Viata inainte de ora sapte

Mi-am uitat cheile, bineînțeles am urcat cele 3 etaje după ele. Am fugit spre taxi cu o frică mare că mă va abandona cum au mai făcut-o și alții de la Cris Taxi înainte, cu laptopul la subraț, cu sacoșa cu mâncarea de prânz după mine și cu geanta mare, improvizată de birou și sală pe umăr. Noroc că era un moșuleț simpatic, care s-a autodeclarat pe parcursul cursei un împătimit al femeilor. L-am întrebat amuzată păi cum definiți dumneavoastră această împătimire? El mi-a zâmbit și mi-a zis. Un singur viciu am avut domnișoară la viața mea, unu’ da bun, știți cum se zice. M-a lăsat și prima nevastă, m-a lăsat și a doua. Dumnezeu să o ierte pe a 3-a. Acum cum mă vedeți nu mai am io ca înainte corpul domnișoară, dar am sufletul, am sufletul. Am și doi copii. O fata și un băiat.  Fata ca mă-să a dracu până la Dumnezeu și înapoi, dar e sufletul meu. Băiatul cam pămpălău, musician, cică de profesie… nu-I că taică-su, dar ce să facem domnișoară? D-aia ne-a dat Ăl de Sus copii, să îi iubim și îngrijim, fiecare cum poate. 

M-a distrat nea Tache. Mi-a dat numărul lui de telefon. M-a întrebat dacă n-am o vecină simpatică. I-am lăsat peste 20% bacșiș și am plecat. Știam că probabil nu aveam să îl mai văd vreodată, dar mă bucurasem că n-am depus nici un effort în conversație. De la un timp mă bucuram când găseam oameni cu care nu trebuia să îmi caut cuvintele, să mi le calculez, să depun eforturi. Era o ușurare să întâlnești un spirit tânăr, cum se autointitulă chiar el. Ajunsesem într-un final la clădirea ING, de la Eroilor. Ca în fiecare dimineață făcusem aproape 40 de minute cu taxi-ul. Mă tot gândeam că mai bine îmi luăm mașină, decât să îmi cheltui toți banii pe taxi și totuși de un an și ceva tot așa procedam. Sunt poate dependentă de mașina galbenă ce mă așteaptă în față blocului și mă duce unde vreau eu. Oprește la semafoare și mă lasă să respir puțin, dimineața, înainte de birou. 

 Lucrez la etajul 7, într-o clădire cu 22 de etaje și un restaurant, roof top bar. Mă duc seară după birou să beau un pahar de vin cu colegii. Mi-s dragi ca sunt amuzanți. Mi-s dragi că sunt ai mei și nu cred în coincidențe. Trebuie să conviețuim 10-12-14 ore pe zi, ei bine hai să fim și drăguți unii cu ceilalți. Nu m-am dus direct la 7, prima dată m-am oprit la chioșcul de la parter, să îmi iau țigări. Ce nebunie cu interzicerea fumatului. Nu fumam lângă copii și nu fumam în spații publice. Fumam în restaurant, în pub-uri, în spații special amenajate pentru fumători. 

Doamna de la chioșc zâmbea. Cumpărasem țigări de la ea în ultimii 5 ani, în fiecare dimineață și totuși n-am văzut-o niciodată zâmbind. Mi-a dat și gumă cadou.  Așa fac vânzătorii români business. D-aia suntem comercianți înnăscuți. Hai și cu găsirea cardului în geantă. Acum devenea problematic. Din grabă dimineața îl aruncasem în geantă, nu l-am poziționat strategic în buzunarul exterior, ca de obicei. Cum în geantă aveam și hainele de sală, 3 rujuri, farduri de obraz, o agendă mică, un pix șervețele și multe altele mi-era aproape imposibil să îl găsesc în mers, deși am încercat activ spre amuzamentul domnului portar. Până la urmă le-am lăsat pe toate pe jos. M-am pus pe vine, în rochia mea în V, prea strâmtă, pentru că nu am avut încă curajul să îmi schimb garderoba, după noile dimensiuni și bineînțeles am auzit cum s-a rupt la spate. Doar puțin, pe dedesubt. Acceptabil. Fără daune majore. Dup ace am scos toate hainele de sală, agenda și niște foi pe care uitasem că le am în geantă, am găsit cardul. Mi-am promis iar să nu mai uit șiș a îl pun mereu în buzunarul genții, nu în geantă direct. Într-un final am pornit spre etajul 7. M-am suit în lift. Vecinii mei de lift, niște bărbați foarte înalți, atleți mi-au zâmbit politicos, m-am gândit că sunt clienții sigur.  Am ieșit din lift și mi-am așezat un pic rochia. Am trecut de prima ușă cu cardul încă în mână, de a doua ușă și într-un final imediat pe stânga, biroul nostru. Lucram de ceva vreme în ING dar dacă nu vedeam un anume direcțional spre birou,aveam un sentiment negativ, ma simteam rătăcită.

