d'ale toamnei

 Containerele viselor umede se răstoarnă peste zilele lungi de stat în fața unui laptop albastru. 
 Au luat foc sâmburii visinelui plantat acum 4 primăveri și un întreg cadru
 De poveste s-a reconstruit. De ieri containerul reîncărcat s-a răsturnat iar. 
 Zilele lungi se fărâmă încet sub forma unor rondele de cartofi, prăjite în coajă de ou.
 
 S-au rostogolit containerele ca niște butoaie de vin pe prispa din fața casei bunicului. 
 Se tencuiesc încet războaie de mătase, pe gât scurt și pe picoare lungi. 
 Se încâlcesc pe așternut între maimuțe de plus și fițuici uitate din liceu. 
 De iarnă, ne pregătim mașinile, de iarnă ne pregătim și proviziile din beci, 
 De iarnă se construiesc containere, mai groase, să nu transpară, pe la rădăcină, câte un vis de acum 4 săptămâni de toamnă. 
 Un vis de toamnă, cu un iacht galben, într-un cadru, de poveste.
 Pe pupă, o cioară. Privește dincolo de container. Spre copilărie. 
 

produse

 Cartoane adunate pe trotuar
 Se rezeama de marginea orașului
 Se întredeschide o ușă.
 Cotoii plâng. 
 Bebelușii sunt născuți doar de dragul trotuarului. 
 Vara fac bani, în brațele mamelor surogate, pe șosea. 
 Iarna. îngheață. în centrul orașului, lângă singurele păsări ce rămân.
 Ciorile.  

de cauciuc

 Azi noapte, pe piatra din sat s-a oprit o căprioară de cauciuc, 
 mi-a povestit despre ciorile cu pene albe, despre papuredele din dealurile oltenești, ce aduceau ploaia, 
 despre mâncarea de praz, gătită la baitz de bunicile cu năframă pe cap și degete ce treceau prin foc. 
 Apoi a adormit cu picioarele în sus. 

cioara contabila

Contabiliceste ne adunăm cuvintele în bon. 
 Se liniștesc doar spre sfârșit 
 când suma crește peste 1000
 Profesori mici sădesc 
 analize și axiome în balcon. 
 Analizele se agăță de viitorul verde
  al golanilor din cartier 
 Golani care se rostogolesc peste veacuri, 
 golani care se reproduc în mici burhezi, 
 Mai lacomi, mai grei, mai puțini. 
 Se adună totuși sub picioarele lor, 
 toate bonurile de peste 1000 de lei. 
 Le strivesc sub degetul mare, 
 de la piciorul drept. 
 Contabiliceste zâmbesc tot ei. 
 

un nai

Un puști cântă la nai. și o cioară îl privește perplexă de pe gardul de vis a vis.
Din nai ies pe rând mirosuri de paine calda si de lavanda, pene de chitară, un struț mic și alb, o acadea chupa chups și o cană de vin fiert.
Puștiul cântă cu ochii închiși. Se ridică din când în când pe vârfuri ca pentru a se apropia mai mult de ce iese din nai.
Când trece de mijlocul cântecului, naiul se poticnește pe buzele lui ca un șofer de curse în fața unei treceri de pietoni.
Mișcarea este simplă. Tot timpul o uită. Se strânge și se șuflă. Așa ar zice mama băiatului, care se preface că le știe pe toate.  Se strânge și se suflă pe dracu și dracu e plecat la coafor cu noaptea în cap.
Se liniștesc spiritele, iar dracii se aruncă peste gardul unde cioară privește perplexă.

inundatie

 Ciori galbene s-au așezat pe genunchii bunicii.
 S-a lăsat primăvara în oraș, dar în casă miroase a tâmplărie de pe vremea lui Pasvante.
 Mi-e dor de o vorbă la cafea le șoptește bunica, ciorilor galbene.
 șiroaie de lemn se scurg pe ciment. Inundă bucătăria. Bunica se ridică speriată.
 Bunicul bate din oale.  Inundația a ajuns la vecinul chelios de la parter. Se aud bastoanele din țevi.
 Bunica își trage ciorile de la fereastră se împiedică săraca, genunchii nu o mai țin.
 Ciorile se cuibăresc în părul sârmos.
 Miroase a primăvară printre țevile orașului. Ciorile galbene au adormit.

lacrima dragonului

 Un dragon mi-a aruncat o pietricică în fereastră.
 Un ochi albastru s-a desprins din cer
 S-a rostogolit peste hainele abia împachetate. 
 Mama l-a gonit “Piei de unde ai aparut” 
 și l-a strecurat în olița copilului.
 Un dragon mi-a strecurat pe sub ușă o scrisoare. 
 Un ochi din viitor se ridică din conștiința colectivă. 
 Cerul e negru. Dragonul plânge.
 Ciorile și-au pierdut aripile, acum măcăne. 
 “for Les bleus, the great dragon cries tonight” 

in pasi de salsa

Cand orasul sangereaza
Cand spatarele scaunelor taie franghia pe care doi dansatori se leagana intr-o salsa de baza,

Cand orasul se spala dupa o noapte cumplita.

Cand orasul doarme si tortele se sting.

Atunci se aude strada. Si ciorile se aud.

Si in strada, totul se sfarama si se construieste. Acolo revine tipatul de drept.

Cand orasul plange.

Tacere

 O cioară pe turla bisericii. 
 Clopotele au tăcut azi noapte.
 O lacrimă pe obrazul ei stâng. 
 Irina se zbate pe patul de spital. 
 Mi-e greu să tip. Mi-e greu să țip spre Doamne Doamne.
 Cioara se scutură pe unul dintre clopote 
 La intersecția dintre ieri și azi 
 Irina tace. 
 Obrazul stâng se umple. 
 Ciorile au acaparat turla bisericii. 

o pisică

 Ea nu vorbește mult. Doar din când în când mai măcăne despre acte sociale pe care tre’ să le facem când începe ăl mic să iasă în lume.
 Ea nu face multe. Doar din când în când se aruncă pe fereastră și intră pe ușa din spate, just for fun, așa îmi spune.
 Ea e convinsă că nu există o ființă mai frumoasă. Ea e convinsă că oglinda a fost special creată pentru ea. Se aruncă în oglindă cu o viteză orbitoare. Orbitor sau orbitoare. Este neclar pentru prietena mea Mimi, singura pisică din casa părăsită. Din cand in cand oglinda mi-ar arată o cioară, eu văd o pisică.
 

Cioara de 3 si 11

Se întâmplă doar noaptea, pe la 3 și 11. Se așează pe gâtul chiuvetei și stă. Se holbează fără rușine la mine.
Este atât de mare încât amintirea ei mică, mă face să râd. Cum se schimbă lumea, chiar și pentru ea, care trăiește atâta.
Conturul chiuvetei o cuprinde din mers. Ar vrea să scape, dar nu poate. Apa. Un jet aproape o îneacă. Sunt curioasă cum lumea se schimbă cu ea.
Apa și control de utilități și contoarul neatins.
O cioară de după robinet, mă privește stins.  
 

Prima Cioară

 Pe stâlpii din București sunt ciori pătate. Ciori albe cu gri.
 Pe casele vechi, pe țigla pusă de țiganii de altă dată, alunecă puii de ciori.
 Sunt puiuți neștiutori, sunt puiuți negrii și calmi.
 What is all about? The teacher asked.
 They said nothing. Nobody knows what. Or why.
 Ciorile, se știe, sunt mari filozoafe și vorbitoare de engleză.
 Din când în când mai ales prin mai se liniștesc, nu mai strigă și se pun pe făcut pui.
 Pe stâlpii mici din bucurești își lasă ghearele ciorile nouveaux. Pe acestea Bozzy, cățelul absolut și simplu cetățean le aleargă cel mai des. Sunt ciorile din cartier. Sunt prietenele lui. El le aleargă, ele se întorc. E atât de simplu. La nesfârșit. Sau până fac și ele pui.
 

Un al doilea dialog. Tot cu un art

Nu e pe brief?

Da-l dracu de brief. Iti fac eu alt brief, unul cu sens si cu putere, unul care sa creeze, nu sa denatureze.

Da nu e pe brief. Refa.

Sa ma prefac in mlastina si sa ma calce in picioare toti puii de tigani, ca nu refac.

Tre sa vorbesc cu seful tau.

Sa ma intorc la demiurg si sa se joace de-a calcatea cu mine, si tot nu refac.

O sa dau un mail, ma vad nevoita sa dau un mail. 

Da-l dracu de mail, da-l o data. 

Nu e pe brief. Nimic nu e pe brief, caci brieful e o mizerie. Brieful e o aglomerare de propozitii fara sens, aduse impreuna din diverse departamente, lipite cu putin rahat, ca sa sune bine si imbacsite de parfumul frumoasei noastre cliente.

Sa atragem non clientii, cu o activare punctuala, o data intr-o viata, cu o aplicatie de facebook, cu o animatie, ieftina bineinteles. 

Pai daca tot ii atragem hai sa le si gasim o intrebuintare, sa le bagam cheia in cur si sa ne jucam cu ei, ca doar sunt roboteii nostril, fac tot ce le spunem noi. Ca doar e creatia mea. Si ma duc cu mama la vrajitoare sa ii puna un descantec sa vina spre brand, ca mustele.

Sa facem din rahat bici si sa miroasa frumos. D-aia imi place mie treaba asta. Da Ana, da. O sa refac, sau il pun pe asta mic, abia venit sa faca si el o varianta. Trimitem doua. A noastra si a lor. 

in dialog cu un art director

Corell, photoshop. AI.

Ai si tu un scop.

Culori vii, rosu carnos, un strop de emotie si un rotocol de tot ce poate fi, intr-o singura imagine. Ai.

Ai si tu o viziune.

Si vin eu din cand in cand, cu cate un topor si rup. Si sparg si amenint zbierand. Viziunea sa fie rosie, vie, pe brand. Si sa comunice fix. Tot. Tot ce ai.

Ai si tu din cand in cand dreptate.

Si atunci iti aduc flori si te felicit. Dar imi trece repede. Caci tot ce ai tu in corell, photoshop sau AI, mi se pare ca e ce imi trebuie mie, doar putin optimizat. Intelegi tu ce Ai?

Constitutia iubirii

Ti-ai scris constitutia iubirii pe un servetel, intr-un restaurant de cartier.

Ai comandat un pahar de vin alb si o portie de mici. Doar pentru ea.

Cand a ajuns i-ai zambit si i-ai povestit putin de cine ai fi putut fii.

De fotbalistul cu parul pana la umeri si picioare mari

De omul de circ, pe care l-ai fi urmarit de mic sa inveti toate trucurile si apoi sa devi cel mai mare magician al timpurilor noastre, jongland cu mingii de foc.

I-ai zis de acela - pe jumatate japonez, care scria manga si urmarea aventuri si anime-uri.

