Stâncă în stâncă, un oraș al bulgarilor vechi se ridică la sud de graniță.
Contemplu marea și mă rătăcesc prin munții arși și singuri. Corelez începuturile lumii cu linia orizontului ce leagă muntele de mare. Mi-arunc o palmă și cuprind fundul mării și o trag ca pe o chelnerița cu fundul obraznic, mai aproape de noi. Muntele se zguduie, sughite și se închină. Marea se prinde de câmpurile agricole din dobrogea. Se nasc între timp morcovi cu nasul pistruiat și rădăcini fragede. Marea tresare. Câmpia se întinde. Muntele nu se dezmeticeste cu una cu două și când o face, când îi simte fundul obraznic și algele dulci...ei bine pazea ca este cutremur. Orașul vechi al bulgarilor vechi, se ridica o data de mult la sud de graniță.
Obișnuia să îmi povestească bunica din partea tatei despre mătușa Fia ce locuia acolo.
vineri, 31 iulie 2015
zgarieturi de luna plina
Cărbuni încinși în palma ta stângă.
Mă iei de mână și strângi.
Senin îmi zâmbești, iar luna se strânge ca ambalajul unei acadele, tocmai desprins.
Cărbuni încinși se topesc între palma ta și a mea. Se scurg în mare ca două picături de sânge albastru.
Între buzele tale, palma mea este moale, iar urma cărbunelui se stinge cu gheața din votca de luni.
Se închid lunile anului. Cărbunii răciți în palma ta stângă. Mă iei de mână și strângi. Mă zgârie.
Mă iei de mână și strângi.
Senin îmi zâmbești, iar luna se strânge ca ambalajul unei acadele, tocmai desprins.
Cărbuni încinși se topesc între palma ta și a mea. Se scurg în mare ca două picături de sânge albastru.
Între buzele tale, palma mea este moale, iar urma cărbunelui se stinge cu gheața din votca de luni.
Se închid lunile anului. Cărbunii răciți în palma ta stângă. Mă iei de mână și strângi. Mă zgârie.
sâmbătă, 23 mai 2015
incepe cu v
contemplu verde.
mic si simplu de peste tot,
trecutul se pierde in tot ce e verde.
albinele se imbaiaza in verde
si lor as vrea sa le cant "du-ma acasa mai tramvai"
Ascult verdele lumii si ma mir ca eu insami nu sunt inca verde.
mic si simplu de peste tot,
trecutul se pierde in tot ce e verde.
albinele se imbaiaza in verde
si lor as vrea sa le cant "du-ma acasa mai tramvai"
Ascult verdele lumii si ma mir ca eu insami nu sunt inca verde.
sâmbătă, 9 mai 2015
Flori de ciresi
Primul cuvânt pe care l-am rostit a fost Rai, apoi futai.
Nimic nu era mai important la noi în casă ca asta. Se adunau bărbații ca la
biserică în ziua de Paște, în curtea din spate și o așteptau să vină de la
serviciu.
Pe ea o chema de fapt Raimunda. Bunica o striga Rai. Credea
cu tărie că într-o zi mama o să își ridice fustele și o să deschidă porțile
raiului. Rai avea o cameră doar a ei, acolo își chema oaspeții noaptea. Se
întrista când avea prea puțini. Bunica îi spunea Te-ai delasat Răi. Ești
tânără. Acum tre’ să profiți. Mie mama îmi aducea câte
un bănuț în fiecare seară, înainte să adormim.
Dia, tre’ să te obișnuiești cu banii.
Eu nu vreau bani
mami, eu vreau cioco.
I-am zis lu măta-mare să nu îți mai dea cioco. Cioco îngrașă.
Ascultă la mami, tu
în viața ta, orice ai face tre’ să adormi în
fiecare seară cu capul pe banii tăi. Să îi simți tu, cu mâinile tale, să îi
numeri tu și să ți-I fuți tu și nimeni altcineva.
