In absentio

Se spălase pe mâini. Reușise să clătească repede chiuveta de sânge, iar resturile încrețite de carne crudă și piele  blocate în sită le luă cu pumnul și le aruncă la gunoi. "Sa arunce Crinu gunoiu” N-avea

chef să curețe. Îl aștepta Bibanu pe maidan să joace fotbal. Era antrenamentul lor pentru cupa liceelor. Clasa a 11a B din Șincai trebuia să ia anul acela cupa. Era onoarea lor în joc. Dacă luau cupa se făceau praf. Dacă nu luau cupa tot praf, dar altfel de praf, fără gagici, doar ei ca frații. 

Dăduse și pe la liceu. Trebuia să îl asculte la Economie. Își citise în pauză lecția și copiase tema de la Maria Nătăfleț, colegă din banca a 3 a, care își făcea toate temele. Urma să îi cumpere o bomboană de la cofetărie într-o zi. “O să mă îngraș Mihai, de la atâtea bomboane, numai promise” A luat 7. Trecuse clasa cu 5. Era mai mult decât fericit. Lui Mihai i se dusese vorba încă din clasa a 9a când în prima săptămâna de școală îi rupsese nasul lui Andrei, de la 10 A, un mare șmecher: “Ce e cu mersul ăsta pe tine? Ce te crezi, mare boss? N-ai aflat că pe coridorul asta întâi trec eu apoi astia care sunt cu mine, iar bobocii la curu' vacii, și dintre toți boboci tu, ultimul la rand”  N-ar fi vrut să se bată, dar trebuia să demonstreze că nu era genul care să nu răspundă unei provocări. N-a zis nimic pe moment. L-a așteptat pe smecheras în curtea școlii la 7.30 când toată lumea era în curtea școlii, ultima țigară până să ajungi acasă, unde n-ai cum s-o dai fără să fii prins. Ăla zâmbea tâmp. “Ce vrei mah bobocule? Ai tupeu, tre’ să recunosc.”  I-a dat din prima un cap în gură. Apoi pumni, cum văzuse la taică-su când era mic. Dai și dacă n-a căzut, mai dai și dacă tot n-a căzut, atunci fugi cât te țin picioarele. Singurul lucru înțelept pe care îl învățase de la Nea Dorobantu. 

In metrou din intamplare se intalnise cu Doina, o prietenă din copilărie. El a coborat la Brancoveanu, ea a continuat pana la Aparatori. Ar fi vrut să o fută. Ar fi vrut și ea, dar n-a fost să fie. N-aveau unde. Bufneau în râs amândoi. Se lipeau unul de altul, se înfierbântau și  venea maică-să să îi cheme la masă. Se enervau si pana la urma râdeau iar. 

A mai fumat o ultima țigară în spatele blocului. A urcat 4 etaje pe scări. Nu îi plăcea liftul căci I se părea că în orice moment se poate prăbuși cu el. Ușă de la apartamentul familiei Dorobantu era întredeschisă. El își amintea că a închis-o. Poate o lăsase Crinu întredeschisă când venise de la școală. Ce bătaie avea să capete. Numa’ să îl prindă că “al dracu prichindel e rapid și se strecoară te miri pe unde”. Mihai intră în casă grăbit. Se duse direct în dormitorul pe care era nevoit să îl împartă cu Crinu. Nu era acasă. Se uită la ceas . Era 20.00. Frati-su trebuia să fie de mult acasă. În baie sânge peste tot și ele înșirate așa cum le lăsase, pe mărimi, să le curețe și să le tranșeze apoi, că să aibă maica-să cum să le bage la congelat pentru iarnă. “Crinu. Crinu ieși dracu de unde te-ai ascuns. Câtă bătaie meriti n-ai idée. Iesi de unde esti si capeti doar un sut in cur. Atat. Iesi acum. Atat iti spun” Trecu rapid și prin bucătărie. Ignoră cu desăvârșire biletul de pe masă, știa deja  ce zicea  “Mihai, intarzi. Pune tu masă, vezi că e tocană de cartofi în frigider și ai grijă de Crinu  să își facă temele, mamă, să nu îl lași să se culce fără temele facute”. 

Copilul familiei Dorobantu dispăruse intr-o zi de joi,chiar pe 24 septembrie. Îl căutase peste tot. Pe la scările din apropiere, sunase la vecini sau la colegi cu care Crinu se mai jucase. Se dusese la magazin, la tanti Tanța de la 2 care îi mai dădea prăjituri din când în când, să îl păcălească să îi fie putin cate putin nepotul care îi murise innecat. Lu’ Crinu îi plăcea jocul, mai ales când primea negresă în schimb.   