Si ea a ras. A ras si ti-a daruit si ea ceva, ceva ce ai pastrat in buzunar pana azi.

De-aia iti place tie, tata, sa porti haine ponosite. D-aia iti place tie tata sa te plimbi singur prin Cismigiu, in zona sahistilor. Nu joci, doar te uiti. Imi zici mereu ca iti cauti nimicul. L-ai lasat pe acolo pe undeva, printre dalele din parc.

Acolo a dansat ea in ziua nuntii. Acolo a dansat ea cu prietenele ei, in ziua nuntii si acolo au ras si nu si-au amintit de tine. Dar nu-I nimic, pentru ca undeva sub picioarele ei, ramanea mereu si nimicul ei. 

Marina

Intr-o bluza rosie, cu buze frumoase, cu ochi de fetita, cu inima plina de vise zburdalnice.

Dar n-ai sa o recunosti nici dupa ochii curiosi, nici dupa buzele frumoase, ai sa o recunosti dupa zambetul larg si sincer, dupa vocea care gadila lobul urechii.

N-ai sa o recunosti nici dupa releve-urile teribile, nici dupa coduri si analize, sau inscriptii secrete in Meti, ai sa o recunosti dupa dorinta de a ajuta, de a culege dupa altii si pentru ei, de a-I ridica si dupa dorinta de a fi bine, de a fi lumea ei o lume echilibrata, nu tot timpul usoara, dar o lume echilibrata.

Cu flori cu multe flori, cu mobile crema si alba si un dressing in care s-ar putea ascunde cu usurinta 3 prietene ale ei. O lume care sa aprecieze o piesa buna de teatru, o seara de dans si un pahar de vin. O lume cum se cuvine. Cum I se cuvine ei, si o lume pe care i-o doresc, din suflet. Acea lume in care visele zburdalnice nu sunt doar vise.

Unghii de metrou

 Colapsul unghiilor albastre din metrou este complet.
 Scobite ușor. Atinse de detergentul de vase.
 Se lasă mărturie a unui “As vrea, dar nu am timp”
 Colapsul unghiilor nefăcute din metrou este imminent.
 Galbene, bolnave, unghii de femeie cu copii mici ce a reușit să fugă. Să viziteze un târg hand made. și ce a luat? Ceva jucării hand made.
 Colapsul unghiilor lungi, roșii de vrăjitoare se răsfrânge asupra tuturor.
 Sunt unghiile de scenă, ale fetelor prea timide să se prezinte singure. își toarnă fondul de ten și un pic de ruj roșu, nelipsitul contur este acolo. Nu de alta să se potrivească cu roșul unghiilor prăbușite în clișeu.
 Aștept metroul următor. Unghiile mele sunt prea obosite azi pentru înghesuială, colapsul fiecărei unghii de câte o culoare se face simțit. Sunt obosită azi, cum sunt mereu când am câte o unghie de o altă culoare.

Mâini străine

 Mâinile mele nu mai sunt ale mele.
 Miros a trabuc și a piele de taur

 Mâinile mele se pierd printr-un păr blond cenușiu
 Se ridică spre cer și se prefac în lut.

 Mi-ai zidit mâinile în lut și mi-ai zis că așa îți plac.
 Reci. Nebune. Pariziene.
 

automn dream

I had an autumn dream last night.

She had small eyes and a beautifull smile. She used to tell me about this far away place, with soldiers that were guarding the big emperor of the Est.

I had an autumn dream last night

She draw me a bout in the middle of the ocean. Would you jump for love? I said I wouldn’t.

She laughed. I know you my dear. I know you.

I had an autumn dream last night.

She drew this time a beautiful girl with flowers in her hair. This is how you’ll look like when you’ll wake up.

I love my autumn dream.  

Pentru L.R.

Galben si marea… si lumina soarelui pe la 5 dup-amiaza.

Pe toate le aseman putin cu tine

Ia si iasomia si mirosul lavandei cand intru intr-o camera

vor ramane mereu cu mine.

Zambetul tau ghisus de copil nazdravan, mereu pus pe chicoteli, dar niciodata rautati

m-a facut sa ma simt mai bine putin, luni la prima ora dimineata, intr-un birou convenient de reincalzit de un aer conditionat ce pare sa aiba un plan diabolic, mai putin indreptat spre baieti, doar spre noi 3. 

O sa imi lipseasca pauzele noastre de cafea in peste 3. O sa imi lipseasca predicile despre cum trebuie sa… orice. Si discutiile despre radiatii la care Marius se intreaba si cand urmeaza partea interesanta?

O sa imi lipsesti tu. Draga mea. O sa imi lipsesti tare, dar asta nu e de despartire, asta e sa iti spun cat ma bucur ca te-am cunoscut, cat de norocoasa ma simt si ca tu esti un om care adduce bine pe unde merge. E un bine uman, cu defecte, cu iesiri, dar un bine atat de bun, atat de natural, atat de plin de viata si de caldura, incat contrasteaza cu tot ce e in jur. Si straluceste. Cum iti straluceste uneori parul galben dimineata.

You put a mark. Here in this office. You did. And people notice and care. We, your team, care.

joc de oglinzi

 căutam oglinda aceea.
 o găseam doar în casa ta. pe ușa ta.
 căutam să mă facă mai frumoasă, mai slabă, mai dulce

 într-o duminică, pe la șase seara am găsit oglinda la ghenă.
 O aruncaseși tu, fără nici un preaviz.

 Am  încărcat cu prune un cos  și am venit spre tine. Ți le-am lăsat la fereastră și ți-am prezis
 n-ai să mă mai vezi frumoasă.


 Într-o dimineață de duminică. 12.
 Oglinzile din casa mea s-au spart. Toate și-au amintit de oglinda aceea.
 În care regăseam un eu pierdut în haine de puștoaică de 16 ani, cu țepi și păr roșu.
 "eu nu mă tund aici" așa mi-a zis el. Freza mea pe vremea aia spărgea singură oglinzile babutelor din cartier, pe a ta nu. Niciodată pe a ta.

 geamuri mici, urme ale oglinzilor de altă dată îmi zgârie talpa stânga, prin papucul de plajă.
 Marea se termină pe oglinzi noi. Așa e marea, mai asexuata.

 Teleferic de umbre atârnate în oglinzi de lemn. Asta ne cere directorul la brieful de luni, iar tot ce pot face eu este să visez la oglinda din tomberon, care vedea o parte din mine, de atunci. Cea mai bună parte, poate.

 caut încă oglinda aceea, de fiecare dată când intru în casa ta.

mâinile bunicii

mâinile bunicii mi l-au învățat pe "a"
mâinile bunicii deveneau aripi de pasăre și rezonau a cip cirip
când eram supărată că nu o văd pe mami toată ziua
 
 Se întâmpla din când în când să se supere bunicu'. Des.
 Și striga și bombănea despre nu știu ce nongraitor din fermă.
 Bunica nu își ridica privirea de la mileu.
 El se aprindea din ce în ce mai mult.
 Bunica continuă să brodeze.
 Apoi el se oprea. O pauză bine-meritată. O privea și îi zicea "N-ai de gând să zici chiar nimic? Mă  lași să bombăn aici fără motiv?"
 Ea continua să brodeze.
 Eu continuam să scriu a-ul mult dorit.
 El se uita la ea cerând un răspuns din priviri.
 Ea își ridica zâmbetul spre el și îl întreba dacă nu îi e foame.
 
Despre nongraitoare nu se mai auzi nimic până ce mâinile bunici le atinseră pe ale bunului. Dumnezeu să îi ierte pe amândoi. Bunica îi șopti. "Nicule, eu nu mă pricep prea bine, dar poate ar fi mai bine să..."
 
Azi noapte într-un vis mi-au apărut doar mâinile bunicii pe un fundal negru. Fundalul- licență profesională, trebuie să găsesc mereu un context. Ele se lipsesc de tot ce e viata, zilele astea.
 

Paianjen cu colți

 Lurdes, așa o să o cheme. Lurdes Adriana Camelia.
 Lurdes? Ce nume e ăsta? Lurdes?
 O să radă copii de ea la școală. O s-o strige Lurdi nebuna.
 Și așa o să îi creezi premizele nebuniei
 Bine atunci poate să o cheme Maia. Și atât.
 
 Maia se legăna pe o pânză de păianjen și fiindcă ea nu se rupea a mai chemat un elefant.
 Maia mi-a șoptit aseară despre paiajenul pe care îl ascunde în pantoful ei stâng de școală.
 D-aia șchiopătă îmi zice, D-aia șchiopătă, că să nu calce păianjenul.
 
 I-am luat pantoful în mână și l-am trecut sub jet de apă, în chiuveta din baie.
 Maia a strigăt, un strigăt plânset. Apoi s-a uitat la pantof și mi-a zis. E încă acolo. E un păianjen magic.
 
 De atunci Maia nu a mai șchiopătat, dar își lasă păianjenul aruncat peste tot.
 Asta vară când am pedepsit-o să nu se mai uite la desene după ora 9.00, m-a pișcat.
 Mi-am pus sare, dar degeaba. Colții lui s-au răsculat în palma mea mulți ani dup-aia.

Contoarul Social

 Contorizam întregul nostru dans social (cu cine am ieșit, de câte ori, cum se cuvine)
 Contorizam zilele de mers la sală
 Și uneori contorizam bătăile inimii când tocmai am făcut dragoste
 Contorizam lumina și apa și iarna mai contorizam și gazul
 Contorizam plăcerile carnale și cărțile citite de la lună la lună
 
 Ne asumăm contorizările și pierdera numărului magic. Ne asumăm predicțiile eșuate și repoziționarea socială. Ne asumăm contorizările îngropate în cele din urmă în jurnale studențești.
 
 Iar pe noi ne contorizează El din lipsă de altă activitate - 1,2,3,  ca să poată să adoarmă liniștit, dimineața.

41

 Într-o mașină break de o culoare închisă, ai să mă întrebi marca, dar n-am să știu să îți spun. Ai să mă întrebi, bine iubita mea, dar ce făceai tu în miez de noapte, într-o mașină break de culoare închisă?
 Și am să îți spun povestea aceea de demult, când am plecat cu fetele la mare.
 Și ai să râzi. Pentru că mașina era a mea, și o chema Gigi. Și am lăsat-o la o prelungire de Tramvai. Cu daună totală. Și ai să râzi când am să îți cer împrumut mașina. Și apoi ai să mi-o dai. Numai nu la 41. Mergeam în tinerețe cu el, nu vreau să i-o las lui amintire. Prea multe babe.
 