Uneori venea prost dispusă și începea și îi blesteme “ca sa
si-o bage singuri in cur, să rămână fără ea, să li se usuce peste noapte, să îi
muște nevestele în somn” și multe altele și apoi venea să mă ia din prag, unde
o așteptăm în fiecare zi la ora 17.00, când știam că trebuie să ajungă și mă
ducea în camera din spate la televizor. Mă lua în brațe și mă legăna. Fetița
mea, fetița mea, nu mai crește. Te roagă mami, nu mai crește.
Așa făcea cam o data
pe luna, apoi își deschidea sticla de rom, lua o dușcă și începea să îi sune pe
rând. Ăia se întorceau cum se întorc câinii când simt mirosul acela ascuțit și
uleios. Se întorceau căci le plăcea să fie blestemați.
În timpul zilei se
ducea la serviciu. Nu știam unde. Când o întrebăm pe bunica îmi zicea că a
plecat în Palestina, dar că se întoarce ea, la ora 17.00. Când am împlinit 10
ani am vrut să o urmăresc până la serviciu, dar m-a prins la colțul străzii.
Singura data când m-a trosnit. Mi-a înroșit obrazul și m-a trimis acasă,
zbierând ca o nebună. Când a ajuns acasă și m-a văzut cu obrazul învinețit a
început să plângă. Mi-a zis că îi pare rău. Mi-a zis că cel mai rău lucru pe
care poți să îl faci altui om este să atentezi la libertatea lui. Mi-a zis că
d-aia nu am tată. Mi-a zis că d-aia nici ea nu mi-e mamă cu adevărat. Numai
buni atenta la libertatea noastră. Apoi uitându-se la mine, la sânii mei ce
abia înmuguriseră pe sub tricou, la fața mea puțin mai lungă ca a ei și la
părul meu creț și întotdeauna încâlcit mi-a zis: Tu crești. N-ai nici o treabă,
nici o grijă. Tu crești și atât.
Mi-am propus atunci să nu mai cresc. Mă îmbrăcam mereu cu
hainele vechi, de mi le rupea buni când le prindea, “ca râd
vecinii de noi, că și eu și mă-ta ne îmbrăcăm de la mall și tu cu țoale
vechi”.
Când am făcut 15 ani,
mama s-a închis în cameră ei de oaspeți. N-a ieșit de acolo toată ziua. Era cea
mai frumoasă femeie din lume. A două zi ne-am întâlnit la bucătărie. Nu mi-a
zis nimic. Am primit un cadou de la Buni. Ea mi-a zis că e de la amândouă. Eu
știam mai bine.
La 15 ani mi-era clar
că n-aveam să devin cea mai frumoasă femeie din lume. Nu aveam părul ei drept,
negru și lung până la fund, nu aveam gâtul ei subțire și nici ochii ei
albăstrii și sânii mici și obraznici. Nu aveam să am niciodată camera ei de
oaspeți, deși buni și-ar fi dorit. Deseori îmi povestea de propria-I cameră albastră,
cu flori de cireși desenate pe perete și cu oglinzi mari și puf de gască pe
noptieră. Fabula și știam asta. Cine mai pomenise flori de cireși pe pereți, în
inima Ferentariului? Dar nu o contraziceam niciodată. O lăsam să se întoarcă la
camera ei albastră. Eu nu aveam nici o cameră. Eu n-aveam nici prieteni. Aveam
un teanc de cărți pe care le ascundeam de buni “prea multă
carte la femei prosteste” îmi zicea ea când mă supăram că mi le aruncă și un
stilou pe care îl primise mamă de la un oaspete mai aparte. Mi l-a dat
mie, că n-avea ce să facă cu el. Vorbeam pe mess cu unul din America. A vrut să
mă vadă. I-am zis că nu vreau. Că e mai bine așa. L-am întrebat câți ani
are. Cică 25. Așa mi-am pierdut
virginitatea. Pe mess.
Când veneau oaspeții eu nu mai aveam voie să stau în prag.
