fereastra, nici pe usa si era aproape o minune ca de la etajul 3 nu se scutura cu totul blocul.  

Intr-o zi stiind ca urma sa ma mut si nu vom mai fi colegi de apartament mi-ai zis in soapta- o tinem asa pana se inchide usa dupa tine. 

Eu eram trista, plina de speranta si de iubire si mai ales foarte confuza. 

Niciodata nu ai mangaiat elefantul, l-ai evitat cat ai putut, dar cand imi vorbeai simteam emotie, cand ma priveai, cand erai in camera aia cu mine, intr-un fel sau altul erai prezent cu adevarat. 

Intr-una din zile nu am mai putut retine elefantul. 

Idu si-a dat drumul sa alunece ca intr-un roller coaster pe vasul de toaleta, s-a murdarit pana in dinti si a daramat camera cautarii. M-a trezit din somn si m-a pus pe spatele lui. Tropaind te-a gasit repede intr-un oras strain, stand separat. Privind de la departare. Dorind sa nu iti doresti si nedorind pana la urma cu siguranta nimic de la mine, cu atat mai putin de la un elefant de dimensiuni patriarhale. 

Idu a baut whisky cu tine. 

Apoi ametit si plin de viata nu a vrut la culcare. 

Apoi s-a asigurat ca nici o camera a cautarii tale nu va mai fii deschisa de mine. 

iar eu am adormit la 3 asteptand cu ultima bruma de speranta si cu ochii plini de lacrimi de elefant.

iar tu probabil esti trist cu un layer de furie si probabil nu intelegi de unde a aparut elefantul ala, care a incercat sa te destabilizeze? Si de ce l-am adus si de ce n-am putut sa mai astept pana ma mut, sa fie totul decent si sa incuiem camera cautarii cu elefantul ala sau ce o fi fost cu totul acolo inauntru?

Asa cum fac oamenii rationali si maturi.