Coropișnița

 Coropișnița i-a prins mâna mamei,
 O ține în groapa de ulei de măsline încins
 Pe o masă dintr- o sală străină, stă ea. Sala pare a fi o  capelă sau o biserică, dar mi-e totuna. Putea fi orice sală, orice cameră îmbâcsită, orice încăpere plină de formol. Oricum nu simt nimic. Ce face mama?
 E pe masă.
 Așa mi-a zis tata, aseară, după ce mi-a sărutat fruntea de noapte bună.  

ce fac soriceii cand e luna plina

Se linistise.
Cotrobaiau soriceii doar prin partea inferioara a abdomenului prea putin plat.
Se linistise.
Conturase pe nisip o linie a orizontului, unde avea sa ajunga intr-o zi.
Se linistise. Ea. Deodata.
Au intrat repede si au cuprins-o cu totul.
Nori si lumini atipice. Vapoare de prin vecini probabil.
Se linistise, desi peste zi vuise. Vuise in urechile lor.
Zambeau. Ei doi. Si ea se linistise. Era calda si lina. Era doar a lor pentru o noapte
Cotrobaiau soriceii dupa paharul de vin, de dupa luna plina.

Matusa Fia

Stâncă în stâncă, un oraș al bulgarilor vechi se ridică la sud de graniță.

Contemplu marea și mă rătăcesc prin munții arși  și singuri. Corelez începuturile lumii cu linia orizontului ce leagă muntele de mare. Mi-arunc o palmă și cuprind fundul mării și o trag ca pe o chelnerița cu fundul obraznic, mai aproape de noi. Muntele se zguduie, sughite și se închină. Marea se prinde de câmpurile agricole din dobrogea. Se nasc între timp morcovi cu nasul pistruiat și rădăcini fragede. Marea tresare. Câmpia se întinde. Muntele nu se dezmeticeste cu una cu două și când o face, când îi simte fundul obraznic și algele dulci...ei bine pazea ca este cutremur. Orașul vechi al bulgarilor vechi, se ridica o data de mult la sud de graniță.

Obișnuia să îmi povestească bunica din partea tatei despre mătușa Fia ce locuia acolo.

zgarieturi de luna plina

 Cărbuni încinși în palma ta stângă.
 Mă iei de mână și strângi.
 Senin îmi zâmbești, iar luna se strânge ca ambalajul unei acadele, tocmai desprins.
 Cărbuni încinși se topesc între palma ta și a mea. Se scurg în mare ca două picături de sânge albastru.
 Între buzele tale, palma mea este moale, iar urma cărbunelui se stinge cu gheața din votca de luni.
 Se închid lunile anului. Cărbunii răciți în palma ta stângă. Mă iei de mână și strângi. Mă zgârie.

incepe cu v

contemplu verde.
mic si simplu de peste tot,
trecutul se pierde in tot ce e verde.

albinele se imbaiaza in verde
si lor as vrea sa le cant "du-ma acasa mai tramvai"
Ascult verdele lumii si ma mir ca eu insami nu sunt inca verde.

Flori de ciresi

Primul cuvânt pe care l-am rostit a fost Rai, apoi futai. Nimic nu era mai important la noi în casă ca asta. Se adunau bărbații ca la biserică în ziua de Paște, în curtea din spate și o așteptau să vină de la serviciu.

Pe ea o chema de fapt Raimunda. Bunica o striga Rai. Credea cu tărie că într-o zi mama o să își ridice fustele și o să deschidă porțile raiului. Rai avea o cameră doar a ei, acolo își chema oaspeții noaptea. Se întrista când avea prea puțini. Bunica îi spunea Te-ai delasat Răi. Ești tânără. Acum tre’€™ să profiți. Mie mama îmi aducea câte un bănuț în fiecare seară, înainte să adormim. 

 Dia, tre’ să te obișnuiești cu banii. 

 Eu nu vreau bani mami, eu vreau cioco.

  I-am zis lu măta-mare să nu îți mai dea cioco. Cioco îngrașă. 

 Ascultă la mami, tu în viața ta, orice ai face tre’ să adormi în fiecare seară cu capul pe banii tăi. Să îi simți tu, cu mâinile tale, să îi numeri tu și să ți-I fuți tu și nimeni altcineva. 

Uneori venea prost dispusă și începea și îi blesteme “ca sa si-o bage singuri in cur, să rămână fără ea, să li se usuce peste noapte, să îi muște nevestele în somn” și multe altele și apoi venea să mă ia din prag, unde o așteptăm în fiecare zi la ora 17.00, când știam că trebuie să ajungă și mă ducea în camera din spate la televizor. Mă lua în brațe și mă legăna. Fetița mea, fetița mea, nu mai crește. Te roagă mami, nu mai crește. 

 Așa făcea cam o data pe luna, apoi își deschidea sticla de rom, lua o dușcă și începea să îi sune pe rând. Ăia se întorceau cum se întorc câinii când simt mirosul acela ascuțit și uleios. Se întorceau căci le plăcea să fie blestemați. 

 În timpul zilei se ducea la serviciu. Nu știam unde. Când o întrebăm pe bunica îmi zicea că a plecat în Palestina, dar că se întoarce ea, la ora 17.00. Când am împlinit 10 ani am vrut să o urmăresc până la serviciu, dar m-a prins la colțul străzii. Singura data când m-a trosnit. Mi-a înroșit obrazul și m-a trimis acasă, zbierând ca o nebună. Când a ajuns acasă și m-a văzut cu obrazul învinețit a început să plângă. Mi-a zis că îi pare rău. Mi-a zis că cel mai rău lucru pe care poți să îl faci altui om este să atentezi la libertatea lui. Mi-a zis că d-aia nu am tată. Mi-a zis că d-aia nici ea nu mi-e mamă cu adevărat. Numai buni atenta la libertatea noastră. Apoi uitându-se la mine, la sânii mei ce abia înmuguriseră pe sub tricou, la fața mea puțin mai lungă ca a ei și la părul meu creț și întotdeauna încâlcit mi-a zis: Tu crești. N-ai nici o treabă, nici o grijă. Tu crești și atât. 

Mi-am propus atunci să nu mai cresc. Mă îmbrăcam mereu cu hainele vechi, de mi le rupea buni când le prindea, “ca râd vecinii de noi, că și eu și mă-ta ne îmbrăcăm de la mall și tu cu țoale vechi”. 

 Când am făcut 15 ani, mama s-a închis în cameră ei de oaspeți. N-a ieșit de acolo toată ziua. Era cea mai frumoasă femeie din lume. A două zi ne-am întâlnit la bucătărie. Nu mi-a zis nimic. Am primit un cadou de la Buni. Ea mi-a zis că e de la amândouă. Eu știam mai bine. 

 La 15 ani mi-era clar că n-aveam să devin cea mai frumoasă femeie din lume. Nu aveam părul ei drept, negru și lung până la fund, nu aveam gâtul ei subțire și nici ochii ei albăstrii și sânii mici și obraznici. Nu aveam să am niciodată camera ei de oaspeți, deși buni și-ar fi dorit. Deseori îmi povestea de propria-I cameră albastră, cu flori de cireși desenate pe perete și cu oglinzi mari și puf de gască pe noptieră. Fabula și știam asta. Cine mai pomenise flori de cireși pe pereți, în inima Ferentariului? Dar nu o contraziceam niciodată. O lăsam să se întoarcă la camera ei albastră. Eu nu aveam nici o cameră. Eu n-aveam nici prieteni. Aveam un teanc de cărți pe care le ascundeam de buni “prea multă carte la femei prosteste” îmi zicea ea când mă supăram că mi le aruncă și un stilou pe care îl primise mamă de la un oaspete mai aparte. Mi l-a dat mie, că n-avea ce să facă cu el. Vorbeam pe mess cu unul din America. A vrut să mă vadă. I-am zis că nu vreau. Că e mai bine așa. L-am întrebat câți ani are.  Cică 25. Așa mi-am pierdut virginitatea. Pe mess. 

Când veneau oaspeții eu nu mai aveam voie să stau în prag. Trebuia să mă ascund în casă, să nu mă vadă. Lu’ mama îi era teamă să nu îi fur oaspeții cred, sau nu știu exact ce era cu ea, că dacă ieșeam din casă după 18.00 și mă vedea, mă făcea cu ou și cu oțet. Și pe mine și pe buni. 

 Am fost prima din familia mea care a terminat și o facultate. Buni bombănea și blestema cartea lu peste prăjit în fiecare zi. Mama cred că pentru prima dată în viața mea era mândră. Mi-a cumpărat o agendă și mi-a zis “de azi încolo o să îmi programez oaspeții, iar tu ai să îmi ții agenda” Și așa am făcut. Am ajuns să fiu asistenta celei mai cunoscute curve din Ferentari. După câteva luni mi-a venit idea să îi fac o carte de vizită, mai bine să te sune ei, decât noi pe ei.  Mi-a dat dreptate. I-am făcut o carte de vizită lila cu flori de cireși pe ea. Să îi placă și lui buni. Am dat 2 milioane, dar a meritat. Tot cartierul avea cartea de vizită a lui Rai. Tot cartierul mă suna să îi fac loc în agendă. Mama avea două reguli- nu nespălați și nu din clanuri dușmane. Clanul nostru se dușmănea de ani de zile cu clanul Goboreanu. Ne omorâseră unchii și ne injunghiasera frații. Nu ne culcam cu ei, nici măcar pe bani, așa îmi zicea mama.

Într-o seară mi-a povestit o zi din viața ei de adolescentă. Abia deschisese camera de oaspeți. Nu îl aveam pe Bruno. Bruno era câinele nostrum-“ lup alsacian, negru și mare cât un urs. El era dresat să asculte doar de mama. Într-o seară un străin, nu îl știa nimeni s-a prezentat la poartă. L-a refuzat buni din start, părea un nespălat. A încuiat poarta și i-a zis lui mama să încuie și ușa de la camera de oaspeți. În noaptea aceea nespalatul a venit cu încă 3. Au sărit gardul. Au spart ușa de la camera de oaspeți. Buni s-a dus cu cuțitul. Au imobilizat-o instant și au pus-o să se uite la fi-sa, cum era violată. Peste tot. Ea îi mușca și îi blestema. Le-au bătut apoi pe amândouă. La doar două zile poliția i-a găsit pe toți 3 într-un șanț. Legea în Ferentari nu se face pe zi. Așa a apărut și Bruno în curtea noastră. 

 Mi-a zis buni, apoi când am întrebat-o, că pe mama nu o puteam întreba lucruri dintr-astea, nu îmi mai povestea nimic, se retrăgea imediat în carapacea ei, că nu a mai deschis cameră de oaspeți aproape 6 luni în perioada aia. Asta pana l-a cunoscut pe tac’tu. Era un țigan dat dracu. Se purtau cămășile cu guler ridicat și el venea țanțos și o aștepta seara să iasă la plimbare cu Bruno. Nu știu ce îi tot zicea, de se întorcea fericită mereu. I-a zis și de camera de oaspeți, deși știa și el, cum știau toți. El a convins-o să o deschidă. Apoi în două săptămâni a plecat în Italia. Nu s-a mai întors niciodată. Eu m-am bucurat. Mă-ta pentru el ar fi renunțat la tot, îți zic. Suntem proaste noi, pizdele noastre au altă lege. Ele îi miros p-aia ce or să ne aducă copii și apoi înnebunesc, știi cum zici tu numa’ pe moment. 