 Era deja  22.00. Maică-sa probabil era și ea pe drum. Ce să îi spună? Ce să facă între timp? Si-a gasit de lucru. A dus gunoiul . In ghena copilul dispărut pe vine tremurand si plangand. Copil de 12 ani jumate, aproape bărbat, după spusele lui Nea Dorobantu’, când era îndeajuns de treaz să încropească o frază inteligibilă. L-a luat în brațe. L-a dus în pat. “Nu mai pot să merg la baie. Nu mai vreau să fac pipi. Nu mai vreau. O să fac pipi la ghenă. Jur fac pipi doar la ghenă. Nu mai vreau.”€Hai culca-te că mâine dimineață te trezesc mai devreme, să facem teme. Nu mai vreau Mihai, nu mai vreau în baie. Pute.”  L-a lăsat așa repetând.  S-a dus în bucătărie și și-a aprins o țigară. Să îl prindă.

Trebuia să le ia pe primele 2 să le curețe de pene. Apoi tranșarea era floare la ureche.

Suna cineva la ușă. Maică-sa avea chei. Știa cine e. Lăsă să sune de câteva ori, apoi fără chef deschise ușă. Mai multe găini de tăiat.  Le fura de la ferma unde muncea din când în când.  Isi urma traseul obisnuit: se ducea direct în bucătărie să își aprindă o țigară. Apoi la o țuiculiță.

Mihai îl ignoră, băgă pentru ultima oara capul la frate-su în cameră. Era liniștit. Adormise.

Urma noaptea și curățenia în baie.  

Salut nocturn

Îți las amintire sub pernă, o unghie.
Să îți zgandare visele, să îți perforeze fantezii nocturne și apoi să te adoarmă pentru o săptămâna. Să te închidă într-un turn, să te elibereze cu o agrafă de aur, să te zgârie încet sub ureche. Mărturia mea în carnea-ți albă și oasele-ți pale.
 M-a trecut o unghie pragul de la gândul de ieri. Așa mi-ai răspuns azi la bună dimineața.

reciclare umana

Mi se descărcă degetul arătător, peste tot în jur epidermă și cerneală veche, păstrată din Școală.
Mi se descărcă oja și placa, peste tot unghii false și peri albi.
Mi se descărcă nebunia curentă peste ani de nebunie recurentă.
Mi se descărcă pofta de peste în clătite și tiramisu.
Pofta de dans, pofta de socializare perpetuă. Resturi de energie umană se încarcă peste zi.

botez

 Culori alergate de un pictor nebun, așezate tacticos pe o lată Pânză de in.
 De jur împrejur paie blonde și goale se întind și se lasă împinse în case cilindrice de culori răzgâiate și moi.
 Mă chinui de o oră cu un pai de un roșu închis, să îți desenez pe burtică un buric în plus, prin care să îmi audă și vocea albastră și sufletul mov.

Fold

Câștigase. În al 12-lea an, în fața porții 12, la masa de lângă geam, ultima mână l-a salvat. Nu jucau poker. Pokerul era pentru cei din avioane.  Cei mai grei au avut mâinile pe aceasta masă. Masa lui. 

Jucase și cu Marinică a lu’ Popescu și cu Rechinu. Rechinu, mare om, cu ochelarii lui de bunic, cu spatele lat și cocoșat, cu dinți ascuțiți, de unde și porecla de Rechin. Avea cele mai sigure maini. Niciodată nu-I tremurau. Nu se lăsau prinse. Și când era să cedeze, o făcea rapid, fără ezitare. Își împingea  ochelarii pe ochi și spunea scurt “La anul”. Era un caz rar. Își văzuse familia aproape în fiecare an. Când o vedea pe aia mică, pe Maria  apoi o zi întreagă stătea pe scaun, cu mâinile rezemate de spătarul scaunului.

Marinică pe de altă parte când le vedea trecând uita cu totul de durerea de picior și țopăia înnebunit. Defilau fara mila, prin fața lui, pe partea cealaltă, pe la călători. Prima era Ania, o iubise la 15 ani. Acum avea vreo 50, blondă și melancolică așa cum fusese mereu, încărcată de bagaje pline de beberoane și pampersi pentru nepoțica de 1 an. Urmă Fabia, Catalina, Raluca. Pentru fiecare avea câte o privire și un fel de a ofta. Căci cum trecea câte una pe lângă el, nepăsătoare, fără să îl observe bineînțeles, el ofta, uneori ca un început de cântec, cu o notă mai sus decât orice putea urma, uneori scurt din gât și alteori un oftat pierdut, de bătrân.  