În birou nu era nimeni, deși era deja 9.30. În mod obișnuit colegii mei spre deosebire de mine ajungeau la fix. Straniu. M-am uitat în biroul șefei. Nici acolo nimeni. În fine. Laptopul deschis. Analizele financiare mă așteptau. M-am aruncat asupra unui excell cu toată forța și l-am  perpelit până când mi-au dat balanțele ce îmi trebuia. După 2 ore eram mulțumită, dar nu apăruse nimeni în birou. Am sunat-o pe Ana Hurezu, colega mea de bancă, cum îmi plăcea mie să îi zic, căci stătea la biroul din stânga mea. Nu mi-a răspuns. Am sunat la Camelia. Nimeni. Ciudat. Mi-am pus sacoul pe mine, cel crem pe care îl lăsam strategic pe spătarul scaunului pentru vreo întâlnire neașteptată, chiar și când aveam casual Fridays , m-am înarmat cu cardul minune și am plecat la contabilitate, aveau biroul fix lângă noi. Intru în birou. Nici o fată. Nici măcar Cristi, singurul băiat de la conta nu era. Clar ceva nu e în regulă. O sun pe mama. Răsuflu ușurată când îmi răspunde. Da Clara, ți-am zis ca nu am cenți să povestim. Te sun eu diseară. Bine. Închid. Mi-e greu să vorbesc cu mama, dar mă simt ușurată când o aud, indiferent cât de scurt. Urc la restaurant. Nu reușesc să intru, nu merge cardul. Cobor la parter. O găsesc pe doamna de la chioșc. Era în continuare veselă. O întreb dacă a observat ceva ciudat în clădire azi. Mi-a zis “Nu domnișoară ce să observ? “ M-am dus la portar. L-am întrebat și pe el.” Nimica” Oamenii intrau și ieșeau din clădire ca de obicei. Venise și o echipă de muncitori la etajul 8, m-a informat el, știți dumneavoastră, acolo unde s-a inundat. 

M-am liniștit. Probabil era vreun mail cu câteva departamente care nu lucrau și eu l-am ignorat. M-am dus din nou la birou și am început să caut mailuri, nimic, nici o informare despre asta, ultima informare era ceva despre evaluarea de an, pe care apropo nu o terminasem.  Ceva nu e în regulă m-am gândit, dar cel mai bine era să plec acasă. Văd mâine. Mai încerc la fete, mi-o răspunde cineva, desi am încercat și pe grupul nostru de What’s up, nici acolo n-au răspuns. 

 Într-un final mă hotărăsc să îl sun pe Nea Tache. Eram sigur domnișoară că v-am căzut cu tronc. Vin degrabă sa va iau. 

 Am coborât. Nici doamna de la chioșc nu mai era, nici portarul. Ies din clădire. Pe ușa rotativa un bilet 

 “Clara sa nu te temi. Te aduce Nea Tache și mâine. Să nu îți uiți sacoul, că au anunțat ăștia la televizor că ninge, să nu racesti.”   

ora de intrare

licurici cu gura mica se strecoara fericiti printre hainele din cada, printre lemnele din beci.

licurici cu gura mica se aseaza la taifas. Interesul lor pentru politica si casa este mai ceva ca al ciorilor din sat.  

ii asculta si cosmina, fetita lui adrian. Ar vrea sa iasa sa ii prinda, dar e trecut de 22.00. Fetele mici, nu au voie in curte dupa ora 22.00 se stie. Si licuricii stiu. 

ciori chele

Se intampla pe o banca in Cismigiu.