 Când am împlinit 20 de ani, buni mi-a propus să îmi construiască o cameră a mea, o cameră de oaspeți. Mama nu a vrut. A zis că atunci când o să fie cazul o să mi-o dea pe-a ei. În afară de a fi impresarul mamei mă angajasem la H&M, eram merchandiser. Chiar îmi plăcea. Așa cum era tradiția de ziua mea, mama s-a încuiat în cameră. De atunci n-am mai văzut-o niciodată. La cateva zile dup-aia am vopsit camera de oaspeți albastră și am adus un pictor să deseneze flori de cireși pe pereți.

 

Umbre de primăvară

La umbra mâinii tale drepte se bronzează un nasture. E un nasture de aur pe care îl mestecăm pe rând dimineața, să ne aducă noroc. Are gust de piersică necoaptă.
La umbra mâinii tale stângi stă sânul meu drept. Se întinde încet să îți atingă cotul cu sfârcul mușcat. Se ascunde de sutien, dar în final îl prind.
De la o vreme îți miros mâinile a liliac. Umbrele lor se întipăresc pe umărul meu dimineața.

in contratimp

În pantaloni de cyclist 

Alerg în gol pe lângă tine. 

Inflexibil in patul de vizavi

 Negi timpul inchinat noua.

Negii de pe mainile tale se extind pe chipurile noastre.

Plâng si zbier si mai plang putin si cer indurare

goliciunii ramase in urma

Timpului inchinat noua.

În pantaloni de cyclist nebun si gol. 

  

3 surori

Tatăl meu e pădurar. De când mă știu venea direct acasă de la pădure, se schimba repede în treningul deja  lăsat de mama în baia de serviciu și se arunca pe canapeaua pe care o primseram cadou de la tanti Maria de la București. Butona televizorul până îl chema mama să dea de mâncare la câini. De când a murit mama, nu mai da el de mâncare la câini, dă tataie și se aruncă pe canapea direct, nu se mai schimbă în trening, în rest în fiecare seară tata cu o bere sau două in mana se uită la televizor până adoarme. Azi noapte totuși n-a venit direct acasă de la pădure. Azi noapte tata a tăiat gâtul unui bărbat. 

Azi dimineața la prima oră m-a sunat mamaie. "Mama vino vino repede, că ne-a făcut tactu de rușine în tot satul. Nenorocire, nenorocire. Cu ce i-o fi greșit? O să ardă in iad îți spun. În iad.” Nu înțelegeam mare lucru de la mamaie, așa că am rugat-o să mi-l dea pe Vali, pe verisora-miu la telefon"Ili, da vino. E grav. Nu îți spun la telefon.” E mort? Zi-mi dacă e mort, să știu, să mă pregătesc.”Nu, el e bine”. Vali este medic veterinar și cel mai serios om din lume, deci m-am mai liniștit. Mi-am aruncat 2 schimburi în geanta de sport și m-am suit în mașină pregătită să conduc peste 200 de km. Am mers tot drumul peste viteza legală, gândindu-mă la vacanțele din copilărie, când plecam la mare, sau la munte și mama stătea pe scaunul din față cântându-ne, iar noi copiii o îngânam și rădeam apoi, căci ea avea cea mai frumoasă voce. In vacanță era alt om. Se relaxa complet. Chiar fuma. Când ajungeam la mare, prima dată când vedeam marea, îl punea pe tata să oprească, el bombanea”Anisoaro de ce nu putem să facem și noi lucrurile într-o ordine? Mai întâi să ne cazăm și apoi” Ea doar îi zâmbea și îi atingea mâna de pe schimbătorul de viteze. Nu prea îi rezista nimeni, mai ales el. Mama ne organiza. Ne luăm toți de mână. Tata în spatele nostru cu prosoapele. Ne dezbrăcăm și ne aruncam hainele pe nisip, nu conta dacă era zi sau noapte și asa intram în apă. Mama, Raisa, Crista și eu. Toate cele 4 fete ale lui tata, cum îi plăcea lui să zică. El ne aștepta pe nisip, doar picioarele și le înmuia și el din când în când, ca un peste căruia îi e frică de țărm, îi e frică să nu rămână blocat acolo, dar care din când în când se aventurează, să îl vadă ceilalți pești, uite nah, că pot și eu.  Ne jucam cred că juma de oră, până când tata începea să fluiere. Știam că atunci chiar e serios. Nici măcar mama nu protesta, deși și ea și-ar fi dorit să mai stea. Prima dată când simți marea, după un an întreg, prima revedere, e cea mai frumoasă. 

 Din mașină am încercat să o sun pe Rai, dar suna ocupat. I-am trimis mesaj.”Ne vedem la tata. S-a întâmplat ceva grav. Nu știu încă ce”. Crista făcea un internship plătit în Panama. Glumeam noi trei că o să se mărite cu un dealer sigur. Ea o să continue să proiecteze sisteme de microunde și el o să prăjească. 

 Pe drum la câțiva kilometrii distanță deja  mă plictisisem așa că am dat drumul la radio. Atunci am auzit "In satul Ghionea, chiar lângă Craiova, pădurarul satului i-a tăiat gâtul unui bărbat de 50 de ani, Mihail Crețu .Bărbatul a murit pe loc, iar Constantin Petricel este în arestul poliției.” 

 Am dat semnal și am oprit mașina. Nu se putea să fie vorba de tata și totuși i-au zis numele. Nu se putea ca tata, care nici puii din curte nu voia să îi tăie, că îi era milă, care ținea găinile până îmbătrâneau și mureau de moarte bună, nu se putea ca el să fi tăiat gâtul cuiva. Probabil era o greșeală a poliției. Am ieșit din mașină. Am mers puțin pe marginea drumului. M-am uitat la câmpul de floarea soarelui. N-avea cum. Îi trebuia un avocat. Am mai încercat la Rais. Mi-a răspuns într-un final, fusese în club cu o noapte înainte, îi simțeam vocea de după club, mai groasă ca de obicei și iritată. “Ce tot vrei sormeo? Dorm.”œ Tre’  să te dezmeticesti. Bea apă multă și pune-ți fundul în mașină, sau roagă-l pe Luca să te aducă. Eu mai am 10 km.” Da care e urgență? Nu înțeleg.” Da mai bine ia-l și pe Luca. Ia-l neapărat cu tine.œZic la radio că tata a omorât un om” Pauză. Rais n-a mai zis nimic. Mi s-a părut că a închis așa că am închis și eu. Peste 15 minute, chiar când parcam în fața porții lui mamaie, m-a sunat Luca. Rais nu voia să iasă din baie. Din când în când Rais avea niște episoade, când eram mici se întâmpla când cineva țipă la ea. Se bloca. Nu mai putea funcționa. Atunci îi cântăm. Așa ne învățase mama. Îi cântăm “Draga Miruna”. Ea se liniștea și râdea. Apoi cânta și ea cu noi. Avea foarte rar episoadele astea, că atare de un an încoace, respectiv anul în care se mutaseră împreună, nu făcuse niciodată asta. Luca speriat a pus telefonul pe speaker și i-am cântat împreună. 

 Mamaie era în casă cu perdelele trase, să nu o vadă lumea. În curte erau doar tataie și Vali. Vali mereu râdea de nasul meu mare, că a lu’ tata de mare. De asta dată n-a zis nimic. Tataie fuma. Nu mai fumase de 20 de ani. L-am pupat pe obraz. Mi-a luat mâna în mână lui greblată de pământurile arate în curtea din spate și  mi-a zis "Tre'€sa il ajutăm tataie. E al nostru. Tre' să îl ajutăm. Cine știe ce i-o fi făcut ăla? Cine știe?” 

 M-am dus în casă unde am găsit-o în genunchi, cu brațele sprijinite de pat, se ruga cum mă învățase si pe mine, copil fiind să mă rog. Se ruga la un Dumnezeu pe care îl înțelegea numai ea, un Dumnezeu cu care ea obișnuia să bârfească și la care se plângea cât era ziua de lungă- de tataie, de tata, de mama, de unchiu Vica, de Vali de toți. Numai de noi nu, de prințesele ei, de cele mai frumoase fete din sat. De noi să nu cumva să fi zis cineva ceva, că lua foc.  M-a văzut și nici nu m-a pupat cum obișnuia ea să mă pupe juma’ de oră, “ca vii prea rar pe la mamaie, și când n-oi mai fii? ce o să faceți atunci? Vă mănâncă câinii? Cel puțin p-asta cel bătrân. Să mă ierte Dumnezeu, dar mai bine să îl ia pe el primu’€că dacă nu, vă luați belea pe cap mamaie”. 

 Mamaie ce faci? Vine și Rais acum. Mi-a zis Vali că n-ai mâncat nimic. Tre’ să mănânci ceva. 

 Nu m-a băgat în seamă. Își spunea rugăciunea în bărbie. La un moment dat și-a ridicat ochii spre mine  Păcatul ăsta o să se răsfrângă asupra voastră. Asupra copiilor voștri. O să fie crucea pe care o să o purtați toată viața.Doamne iartă-le doamne, că ele sunt încă niște copii. Iartă-l Doamne și pe el, că a înnebunit. Apoi strigând continuă așa. Iartă-le doamne, iartă-l și pe el.Copiii mei, copiii mei. Ia-mă Doamne pe mine. Ia-mă. 

 M-am dus în bucătăria de vară. M-a urmat Laica, singurul animal rămas în curte, cățelușa care mergea peste tot cu tata. O găsise mama pe drumul spre policlinică într-o dimineață. A adus-o acasă și i-a dat-o tatei. El a protestat, dar curând s-au împrietenit. De când a murit mama, doar Laica îl înțelege. Doar pe Laica o suportă mai mult de 2 zile lângă el. Probabil că ea cu ochii ăia mici a văzut tot. Probabil că ea dacă ar putea mi-ar povesti, sau poate nu. Poate că ar zice, mai bine mor decât să povestesc asta. Stăteam la masa din bucătăria eu, fiica unui criminal, încercând să mă adun, încercând să îmi adun puterile să o sun pe Crista. Crista fusese mereu preferata lui și ea îl adoră. Iubea să meargă cu el la pescuit când era mica. Parcă ar fi vrut să ne ia și pe noi, dar noi preferam să stăm, să citim ceva, să ne jucăm în grădină, să facem altele. Crista se întorcea mândră cu pestele in traista, cat de putin, nu conta. Era fiica pădurarului. 

 L-am strigat pe Vali să îmi aducă o țigară. Nu mai fumasem din liceu. Mă prinsese tata cu Mire, colega mea de bancă. Ne ascundeam în pivniță. Mi-a zis doar atât “dacă eu de mâine mă las, te lași și tu?” Și el tot de la 16 ani fuma. I-am zis că da, fiind sigură că n-are cum să se lase, mai încercase de două ori înainte. N-a mai pus țigarea în gură de atunci. Și nici noi. Niciuna dintre noi nu fumează. 

