Reflexia Coliviei

Era fericită că scăpase. Fericită și egoistă. Nu s-ar fi așteptat să numere minutele petrecute în casa surorii ei, proaspăt divorțată. Aura a luat-o razna complet se gândea Mia, grăbind pașii spre mașină. 

 Nimeni nu se aștepta la asta. Terminase  prima facultatea de Drept, fusese admisă fără probleme în cadrul cabinetului de avocatură Năstase and Co. Aura  se lăsase  de fumat pentru că așa a vrut ea, într-o zi oarecare, cum s-a și apucat. S-a măritat într-o zi de vară cu cel mai frumos și mai de success arhitect din București, Edi Tudor, pentru că așa a vrut ea. 

 În primii ani de căsătorie, înainte să se nască Marius  se duceau des la petreceri, luau masa în oraș iar în weekend obligatoriu la teatru. Se distrau. Apoi când bebele a trecut pragul uterului său, în Aura ceva s-a rupt. 

Nu vroia să lase pe nimeni să vadă copilul. Ajunsese să o pună pe tanti Maria să spele podelele la interval de o oră, apoi jumătate de oră. La un moment dat eforturile lui tanti Maria i s-au părut inutile și a concediat-o.  

 A început să se ocupe ea de curățenia în casă. Spăla podelele cu o putere și o dedicație extraordinară, spăla wc-urile și cada, până și copilul îl spăla de două ori pe zi.  Pe la 1 an Marius  a făcut o formă ușoară de pneumonie, apoi a dat în astm. Edi a încercat să pună piciorul în prag. I-a interzis să îl mai spele atât de des. Aura era convinsă că Marius se îmbolnăvise cum și tatăl ei se îmbolnaăvise cu ani în urmă, de la bacteriile din jur; își imagina microbii plimbându-se pe buricele degețelelor lui mici și perfecte, sus spre umeri, apoi coborând spre buricul ușor proeminent. Nu putea suporta gândul acesta. În timpul zilei, când Edi nu era acasă continua să îl spele -  mâinile de trei ori, picioarele de 4 ori, capul o data, apoi restul.  Îi punea copilului mănuși de platic și se supăra pe el când le dădea jos. Se supăra și îl trimitea în camera lui.Copilul plângea acolo singur. Ea intra din 2 în 2 ore să îl spele pe față și pe mâini și pe picioare. Se spăla ea însăși de zeci de ori pe zi

Cand Edi i-a cerut divortul, n-a avut nici o reactie. N-avea timp sa se gandeasca la asta. Trebuia sa curete totul sa nu ramana nici o urma a sotului ei acolo in casa. I-a ars hainele in cada. A dezinfectat sifonierul. Tot ce i-a mai ramas barbatului, racheta de tenis, niste acte de la birou si trusa de mecanic,  le-a pus intr-o cutie si I le-a trimis la birou, cu un bilet “Cam multi germeni ai lasat in urma ta”.

Când a primit cutia a aruncat-o într-un colț. Biletul l-a rupt în bucățele mici. S-a așezat la birou cu mâinile în poală. Își lăsase copilul în casa aceea și fugise. Era îngrozit. Ea îi săpase în suflet până ce scosese de acolo cele mai mari defecte, cele mai rele stări, tot rahatul ce îl făcea pe el neomul acesta. Marele arhitect ce dusese o viață perfectă, ce văzuse lumea și avea un salariu de 5-6 cifre, nimeni nu știa exact cât, era redus la o cutie de carton și un bilet. După un timp și-a sunat avocatul. Aveau să o declare nebună. Problema era ca puteau apela la un singur martor. De ce l-ar ajuta? El până la urmă era un străin.

-               Trebuie să vorbim. E foarte important. M-a sunat avocatul lui Edi. 

 -              Nu. N-am timp. Sunt ocupată și Marius știi cum e Marius.

 -              Te rog. Știi că n-aș insista dacă n-ar fi urgent. 

 -              Bine, însă știi care sunt condițiile mele a€“ faci baie în casa mea, cu buretele meu și șamponul pe care ți-l dau eu. Te ștergi pe mâini cu oțet alb și bicarbonat. După ce faci baie porți în permanență mănușile albastre. Nu îl atingi pe Marius. 

 -              Cum vrei. E casă ta. Vin diseară direct de la studiu.

 -              Nu înțeleg de ce nu demisionezi. Din banii lăsați de ai nostril ai putea trăi foarte bine. 

