Unchanged Change

Change is imminent. It is that force that drives societies; that makes things that used to be impossible, now possible.

Change is strange because, actually is not real. It does not work it self out, it does not transform and it is something new only at first- then change becomes the rule so it is not change anymore

Change is only artificial. Is drawn by hope, sometimes with effort, sometimes without.

Although it is "prayed for" - We just need a change... We need to change the way we think, the way we act, the way we are... When it is here, change is scary and I don't know a single person that reacts natural and positive to change. We don't like change, at least at first. We have this inner inertia that makes us live through it. Survive it.

Change is the hardest thing we do and it is not real. People change only a little, they mature, they adapt, but real inner change is just a myth. Some of my high school friends would say- you that always were the optimist one, the one that is enthusiastic about everything new...you don't really believe in change?

The duality in a person is always there  a bad person can do good things, and a good person can do bad things. This is the gray in life. There is no good or bad, there is only this human touch that is both.

Change is imminent because we need it. We need to think there is more to it. So we try and sometimes we succeed.

We go far away from that poor neighborhood that we used to live in, we hire babysitters for our babies, we go shopping in Milan, and we play sports.

We think of all the things we can still do. We plan but behind all this...behind it, there is that fear, that maybe someday you'll be forced to go back to that poor neighborhood, cause all has change except us. We still are the same, minus maybe some hair, or some extra weight... and some new knowledge about a specific are of expertise that helped us get here, at this point in time.

People at their core do not change. They try to change the environment, and sometimes succeed, but change remains artificial. We need it. So it is ours to provide.

source: dreamstime

 

 Do change something tomorrow. It's good exercise. 

Spirit Romanesc in Avion

Eram 3...in avion in drum spre casa: un italian si un roman si eu pozitionata strategic la geam. Amandoi pareau mosuleti simpatici, zambareti si foarte politicosi.

Cum de fiecare data cand ma urc in avion mami ma cearta daca nu ii dau mesaj cand urc si cand cobor, sa fie ea sigura... sincer nu prea inteleg de ce, dar asta e o alta discutie. In orice caz eu butonam telefonul si mosuletul din dreapta mea, il vom numi romanu' se intoarce spre mine si politicos ma intreaba, "Nu va suparati domnisoara, acesta e un telefon cu tableta?" I-am raspuns si am zambit si mi-am zis ca sunt poate cea mai atehnica persoana de varsta mea...sper sa nu ma intrebe detalii despre ce face telul meu...caci spre rusinea mea si "groaza" prietenelor mele nu il folosesc pentru mai mult de strictul necesar.

Apoi romanu' si-a indreptat atentia catre mosuletul ce statea langa culoar. Cred ca in 10 minute, italianu' si eu normal stiam toata viata romanului. Ce am uitat sa specific este ca romanul nostru nu vorbea italiana. Stia niste cuvinte simple pe care la folosea strategic si creativ chiar as putea spune, in conversatie. El vorbea cu italianul, care nu stia romana in romana.

Primul lucru pe care l-a facut, ca orice bunic care se respecta- ne-a povestit despre nepoteii lui- avea 3 din partea baiatului si pe Margot, (care banuiesc eu ca era preferata lui) din partea fetei. Fata s-a casatorit cu un brazilian, care no era ""nero", no... era mulatri.. La filla a mostenit ochii lui si parul lui, dar pielea...pielea e bianca. Spuse romanul cu o usurare in glas. Am aflat ca sotia lui se operase de cancer la sanul stang, ca avea un tata de 90 si ceva de ani, care avea o menajera pe care o angajase el... "Devo pagare... dar e corecta."

Cel mai simpatic a fost cand si-au spus varstele- Cuanti ani tieni? (intreaba romanu' usor timorat). Italianu raspunde 68, Romanu' fericit ca e mai tanar declara- ah eu am 66 chiar acum in Noiembrie implinesc. Italianul spune, de fapt si eu implinesc 68 in august. Erau incantati ca se intelegeau si facusera cunostinta.

