Golind Cafenelele

Am întâlnit-o într-o cafenea. M-am așezat la masă și mi-am comandat o omletă și un fresh de portocale. A deschis discuția fără ocolișuri fără înflorituri. Nu mi s-a părut frumoasă. Era palidă rău. Avea o pălărie de paie pe cap, o pereche blugi rupți în genunchi și o cămașă simplă, de in. Mi-a strâns mâna ferm.  Era atât de normal totul pentru ea, încât m-am temut că e nebună. Am râs la gândul ăsta. Am interupt-o din descrierea detaliată pe care tocmai o făcea jobului. Era simplu. Trebuia să mă îmbrac în negru mereu. Și să fiu palid. Asta nu e o problemă căci oricum sunt palid și bolnăvicios, de când mă știu. Programul era flexibil, puteam lucra de oriunde, puteam călători sau puteam alege o zonă și să acționez doar acolo în zona aceea. Cerul era limita. La propriu. Nu aveam voie în cer. Niciodată. După accesul meu de râs și-a schimbat tonul. Nu mi-a mai povestit tehnicalitati ci a început să mă întrebe despre mine. Trei calități, trei defecte. Am inventat pe loc, apoi mi-am dat seamă că de fapt chiar așa e. Sunt trist. Sunt perseverant.Sunt greu de cap uneori. Concluzia ei- Sunt perfect. Când urma să încep? Pe loc. A ales o doamnă în vârstă de la masa de lângă. Mi-a dat costumul. M-am dus repede la baie, m-am schimbat. Aveam emoții, dar eram și entuziasmat. Îmi plăcea. Îmi plăcea mult de ea. Era naturală. Bineînțeles că ei niciodată nu i-ar fi plăcut de mine. Eram perfect pentru post, dar atât. Am luat-o de păr, am întors-o cu spatele la mine și mi-am băgat mâinile pe sub cămașa ei de in. Am tras-o cu putere de păr. Am ieșit din toaletă și am găsit-o tot acolo la masă. Mi-a zâmbit politicos"N-ai de ce să îți faci griji. Nu o să simți nimic.” Doamna pe care o alesesem era tipicul unei bunicuțe, zâmbitoare și plăpândă. Am făcut exact cum mi-a explicat. Mi-am pus o mână pe umărul ei și i-am zâmbit. N-a zis nimic. Salvarea a venit la scurt timp, degeaba bineînțeles.