Fusese bătut. La 20 de ani  după revoluție și încă îi bat în arest. L-am întrebat dar nu a recunoscut.

Ce să îți aduc?

Schimburi

Am să încep să caut un avocat. Rais m-a sunat. A ajuns și ea la curte. E cu mamaie.

Foarte bine. Să stea cu mama, nu vreau să vina. Nici ea, nici Crista. Nu tre'€să mă vadă asa

Atunci l-am urât încă puțin. Ca de obicei, pe ele le proteja.

Ok. Nu știu dacă o să le conving să nu vina, mai ales pe Crista.

Spune-I că așa am zis eu.

Pauză. Bărbatul din fața mea, îmbătrânit, tras la față, vânat puțin în bărbie, se uită numai la unghiile mele. Mi-amintesc că nu mă lăsa niciodată să le vopsesc. "Vrei să creadă profesorii tăi că în casa mea cresc fete de cartier, cum se zice la oraș? Când oi fi la tine acasă să ți le vopsești cum vrei, până atunci nu. “ Eu fugeam în cameră pe care o împărțeam cu Rais și Crista, iar mama rămânea să se certe cu el.

După un moment de liniște l-am întrebat direct. Nu mi-a răspuns nimic. Nici ochii nu și i-a ridicat de la unghiile mele. Am tras adânc aer în piept.

Sa te duci la mormânt la Anișoara. Să te duci cu flori, acum când pleci de la mine. N-a mai fost nimeni de două zile. Hai du-te. Du-te că te așteaptă Rais acasă.

Am aflat apoi toate detaliile de la Nea Marin, vecinu'€din deal. Mi-a zis că pierduse mulți bani la cărți în ultima vreme și că tot ce câștiga dădea la cămatari. Mi-a zis că omul căruia i-a tăiat gâtul era un neică nimeni din satul vecin, cu care se luase la hartă dintr-o prostie, s-au încăierat. Neică nimeni asta era mult mai tânăr, l-a pus o data la pământ și l-a lăsat. Cică s-a ridicat a scos cuțitul de vânătoare din traistă și i-a tăiat gâtul omului. Femeile țipau de mama focului. Cineva a sunat la poliție. Mi-a zis că a venit Gogomanu primu’ la locul faptei de a constatat crima. Nu știu ce l-a apucat. Îl cunosc pe tac’tu de când eram copii. Ne jucam fotbal cu toți chiar aici pe strada. Măcar dacă l-ar fi omorât și el fără martori. Așa l-o văzut tot satul. N-are scăpare. E tac’tu și noi toți îl cinstirăm cel puțin o data, e paduraru’ nostru, da’ nu îl mai scapă nimeni. Acolo moare. Îți spune nentu Marin. Acolo moare. 

 Vali m-a luat de braț și m-a urcat în mașină. Nu îmi mai simțeam picioarele. Eram amorțită. M-am întors la poliție, nu m-am dus acasă. Nu voiam să dau ochii cu Rais. Nu puteam să îi spun că tot satul văzuse cum tata omorâse un om. I-am dat spagă polițistului de serviciu. M-a lăsat sa il mai văd 5 minute. Nu mai mult. 5 minute. 

 Esti un criminal.Tot satul știe că ești un criminal. Mamaie știe că ești un criminal. Rais și Crista or să știe. Toți o să știm. Tată ești un criminal și nu unu oarecare, unu’™cu sânge rece. Ai omorât tata. Dacă aș fi în locul tău…

 N-am curaj Ili. N-am curaj să mă omor. Unde mă duc eu e mai rău că aicia. E mai rău ca la mititica.

 Ești un criminal. Și mama se întoarce în mormânt. 

 Nu. Ea nu mai e. Ea nu știe. Abia atunci și-a ridicat ochii spre mine. 

 Cand i-am vazut ochii albastri am început să zbier. M-am aruncat cu pumnii asupra lui. Poate aș fi scos și eu cuțitul, dacă aș fi purtat în geantă așa ceva. Poate. 

 M-a scos polițistul cu forța de acolo. 

Vali mă aștepta lângă mașină. Nici el nu știa ce să facă. Când am ajuns lângă mașină m-a pocnit un gând în moalele capului. Și dacă suntem un neam de criminali? Și dacă avem în gene? Cum arată o femeie de 29 de ani, crescută de un criminal? Ca orice altă femeie - aproape tânără. Am sunat-o pe Crista.

O să luptăm până la capăt. Nu. Nu vrea să îl vedeți acolo. O să vină Luca să te ia de la aeroport să te aducă. Da. O să vorbesc cu el. Nu. Nu auzi că nu vrea? Ce să cred? Că e nevinovat? Sormeo ce contează ce cred eu? Nu ziceai tu că trebuie să cred în ce ne-a învățat el să credem?

   

Narcise de primavara

Intr-un caiet de scoala, tip 2 coloram zilele in galben.
Desenam un scaun. Un laptop mort. Un soricel si un ingeras pe un birou prea plin de ciocolata amaruie.
Pe coperta caietului un logotip din paie albastre si initialele noastre.

O vacuta ne priveste de pe pagina 2. Filele caietului prind viata si rasufla greu peste scaunul galben, peste laptopul galben si peste primele zile de primavara.

nopti cu gust de kiwi

Se deschid oglinzile doar pe jumatate.

M-ai ascuns dupa un paravan.

Oglinda din spatele meu era plina de cuvinte prea mari.

Mi-ai luat mana, mi-ai potrivit-o intr-a ta si m-ai adus afara, unde luna plina se oglindea in zapada pana la glezne.

M-am oglindit in ceva frumos, dar speriat, ai luat repede un sevetel si ai sters oglinda, sa nu se mai vada nici zapada, nici luna si doar jumatate din noapte sa ramana in oglinda deschisa.

Mi-am luat mana dintr-a ta si as fi vrut sa daram paravanul, dar cuvintele din spatele meu au inca gust de kiwi, iar eu ador kiwi-ul acru.  

Acestea sunt lucruri normale pentru nopti cu luna plina. 

Intarzieri de dimineata

În partea dreaptă a patului mă ghidez după vechiul Testament. Inscriptionez pe piciorul drept un semn al infinitului și mă închin din când în când la el. Mi se ridică piciorul și strivește gândacul ce mi-a invadat somnul azi noapte. Între timp mi se strecoară pe sub perne farisei din lumi prezente în minți fără perdea, fără acoperiș și fără (ne)nebuni. Mă întorc de pe-o parte pe alta, legiferând salteaua împărțită în două. Zona din dreapta se supune legii vechi și adorm mereu obosită când dorm pe dreapta.  

În stânga mă ghidez singură. Fără conținut contextualizat și fără semnalistică sau overbranding. Sunt prezența perfectă și singura formă potrivită pentru partea din stânga a patului meu. Se adună sub mine un pat puternic și semigol.  Îmi închid cămașa până la ultimul nasture și mă scufund. Partea stângă a patului nu are așteptări. Partea stângă a patului nu cunoaște nimic altceva în afara mea. Când adorm pe partea stângă mă trezesc intotdeuna cu jumătate de oră mai târziu

Texturi de Lemn

 Miros de lemn de primăvară. Așa îți miroseau încheieturile.
 Când mergeai înaintea mea era ca și cum ai fi pășit între două lumi, cu un mers inegal și rezemându-te uneori de un zid din centrul vechi.
 Mi-amintesc și acum mirosul acela. De lemn de primăvară.
 Contractai în fiecare martie câte un tâmplar să îți ghideze mâinile printre radio-uri vechi și cutii nedesfăcute încă.
 Vă despărțeați la scurt timp, în termeni neprietenoși. Ce ți-e și cu tâmplarii ăștia. Ei miros mereu a orice altceva în afară de lemn.
 Mi-amintesc și acum mirosul acela. De vin vărsat pe o uniformă verde.
 Când îmi ieșeai în întâmpinare să îmi povestești minuni de prin lumea întreagă, căci timpul de multe ori pentru tine stătea pe loc, mă minunam de ochii tăi mari și de mâinile tale.
 Mi-amintesc mereu de mâinile tale. Miroseau a lavandă. Te bănuiam că îmi folosești pe ascuns crema de pe noptieră.
 Aprindeai veioza să citești uneori în mijlocul nopții instrucțiuni de folosire a unui gadget pe care nu l-aș fi înțeles în nici o lume. Contrast între zi și noapte. Între partea dreapta și partea stânga a patului.  
  Miros de chiparos într-un pat fărâmat sub greutăți deșarte.
 

a+m

Cand aveam 10 ani am scrijelit pe peretele de la bucatarie "A+M". Mi se parea ca daca scriu asta acolo, o sa ramana pentru totdeauna. Mi se parea ca peretele dintre bucatarie si camara, este cel mai rezistent perete si mai ales ca tata nu e prea atent la peretele acela. M-am inselat. A vazut scrijelitura chiar in aceeasi seara. Nu mi-a zis nimic, dar stiam deja ca sunt pedepsita. Tata nu stia prea multe cuvinte, dar stia sa pedepseasca. Cand faceam ceva usor scapam cu 2 saptamani, cand faceam lucruri grave, sau ce i se parea lui grav, ajungeam la marea pedeapsa "pana la 18 ani". Oricum nu conta. Ma bucuram doar ca nu a sters scrijelitura. In fiecare dimineata inainte de scoala ma duceam sa verific daca este inca acolo.

M sunt eu. A era un baiat blond cu ochii deschisi albastri sau verzi. Era cam zvapaiat, avea 3 surori mai mari si chiar si asa nu stia cum sa se poarte cu fetitele de 10 ani. Venea sa ma strige la poarta si daca nu raspundeam eu, fugea. Ii era rusine de mama. Asta pana la 12 ani, cand nu i-a mai fost. Ne jucam fata. Intotdeauna ne ascundeam in aceleasi locuri. Cand n-am vrut sa il pup, n-a mai vorbit cu mine. 

S-a sters scrijelitura de pe perete. 

fosnetul corporatiilor noaptea

Conversatii despre vreme.
Controverse despre nimic.
Corelate toate intre doua lumi.
Condensate toate pe sub birouri cu arme letale sub forma cupoanelor de magazin.
Construite pentru asta.
Corporatii.

little things not to be forgotten

The way you laughed made me smile.
The way you played any game in the world made me proud
I loved your way.
The way you used to eat everything with mayonnaise and sour creme.
The way you always surprised me with some new song or video or series.
The way you would give me the only piece of food that was left.
I loved your jokes and the things that made us who we were together.
I loved waking you up, morning or not.
I loved your hair and your hands and your tummy, You have an amazing tummy.
I loved the way you keep in balance your thoughts.
I used to love a man for those little things like sleeping next to him.

omorfi mou's turtle tank

will you become that crazy old woman with the turtle tank, a gun in her pocket and a gum in her hair?