In fiecare an alta masa si alta poarta din aeroport. Cand portile se terminau unii treceau dincolo altii ramaneau in continuare, inca o tura de porti, inca peste 200 de maini. Nu era nici un pericol, nu puteau fi observati. Erau barbati care in lumea aceasta doar atat stiau si isi doreau- inca o mana buna.

În 12 ani îi văzuse pe toți cum se reintalneau cu cei dragi, e adevărat că doar pentru o clipă, dar și o clipă conta acolo unde erau ei. Pierzi avionul într-o clipă. Pierzi o viață într-o clipă. Însă în cazul lor totul se învârtea  în jurul acelei clipe, clipa în care unul  câștiga. Când Petru se așează la masa din față porții 12 știa că era ultima lui șansă.  A mizat totul pe mână de 1, pe frunte. Totul sau nimic.
 

S-a ridicat de la masă. S-a dus spre graniță. Avionul tocmai ateriza. S-a uitat la ceas. Era 16.00 cand le-a zarit. Carmen avea  déjà 15 ani. Prima lui nepoţică, déjà o domnisoara. Şi-o amintea ştirbă cu bretonul ciopărţit, ţinea morţiş sa isi taie singura bretonul si cu zambetul larg. Ea si sor-sa Karina il adorau. Furau tigari de la taica-su din pachet si le pastrau pentru el, caci stiau ca tigarea il face inca fericit. Fumase pana in ultimul moment. Spre final nu le mai recunostea. I-a zis Rodica, “cum tataie? Nu le mai ştii bosorogule?Sunt puiuţii noştrii. Nepoatele noastre tataie. Le pupă tataie de fete”. 

Cadou de la fete

Îl cunosc demult. Îmi fac veacul în buzunarul pantalonilor kaki. I-a primit acum mulți ani de la prietenii lui. Îi poartă prea rar și în mod clar nu sunt bine croiți, cel puțin în zona buzunarului din spate. M-a aruncat acolo într-o sâmbătă. Eram în brașov și jucam barbut cu băieții din cartier. Tocmai ce dădusem stemă stemă și iată cum mă culege zâmbind către o fată frumoasă. Doamne ce norocos e băiatul asta, mă gândeam eu stând acolo în palma lui. El părea mai interesat de mine decât de  orice altceva în acel moment. M-a întors pe toate părțile, mi-a suflat extremitățile de m-a apucat un gâdilici nebun, abia mă abțineam să stau nemișcat.

Băieții de pe tarabă făceau un mișto nebun, ia zi Ghețuș ți-ai găsit pereche? De-ți șulfă în ureche? Știe băi câți ani ai? Ești prea tânăr pentru el.  Eu îmi arătăm mușchii printre degetele lui. Ce să-I faci? În față băieților trebuie mereu să menții o anumită prestanța. Atitudine, îți spun.Atitudine. Deși în sinea mea îmi puneam tot felul de întrebări.

O fi vreun scrântit dintr-acela ce ne aliniază pe toți într-o carte și ne uită acolo cu anii? O fi vreun travestit ce își face fuste din monezi vechi? În viața mea câte am auzit despre oamenii ăștia.. nimic nu mă mai miră. Într-un final  fata frumoasă n-a mai suportat. I-a aruncat o privire care însemna a€“ ori cumperi acum, ori eu plec pe jos. Și nici măcar mie nu îmi surâdea ideea ca ea să plece pe jos. În mașină m-a ținut fața. Și ei îi plăcea de mine, dar parcă mai puțin ca lui. Bărbatul la semafoare mă mai lua puțin la scanat. Poate îl vand. N-ai să-l vinzi, că tu prinzi drag de lucruri. Îți spun de data asta îl vând. Cum ai vândut mașina de scris găsită în gunoaie? În Germania nu se numesc gunoaie, sunt centre de reciclare. Și ce te plângi? Nu vezi ce bine arată? Am recondiționat-o. Da. E frumoasă. Nu face nimic, dar e frumoasă. Cam ca o femeie îi zice el fără să gândească. Îmi plăcea tipul. Era sincer. Bineînțeles că a fost taxat. Nimic nu trece prin urechile unei femei fără un filtru de calitate. 