 -              Îmi place să compun. Ți-am zis de atâtea ori. Nu vreau să mai discutăm despre asta. 

 -              Bine. Ne vedem diseară. Te rog să nu vii cu mijloacele  de transport în comun. Te rog mult. 

 -              Da sormeo bine. 

Aură era agitată. Nu se putea concentra la discuție. Se spăla pe mâini o data la 5 minute. 

 -      Știi că mă spăl pe mâini cam de 100 de ori pe zi. Așa trebuie. Încerc să îl spăl sip e Marius, dar nu e cuminte deloc. Nu e. El plânge mereu. Și se îmbolnăvește tot timpul. E normal,  totuși suntem înconjurați de bacterii. Nu îl mai las să umble în toată casa. Îl țin doar în camera lui și în baie.

 -      Are 4 ani. Copilul vrea să se joace. Măcar  din când în când te joci cu el ? 

 -      Dacă tu ai senzația că toată ziua stau și nu fac nimic te înșeli. Am foarte multă treabă. Cine crezi că ține casa asta într-o stare decentă? Zic decentă că praful se pune imediat, indiferent cât aș freca.  Am și dat toate electronicele la săraci a€“ laptopurile păstrează în tastatură o cantitate enormă de microbi, bacterii și pur și simplu mult praf. Nu le puteam păstra. Plușurile lui Marius erau toate pline de praf. Le-am aruncat și pe-alea. 

 -      Ai aruncat jucăriile copilului? 

 -      Ah nu eu, l-am pus pe el. Trebuie să învețe să se apere singur. 

 -       Aura, dar e un copil are nevoie să se joace. Cum crește altfel? 

 -      Hai că începi să mă enervezi.  Nu mă mai lua cu lecții de a€œcum să fii parinte”, tu care n-ai copii și după cum merge treaba nici n-ai să ai vreodată. 

 Mia se uită în jos. Îi dădură lacrimile. Uterul ei retrovers și infantil. Aura fusese cu ea acolo, o ținuse de mână când doctora îi dăduse vestea. 

 -      Mă duc sa il văd pe Marius. 

  Îl găsi pe copil în camera lui. Era cocoțat în vârful patului. Mânuțele lui grase erau prinse de manusi. Era palid și tușea. Avea inhalatorul pe noptiera de lângă pat.

 -      Ce face cel mai frumos băiețel din lume? 

 Marius dădu din umeri. Mia închide ușă dormitorului. Se apropie de copil și îl săruta. 

 -      N-ai voie. Te spun. 

 -      De ce să mă spui? Dacă mi-e drag de tine? Te văd atât de rar și ești mereu atât de cuminte

 -      Mami zice că sunt cam năzdravan și că trebuie să fiu băiat mare, să mă spăl pe mâini cât pot eu de des cu săpun și cu periuța de pe chiuvetă.

 -      Pentru mine ești un băiat tare cuminte și tare curat.  

 -      Nu e adevărat. Când mami mă spală la funduleț când fac treabă aia mare eu plâng și mami mă ceartă. Zice că sunt un băiat murdar. 

 -      Ea nu-i aici. Se spală pe mâini și știm amândoi cât durează. Mia îi da o mănușă jos. Băiatul chicotește. 

 -      Vrei să îți spun un secret? Dar trebuie să promiți că nu spui nimănui.

 -      Nimănui nimănui? 

 -      Da. Mai ales lui mami. 

 -      Bine promit.

Copilul își strânse mătușă de mână în semn de “Nu uita. Ai promis”. Ea îl strânse înapoi.

 Băiatul își apropie fața mică și rotundă de oglinda de lângă pat. Lângă oglindă era un dezinfectant. Mia zâmbi. Copilul șulfă tare în oglindă, ca pentru a doborî monștri din spate. Oglinda se aburi și atunci Marius desenă multe multe ferestre. Apoi așeză într-o fereastră un soare, într-una un nor, tot ce văzuse el din pat pe fereastra lui, când mami era în baie. 

 Zâmbi mulțumit. Apoi repede, instinctiv luă dezinfectantul și șterse bine oglinda. Chiar atunci intră Aura. Ce bine că Marius învățase să își curețe singur și des oglinzile. 

 -Sormeo tre’ să plec. Ai grijă. Pa.

 -Păi nu mi-ai zis ce vroiai să îmi zici, ce bajmăjeai la telefon azi dimineață

- Nu era așa important.

Mia plecă grăbită