Amintiri din Casa Domnului

Trebuie s-o fac și p-asta. Nu înteleg de ce bătrânul n-a vrut s-o țina el ca de obicei și m-a rugat pe mine. S-au adunat înaintea mea toate ca niște șerpi ce așteaptă să mă înghită așa cum își înghit șoarecii vara, în hambar când nu e nimeni prin preajmă, că doar lor mereu le e foame. Mirosul de tămâie e amețitor.

 Țața Ileana e prima. Are mâini lungi și nebătătorite, semn că a ținut-o barbatu' departe de muncile pământului. E mândră deși îi spun mereu că mândria e păcat mare. Ea râde și zice Părintele, ce să fac? Cu toții trebuie să spălam ceva în ziua cea mare. Eu asta am să spăl, căci Dumnezeu știe că prea multe altele n-am de pus la înmuiat, când mi-o veni vremea. Ma uit cu coadă ochiului spre bătrân apoi la Ileana. Zâmbesc strâmb că un copil care știe un secret al oamenilor mari  –prea îl trage Ileana de barbă și el nu zice nimic, ba cedeaza fara mare greutate „de data asta să fie cum vrei, ca  nu vreau limbariță în casa Domnului”. 

 Îi dau binecuvântarea, o ung pe frunte și îi simt buzele blegi presate puternic pe mână-mi stângă. Gestul instinctiv este de-a-mi retrage mana, insa nu pot. Mi-o tine mult prea strans.  

 - Părinte mi-e rău părinte, m-au lăsat toți părinte, m-au lăsat să mor singură

Trebuie să îi zic de bine sau ceva ambiguu de Dumnezeu, dar mă blochez. Nu îmi pot mișca buzele, limba mi-e înțepenită. Vinul din altar m-a amețit puțin, vinul și mirosul de tămâie. Rămân așa cu mâinile pe capul șarpelui ceva timp. Mă gândesc la o multime de soareci adunati in fata Bisericii. În sfârșit reușesc să mă concentrez.

 -  Binecuvântat este Dumnezeul nostru... iar strana Slavă Ție, cânt acompaniat aproape instant de dascălul Vasile.

 - Amin zise Ileana 

 Gata cu prima. Extenuat trec la cucoana Maria care îngenunchează repede să primească. Nu stiu ce m-a apucat de îngenunchez și eu, lângă ea, nu prea inteleg ce se întâmplă cu mine, ea femeie de obicei cu capul pe umeri se lasă cu el la pământ. Probabil se gândește „O înnebunit părintele Dumitru?Aicia lângă mine? Ce-o să zică lumea?”  Toate babele din jur îngenunchează și ele. 

În picioare rămâne o femeie tânără cu un copil în brațe. E frumoasă. Copilul de vreo 2 ani începe să  plângă. Femeia încearcă să iasă cu copilul din biserică, dar nimeni nu o lasă. Eu sunt în genunchi, m-o  fi pocnit  slava cerească, n-au cum sa se concentreze la altceva in afara mea? „Unde vrei doamnă să ieși? Nu vezi că-i slujbă?”  Se aude în continuare țipătul copilului.  Maica-sa încearcă să îl liniștească. Nu o recunosc, probabil este prima dată când vine. Mă duc spre copil și mă joc de-a bau-bau. Babele nu zic nici mrr nici chir. Nimic. Copilul mă trage de barbă. Femeia e blondă cu ochii mari,căprui.   

 „Lasati copiii să vină la mine” zicea Iisus și zic și eu cu emfază. O babă in genunchi in stanga mea oftează cu mare poftă.”Asa e Parinte/ Saru-mana”. Femeia frumoasa  zâmbește. Copilul profita de neatentie si îmi bagă repede degetul în ochi.  „Dumnezeii tăi de copil”, m-am abtinut eu.  

 Femeia se scuză și se aplecă să îmi sărute mâna.

„Imparate ceresc, Mantuitorule” 

 Las copilul și mă îndrept spre baba Mioara, fiica lui Nea Ionica Tâmplarul, mândrie mare că taică-su fusese tâmplar ca domnul nostru Iisus, .Taică-su betiv notoriu nu văzuse ani de zile soarele fără o țuiculiță lângă el. Mi-amintesc marturisirea ei de la spovedanie-  ce ii facea taica-su cand era mica, chiar acolo in atelier. Plangea femeia si mi-a fost mila. I-am dat sa se roage Fecioarei. A multumit-o rezolvarea mea.  Îmi ia sutana între degete, o freacă de trei ori de față, se apleacă să îmi atingă picioarele. Mă feresc în ultimul moment. Se subînțelege- o binecuvântez din mers. 