Trebuia să mă ascund în casă, să nu mă vadă. Lu’ mama îi era
teamă să nu îi fur oaspeții cred, sau nu știu exact ce era cu ea, că dacă
ieșeam din casă după 18.00 și mă vedea, mă făcea cu ou și cu oțet. Și pe
mine și pe buni.
Am fost prima din
familia mea care a terminat și o facultate. Buni bombănea și blestema cartea lu
peste prăjit în fiecare zi. Mama cred că pentru prima dată în viața mea era
mândră. Mi-a cumpărat o agendă și mi-a zis “de azi încolo
o să îmi programez oaspeții, iar tu ai să îmi ții agenda” Și așa am făcut. Am
ajuns să fiu asistenta celei mai cunoscute curve din Ferentari. După câteva
luni mi-a venit idea să îi fac o carte de vizită, mai bine să te sune
ei, decât noi pe ei. Mi-a dat dreptate.
I-am făcut o carte de vizită lila cu flori de cireși pe ea. Să îi placă și lui
buni. Am dat 2 milioane, dar a meritat. Tot cartierul avea cartea de vizită a
lui Rai. Tot cartierul mă suna să îi fac loc în agendă. Mama avea două reguli- nu nespălați și nu din clanuri dușmane. Clanul nostru se dușmănea de
ani de zile cu clanul Goboreanu. Ne omorâseră unchii și ne injunghiasera
frații. Nu ne culcam cu ei, nici măcar pe bani, așa îmi zicea mama.
Într-o seară mi-a povestit o zi din viața ei de adolescentă.
Abia deschisese camera de oaspeți. Nu îl aveam pe Bruno. Bruno era câinele
nostrum- lup alsacian, negru și mare cât un urs. El era
dresat să asculte doar de mama. Într-o seară un străin, nu îl știa nimeni
s-a prezentat la poartă. L-a refuzat buni din start, părea un nespălat. A
încuiat poarta și i-a zis lui mama să încuie și ușa de la camera de oaspeți. În
noaptea aceea nespalatul a venit cu încă 3. Au sărit gardul. Au spart ușa de la
camera de oaspeți. Buni s-a dus cu cuțitul. Au imobilizat-o instant și au pus-o
să se uite la fi-sa, cum era violată. Peste tot. Ea îi mușca și îi blestema.
Le-au bătut apoi pe amândouă. La doar două zile poliția i-a găsit pe toți 3
într-un șanț. Legea în Ferentari nu se face pe zi. Așa a apărut și Bruno în
curtea noastră.
Mi-a zis buni, apoi
când am întrebat-o, că pe mama nu o puteam întreba lucruri dintr-astea, nu îmi
mai povestea nimic, se retrăgea imediat în carapacea ei, că nu a mai deschis
cameră de oaspeți aproape 6 luni în perioada aia. Asta pana
l-a cunoscut pe tac’tu. Era un țigan dat dracu. Se purtau cămășile cu guler
ridicat și el venea țanțos și o aștepta seara să iasă la plimbare cu Bruno. Nu
știu ce îi tot zicea, de se întorcea fericită mereu. I-a zis și de
camera de oaspeți, deși știa și el, cum știau toți. El a convins-o să o
deschidă. Apoi în două săptămâni a plecat în Italia. Nu s-a mai întors
niciodată. Eu m-am bucurat. Mă-ta pentru el ar fi renunțat la tot, îți zic.
Suntem proaste noi, pizdele noastre au altă lege. Ele îi miros p-aia ce or să ne
aducă copii și apoi înnebunesc, știi cum zici tu numa’ pe
moment.
Când am împlinit 20
de ani, buni mi-a propus să îmi construiască o cameră a mea, o cameră de
oaspeți. Mama nu a vrut. A zis că atunci când o să fie cazul o să mi-o dea pe-a
ei. În afară de a fi impresarul mamei mă angajasem la H&M, eram
merchandiser. Chiar îmi plăcea. Așa cum era tradiția de ziua mea, mama s-a
încuiat în cameră. De atunci n-am mai văzut-o niciodată. La cateva zile dup-aia
am vopsit camera de oaspeți albastră și am adus un pictor să deseneze flori de
cireși pe pereți.
