Dependenta de trifoi cu patru foi

Sleita si trista ma intorc catre mama si strig. Sageti otravitoare ii arunc in pantec. Ma cutremur usor caci o vad impleticindu-se, vorbind mai greu, respirand mai repede. Si cade. Mi-arunc arcul. Acum tac. Prea tarziu. Regretul imi arde gatlejul. O apuc de o mana, o ridic usor. Ma saruta pe frunte si-mi zambeste. Gatlejul ma arde, imi vine sa-i spun. Dar imi tremura in mine tineretea nebuna si de Dumnezeul ei, si de cei d-afara si de casele goale prea putin imi pasa. O las usor la poalele patului. Se ridica si incepe din nou ... " Ai putea sa faci asa, sau asa, sau si mai bine asa... asculta-ma mama caci eu stiu ce spun... ca spre deosebire de tine eu am trecut prin asta" si cu fiecare cuvant imi ridic cate un pic arcul de la pamant. Pe locuri fiti gata- trage soldat, ca doar e maica-ta- suporta.Si cade iar. Acum privesc din apartamentul de vizavi, dar nu recunosc sa ghicesc cine este asasinul. Ah ba da, din profil... pare o copila stiu numa ca gatlejul o arde si otrava gaseste, si arcul il manuieste din disperare, o copila ce ataca caci lumea ii e-mpotriva si sufletul o doare de-o boala fara nume. "Ultimele cuvinte? ""Cand eram mica si mergeam prin parc cu bunica mea, Dumnezeu sa o ierte, cautam mereu un singur fel de trifoi, un trifoi cu patru foi, caci numai acela imi implinea dorinta... sa ma fac mare, nimic nu-i de spus, gatlejul nu-mi mai arde, dar sufletu-mi pare ca moare". 

porci in namol

ma ascund intr-o tehnologie incalcita. ma ascund in spatele unor statusuri pe retele sociale. ma ascund ranita in spatele unor sms-uri ratacite. ma ascund de teama sa confrunt adevarul, sa imi infrunt chiar temerile, sa desenez in namolul in care imi place sa ma adancesc din cand in cand cu capul inainte asemenea unui strut, sa ma ridic pe varfuri si sa ii strig unei mame care sufera, unei mame la care tin fara sa o cunosc, unei mame pe care o admir, pe care o compatimesc, pe care as vrea sa o ajut si mi-e imposibil sa ii strig- Stiu ca nu conteaza sprijinul meu, cuvintele mele, privirile mele sau lacrimile mele, absolut tot restul este irelevant, dar as vrea sa fiu langa dumneavoastra, as vrea sa pot sa fac ceva sa fiu acolo, sa fiu aici sa va sprijin, sa va ajut. Mi-e teama ca nu am cum, mi-e teama sa nu fiu inoportuna, sa nu fiu indrazneata, sa nu fac rau. mi-e teama sa ma ridic din namol pentru ca aici e frumos si cald, aici pot doar sa glasuiesc fara fapte marete, aici sunt in siguranta, un val de namol ma acopera mereu, mi-e cald si mi-e bine si pot sa zbier si zbier degeaba cand faptele mele doar tac. mimam indiferenta de teama. mimam indiferenta de teama de a actiona, de a trece de la vorbe la fapte. Mie mi-e teama pentru ca nu sunt pregatita sa infrunt realitatea, pentru ca ma doare, pentru ca m-a durut mai mult decat mi-am putut inchipui si daca pe mine m-a durut asa... cand am sa-mi intind eu mana unei mame ce plange, cand am sa-mi intind eu umarul ei... ei bine am sa ii simt un strop din durere si mi-e teama. Aici ne aduce teama asta- suntem cu totii porci lafaindu-ne in namol, ca doar ne place, ne e bine si nu ne doare.