Romanu' nostru era tot imbracat in negru, iar in maini avea o carticica de rugaciuni, un mini notebook si un pix. Am aflat curand ca nu ii placeau evreii, negrii si homosexualii. Am aflat si ca sotia lui era matematiciana si vorbea foarte bine italiana.

Am aflat ca romanu' facuse Liceul de Arte si apoi Facultatea de Arte. Tatal sau fusese pictor, iar el a devenit pictor de fresca in biserici...manastiri. Asa se explica poate referirea constanta la Dumnezeu. Cand ne-am inaltat i-a zis Italianului foarte serios. Ahora...Dio nos guarda en sus manos- mai in italiana decat sunt eu in stare sa reproduc...

La un moment dat, nefiind implicata in discutie m-am cufundat in propriile ganduri insa am revenit rapid, caci amandoi erau entuziasmati ca doi copii si desenau pe notebook. " No... era metano, stii.. metal cel mai puternic metal... Italianul... nu stiu exact ce zicea, pana la urma am inteles ca zicea ca el stie metalul asta, dar romanu' l-a lamurit repede ca n-are cum sa il cunoasca mai bine ca el.... el il folosise in munca lui. Atat i-a trebuit Italianului si mie de altfel caci am invatat toate metodele prin care se fac Vitraliile si sunt 3 din care 2 sunt foarte foarte speciale si iti trebuie niste materiale foarte "spetiale".

Cand italianul indraznea saracul sa mai zica si el ceva... romanu' batranel ii spunea...stai ca n-am terminat si il lua iar cu tehnicile... si parea enervat cand italianul nu intelegea exact despre ce tehnica e vorba...se mai uita la mine sperand ca eu stiu sa explic mai bine... in italiana. L-am lamurit ca nu stiu o boaba italiana. Parea foarte dezamagit de domnisoara asta tanara din stanga lui... Ce o fi si cu generatia asta noua?

Concluzia discutiei fiind ironica... eu nu m-am putut abtine si am schitat un zambet larg - Romanu' ii intinde mana italianului spre a da noroc de la revedere si ii spune- Mia a fato un grande piacere. Italianu' daca scosese maxim 40 de cuvinte... de-a lungul discutiei...era bine.

Ma gandeam la sotia lui. Ma gandeam ca probabil ca se iubisera mult... si ca acum depindeau unul de celalalt si tineau enorm unul la celalalt. Eram sigura de un lucru- ea vorbea putin.

Mi-a placut de mosuletul acesta. Purta in sine exemplificarea clara a spiritului romanesc. Vorbim mult si vorbim multe, facem cu pasiune ceea ce facem (daca n-a explicat metodele de realizare a vitraliului...n-am inteles eu in romana... ma intreb italianu' saracu ce a inteles) si ne raportam la noi prin familia noastra. Firesc.
 

Cuvinte de ziar

Cuvintele noastre se dueleaza intr-un ziar vechi.

Se insinueaza din coltul din stanga al paginii, se pierd usor in centru si revin cu toata forta in dreapta spre a termina marea batalie a fiecarei zi.

Cuvintele noastre sunt prea mici pentru o revista, dar si-au facut culcusul intr-un ziar de gazeta. Apar din cand in cand pe neasteptate si par suprinse sa ne vada si pe noi acolo.

Cuvintele noastre sunt pline de ele si uita si sursa
Si uneori uita pana si scopul.

Sunt cuvinte scrijolite...imprimate...sunt cuvinte ce isi pastreaza forma, dar isi pierd continutul.

Se dezlipesc absente si se usuca incet.

Ajung uneori chiar sa se piarda intre randuri. Ziarul nu mai e de actualitate. E de pastrat pentru impachetat lucruri sensibile in cuvinte usoare.

de la revedere

Cum iti dai seama ca ai cunoscut un om deosebit?

E simplu...cand il imbratisezi de la revedere si nu esti sigur cand anume ai sa il mai vezi... ai o senzatie in burtica... si ti se pare ca pierzi ceva important. In momentul acela poti fii sigur ca intr-adevar pierzi ceva important. Nu pierzi omul, caci il poti revedea, dar pierzi potentialele amintiri de impartasit cu acel om.

Cand cunosti un om intr-un timp atat de scurt...sau cel putin il anticipezi... si il placi cu adevarat... well this may turn out to be friendship...

Sau cel putin...sa fie o referinta despre tine insati si cum vrei tu sa evoluezi.

Sunt oameni care stau drepti si altii care se indoaie, dar sunt putini care stau drepti chiar si cand par ca se indoaie.

Ce am invatat eu de la omul deosebit de la care mi-am luat la revedere azi? Am invatat ca scopul tau e cel mai important si trebuie sa inveti sa gasesti calea cea mai simpla de a-l atinge, fara sa ranesti, sa jignesti sau sa te strofoci excesiv. Trebuie pur si simplu sa nu presupui. Trebuie sa stii.

Cu drag, la revedere, cu drag, multumesc, cu drag ne vom revedea,

După Nimic

Treceam prin pasaj la Unirea pe la 14.30 într-o sâmbătă, când un moșuleț cu bărba albă și ochelari mi-a atras atenția. Își luase scăunelul de pescuit și îl pozitionase strategic în lateralul tarabei sale. Tacticos se mișca în scaun. Până la urmă s-a hotărât la poziția “gamba peste genunchi”. Am zâmbit. Era pus pe fapte mari. 

       -  Auzi Georgică, cum fuse ieri?

 Georgică, vecinul grăsuț cu un strop de mustață își aranja taraba, își punea marfa cât mai la vedere și apoi o mai aranja puțin. Tot timpul își mișca mâinile. M-am gândit că poate nu reușea să le potolească. 

 -   Cum să fie? Slăbuț

 -   Nu mă nu, nu la asta mă refeream. Nu la bani. Ce ai făcut ieri? După?

 -    După? păi am vrut să mă tund, dar nu m-am tuns. Da’ știu că ziceai tu că vrei să te tunzi. De ce nu te-ai mai tuns? Dacă te tunzi îmi zici și mie. Și apoi ce să fac? M-am uitat la televizor la Realitatea, au zis ăștia că iar vine viscolul.

 -     Eh nah, nu mai spune.Dacă au zis. Așa o fi. Și zi Georgică azi ce faci după? 

 -     Păi n-ai auzit? Mă tund La Magdalena, chiar pe Lotrioara stă, la doi pași de noi. Și mă uit la Realitatea. E emisiunea aia cu Turcescu. Băiat deștept îți zic, deștept de pute. 

 -    Pute pute. Și după? 

 -    Cum după? Ce e după? După emisiune? Cum ce fac după emisiune? Ce te-a apucat? Auzi după emisiunea  lu' Turcescu. Georgica isi dadu ochii peste cap. Da' io ca io, da' tu ce faci după? 

 -   Ce să fac? Nu ziceai că mergem La Magdalena? 

 -   Păi mergem, dacă zici să mergem.

-     Numa’ zi-mi - cât costă?

-      Eh ce crezi tunde bine fata, tarifele sunt mari zise Georgica

 -     Of cum îi viața asta. Când eram eu flăcău, nu îmi trebuia mie tuns. Și după tuns? Ce faci după tuns? 

 -     Ce-ai mah azi? N-auzi? Turcescu, Emisiune, Realitatea și tu după?  

 -    Ah da mi-ai zis că pute. Știu știu. După vom vedea ce va fii după; vorba aceea nu știi niciodată ce faci după.    

 M-am oprit să cumpăr bomboane și covrigei de la Georgică.  

