Ebi

Singura femeie pe care tata a atins-o vreodată este bunica mea, Maria Luiza Camero. Înaintea lui, singura femeie pe care bunicul a atins-o vreodată a fost mama lui, străbunica mea, Cristina Camero. Mama mea, Irina Camero, este singura femeie pe care am atins-o vreodată și asta pe vremea în care eram incapabil să mă hrănesc singur. 

 Când eram mic, într-o dimineață mi-am atins cuculețul. Ebi a sunat alarma în toată casa. Mama a venit la mine în cameră și a pus-o pe Ebi să îmi ia temperatura. Mi-a zis să mă întind pe pat și m-a întrebat de multe ori- Ai făcut-o intenționat? Nu știam ce să zic sau ce se întâmplă. Aveam 6 ani, era anul în care intram în sistem.  La scurt timp a ajuns și tata acasă. M-au ținut în pat 3 zile. M-au hrănit doar strictul necesar și doar Ebi a stat cu mine. Ebi este singurul meu prieten.

Am aflat mai târziu că a fost un incident puternic mediatizat. Jurnaliștii se trezeau cu noaptea în cap, să îl prindă măcar 5 minute pe tata,înainte să plece la birou, să le dea prin Robicul lui o scurtă declarație despre starea mea, apoi mama îi invita în casă și stăteau la piscină de pe acoperiș toată dimineață discutând incidentul cu Robicul ei care le transmitea argumentele mamei. Aș fi vrut să o întreb pe Ania, prietena mea de la școală, dacă ea și-a atins vreodată cuculețul. Nu înțelegeam prea multe și nimeni nu îmi explica. Ziceau că o să treacă, că nu își explicau cum a apărut însă pur și simplu dispare. 

 La 16 ani am plecat în prima mea tabără împreună cu Ebi. Ne-am luat la revedere de la mama și tata și am zburat în Norvegia, pe o insulă oarecare nu mai știu exact cum se numea. Tabăra era cu tematică istorică, învățam despre cum era lumea înainte de explozie. 

Ebi și eu am ajuns ultimii. Ni s-a dat un avertisment. L-am acceptat cum ar fi făcut orice puști de 16 ani, cu zâmbetul pe buze. Era primul meu act de rebeliune. În tabără l-am cunoscut pe profesorul Alamo, profesor de Istorie Antică. Mi-a explicat prin intermediul lui Ebi care erau atribuțiile mele pe perioada șederii în Norvegia. Trebuia o data pe zi timp de 7 minute să renunț la Ebi. Să o las în cameră. Dacă ar fi auzit ai mei m-ar fi retras imediat din tabără. Am refuzat. Alamo m-a rugat să mă mai gândesc.

-           Tomas în afară de părinții tăi, de Ania și de mine în cei 15 ani de când poți comunica, n-ai avut o interacțiune directă cu nimeni. Nici unul dintre profesorii tăi nu ți se adresează direct. Toți îți vorbesc prin mine. Ar fi ridicol să începi acum. 

-           Știu că asta este regula. Mi-amintes când mă jucăm cu Ania și mamă mă certă că nu interacționez prin tine « Rolul unui Robic este să fie comunicatorul, el este integratorul oricărei relații pe care o generezi de-alungul întregii tale existențe, pentru că Robicul este creat în laborator din propriile tale celule, Ebi e parte din tine, așa cum Mika e parte din mine» De atunci am comunicat cu Ania prin tine și prin Robicul ei. Mi-amintesc că nu îl suportai.

-           Era un arogant și un prostovan, dar asta nu e important acum. Ceea ce Alamo vrea este să te facă să înțelegi cum trăiau oamenii pe vremea stră-străbunicilor tăi. Pe vremea în care eu nu eram și vremea acea nu contează. Nu cred că e bine pentru tine. 

-           Sunt curios. Mă uit la animalele din adăposturi care încă au manifestații sexuale.  E ciudat că deși s-au făcut diferite studii și s-au aplicat diverse tratamente de stopare a reacțiilor sexuale, după o vreme ele reapar. 

-            O explicație pur ștințifică nu există, cel puțin nu există în incodarea mea. Tot ce îți pot spune este că aceste animale au reacționat diferit la explozie. Ele nu au fost afectate în același fel în care ați fost voi. 

-            Am să încerc pentru câteva zile. În cazul în care nu mă simt comfortabil, zburăm spre casă. 

-            Cum vrei. Îi spun mâine dimineață Robicului profesorului Alamo. 