Maybe

will you become that stubborn old woman with goats near her bed and small journals lying around next to her dresser?

Maybe

or will you be always young? will you carry youngness in your heart not as a burden, but as a way of vowing for all those people from your past, for all those moments that made a difference some time.

Maybe I will

will you want to have your remains cremated like in the movies when your children have no idea what to do with you now that you are not?

Maybe I won't have children.

or will you have an old house near a big city and will fill it up with all the junk possible, all the things you do not need and just read all night and sleep 'till lunch, as your country old neighbors gossip about you as they see fit.  

Maybe I will read during day time. I will vedge and read.

What about you? Will you be the man with the goat?

I am already here.

un soarece si un inger, tovarasi de drum

Constructii de lut pe un birou de lemn. Un birou cu geamuri mereu inchise, cu file neintoarse si povesti nespuse.

Constructii de lut pe biroul meu. Un soarece si un inger, tovarasi de drum. Ii intorc mereu cu fata spre mine, dar nu stiu cum ajung mereu cu spatele la mine. Le admir spatele.

Constructii de lut se ridica de peste tot din jurul meu. Fara asteptari, fara continuari.

Mint. Constructiile de lut. Asteptari exista.

amintiri de pe maidan

Mi-amintesc de un copil blond. Un baietel cu care ma jucam volei pana seara si nu voiam sa intru in casa cand striga mama "Inca 5 minute". Il intrebam ce e Vacarestiul si el radea si imi spunea intreaba-l pe I. Si il intrebam pe I. Ce e Vacarestiul? Nici ei nu cred ca stiau. Imi trimitea scrisori de dragoste. Eu aveam 10 si el tot 10. Zicea ca ma iubeste. M-a iubit pana la 11. De atunci nu l-am mai vazut, dar eu i-am scrijelit numele peretele din camera mea. Mi-am zis ca asa o sa fim mereu impreuna, cum erau actorii din telenovelele la care ma uitam in weekend cu bunica.

Mi-amintesc de un tanar blond. Mi-aducea cafea dimineata, inainte de cursuri. Stateam unul langa altul la curs. Ii zambeam si ii povesteam despre facultatile mele interminabile. El zambea intelegator. Ne-aminteam amandoi de copii de 10 ani, ii purtam si pe ei cu noi, undeva intre cursuri. Se uitau unii la altii neintelegatori, ce faceti aici? Nu vedeti ce plictisitor este cursul asta de contabilitate? Mingea si pe maidan cu voi. Acolo va place amandurora. Pe maidan, unde e piciorul rapid si mingea dezumflata si intotdeauna in curtea vecinilor. Sari dupa ea. Sari. Daca ma prinde, ne prinde pe amandoi. Da dar tu esti fata, tie nu iti face nimeni nimic. Atunci o sa sar eu. Nu lasa. Sarim amandoi.

Mi-amintesc de un baietel care nu semna scrisorile pe care mi le lasa in cutia postala de valentines day, dar eu ii stiam scrisul caci doar imi scrisese in oracol.  Mi-amintesc ca era nascut in octombrie.

Mi-amintesc ca am tinut la el.

27

Misti din aripi si se face noapte.

Misti din fund si se face zi

crestezi pe un perete cateva litere. 

Credeai ca vor ramane acolo mereu. Pe un perete gri intre sufragerie si dormitor. 

Razi. Plangi si mai ai o sansa. 

Misti din picioare si se face seara. 

Misti din cap si se face zi. Mai ai 27 de zile. 

without aer

Cuvinte ce mi se opresc in palme uleioase si reci. Fac un pumn mare in care pastrez pareri de rau si lucruri pierdute undeva in spre sud, spre picioare. Mi-as desface pumnul, dar cine stie ce efecte secundare poate avea lipsa de aer.

arma de weekend

mi-am scos rujul cel mai rosu din geanta mea bej de petrecere.
pe obrazul alb o floare, cea mai rosie floare.
pe barbia crem un fluture, cel mai rosu fluture, pe care probabil l-ai fi inghitit daca nu ti-as fi atras atentia.
pe frunte un unicorn, e si el rosu, dar parca mai pal.

incerc sa ma dau cu ruj, dar dupa o noapte intreaga de dat cu ruj vad ca nu mai am, asa ca ma adap din floarea si fluturele tau.

Taximetristul se mira, dar nu zice nimic. Cine stie cati unicornii o vedea el vineri spre sambata noapte?

carpediem

Nopti pierdute intr-un bar carpediem.

Mi-arunc haina de blana pe bar si shot-ul imi inchide rasuflarea de weekend.

Te caut prin multime fara drept si fara scuze. Mi-ascund in pahare de adulti si jocuri de copii, priviri intarziate.

Am aruncat telefonul intr-o geanta rosie si ma ridic pe barul insingurat. Jos la picioarele mele, un technician dentar si un contabil. Ei privesc in sus. Norocul meu ca nu port fusta.

Mi-astern pe bar comentariile rautacioase si credinta deplina in Dumnezeu. O iubire mai veche imi gadila talpile, geanta vibreaza, iar eu imi scutur cu putere picioarele, pe barul pe care mi-am batatorit toata seara cate un pic din tot ce urmeaza.

Geam de tinichea

Ma privesti din spatele unui geam murdar. Imi lipesc nasul de geam de indata ce iti fuge privirea. Am un nas murdar. Este plin de ciocolata, de eugenii, de retineri sociale, de frica de singuratate, de putin whisky si de meschinarii autonome.

Mai de mult mi se parea ca imi scrii pe geam. 

Cuvinte aleatorii. credinta. prietenie. cremwursti si zahar. 

Radeam cand se impregnau seara tarziu pe nasul meu lung si subtire. 

Le trageam incet, pe nas si mi se rostogoleau afara, in cu totul alte forme. Obiective. Morala. Concurenta. Presiune. Planuri. Toate prea mari pentru buzele mele prea subtiri.  

Mai astept pana diseara sa spargi geamul. 

    

Platon Rafael

Imbrac un platan in haine de nunta. Cravata si toate cele. Ii pun si cercei, ca sa fie si al meu. La baza scrijelesc semnul infinitului.

Cine-i nebun sa se apleace pana la baza Platanului?

Zeii lui Negoiță

Întotdeauna mi-am dorit să ajung medic. Din păcate tata nu a fost de aceeași părere. El a vrut să mă fac inginer constructor, să îi construiesc halele în care avea să taie porcii și vacile familiei. Îi era greu singur, mama îl părăsise când eu aveam 3 ani și sormea, Maria, 5. Am crescut greu, mai mult la mătușa Ecaterina, ce ne bătea cu orice ocazie, dacă era ceva ce îi plăcea mai mult decât să ne bată, era să ne amenințe cu bătaia “să vezi ce îți pun eu pielea pe băț, copil împielițat ce ești/ da unde te crezi tu aici? Pe mahala, de acolo de unde vine maică-ta? Aici e o casă respectabila” Tanti Terina că noi așa îi ziceam fără să știe, avea și un soț, care nu prea vorbea și care la un moment dat a murit. Noi copiii eram convinși că ea l-a omorât, din bătaie, sau poate doar amenințarea i-a ajuns până la urmă la os. Între timp am crescut și tanti Terina s-a piticit de tot. Îmi ajungea până la umăr, încă mă amenința cu bătaia, arunca cu bățul după mine prin curtea din strada Violetelor, dar nu mă mai atingea cu adevărat, bine numai când bocea, știa că nu support să plângă cineva și uite așa tot făcea ce își dorea din mine. Tata la 15 ani a decretat că trebuie să îl ajut la măcelărie. Trebuie să învăț o meserie, în caz că nu ajung inginer constructor. Am învățat să tai porci și viței, uneori și găini, le primea tata cadou, Dumnezeu știe de unde. Bine că n-am primit niciodată un astfel de cadou, căci în mod sigur n-aș fi știut cum să reacționez. “Ah nu trebuia, mulțumesc mulțumesc, ce e? Ah o găina? Și e vie. O cheamă Blândica, cu siguranță o tai imediat ce ajung acasă pe Blândica, cel mai frumos cadou pe ziua de azi” 

Am dat și la facultate. Și la medicină și la Construcții. Am intrat din prima la construcții. Tata exploda de mândrie, toate meditațiile pe care mi le plătise și tot timpul pe care îl pierduse cu mine, toate seriile acelea în care îmi explicase el însuși sensul vieții unui om, cum te naști ca să muncești, ca să îți poți întreține copii, ca aceștia să ducă o viață mai bună ca a ta. Am aflat mai târziu că tata suferea de aceeași boală de care suferă majoritatea părinților români - își construiesc altare de martiri unde se ard de vii în fața icoanei  propriilor copii. Își găsesc scuze și rasplate în ei. Noi suntem salvarea părinților noștrii și le purtăm și crucile pline de sângele porcilor tăiați toată ziua în hala din cartier. Maria mai puțin, căci ea era fata, dar eu, Toma Negoiță, moștenitorul familiei de fermieri și hoți de căi, eu aveam să duc ceva, nu știam încă ce, mai departe, prin simplu fapt că eram bărbat. Mi-era ciudă pe sormea uneori. Ea era mai liberă din anumite puncte de vedere. Tata pentru că era un tată adevărat, deci un misogin perfect nu se aștepta la prea multe de la ea, doar să spele, să calce și să gătească și era mulțumit, el da, ea nu. Ea mereu și-a dorit mult mai multe pentru ea. Uneori aveam impresia că nu ne suportă, nici pe mine, nici pe tata. Se închidea în camera ei când venea de la școală și ieșea abia seara când ne făcea ceva repede de mâncare și pleca apoi de fiecare dată să se plimbe, mai ales când era lună plină, că și cum luna i-ar fi dat forță să ne mai facă față o zi, o săptămâna, o lună, nouă familiei ei de bărbați, bădărani și lipsiți de orice fărâmă de feminitate. A dat și Maria la facultate, cu doi ani înaintea mea, cum era și natural. A intrat la limbi străine. Tata a cinstit-o pentru prima dată cu un pahar de vin, la masa bărbaților. Maria l-a refuzat politicos și și-a turnat un păhărel de țuică. Tata a râs cu lacrimi și a mângâiat-o pe părul negru, al mamei. Când am intrat și eu la facultate eram oficial singurii din familie cu cele mai înalte studii. Veneau verișori îndepărtați să ne întrebe banalități, dar banalități ridicate la rang de decizii de viață. Ce să fac, să mă însor cu ea? Păi o iubești?, întreba Maria. Ce are a face? E drăguță. O văd făcând copii frumoși și femei dup-aia există berechet. Deci voi ziceți să o iau, nu? Ah ce m-aș face fără voi? Nu degeaba ați făcut amândoi facultate”. Ai fi zis că pentru familia noastră extinsă eram un fel de mici zei. 