Ea cu picioarele deasupra lui. Conchistadoarea urbana a micului print, conchistador la randul lui a amicei amicei lui.

Se ridica picioarele. In sus in forma de lumanare. Lumanarea cuprinde la capatul ars un cap de cioara funebra si goala.

Ai vazut vreodata o cioara goala?

Cum adica goala?

Adica fara pene…

Adica nu goala, ci cheala.

Pe o banca in cismigiu o pustoaica cu asteptari prea mari se reaseaza cu picioarele peste picioarele lui.

Se inchina pe furis si se roaga sa ii arate Doamne Doamne daca este el cel care trebuie.

Picioarele ei o salveaza. Se pun pe o fuga cumplita, o fuga haotica.

Se aseaza picioarele la sol. Se linistesc si se intorc la hotel.

Haideti dragele mele ciori, mai e si maine o zi. 

zahar vanilat

intre maini el isi impacheteaza cuvintele.
le rastoarna intr-o palnie, din hartie si le supune unui mic truc de magie.

se transforma in zahar vanilat, se toarna incet, peste picioarele ei. Peste coapsele ei, peste incheieturile obosite de statul in fata calculatorului, peste unghiile vopsite dupa ora 12.00.

Cuvintele lui inscrise mereu pe trupul ei. Chiar si dupa ani, chiar si dupa ce sanii se chinuie sa fie, picioarele se misca si mai incet.

In camera miroase a zahar vanilat 

jucaus

Mijlocul oceanului, jucaus si plin. Intre buzele lui.

Marginea drumului, acolo unde cimentul si pamantul se coloreaza reciproc. Intre urban si rural. Intre cine a fost si cine va fii.

La inceputul zilei de azi. Un zambet. Al lui. Un zambet fara trecut. Fara nelinisti, fara simtul ipocrit al zilei de maine.

Pe prag

 Serafimii s-au oprit în mijlocul deșertului. 
 
 S-au oprit să își spele dinții cu vin de Chile. 
 
 Serafimii îl conduc spre ușă. 
 
 În chiuvetă ard banii de buzunar. 
 
 Sunt monedele zilei de ieri cu care cumpărau rom, de la magazinul din colț. De la tanti Tanța.
 
 Romul ajungea la nea Mitică. Mitică, cel rău îi spuneau ei. Copiii din cartier. 
 
 Serafimii îi deschid ușa. El tușește înfundat.O strigă. Ea nu îl aude.
 
 În chiuvetă sunt vopselurile ei. În care își înfunda pensula. 
   
 Serafimii sunt răi de gură. Se spurcesc între ei. Se strigă pe numele mijlociu, pocit.
 "Nicule" Hai să ne jucăm Catan. Înainte să coborâm acolo, în mijlocul deșertului. 
   
Între ieri și azi, l-au trecut de ușă. El s-a oprit pe prag. S-a ridicat pe vârfuri. Și-a îndesat vârful pantofului în cerneală și și-a lăsat urma pe prag. Aici or să mă caute. Aici or să mă găsească. 
 
 Nepoții mei. 
 
 În chiuvetă sunt lacrimi adunate în vase mici, organizate cu grijă, după mărime și culoare.  Si vopselurile ei. Tot acolo.
 
 Serafimii abia așteaptă meciul de diseară. Se strâng toți la Nicu acasă. 

umbrella dintre stomac și inimă

Interminabilele considerații sociale. 

 Frica de lumea de după umbrella. 

 Frica de nisipurile interioare. Frica de boală și de discuții fără final. 

 Se mișcă lumea înăuntrul meu și containerele liniștii de ieri 

 se supun singure unui vot unilateral.

 Frica de interminabilele considerații sociale. 

 Frica de neajuns. De neadevăr. De ce pare

frica de ce poate părea, nu de ce e. 

 Se mișcă lumea înăuntrul meu. Sunt mașinuțe de teren cu motor de Chevrolet. 

 Ele cară nisipurile DE dincolo. Ele cară dorințele de ieri.  

 Congestionate în traficul dintre stomac și inimă. Se transformă în praf de stele. Și plouă. 

 Frica de lumea de după umbrella.

 Interminabilele considerații sociale. Peste ele praf de stele presar seara de la ora 19.00.