 Și acum..., Veniți să ne închinăm... , Tatăl nostru carele ești și gata mă duc în sfârșit spre Altar. Iau cădelnița victorios. Încă puțin.  Cât sunt de grase, s-au întins pe burtă, cu capul sus se uită la mine zâmbind. Mă uit la bătrân. Nu schițează un gest. Nenorocitul. 

 „Doamne Miluiește și Slaveste” Pornesc. Mă trag pe rând de sutană, Vor sa o sarute toate. Mă țin de picioare. Vor să îmi atingă picioarele sfinte, că au auzit ele că aduce noroc. Mă împiedic. Cad peste una. Ea chicotește încântată. Mă ridic cu greu. Cele din spate, dinspre ușă bisericii se târăsc spre mine. Râd, râsetele lor răsuna în biserică. Femeia frumoasă nu mai e acolo.Nu pot înainta, dar trebuie. Într-un sfârșit reușesc să ajung la ușă. Dau să deschid de tot ușă întredeschisă. Fie ce-o fi nu mă mai întorc acolo. . Văd cum Dracu-mi tranteste ușa în nas. Mă întorc. Calc o babă pe cap. Mai multe se agăță de picioarele mele și nu îmi mai dau drumul. Mă lupt să fug înapoi în altar, măcar acolo sunt în siguranță. Ele râd bezmetice, unele sunt în picioare, altele încă întinse pe jos, toate râd și li se văd dinții lipsă și restul dinților negri sau aurii. Baticele le-au căzut pe jos, dar nu le păsa, se concentrează numai asupra mea. Tip cât mă țin plămânii. Una din ele mai înaltă îmi acoperă gură cu mâinile ei bătătorite, mă gândesc că nu e tanti Ileana.”sht sht” 

O mușc. E rândul ei să țipe. Celelalte se opresc din râs. Se uită la baba cu mână mușcată și apoi la mine ca la câinele din ogradă ce și-a mușcat stăpânul. Se uită una la alta, mă trag de mâini, mă împing de la spate și mă conduc spre ligheanul  cu aghiasma, de lângă icoana sfântului Nicolae. Mă pun să mă închin. Apoi cea mușcată mă ia de ceafă și printr-o mișcare bruscă mă bagă cu capul în ligheanul cu aghiasma. Și mă ține acolo. Mă zbat. Degeaba. În sfârșit mă lasă să îmi ridic capul, doar pentru a mă zgudui din toți rărunchi. „Parintele nu ne-ai auzit spovedania” „Parintele unde ești azi? Parcă nu te recunoastem”. Singură mea șansă este să joc că ele și să profit de o ocazie să fug. Fac gestul ce anunță spovedania. Ele încep să aplaude și se pun la coadă că la piață, trebuie doar să își negocieze intrarea în Împărăția Cerului, dacă se poate să fie cu fast cu atât mai bine.Deși s-au pus la coadă, vin câte două la spovedanie. Ce mai contează acum? Dau să le pun sutană pe cap, ele îngenunchează ținându-se de mână. Eu mă așez și eu pe un scaun pus acolo special pentru spovedanie. 

  

 Aștept să mi se spovedească, dar nimic. Văd că babele s-au pus la bârfă, o bârfesc pe Măria a lua€™ Tudose, din vale, care nu vine niciodată la Biserică, stă singură și singură o să rămână. Așa să dea Dumnezeu. Dau să mă ridic să le chem pe următoarele. Babele în genunchi sub sutană se înfurie. „Parintele păi n-am terminat”  Una mă mușca de picior atât de tare că îmi da sângele. Una mă zgârie pe șold. Restul ce stau la coadă se agită. S-au plictisit. „E rândul meu” aud de undeva din spate. Se îmbulzesc. Le împing p-astea din față, ele intră în mine și în cele două ce stau la taifas sub sutană mea. Se aud înjurături și blesteme. Se prind de sutană, trag de ea. O rup. Fug spre altar, profitând de neatenția lor, dar uit că ele de fapt sunt mereu cu ochii pe mine. Câteva îmi tăie calea., „Purtatorul Duhului Sfant”. „Reneg Duhul din Mine” „Il reneg” zbier eu disperat. Ele se uită la mine și râd iar. Ileana mă leagă de stâlpul pe care e icoană sfântului Dumitru. Nu mai am sutană. Îmi zmulg și restul hainelor. Rămân în chiloți. Se pun în genunchi iarăși toate în față mea. Mă uit în sus spre cupola de unde Iisus ia Cină cea de Taină și mă privește ușor amuzat. 

  „Credeai că-i așa simplu?” 

Ușile-s închise. Tămâie, lumânări și bătrânul zâmbind la adapostul altarului. „Aleluia”