Când eram mic am fost o vreme cercel, dar n-a mers. Le șopteam noaptea numai porcosenii și se trezeau întotdeauna în timpul nopții transpirate și fără să știe ce le-a lovit. Dădeau mereu vina pe mine, prea mare cercelul asta, nu pot dormi cu el, parcă e prea mare să îl și port. Așa m-au dat la topit și m-au făcut ce sunt azi. Un derbedeu ar zice mamă mea adoptivă. Un băiat de băiat ar zice băieții mei de pe tarabă lui Moș Grigore Brașoveanul, dar nu sunt nici una nici altă, azi sunt ținut prizonier de niște pantaloni kaki. Nu-I grabă. În cele 5 luni de când am ajuns în casă Barosanului mi-am făcut planul. Am reușit să găuresc pantalonii și privesc toată lumea prin acea găurică. 

Barosanul nu-I așa rău. E chiar de treabă, dacă aș fi animal de companie mai că mi-ar plăcea să mă mângâie din când în când. E muncitor și respectos. Nu se prea întinde mai mult decât îi este pătură și dacă pantalonii kaki au o mică găurică pe cine deranjează? E loc de ventilație. Nu nicidecum nu-I băiat rău. Uneori scoate niște zgomote pe care nu le-am mai auzit nici măcar la femeile însărcinate în portofelul cărora am rezidat și uneori se enervează și când e nervos, ei bine atunci I se întuneca ochii și degeaba mai încearcă indianul din celălalt capăt al lumii să negocieze, el chiar de pe WC îi trage un mail, parese că în epocă asta a monezilor lui Eminescu, oamenii nu și-o mai trag cum o făceau o data, pe stradă, pumn în față, stomac în pumn ci și-o trag pe WC printr-un procedeu extraordinar de efficient a€“ Emailul. Se și potrivește pe deoparte, doar am auzit și eu de vase email. Este inspirational aproape. Și i-o trage barosanu’ indianului și salesilor și legalului de la 2 noaptea până la 5 dimineață. Este încântat din când în când scoate și sunete de victorie. Se aude și câte un zgomot dintr-acela mai puțin pământean cu care m-am obișnuit. Dacă stau să mă gândesc mi-e cam greu să îl părăsesc pe Barosan. Este barosan de barosan cum ar zice băieții mei pierduți cine știe pe ce tarabă. Însă nu m-am topit și remontat monedă că să fiu prizonier într-o pereche de pantaloni kaki, primiți acum 5 ani “cadou de la fete”. Ah da, fețele astea ale lui sunt multe. Cine și-ar fi închipuit că are atâtea prietene femei.  Frumușică nu se supără. Ea știe că nu sunt fețe rele. Frumușică-I și ea tare drăguță cu părul ei lung și frumos, din când în când nu știu ce-I vine de-l da cu o substanță cică lipicioasă, cel puțin așa zice barosanul. Barosanului nu prea-I place, dar ce să te faci și cu femeile astea. Îmi zicea și mie mamă adoptivă să îmi caut o față frumoasă, să ne topească împreună, să ne facă verighete, dar nu vreau. Nu mă simț pregătit sufletește pentru o nouă topire, sunt prea tânăr am doar 187 de ani. Iată-mi și șansa. A venit bunica. Pune la spălat pantalonii kaki. Este șansa mea de evadare. Ah nuuuu m-a ginit.  O să mă bage la mititica. 

Ø  Ai încercat să evadezi din pantaloni Kaki? 

Ø  Nu doamnă, nu, doar am alunecat. Încerci să mă înșeli pe față?

Ø  Recunoaște sau te fac cercel. 

Ø  Ah nu.. va rog nu cercel.

Turbo

Nu era sigur dacă prezervatizul se rupsese sau nu.  A luat-o de o mână  atunci și i-a spus secretul lui.  Gana, cum îi spunea el, nu s-a pierdut cu firea. Cunoștea prea bine riscurile meseriei.  Cât el se îmbrăca, femeia goală s-a lăsat pe vine în mijlocul patului și a început să cânte. Cânta un cântec de leagăn din țara ei. Cu greu și-a luat inima în dinți să înceapă tratamentul nou. Și mai greu i-a fost să plece în fiecare seară de acasă și să o lase pe maică-să în lacrimi, strigând după el că după un copil pierdut. Avea doar 19 ani și trecuse deja prin 4 operații complicate. Și totuși el nu își petrecea nopțile în spital.  