-            E simpatic, mai simpatic ca Rick al Aniei. 

-            Oricine e mai simpatic că Robic-ul ăla fără vlagă. 

Prima mea întâlnire cu Alamo, fără Robicuri a fost în bibliotecă. M-a salutat. Vocea îi tremura. Era emoționat, se vedea că și pentru el era greu să comunice fără Robic. Se forță. Mi-a explicat că restul studenților au refuzat cererea lui și că eu sunt singurul care a fost dispus să încerce. La prima întâlnire nu am vorbit. N-am putut.  

Mi-a povestit despre secolul 21, ultimul secol înaintea erei noastre. Mi-a povestit despre omul de atunci, omul știință, omul fiară, omul muncă. Mi-a povestit despre cum încet încet stră-străbunicii noștri erau absorbiți de mediu și despre ceea ce ei numeau pe atunci stres. Din ce spune Alamo acest stres era de fapt o lipsă de reacție pozitivă la stimuli externi și uneori interni, care într-un final a fost una din cauzele principale ale exploziei. 

 Nimeni nu mi-a explicat vreodată ce fusese explozia asta mai exact. Ebi nu știa, iar ai mei nu vorbeau despre asta. Îmi spuneau că în momentul în care voi fii integrat complet în sistem voi afla. Nici Alamo nu mi-a zis. Pe parcursul celor două săptămânii de studiu și de conversație directă mi-a povestit tot mai puțin asta. Mi-a povestit despre tipul de activități pe care oamenii le aveau înaintea Robicurilor. Mi-a arătat poze cu ei dezbrăcați. Organele lor genitale erau mult mai dezvoltate ca ale noastre. Erau diferite, mult mai mari. 

-  E explicabil Tomas, n-are de ce să te mire. Ei se foloseau de organele acestea pentru reproducere și alte activități ce în mod straniu le provocau o stare euforică, din câte am putut eu să îmi dau seamă.

 - Ce fel de activități ? 

 - De exemplu dacă femeile goale, în special cele cu proeminențe fizice, fie cu sânii mari sau posteriorul mare, își atingeau aceste părți ale corpului într-un mod anume în fața soților lor, aceștia reacționau fizic, cuculețul, cum îi spunem noi, care era viu și independent într-un fel de restul corpului, se activa și transmitea senzații foarte puternice în întreg corpul. Se termina totul printr-un fenomen pe care ei îl numeau A« ejaculare A» altfel spus sperma, pe care noi azi o folosim în experimente medicale și pe care o culegem direct din testicule prin intermediul Robicurilor, era împinsă la exterior și își găsea drumu' spre organele feminine, într-un act asemănător cu cel pe care îl mimează animalele în adăposturi azi. 

   - Pare dureros. 

 -  Se pare că uneori era. Femeile chiar sângerau la primul act de acest fel, însă fără nici un fel de explicație ștințifică ele continuau să practice chiar și după ce obiectivul fusese atins și rămâneau însărcinate, ăsta era termenul pe care îl foloseau atunci. 

   - Mă întreb ce îi împingea spre un asemenea act. 

 - Cred din research-ul făcut în perioada în care am stat aici, cred că le plăcea să atingă și să fie atinși. Cred că atingerea unui alt organism, asemenea lor trezea ceva fizic în ei. 

 - Dacă era fizic, înseamnă că îl puteau controla, îl puteau educa. 

 - Uneori da, alteori nu. Se pare că ajunseseră oamenii ăștia ai căror purtători de material genetic suntem, cel puțin parțial să comunice prin atingere. Se atingeau și în funcție de reacția celuilalt puteau estima starea în care se află. 

 - Uneori nici Ebi nu poate estima starea în care mă aflu eu, iar Ebi a fost creată special pentru plăcerea mea, pentru mine. 

 - Ebi nu te poate atinge. 

 - Nimeni nu mă poate atinge și nici nu mi-aș dori. 

 - Nu ? Eu uneori mă întreb, mă întreb dacă mai există ceva în noi, ceva care să ne facă să reacționăm la atingerea altui organism viu, sau nu, chiar a Robicului nostru. 

 - Au expirat cele 7 minute. Mă întorc în cameră la Ebi. 

Experiența cu profesorul Alamo a fost interesantă. Am învățat multe despre secolul 21. Am învățat multe despre stră-străbunicii noștri. Când am ajuns acasă într-o seară i-am spus lui Ebi într-o doară să mă atingă. Alarma a sunat în toată casa. Știam ce urma.