Umbre de primăvară
La umbra mâinii tale drepte se bronzează un nasture. E un nasture de aur pe care îl mestecăm pe rând dimineața, să ne aducă noroc. Are gust de piersică necoaptă.
La umbra mâinii tale stângi stă sânul meu drept. Se întinde încet să îți atingă cotul cu sfârcul mușcat. Se ascunde de sutien, dar în final îl prind.
De la o vreme îți miros mâinile a liliac. Umbrele lor se întipăresc pe umărul meu dimineața.
La umbra mâinii tale stângi stă sânul meu drept. Se întinde încet să îți atingă cotul cu sfârcul mușcat. Se ascunde de sutien, dar în final îl prind.
De la o vreme îți miros mâinile a liliac. Umbrele lor se întipăresc pe umărul meu dimineața.
duminică, 12 aprilie 2015
in contratimp
În pantaloni de cyclist
Alerg în gol pe lângă tine.
Inflexibil in patul de vizavi
Negi timpul inchinat
noua.
Negii de pe mainile tale se extind pe chipurile noastre.
Plâng si zbier si mai plang putin si cer indurare
goliciunii ramase in urma
Timpului inchinat noua.
În pantaloni de
cyclist nebun si gol.
3 surori
Tatăl meu e pădurar. De când mă știu venea direct acasă de
la pădure, se schimba repede în treningul deja lăsat de mama în baia de
serviciu și se arunca pe canapeaua pe care o primseram cadou de la tanti Maria
de la București. Butona televizorul până îl chema mama să dea de mâncare la
câini. De când a murit mama, nu mai da el de mâncare la câini, dă tataie și se
aruncă pe canapea direct, nu se mai schimbă în trening, în rest în fiecare
seară tata cu o bere sau două in mana se uită la televizor până adoarme. Azi
noapte totuși n-a venit direct acasă de la pădure. Azi noapte tata a tăiat
gâtul unui bărbat.
Azi dimineața la prima oră m-a sunat mamaie. "Mama vino
vino repede, că ne-a făcut tactu de rușine în tot satul. Nenorocire,
nenorocire. Cu ce i-o fi greșit? O să ardă in iad îți spun. În iad.” Nu
înțelegeam mare lucru de la mamaie, așa că am rugat-o să mi-l dea pe Vali, pe
verisora-miu la telefon"Ili, da vino. E grav. Nu îți spun la telefon.” E
mort? Zi-mi dacă e mort, să știu, să mă pregătesc.”Nu,
el e bine”. Vali este medic veterinar și cel mai serios om din lume, deci m-am
mai liniștit. Mi-am aruncat 2 schimburi în geanta de sport și m-am suit în
mașină pregătită să conduc peste 200 de km. Am mers tot drumul peste
viteza legală, gândindu-mă la vacanțele din copilărie, când plecam la mare, sau
la munte și mama stătea pe scaunul din față cântându-ne, iar noi copiii o
îngânam și rădeam apoi, căci ea avea cea mai frumoasă voce. In vacanță era alt
om. Se relaxa complet. Chiar fuma. Când ajungeam la mare, prima dată când
vedeam marea, îl punea pe tata să oprească, el bombanea”Anisoaro de ce nu putem
să facem și noi lucrurile într-o ordine? Mai întâi să ne cazăm și apoi” Ea doar
îi zâmbea și îi atingea mâna de pe schimbătorul de viteze. Nu prea îi rezista
nimeni, mai ales el. Mama ne organiza. Ne luăm toți de mână. Tata în spatele
nostru cu prosoapele. Ne dezbrăcăm și ne aruncam hainele pe nisip, nu conta
dacă era zi sau noapte și asa intram în apă. Mama, Raisa, Crista și eu. Toate
cele 4 fete ale lui tata, cum îi plăcea lui să zică. El ne aștepta pe nisip,
doar picioarele și le înmuia și el din când în când, ca un peste căruia îi e
frică de țărm, îi e frică să nu rămână blocat acolo, dar care din când în când
se aventurează, să îl vadă ceilalți pești, uite nah, că pot și eu. Ne jucam cred că juma de oră, până când tata
începea să fluiere. Știam că atunci chiar e serios. Nici măcar mama nu protesta,
deși și ea și-ar fi dorit să mai stea. Prima dată când simți marea, după un an
întreg, prima revedere, e cea mai frumoasă.
