Clara

Caut prin parcările spiritului meu câte o bere de duzină, dintr-aia pe care o beau muncitorii în drum spre casă. Atenție la pana pe care a făcut-o azi noapte, cioara denumită Clara. Intră des în parcarea numărul 1. Se așează în stânga Tuaregului portocaliu, căruia îi face masaj ciugulindu-I încet ceafa și care toarce zgomotos. După ora 12.00 m-așteaptă rezemată de poarta parcării. În parcarea aceasta noaptea târziu porumbeii, se joacă paintball cu tabele excel. Aruncă cu pivoți – o ghiulea adevărată și volumele sunt bombițe ce lasă vânătăi pe aripile săracilor jucatori. Cioară îi privește din când în când și se întreabă cum o fii să fii frumos, chiar si asa lovit. Si atunci ii arunc din parcarea numarul 2 o bere aramie, ca sa ii treaca melancolia.

ciocolata

Cladesc cu maini de fildes cate un castel de ciocolata. Seara pe la 12.00, copila  pofticioasa il gaseste. E frumos castelul. Se uita pe peretii din jur, care spun povesti. Se hraneste cu povesti si adoarme. Copila viseaza un castel de ciocolata. Doar e normal, copilele la dieta viseaza numai ciocolata.

buric

Flori iti izvorasc din buric,

Ca niste felii de lamaie, peste un peste proaspat scos din cuptor,

mi-asterni pe prag florile mostenite de la mama ta, florile pe care ea ti le presarea in cantecul de noapte buna

mi-e teama sa nu le frang. Mi-e teama ca am uitat cum sa am grija de flori ce izvorasc din buric.

mi-e teama ca micile nimicuri adunate in timp, micile esecuri, micile buruieni mi-au astupat buricul.

Caci din buricul meu, cu greu mai rasare cate o floare, doar cand e luna pe jumatate plina, canta cucul si ea, cea de care mi-e atat de dor vorbeste la telefon germana.

Buruieni mari s-au strans in buricul meu, de-a lungul timpului.

Buruieni dintr-un oras mic englez, de provincie, buruieni din nordul tarii, buruieni din sudul bucurestiului si mai nou, buruieni dintr-o camera de hotel, fumand alt tip de buruieni. 

Si cand iti iau florile intre degete, buruienile mele infloresc. 

pietricele

Ai carat cu galeata pietrele de la rau

Le-ai varsat in fata casei si pe fiecare ai scris cate un nimic

mi-ai pus fiecare nimic in buzunar si m-am plimbat cu ele prin oras, in picioarele goale, prin oras, razand.

Eram nebuna nimicurilor goale. Eram nebuna orasului subtire. Eram nebuna celor ce stiau sa vada, dincolo de unghiile mele roz si stomacul balonat.

M-am innecat intr-o vara in rau. Pietrele au fost prea grele, dintr-o data. M-au tras la fund, ca pe o rata ce se ascunde de vanator. Mai bine moare inecata, decat omorata de pusca, sau de caini.

Fiecare piatra ascundea o promisiune. Fiecare piatra era cate un nimic, la temelia acelui ceva ce zbiera in sufletul meu. Mi-am ascuns si eu in fiecare din pietrele tale, cate un pic din suflet. Mi-am ascuns sufletul albastru, cel care se inverzeste de la soare. Acela care iese pe urechi, se aseaza pe umerii trecatorilor si le da o stare de frumusete. Fiecare piatra s-a regasit cu raul. Fiecare piatra si-a urmat cursul.

Pe una singura am notat initialele noastre. Ca o marturie a ce a fost. Ca o marturie a ceva ce o sa fie mereu, pe fundul unui rau, a ceva ce mereu a fost un nimic, care da o stare de frumusete. 

umar

 Își păstrează pe umărul stâng urmele ursului din semnul lui. 
 Ursul dimineața își face loc printre coaste, urcă încet spre gât și se odihnește pe Bărbie. 
 Pare s ail mănânce bărbia. Se scărpină. Dar ursul e pregătit. Își înfige ghearele în coșul din stânga bărbiei. Din el iese o substanță galbenă, lipicioasă și vie. Ursul râde. Au ce mânca furnicile din jurul săracului om. 
 Și totuși el se șterge cu un prosop, scutură ursul, se scutură și prosopul. Nu e sufficient. Se udă un șervețel. Pericol. Ursul escaladează buzele. Știe ca dacă ajunge pe nas scapă de pericol. Ghinion. Fix când ajunge în dreptul nării stângi, omul lui strănută, și Doamne ce strănut. Dintr-acelea de sperie și vecinii. 
 Ursul e pregătit. Își desface parapantă și planează efficient pe umărul drept. Hai câtinel spre casă. Spre urma de pe umărul stâng. Acolo stă ursul ce îl păzește pe Bogdi 

despre zile cu soare, impare

 Mi-a furat soarele o parte din zi. 
 Mi-a încrețit fruntea și mi-a strâns sub ochi o lacrimă albastră. 
 Mi-a furat soarele, o vară întreagă. 
 L-am cântărit pe o balanța și mi-am zis că-I mult prea greu ca să reziste o vară întreagă.
 Trebuie pus la dietă.  
 Mi-a zâmbit soarele, dintre luna și stele. 
 L-am fugărit cu o umbrella, l-am închis într-un ibric. 
 Mi-a ars ibricul. A trebuit să îl arunc la gunoi. 
 Din gunoi l-a scos o cioară. L-a apucat de-o rază stângă și l-a urcat pe cer.
 Când să iasă pe fereastră cioara mi-a atins pălăria de paie. Paiele au luat foc, iar păru-mi e galben de atunci. Soarele mi-a furat ceva în drumul lui pe cer. 
 De atunci mi-aranjez lacrimile albastre în ordine descrescătoare, pe zile impare. Abia le aștept.

mijloc dulce amar

In marea moarta, acolo la intersectia dintre balenutele zilelor de dupa menopauza si Dorisurile adolescentei mele, in marea moarta ne regasim circumstantele

Circumstante pline de pasiune si de regret 

Circumstante relative. Intense. Compromisuri ale moralei. Compromisuri ale personalitatii. Mareea marii moarte peste tot.

Circumstante furioase. Furioase si neintelese. Ce trag dupa ele nesiguranta, vina.

Circumstante care n-au inceput si nici final. Au doar mijloc. Un mijloc dulce amar. 

Circumstante de joi dup-amiaza, la o bere. Circumstante de compromitere a fiintei spre tot ce e interzis. Circumstante spre necunoscut. Ca si cum necunoscutul ar cunoaste inceputurile lumii.

Circumstante cu ochii turcoaz. Cu parul blond. Cu zimti de peste pe pielea incretita, nehidratata.

Circumstante ce nu se iarta. 

Circumstante ce se ascund in adancul fiintei. Fara scapare. Fara iesire. 

Acolo sa ramana.

Circumstante care o data cu ea se scufunda in marea moarta. Se arunca cu o anumita doza de oxygen, pana la fund. Se uita in jur. Unde sa arunce, toate circumstantele astea? Le lasa pe un coral. Circumstantele devin turcoaz.

La malul marii moarte ascult sirenele ce imi canta. O circumstanta. O dau pe mute.