A ajuns acasă târziu, era aproape trei. Maică-sa și soră-să îl așteptau în living. Nu le-a băgat în seamă, nici nu le-a salutat, destinația finală și singura care conta- dușul. A dat drumul la apa și și-a dat pantalonii jos. A intrat în dus cu tot cu tricoul cu imprimeu. Și-a luat mădularul în mână. Îl mângâia și îl spăla ritmat. Știa că efectul medicamentelor nu ține mult. Știa că maica-să îl aștepta la ușă băii să îl conducă până în cameră. A fost singură lui șansa la libertate și acum trebuia să scoată de peste tot mirosul acela penentrant și dulce de păsărică neagră.  Și dacă s-a rupt? Mihnea zâmbi în oglindă.  

 Ce putea fi mai frumos decât să o vadă pe Gana întinzându-și picioarele bulanoase de un negru că pământul de arăt primăvară. Se credea o mare artistă și pentru el asta și era. Ea prinsese drag de maimutoiul plin de cicatrici și îl primea cam când vroia el. Uneori nu putea. Ea râdea de el fără milă și își trecea unghiile roșii peste mădularul căzut. Se mai întâmplă maimuțoiule mic, se mai întâmplă îi spunea ea zâmbind, dar nu chiar atât de des asta sigur. El nu știa ce să îi spună. Nu avea ce să îi spună. Stătea puțin cât ea se dezmierda dezbrăcată, pozând pentru el în toate ipostazele se ridica și pe la 2 plecă spre casă. De mai multe ori în cele 3 luni de când o vizită pe Gana observase că îi lipseau bani din portofel. În viață totul se plătește și întotdeauna înainte, uneori și după, dacă te lasă să îi spui Gana. Venea din Uganda. Fusese adusă special în țară pentru bărbați cu gusturi alese. Vorbea extrem de bine românește, chiar cu puțin accent moldovenesc. L-a amuzat pe Mihnea, de aceea o și alesese tocmai pe ea dintre toate exponatele.  

Un doi trei la perete stai. Te-am văzut- Mihnea înapoi la perete. Nu e correct nu m-ai văzut. Ba da, cu coadă ochiului. Demonstrează. Îți spun. Nu eu te spun că trișezi. Nu mă mai joc cu ține nici dacă zice mamă. Ce crezi că eu mă mai joc? Ești un trișor. Nu sunt. Ba da ești. D-aia nu se joacă nimeni cu tine că ești un ciumat.

Mami, dar de ce sunt eu bolnăvior? Nu știu Mihnea. Și tati? Tati e obosit, n-a putut să vina nici azi. Mi-a zis asistenta că eu trebuie să fiu puternic și să uit că am boala asta. Nu Mihnea, nu trebuie să uiți niciodată. Ea este meduza prinsa de picioarele noastre acum.

Ce am eu mami? Ce ai puiule? Este puroi cum a avut Maria anul trecut? Nu Mihnea, tu nu ai puroi.  Ah hiu, ce bine că Maria arata amuzant cu gâtul umflat și ce voce avea. Ai un virus puiule, un virus care trage toata viata intr-un singur punct din corpul tau. Trebuie sa decizi tu care este punctul acela si sa profiti cat poti de el.
 

 A venit și ea la înmormântare. Își făcuse un obicei din a nu se duce la evenimente importante din viață clienților ei, dar maimutoiul era diferit. Era de nerecunoscut. A început să plângă.Vroia să plece dar la ieșirea din capela a dat de maica-să lui Mihnea. Vorbea automat, că o mașină. Se vedea că pompaseră în ea Xanax sau poate altele mai puternice.  Zbiera și blestema din când în când, dar pe ea a luat-o de mână și a strâns-o tare. I-a șoptit doar - fugi Gana fugi.   

Mami de ce nu se joacă nimeni cu mine? Ei Mihnea, cum nu se joacă nimeni? Nu mă joc eu  în fiecare zi? Da, dar Maria zice că sunt ciumat. Ești cum? Ciumat. Ce e un ciumat mami? Cum Mihnea? Ești băiat mare și nu știi ce este un ciumat? Este un om gumă. Știi tu cum faci forme din gumă, când o scoți din gură și în loc să o arunci te joci cu ea și eu te cert? Ei bine de la ciungă vine ciumă și uite așa sunt și oamenii ciumați, oameni de gumă. Mami mami pot să fiu eu ciumat de Turbo galbenă ? Pot pot? Și Maria să nu fie nici o ciumată.