Din mașină am
încercat să o sun pe Rai, dar suna ocupat. I-am trimis mesaj.”Ne vedem la tata.
S-a întâmplat ceva grav. Nu știu încă ce”. Crista făcea un internship plătit în
Panama. Glumeam noi trei că o să se mărite cu un dealer sigur. Ea o să continue
să proiecteze sisteme de microunde și el o să prăjească.
Pe drum la câțiva
kilometrii distanță deja mă plictisisem așa că am dat drumul la radio.
Atunci am auzit "In satul Ghionea, chiar lângă
Craiova, pădurarul satului i-a tăiat gâtul unui bărbat de 50 de ani, Mihail
Crețu .Bărbatul a murit pe loc, iar Constantin Petricel este în arestul
poliției.”
Am dat semnal și am
oprit mașina. Nu se putea să fie vorba de tata și totuși i-au zis numele. Nu se
putea ca tata, care nici puii din curte nu voia să îi tăie, că îi era milă,
care ținea găinile până îmbătrâneau și mureau de moarte bună, nu se putea ca el
să fi tăiat gâtul cuiva. Probabil era o greșeală a poliției. Am ieșit din
mașină. Am mers puțin pe marginea drumului. M-am uitat la câmpul de floarea
soarelui. N-avea cum. Îi trebuia un avocat. Am mai încercat la Rais. Mi-a
răspuns într-un final, fusese în club cu o noapte înainte, îi simțeam vocea de
după club, mai groasă ca de obicei și iritată. “Ce tot
vrei sormeo? Dorm.” Tre’ să te
dezmeticesti. Bea apă multă și pune-ți fundul în mașină, sau roagă-l pe Luca să
te aducă. Eu mai am 10 km.” Da care e urgență? Nu înțeleg.” Da mai bine ia-l și
pe Luca. Ia-l neapărat cu tine.Zic la radio că tata a omorât un om”
Pauză. Rais n-a mai zis nimic. Mi s-a părut că a închis așa că am închis și eu.
Peste 15 minute, chiar când parcam în fața porții lui mamaie, m-a sunat Luca.
Rais nu voia să iasă din baie. Din când în când Rais avea niște episoade, când
eram mici se întâmpla când cineva țipă la ea. Se bloca. Nu mai putea funcționa.
Atunci îi cântăm. Așa ne învățase mama. Îi cântăm “Draga
Miruna”. Ea se liniștea și râdea. Apoi cânta și ea cu noi. Avea foarte rar
episoadele astea, că atare de un an încoace, respectiv anul în care se
mutaseră împreună, nu făcuse niciodată asta. Luca speriat a pus telefonul pe
speaker și i-am cântat împreună.
Mamaie era în casă cu
perdelele trase, să nu o vadă lumea. În curte erau doar tataie și Vali. Vali
mereu râdea de nasul meu mare, că a lu’ tata de mare. De
asta dată n-a zis nimic. Tataie fuma. Nu mai fumase de 20 de ani. L-am pupat pe
obraz. Mi-a luat mâna în mână lui greblată de pământurile arate în curtea din
spate și mi-a zis "Tre'sa il ajutăm
tataie. E al nostru. Tre' să îl ajutăm. Cine știe ce i-o fi făcut
ăla? Cine știe?”