Prin ultimul an de facultate dA©jA  nu mai stăteam pe acasă, mai mult la cămin, îmi făcusem o prietenă din Focșani, o chema Diana, era blondă și înaltă. Frumoasă de picai, dar și inteligentă. Când ne-am întâlnit cu sormea din întâmplare prin oraș pe la Romană, a fost atât de surprinsă că mi-a zis,”Tine de ea, că nu cred că îți mai dă Dumnezeu.” A avut dreptate. Ne-am despărțit până la finalul facultății. I-am zis că nu ne mai dorim aceleași lucruri. Eu o doream pe Ana Mihalașcu, o altă blondă din cartier, voluptoasă și temperamentală. 

 În anul în care am terminat eu facultatea a început și tata să bea. Bea mult. Avea o femeie, și eu și Maria știam de ea, căci lumea bârfea, dar tata nu o adusese niciodată până atunci acasă. Era o țigancă ce nu putea avea copii, divorțată de mulți ani și amărâtă, vorbea stâlcit românește și lumea bârfea că tata îi dăduse bani să își deschidă florărie. În anul acela țiganca s-a mutat de tot cu noi în casă. Nu era femeie rea, îngrijită, trabaluia prin casă toată ziua și nici fraieră nu era, îi mergea foarte bine florăria. Nu știu dacă îl iubea, dar cu siguranță îl respecta, îl și bălăcărea, că doar nu ar mai fi avut haz traiul lor, fără scandal de mahala. Maria n-a putut suporta, în mai puțin de două luni și-a găsit coleg de apartament și s-a mutat în zona Tineretului, chiar aproape de parc. Eu am terminat facultatea, dar am terminat-o cu greu. Am copiat la majoritatea examenelor, am dat ciubuc cui trebuia. Până la urmă am terminat, dar nu mi-am găsit de muncă. Eram fascinat încă de Ana Mihalașcu, deși îmi dăduse papucii cu câteva luni în urmă. Eram în căutări. Dădusem de veste. Așa ziceam oricui mă întreba, neam sau prieten. Bineînțeles, toți credeau că sunt extrem de important, că am o mie de relații, și că în scurt timp o să îmi găsesc ceva. Asta pentru că aveam mulți tovarăși de prin cartier. În timp toți ajunseseră într-un fel sau altul să trăiască luni sau ani într-o închisoare, mai aproape sau mai departe de casă, la Jilavă sau la Porți. Ne înțelegeam bine, dar nu i-am vizitat niciodată.

Când am văzut că nu îmi găsesc de lucru, m-am apucat de meditații. Credeam că îmi plac copiii. M-am înșelat. Nimic pe lumea aceasta nu e mai crunt ca un copil la pubertate. Nu numai că miroase, dar pare că Dumnezeu nu s-a îndurat să îi dea minimul de minte, el chiar crede că cineva, oricine, de altfel ar putea înghiți faptul că i-a mâncat câinele tema, iar eu eram, vorba aceea, doar proful de mate, de acasă. Nu aveam în de-ajuns de mulți copiii că să îmi pot permite chiria unui apartament, de orice fel, de aceea continuam să stau cu Fatima, așa o cheamă pe mama mea vitregă, țigăncușa, nume predestinat de altfel, de florăreasă de success și cu tata. Tata vânduse hala, jumătate de bani îi dăduse Măriei, cred că dintr-un fel de rușine, doar de ea îi era rușine și jumătate îi jucase la pacanele. După vârsta de 50 de ani viciile nu s-au rușinat să îl invadeze din toate părțile. Mi-era greu să înțeleg ce anume îl făcuse să aștepte atâția ani, părea că în sfârșit se eliberase de toate greutățile lumii și le ascunsese în păhărele de vin începute de prin miezul zilei, pe care și le vărsa cu încăpățânare pe gât până seara târziu. Între timp Fatima ajunsese să întrețină casa și îl convinsese să se și însoare și să îi cedeze casa, tata cu stropul de luciditate pe care îl mai avea mi-a dat mie și Mariei jumătate de casă și Fatimei restul. Maria din acel moment, n-a mai călcat niciodată în curtea în care copilărisem împreună, eu în schimb îmi petreceam acolo mai tot timpul.

Mă împrietenisem cu tata la băut și seara când mă întorceam de la meditații beam amândoi care mai de care mai abitir. Cu ce scop? N-am idee, așa simțeam. Simțeam că trebuie să mă răzbun pentru toată facultatea aceea insipidă și inodoră, pentru toate lecțiile de matematică pe care mi le injectasem la propriu în venă spre a putea rezista încă o noapte și încă una, până la examenul de admitere. Eram cel mai școlit din curtea școlii și seara uneori venea Fatimă să mă controleze, să nu mor innecat cu propria-mi vomă. 

Totuși nu era chiar totul gri. Când câștigam bănuții de pe meditații, jumătate îi dădeam la curve. Mă duceam de vineri până duminică. Cel mai mult îmi plăcea de Jenni. Era blondă și tristă mereu. Vorba aceea” blondă și tristă cum ne plăceai noua” Stiam de la cucoana Luiza, că are o fată de 12 ani, de întreținut și că nu locuiește în cartier. Îmi plăcea pentru că pe cât de tăcută era, pe atât de convingătoare era în pat. Nu se dădea în lături de la nimic, părea că pentru ea, acolo începea și se sfârșea tot, sau tot ce conta. Acolo în patul acela cu saltea tare, de la Ikea îmi lăsăm bărbăția o data pe luna, că doar atât îmi permiteam. Asta până într-o vineri când am cerut-o ca de obicei, și nu mai era. Mi-amintesc că inițial m-am enervat, cum mi-e firea și apoi am plecat din bordelul de pe strada Olarilor, unde nu aveam să mă mai întorc. M-am gândit la Jenni și la fetița ei care deja  era adolescentă, trecuse de blestemul pubertății și mi-am imaginat-o pe blonda mea tristă în bucătărie pregătindu-I ceva de mâncare. Dintr-o dată mi-a venit cheful de o plimbare prin Tineretului, poate chiar să o văd pe Maria, că n-o mai văzusem de un an aproape.  

2 sticle

Cand eram mai mica imi era tare frica de tata, asta pana intr-o seara cand am descoperit ca si lui ii e frica de muma padurii. Oana plangea inca, dar macar nu mai zbiera. Era singura in sufragerie, in carucior. Eu cu papusile in dormitor nici nu l-am auzit intrand. Vorbeam cu ele. Lucia si Irina erau preferatele mele, erau singurele papusi Barbie.  

-        

-    Irina, Lucia, voi nu o supărați pe mama cum o supără sora ei. Voi sunteți cuminți și mă ascultați.  O auziți? Și acum plânge. I-am tot dat suzeta. Degeaba. Tremură. E și roșie la față. Eu sunt sigură că nu eram așa de rea când eram mică. Sunt sigură, oricat de rea ar spune bunicu' ca eram. 

Tata a intrat in camera si m-a luat de un umar. M-a intrebat de ce am lasat-o pe Oana singura. De ce am lasat-o acolo? E rosie la fata, tremura, e uda si crede ca s-a si lovit la un moment dat ca are o vanataie la obraz.

-        N-am scapat-o eu, tati, n-am scapat-o.

-        Unde e bunica?

-        Nu stiu, a zis ca se intoarce repede. Trebuie sa ajunga.

Tata nu trebuia sa stie. I-am promis. I-am promis lui buni. M-a intrebat unde s-a dus, dar n-am putut sa ii spun ca s-a dus la magazinul din coltul blocului, la doamna aceea incapatanata.

-               Iei două sticle Ana, da? Și păstrezi restul. 

 -              Da pentru guma mea

 -              Știi că trebuie să împarți și cu Oana.

 -              Ea e prea mică, vorbește doar pe limba ei și nici nu știe să mestece gumă

 -              Atunci trebuie să îi iei altceva - un măr pentru mărul cu biscuiți sau altceva.

Tata i-a zis lui mama ca buni e inconstienta, nu stiu ce inseamna asta, dar sigur inseamna ceva rau. Nu vrea sa o mai vada pe langa copii lui. Am inceput sa plang. Nimic nu s-ar fi intamplat daca doamna de la magazin mi-ar fi dat mie, buni n-ar fi plecat si tata ar fi venit ca de obicei acasa, s-ar fi pus pe canapéa si s-ar fi uitat la meci, pana venea si mami, iar noi tot cu buni am fi stat.

- Sărut-mâna îmi dați și mie două sticle dintr-acelea mari?

- Ți-am zis și ieri că nu îți mai dau. Dacă vrea ea să cumpere e altceva, dar să te trimită pe ține.Nu. Nu îți dau 

- Va rog, ea nu poate să vină, trebuie să stea cu sora mea cea mică. 

- Da și ce o să mai stea după două sticle alea€¦ tu câți ani ai?

- Cinci ani și două luni 

- Păi și crezi că ești mare, atât de mare încât să cari două sticle? Știi la ce sunt bune sticlele astea? 

- Sigur că sunt mare doar știu să scriu și mama și Ana și la anu’ mă duc la școală. Nu mă lasă buni să gust ce e în sticlele alea, zice că e otravă pentru copii. Sunt doar doua sticle, nu sunt grele, sunt atat de puternica de o sa car si restul. Pentru mine gume si pentru Oana un mar. 

- Ah și pentru oamenii mari nu e otrava? Hai că m-ai lămurit, gata, ia-ți sacoșa asta și pleacă acasă că nu îți dau până nu vine un adult cu tine. 

- Un adult? Ce e ăla? 

-Un om mare, cum sunt eu. 

- Off da’ n-am pomenit ce încăpățânați sunt oamenii ăștia mari. 

Buni stia cat s-ar fi suparat tati. Si mami era suparata, dar si ingrijorata pentru buni. L-a sunat pe unchiu Matei sa plece impreuna sa o caute. Deja trecusera 5 ore de cand please de acasa. Buni mi-a zis ca nu trebuie sa spun nimanui, dar mami plangea.

-               Buni îmi pare rău. N-a vrut să îmi dea. A zis că până nu vine un adult cu mine nu îmi dă și punct. 

 -              Offf doar nu aveai bani din furat, normal că nu cumpărai pentru tine. 

 -             Trebuie sa ma duc. Oana doarme, nu se trezește ea până mă întorc eu, trebuie să fii cuminte să nu o trezești. Nu e la ea în pătuț, e pe patu’ mamă-ți între perne, cum mai doarme ea din când în când. Dacă se trezește cumva îi pui suzeta, că se liniștește imediat.  Știi că ești fată mare, da? Știi că este secretul nostru? 

 -              Da buni stiu - nici mami, nici tati, nici bunicu’ nu trebuie să afle. Doar eu știu cât te doare inima și pentru inimă e un singur remediu, chiar dacă dup-aia miroși urât. 