Facebook Complex

We, as humans require feedback. We as humans are programmed to work hard to be liked by others. We don't work good being outsiders. Even as outsiders, we strike to find others like us... to be outsiders with us.

Someone invented social networking. It become the most common thing in the world. To have a status with your thoughts, to have some pics that talk about you, your interests, your travels, the way you are. To have friends and some decent and responsible security profile requirements added. And then...it's almost imposible to stay away for more than one maximum two days. You want to see how your friends are. You want to see what other interesting things they posted. And let's be honest... you have such a crave for gossip, and Facebook is the best source of gossip in the world - at least at the moment.

Recently I met with some of my friends and asked... why do you need facebook? One of my friend, that used to work in the digital ad industry told me, I am very used to go on facebook, is my little secret and was big part of my job. Another friend told me I just see people growing and changing on Facebook. They have babies, that afterthat are going to school and then... to highschool, and although you saw that man or woman just once in your life, you are facebook friends with him/her, and you have an idea of whom he/she is, and his family, etc. We become accepted stockers. And this is not a bad thing, this is the way we get to connect this days.

If I want to meet up with my friends on skype, I go on Facebook and just ask- Saturday at 9? I know they will have to see this message. It's imposible not to see it. I have conversations on facebook. I live one hour a day at least on facebook and sometimes I get scared, cause anything that produces a type of dependency is not a good thing.

My facebook addiction is routed on the fact that I have so many friends far away. This is what I tell myself. But sometimes maybe it's routed on the fact that I need those "likes" I need them to feel "accepted" to feel that I belong. It's a way of swimming  in the big sea of psychological feelings of being part of something.

Maybe some of this days I will try to stay on Facebook only one hour a week...one hour of others public appreciation is more than enough.

Pilda

I-am zis intr-o zi ingerasului ce imi pazeste usa casei : Cresteaza-mi te rog o aripa pe usa, sa stie Doamne Doamne unde ma gaseste. Si de ce o aripa, m-a intrebat ingerasul ce in ziua aceea se deghizase intr-un ciobanesc canadian.

Cresteaza-mi te rog un inel pe usa, sa stie Doamne Doamne unde sa ma gaseasca i-am zis cand n-a inteles la ce imi trebuie aripa. Ingerasul redeghizat in capcaun s-a uitat contrariat spre mine.

Cresteaza-mi te rog o unghie pe usa. O unghie ce zgarie incet incet de sus in jos in mijlocul lemnului de artar. Ingerasul nu sta pe ganduri de doua ori si imi cresteaza unghia. In cateva secunde, unghia incepe sa se miste in sus si in jos pe usa mea.

Ingerasule, de ce nu mi-ai crestat o aripa pe usa, cum te-am rugat prima data? Pai n-ai nevoie de aripi ca Doamne Doamne sa te recunoasca, el stie pana unde poti zbura.

Ingerasule, de ce atunci nu mi-ai crestat un inel? Sa stie Doamne Doamne ce pacate am si sa ma recunoasca dupa ele. Pai n-ai nevoie de pacate sa te recunoasca Doamne Doamne, el le stie pe toate.

Ingerasule, dar ce mi-a venit cu unghia? De ce mi-am dorit o unghie?

Ingerasul deghizat in ingeras se intoarce incet spre mine si imi spune fara ezitare, pai Doamne Doamne nu poate sa intre pe usa ta, fara acea unghie, ea scartaie pe lemnul de la intrare, pana gaseste prima, a doua a treia indoiala, pana gaseste indoielile cele mai mari, acelea pe care nu ti le recunosti nici tie, ea este insemnul tau de om, ea este ceea ce te diferentiaza pe tine de alte fiinte. Doamne Doamne nu poate intra intr-o usa nezgariata, nemarcata de nici o unghie. EL nu recunoaste acele usi si deci ele nu exista.

 Ai sa imi crestezi o noua inima? Doar cu unghiuta de la usa, doar cu ea ai sa iti crestezi singura o noua inima.