M-am dus în casă unde
am găsit-o în genunchi, cu brațele sprijinite de pat, se ruga cum mă învățase
si pe mine, copil fiind să mă rog. Se ruga la un Dumnezeu pe care îl înțelegea
numai ea, un Dumnezeu cu care ea obișnuia să bârfească și la care se plângea
cât era ziua de lungă- de tataie, de tata, de mama, de unchiu Vica, de Vali de
toți. Numai de noi nu, de prințesele ei, de cele mai frumoase fete din sat. De
noi să nu cumva să fi zis cineva ceva, că lua foc. M-a văzut și nici nu m-a pupat cum obișnuia
ea să mă pupe juma’ de oră, “ca vii prea rar pe la mamaie, și
când n-oi mai fii? ce o să faceți atunci? Vă mănâncă câinii? Cel puțin p-asta cel
bătrân. Să mă ierte Dumnezeu, dar mai bine să îl ia pe el primu’că dacă nu, vă luați belea pe cap mamaie”.
Mamaie ce faci? Vine
și Rais acum. Mi-a zis Vali că n-ai mâncat nimic. Tre’ să mănânci
ceva.
Nu m-a băgat în
seamă. Își spunea rugăciunea în bărbie. La un moment dat și-a ridicat ochii
spre mine Păcatul ăsta o să se răsfrângă
asupra voastră. Asupra copiilor voștri. O să fie crucea pe care o să o purtați
toată viața.Doamne iartă-le doamne, că ele sunt încă niște copii. Iartă-l
Doamne și pe el, că a înnebunit. Apoi strigând continuă așa. Iartă-le doamne,
iartă-l și pe el.Copiii mei, copiii mei. Ia-mă
Doamne pe mine. Ia-mă.
M-am dus în bucătăria
de vară. M-a urmat Laica, singurul animal rămas în curte, cățelușa care mergea
peste tot cu tata. O găsise mama pe drumul spre policlinică într-o dimineață. A
adus-o acasă și i-a dat-o tatei. El a protestat, dar curând s-au împrietenit.
De când a murit mama, doar Laica îl înțelege. Doar pe Laica o suportă mai mult
de 2 zile lângă el. Probabil că ea cu ochii ăia mici a văzut tot. Probabil că
ea dacă ar putea mi-ar povesti, sau poate nu. Poate că ar zice, mai bine mor
decât să povestesc asta. Stăteam la masa din bucătăria eu, fiica unui criminal,
încercând să mă adun, încercând să îmi adun puterile să o sun pe Crista. Crista
fusese mereu preferata lui și ea îl adoră. Iubea
să meargă cu el la pescuit când era mica. Parcă ar fi vrut să ne ia și pe noi,
dar noi preferam să stăm, să citim ceva, să ne jucăm în grădină, să
facem altele. Crista se întorcea mândră cu pestele in traista, cat de putin, nu
conta. Era fiica pădurarului.
L-am strigat pe Vali
să îmi aducă o țigară. Nu mai fumasem din liceu. Mă prinsese tata cu Mire,
colega mea de bancă. Ne ascundeam în pivniță. Mi-a zis doar atât “dacă eu de mâine mă las, te lași și tu?” Și el tot de la 16 ani
fuma. I-am zis că da, fiind sigură că n-are cum să se lase, mai încercase de
două ori înainte. N-a mai pus țigarea în gură de atunci. Și nici noi. Niciuna
dintre noi nu fumează.
Fusese bătut. La 20 de ani
după revoluție și încă îi bat în arest. L-am întrebat dar nu a
recunoscut.
Ce să îți aduc?
Schimburi
Am să încep să caut un avocat. Rais m-a sunat. A ajuns și ea
la curte. E cu mamaie.
Foarte bine. Să stea cu mama, nu vreau să vina. Nici ea,
nici Crista. Nu tre'să mă vadă asa
Atunci l-am urât încă puțin. Ca de obicei, pe ele le
proteja.
Ok. Nu știu dacă o să le conving să nu
vina, mai ales pe Crista.
Spune-I că așa am zis eu.