 -              Eh lasă că îmi dai o gumă Turbo de la tine și nu mai miros așa urât dup-aia. 

Am si mintit. I-am zis lui mami ca nu mi-a fost deloc greu sa stau cu Oana, da’ de unde? E o sora atat de rea. E mica si nu stie ce face, zice buni, dar pare ca intelege. Vorbesc cu ea si gangureste, sau plange.

-        Shhht shht te rog nu mai plânge. Ia suzetă. De ce o tot scuipi? Nu ești deloc cuminte. Oare ți-e foame? Unde ți-e biberonul? N-am voie să te iau dintre perne, nu te mai răsuci atâta. Fii Cuminte ca mine! Nu mai țipa! Oana de ce tipi? Că nu e frumos să tipi. Cred că ți-e foame. Ooof unde e biberonul? Să te iau în brațe? N-am voie. Mi-a zis mami - Ana ești încă mică și dacă o scapi? Ce facem atunci? N-ai voie să o iei în brațe, poți doar să o plimbi cu caruciorul; Asta e.  Pun pariu că ți-e dor să te plimb cu căruciorul. Eh te iau doar puțin în brațe, cât să te pun în cărucior, că doar mamă a zis că am voie să te plimb în cărucior. Ești așa de roșie la față și de urâtă. Nu înțeleg cum zice toată lumea că ești frumoasă. N-ai păr deloc în cap, uită-te la mine ce păr frumos am și blond și lung și două codițe. Ai numai haine murdare, îți scuipi toată mâncarea pe care oricum nu o mesteci. Tragi pe toată lumea de urechi și de nasturi și dacă prinzi un fir de păr rămâi cu el în pumnul tău orice ar fi, nu mai stii saptamana trecuta? Ce am plans din cauza ta? Bine. Recunosc. Ai și tu ceva frumos. Ai ochii frumoși, că ai lui buni, toată lumea zice. Oof unde o fi buni? Oana nu mai plânge, te rog nu mai plânge. Mă faci și pe mine să plâng. Nu te-am scăpat din brațe și te-am și plimbat în cărucior.  Ai fost cuminte până acum, dar nu te mai pot plimba, mă dor mânuțele. Nu te mai plimb gata. E ora să îmi schimb păpușile, altfel or să plângă și ele. Rămâi aici te rog. 

M-a culcat tati. Tati nu imi canta, cum imi canta buni si mami. Tati parea suparat si mi-a zis sa inchid ochii sa numar pana la 10 si o sa adorm, dar eu stiu ca vine muma padurii daca nu e aici buni sa imi cante. Am inceput sa plang de frica. Tati m-a luat in brate. Cred ca si lui ii venea sa planga, asa ca l-am mangaiat pe cap si i-am zis ca il apar eu de muma padurii. 

portocala decojita de bunicu'

Mi se desprind una cate una de pe trup,
fricile de blocuri inalte,
de oameni straini
de corporatii insetate de somn pierdut si stres asiduu.
de lift si de soareci, nu de sobolani sau paienjeni ci soareci mici de tot.

Le decojesc intai asa cum decojesc portocala, niciodata cu un cutit ci cu dinti.
Cum facea bunicu si abia apoi folosesc cutitul, sa nu se strice floricica de mai tarziu

Bucatile albe de piele ramase
le pilesc apoi singura, caci nu am timp sau resurse sa merg la pilitorul sef din cartier.

Urmele rosii le acopar cu fond de ten mediu, iar cojile le pun sub perna, sa imi miroasa in vis a portocala decojita cu doua decenii in urma de un bunic al copilariei mele.

Desteptarea la 7. Bucatile albe inca sunt albe. Bucatile rosii inca acoperite.
Ma trece o sete de somn pierdut si stres asiduu ma asteapta la 45 de minute de mers cu tramvaiu' in directia Militari sau Pipera, nu mai stiu exact.

Ma invelesc cu frica de frig, de incultura si de singuratate si pornesc. Tramvaiul e deja in statie.

Dumnezeii lui Tanti Maria

 Astăzi am întâlnit-o iar pe tanti Maria. Am fost cu mama la patiserie și era acolo, vindea cozonac. Mi-a fost teamă că o să mă certe când am furat un colț de pâine. Nu m-a certat, dar mi-a zis să iau toată pâinea. N-am prea înțeles de ce, că doar mai avea o groază de miez și un colț întreg pentru ea sau restul lumii. Mama e tristă că a murit bunica. Eu n-am mai văzut-o. Nu m-a lăsat mama să îi văd fața, a zis că trebuie să o țin minte cu ochii frumoși. Bunica avea ochi albaștri, părul negru și fața albă. Când jucam cip- cirip i se întindea pielea de pe mână cu două degete. Cel mai mult îmi plăcea să mă joc cu ea cip cirip și să o dau cu parfum. Avea un parfum ce mirosea în același timp a scorțișoară și a lămâie. Apoi ne uitam amândouă la desene, dormeam amândouă și ne rugăm împreună la Doamne Doamne.

Acum nu mă mai pune nimeni să mă rog în fiecare seară, dar eu mă rog. Mă rog în gând și când mă duc la școală. Trebuie să știe Doamne Doamne că mă gândesc la el mereu, altfel se supără. "Karina, vrei să se deschidă pământul să ne înghită pe toți? Vrei să ne plesnească cu un trăznet? Trebuie să te închini Karina și trebuie să te rogi. Roagă-te pentru toți și mai ales să pentru iertare." Mă rugăm să mă ierte. Să mă ierte pentru că l-am trosnit pe Remus în pauză peste ceafă când m-a tras de fustiță, să mă ierte pentru că am spus-o o minciunică că să nu mă oblige mamă să mănânc spanac, să mă ierte pentru că n-am putut să plâng când a murit Bunica. Pentru asta nu cred că o să mă ierte.

Tanti Maria i-a zis lui mama azi să dea de pomană 3 zile pâine și 3 zile țuica. Știam că tanti Maria are o relație specială cu Doamne Doamne, pentru că mama îi spunea mereu lui Bunica despre toți dumnezeii Mariei. Putea să vorbească cu mai mulți, eu îl știam numai pe unul. M-am hotărât să îmi iau inima în dinți și să  o întreb. De obicei mami mă aduce la patiserie, apoi iese în spate să fumeze și nu o mai vedem până la 4, când trebuie să plecăm acasă. Trebuie să facă bani să îmi cumpere gumă și Kinder.

 Eu stau mereu cu tanti Maria, ca trebuie să fiu fată cuminte și să ajut la vânzare. I-am zis într-o doară lui tanti că am visat-o pe bunica cum mă ceartă pentru că nu plânsesem la înmormântare. De fapt nu o visasem, dar vroiam să știu ce părere au Dumnezeii ei despre mine, că am fost rea. Tanti Maria m-a trimis să aprind o lumânare la biserică.

Zis și făcut.  După multe rugăminți, mami a fost de acord să mă ducă la Biserică să aprind o lumânare. Pentru că sunt fată mare, am cumpărat singură lumânări, m-am ridicat pe vârfuri să văd ce bani îmi da, bunica mă învățase că întotdeauna trebuie să numeri bani, indiferent ce cumperi. M-am închinat și am început să număr bănuții. Erau 4 lei rest. Luasem lumânări de 6 lei. I-am mulțumit măicuței și m-am închinat iar. M-am închinat iar. Mamă nu a vrut să între în biserică. A rămas în curte și și-a aprins o țigară. Eu am intrat. Mă închinăm încontinuu. Mi se părea că așa o să mă observe Doamne Doamne, după câte cruci îmi fac. M-am așezat în genunchi tremurând. Nu îmi era frig. I-am povestit lui Doamne Doamne despre bunica mea, Tina, despre cât de bună era și i-am zis că sper că e în Rai cu el. Apoi m-am gândit că poate nu și i-am zis că dacă n-a primit-o în rai greșește, că nimeni nu spune povești cu baba cloanța și prințesa din pădure mai frumos că ea. Apoi m-am gândit că bunica ar zice că El știe cel mai bine, că ce decide El e corect și că mă poate lovi trăsnetul chiar acolo în Biserică. Am zis de 10 ori tatăl nostru în semn de "îmi pare rău" și mi-am luat la revedere de la Doamne Doamne. Cât de ciudat era să îl vizitez, fără să fie și Bunica acolo.

Mă innecam de la tămâie dacă stăteam prea mult și  de aceea imi placea sa stua in curtea bisericii sa observ babutele, erau singure și vorba lui bunica foarte amărâte. Îmi doream să le iubesc, pentru că Doamne Doamne le iubea. El ne iubește pe toți. Babutele acelea mă întristau. Nu le voiam pe lângă mine. Vorbeau mereu de fii care nu erau acolo și de nepoți îndepărtați. Mi-era milă de ele. Nu știu nici acum ce crede Doamne Doamne despre milă. O să o întreb într-o zi pe tanti Maria, că ea le știe pe toate.  

  

 Ieșind din biserică, în fugă până la mama, care era la a doua țigară, am rugat-o să îmi dea lumânările. Mi-a dat doar 3, să mai avem și pentru data viitoare. Am intrat mai întâi la vii, că așa îmi spusese maica de la lumânări că se face. Se cinstesc vii și apoi morții. Am aprins o lumânare pentru vii, deși eu vroiam numai la morți. M-am dus apoi la morți. Am închis ușița după mine. Era doamna de la lumânări inauntru,era neagră și plină de bube pe față. Mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus, fetițo te-ai întâlnit cu dracu acolo? S-a uitat spre una din cele două lumanari pe care le aveam în mână. Doamna de la lumânări era ciudată. Mi-a mai zis să mă spăl cu busuioc și să beau vin sfințit în fiecare dimineață. M-am uitat la lumânare și nu știam la ce să mă gândesc. M-am gândit la Doamne Doamne. M-am gândit apoi la desenele la care ne uitam, m-am gândit la mama apoi mi-a părut rău că m-am gândit la mama, nu știam regulile morților, dacă m-am gândit la mama și ea încă trăia, ce însemna? Însemna că o să moară și ea? "Doamne Ajută-mă să nu moară" asta îmi repetăm în minte, apoi scuipam în sân cum o vazusem pe bunica și tremuram din toate încheieturile. Doamna cu lumânările se uita fix la mine. Când am pus lumânarea în locul special pentru lumânări, am simțit un miros de lămâie și scorțișoară. Doamne Doamne n-avea cum să mă ierte pentru toate, erau prea multe. Doamne Doamne nu uită. Am luat-o pe mama de mana si am pornit spre casa. Am fost si a doua si a treia zi. Si tot asa. De la un timp ii zaresc pe langa altar pe Dumnezeii lui tanti Maria. Le zambesc si fug la scoala.

"Poate oare omul să se ascundă în loc tainic, unde să nu-l văd Eu?, zice Domnul. Au nu umplu Eu cerul şi pământul?, zice Domnul.” (Ieremia 23, 23-24)