Aveam vecini buni când eram mică. Vecini de tras sania
iarna. Vecini de dus în cârcă copiii, Vecini de alternat realități de birou cu
realități de dupa bloc, vecini de grătar și vecini de băută. Fiecare vecin avea
un rol și fiecare își cunoștea rolul. Singurii vecini stingheri erau tanti Tanța
si Nea Marinel. Ei erau vecinii noștri de la etajul 3. Bunica mai socializa cu
ei. Se ducea duminica cu un platou mărunțel și cu o sticlă de bere că așa-I plăcea
lui ăl bătrân și mă lua și pe mine cu ea. Pe atunci aveam 4 ani și descoperisem
filmele. Eram fascinată de televizorul alb negru pe care îl aveam în sufragerie
și de Dalas care incepea la ora 18.00,
moment în care toate activitățile casei intrau în stand by. Bunica și bunicu’
veneau de la ferma la ora 16.00 astfel încât să aibă timp să se și spele bine,
mama și tata și unchiu Costi si uneori mai venea și Nelu de la 6 cu soția lui,
căci ei erau mai amărâți și nu aveau televizor. Toți ne uitam la Dalas. Eu o
rugam pe bunica să îmi citească, spre disperarea celor din jur și eram atat de
interesata de fiecare personaj, încât dădusem porecle fiecarui membru al
canapelei si celor doua fotolii. Unchiul Costi care statea pe jos in fata
canapelei nu primea. Pur și simplu nici un personaj nu I se potrivea. Unchiul
Costi avea un semn pe care îl căpătase la 3 ani, când profitând de un moment de
neatenție din partea bunicii iși vărsase o cana fierbinte de ulei pe gât, pe
piept și in jos pe sold. Era semnul lui de vitejie, așa îmi spunea când mă
ducea la plimbare în parc, sau vara pe ștrand. El mă lăsa la nisip în timp ce
niște doamne frumoase se apropiau de el să îl pupe, chiar așa cum văzusem eu la
JR și la Ellen. Atunci m-am gândit pentru prima dată la acești pupici și când
am ajuns acasă l-am intrebat pe tata, care tocmai își luase în primire fotoliul
din sufragerie în așteptarea meciului cu Steaua. Eveniment mare. Eu țineam cu
Steaua de când mă știam. Fratele meu avea să țină tot cu Steaua, el era prea
mic să înțeleagă, avea doar un an jumatate, Alex, dar și el tot stelist avea să
fie, caci urma să îl învăț eu cum să fie stelist. Destul de simplu. Când te
vedeai cu prietenii din bloc strigai – Haide Steaua! Ce fac roș-albaștri? Tu ce
zici? Eu egal. Eu 1-0. Eu zic că azi n-avem noroc. Piei de aici Mihăiță. Nu
vorbim cu semisteliștii. Nu’s semi, dar nici visător. Ai vazut și tu ce au
facut la ultimele meciuri și joacă cu Craiova, care e și ea o forță totuși.
Vorbește olteanu’ din tine te-oi pomeni? Și tot asa. Apoi la final cel mai important
era să zici Haide Steaua. Era simplu, dar ce să fi făcut eu cu Alex, care era
prea mic să înțeleagă. Am încercat să îl fac să zică Steaua, primul cuvânt, dar
nu a mers. Nu prea era destupat, așa zicea mamaie, că eu vorbisem la 11 luni,
Alex era mai încet. Ce să facem? Pe barbați trebuie să îi așteptăm. Așa zicea
mama din când în când, uitandu-se cu drag la tata.
Când tata se pregătea de meci nu trebuia sa îl deranjăm căci
altfel începea să numere până la 10. Și când ajungea la 10 era prăpăd. Chiar și
așa știam că e singurul care îmi poate răspunde, singurul care se uitase la
suficiente filme ca să îmi spună adevarul.
Am tot așteptat să își aranjeze antena, scaunul din fața
fotoliului, pe care mama i-a așezat floricelele, berea și țigările. Apoi m-am
așezat și eu pe canapea, aproape de ușp, în cazul în care începea să numere, să
am timp să o zbughesc până la 8. O dată m-am gandit să aștept să treacă de 10,
să văd ce se întâmplă, dar mi-e prea frică. Dupa ce tati a terminat tot
ritualul și s-a așezat comod la locul lui, l-am întrebat:
-
Tati de ce se pupă oamenii?
-
Pentru a-și arăta afecțiunea.
-
Ce e afecțiunea?
-
E iubire.
-
Dar de ce se pupă pe gura?
-
Pentru că e o iubire mai intensa, mai mare
-
Pai și atunci, pe mine, de ce nu mă pupați pe
gură?
-
Ia du-te tu la mami și vezi ce face.
-
Pai știu ce face - gogoși
-
Ia vezi dacă nu are nevoie de ajutor.
-
Dar eu vreau să stau aici cu tine.
-
Maya am zis ceva.
-
Tati…
-
Maya știi ce urmeaza
-
Tati te rog
-
1.2.3.4….
Am plecat la mami si mami m-a trimis cu bunica la Tanti
Tanța și la Nea Marinel. Nea Marinel era
în fața televizorului bombănind deja. Vecinii noștri erau fie steliști ca tati,
fie rapidiști ca tataie, doar unul 2 dinamoviști și dinamoviștii erau cei mai
urâți. Nimeni nu vorbea cu ei în zilele de meci. Nea Marinel fusese rapidist,
dar se dăduse pe Steaua de vreo 5 ani, de când gineri-său îl provocase și
pariaseră unul pe Steaua, Nea Marinel pe Rapid. Tanti Tanța și bunica
începuseră discuțiile normale, despre Jeni de la 5, despre Familia Dragomiroiu,
care avea un băiat de însurat și tot nu reușeau
să îl însoare deși trecuse de 30 de ani, despre cât se supara bunica din
cauza lui Costi că nu devenea și el băiat serios, despre ce leneș era tata si
cum refuza sistematic să meargă la ferma cu ei, despre câte și mai câte, în
timp ce mie imi puneau pe hol un proiector cu diapozitive cu Cenușaăreasa.
Ajungeam acasă destul de târziu. De obicei îi găseam pe mama
și tata în bucătărie. Se certau. Mama voia să meargă în vecini. O auzeam cum îi
striga lui tata
- Suntem niște lași. Cum să nu facem nimic? O omoară.
- Nu e treaba noastră. E treaba ei. De câte ori nu ai vorbit
cu ea? De câte ori ți-a zis că pleacă, că e ultima dată și a rămas? Fiecare cu
familia lui. Noi nu avem ce face.
- Ba da. Putem suna la poliție.
- Bine. Sună la poliție, dar nu te duce la ei. Nu vreau să
mă bat cu nimeni în seara asta.
Bunica mă zorea să ma descalț mai repede să mergem în
dormitor. Mă zorea să nu mai aud, să nu mai văd nimic. Și atunci mă duceam la
mami să o pup de noapte bună. Mami vorbea la fix. Mă pupa pe frunte și îi făcea
semn bunicii să mă ia repede de acolo.
Tati mă lua pe sus și mă ducea în avion direct în pat. Asta
doar în serile bune. În serile în care
se certa cu mama, doar mă pupa pe frunte și mă trimitea la culcare
Hai Maia, ce tot faci? A trecut ora demult.
Dar..
Nici un dar. Acum am zis.
Și mă îndreptam spre dormitor. Știam că de dimineață venea
Alina de la 7 să mă scoată la plimbare prin parc. Avea o înțelegere cu Bunica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu