Scooby

Mami m-a trezit mai de dimineață că avem treabă, treabă multă. Mi-a prins codițele ca de obicei și apoi când să vin la bucătărie mi-a zis că pot să stau să îmi pap painicile cu lapte la desene. Eram cea mai fericită. Să mănânc văzându-l pe  Scooby Doo în acţiune. Tati nu era acasă. A plecat devreme. De trei zile mami stă acasă cu mine. Mai bine că și așa nu îmi place când se duce la birou. Acum numai seara pleacă, crede că nu știu. Ea mă pune la somn, eu mă fac că dorm și o aud cum îi zice lui Tati - ai grijă dacă se trezește noaptea, să o iei în brațe, să îi cânți “Un tramvai” - e cântecul meu preferat, despre un tramvai fermecat. Mami și buni îl cântă cel mai bine, tati se cam împiedică, uită versurile, așa e tati mai uituc, o să își uite într-o zi și capul acasă. Îmi părea bine că stă mami cu mine și nu bona,  îmi place de tanti Maria, dar ea adoarme repede și sforăie și nu se joacă așa cum se joacă mami și nici nu îmi spune povești cum îmi spun mami și buni. 

Mami a vrut să ne apucăm de treabă imediat după Scooby Doo. Adu din dulap câte cearceafuri poţi, căci o sa ne jucam un pic. Mi-a zis apoi povestea umbrelor. Se făcea că o data la 65 de ani, chiar la finalul lui noiembrie, într-o sâmbătă, cum e azi din toate oglinzile din lume vor să iasă umbrele oamenilor. Vor sa iasă şi să cuprindă lumea în pumnul lor. Se intampla cand o forţă rea apare, ceva rău şi ceva ce doare. Aşa mi-a zis mami aproape bâlbâită. M-am mirat că nu ştiam eu până la 4 ani jumate povestea asta, că de fapt buni mi-a zis aproape toate poveştile din lume, haide Miruna, e timpul să-ţi zic a 100-a poveste a lumii. Mereu se termina cu “Şi am fost şi noi acolo şi am jucat la nunta ei” Şi eu râdeam caci mi se părea buni o şmecheruţă încerca mereu să mă păcălească.  În povestea asta aveam şi eu un rol. Trebuia să iau cearceafurile aduse şi să o ajut pe mami să acoperim toate oglinzile din casa, să nu iasă umbrele din ele. Eu înainte să le acoperim dansam un pic în faţa oglinzii, făceam nişte piruete cum m-a învatat madam Boteanu la balet şi apoi scoteam limba la umbrele cele rele, să vadă că în lumea mea n-au voie ele.  Mami din când în când ofta. Era obosită. Mami e mai mereu obosită, mai ales când vine de la birou. Hai că am terminat cu oglinzile repede, când a venit masa de prânz acoperisem toate oglinzile. Atunci mi-a dat mami vestea. Trebuia sa acoperim şi televizorul. Se pare că umbrele se ascund şi in televizor- nu il mai vedeam duminică dimineaţă pe Scooby Doo. Am plâns puţin. Nu se putea, nu credeam că sunt umbrele astea atat de viclene încât să se ascundă chiar lângă Scooby. Dar mami a zis că trebuie şi dacă mami a zis, trebuie,trebuie, că dacă nu se dă militaria jos din pod. Nu ştiu ce înseamnă asta dar cred că e ceva rău ce avem noi în pod. Şi am acoperit şi televizoarele. Nu doar pe ăla din sufragerie, ci si pe ăla din dormitorul meu şi pe cel din bucătărie. Mami mi-a zis că avem prea multe televizoare şi numai tati e de vină. Mie îmi plăcea cu multe televizoare. Se auzeau uneori voci din toate şi mă făceam ca mă joc de-a ghicitul - cine vorbeşte acum? Buni râdea.

După ce am acoperit televizoarele déjà obosisem şi încă nu îmi trecuse de tot supărarea că nu îl văd pe Scooby Doo. Mami mi-a dat voie puţină ciocolată după masă. Am mâncat doua de supărare aşa. Vroiam în parc. Mami era obosită. Am rămas pentru că mi-a zis toată povestea umbrelor, cum fusesera la început prietene cu oamenii şi cum apoi oamenii când erau loviţi de dezastre, de lucruri rele deveneau chiar ei mai răi si transmiteau toată răutatea lor umbrelor. Atunci într-o zi o vrăjitoare bună a prins umbrele în oglindă, să nu trebuiască oamenii să îşi care cu ei peste tot răutatea, că era prea grea şi nu se puteau mişca, nu se mai puteau duce nicăieri, nici la piaţă, nici la Mega, nici la birou sau la grădi. Nicăieri. Şi aşa umbrele au rămas acolo, doar că o dată la 65 de ani vroiau să scape şi era de datoria noastră să le prindem acolo. I-am zis lui mami să stea fără grijă că eu le păzesc să nu iasă. Apoi când a venit tati ne-am pus să desenăm. Tati nu prea ştia ce să facă. Nu îşi găsea locul o tot întreba pe mama – n-ar trebui totuși să îi spunem? Tati e un fricos, crede că mie mi-e frica de umbre. Nici gând. Eu am suflet de zmeu. Aşa spune buni. Am facut schimb de desene cu mami. Mami desenase o lebădă.  O să o cheme Lena şi o să fie a mea. Când a vazut mami ce am desenat a început să plângă. Eu m-am dus la ea şi am luat-o de mână. E de la oboseală şi m-a pupat. Una peste alta a fost o zi frumoasă. Păcat numa’ că mâine nu  îl prind Scooby.

Un chibrit lung de tot pe post de corp, 4 chibrituri mai scurte pe post de brate si picioare si un rotund mare mare, cat capul tau de mare mi-a zis buni mai demult.