Pauză. Bărbatul din fața mea, îmbătrânit, tras la față,
vânat puțin în bărbie, se uită numai la unghiile mele. Mi-amintesc că nu mă
lăsa niciodată să le vopsesc. "Vrei să creadă profesorii tăi că în casa
mea cresc fete de cartier, cum se zice la oraș? Când oi fi la tine acasă să ți
le vopsești cum vrei, până atunci nu. “ Eu fugeam în cameră pe care o împărțeam
cu Rais și Crista, iar mama rămânea să se certe cu el.
După un moment de liniște l-am întrebat direct. Nu mi-a
răspuns nimic. Nici ochii nu și i-a ridicat de la unghiile mele. Am tras adânc
aer în piept.
Sa te duci la mormânt la Anișoara. Să te
duci cu flori, acum când pleci de la mine. N-a mai fost nimeni de două zile.
Hai du-te. Du-te că te așteaptă Rais acasă.
Am aflat apoi toate detaliile de la Nea Marin, vecinu'din deal. Mi-a zis că pierduse mulți bani la cărți în ultima vreme și
că tot ce câștiga dădea la cămatari. Mi-a zis că omul căruia i-a tăiat gâtul
era un neică nimeni din satul vecin, cu care se luase la hartă dintr-o
prostie, s-au încăierat. Neică nimeni asta era mult mai tânăr, l-a pus o data
la pământ și l-a lăsat. Cică s-a ridicat a scos cuțitul de vânătoare din
traistă și i-a tăiat gâtul omului. Femeile țipau de mama focului. Cineva a
sunat la poliție. Mi-a zis că a venit Gogomanu primu’ la locul
faptei de a constatat crima. Nu știu ce l-a apucat. Îl cunosc pe tac’tu de când
eram copii. Ne jucam fotbal cu toți chiar aici pe strada. Măcar dacă
l-ar fi omorât și el fără martori. Așa l-o văzut tot satul. N-are scăpare. E
tac’tu și noi toți îl cinstirăm cel puțin o data, e paduraru’ nostru, da’ nu îl mai scapă nimeni. Acolo moare. Îți spune nentu
Marin. Acolo moare.
Vali m-a luat de braț
și m-a urcat în mașină. Nu îmi mai simțeam picioarele. Eram amorțită. M-am
întors la poliție, nu m-am dus acasă. Nu voiam să dau ochii cu Rais. Nu puteam
să îi spun că tot satul văzuse cum tata omorâse un om. I-am dat spagă
polițistului de serviciu. M-a lăsat sa il mai văd 5 minute. Nu mai mult. 5
minute.
Esti un criminal.Tot satul știe că ești un criminal. Mamaie știe că
ești un criminal. Rais și Crista or să știe. Toți o să știm. Tată ești un
criminal și nu unu oarecare, unu’cu sânge rece. Ai omorât tata. Dacă aș
fi în locul tău…
N-am curaj Ili. N-am
curaj să mă omor. Unde mă duc eu e mai rău că aicia. E mai rău ca la mititica.
Ești un criminal. Și
mama se întoarce în mormânt.
Nu. Ea nu mai e. Ea
nu știe. Abia atunci și-a ridicat ochii spre mine.
Cand i-am vazut ochii
albastri am început să zbier. M-am aruncat cu pumnii asupra lui. Poate aș fi
scos și eu cuțitul, dacă aș fi purtat în geantă așa ceva. Poate.
M-a scos polițistul
cu forța de acolo.
Vali mă aștepta lângă mașină. Nici el nu știa ce să facă.
Când am ajuns lângă mașină m-a pocnit un gând în moalele capului. Și dacă
suntem un neam de criminali? Și dacă avem în gene? Cum arată o femeie de 29 de
ani, crescută de un criminal? Ca orice altă femeie - aproape tânără. Am sunat-o
pe Crista.
O să luptăm până la capăt. Nu. Nu vrea să
îl vedeți acolo. O să vină Luca să te ia de la aeroport să te aducă. Da. O să
vorbesc cu el. Nu. Nu auzi că nu vrea? Ce să cred? Că e nevinovat? Sormeo
ce contează ce cred eu? Nu ziceai tu că trebuie să cred în ce ne-a învățat el
să credem?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)