Tarpanul

Am întârziat 10 minute. M-a ținut doamna mai mult. N-am putut să plec mai repede. M-a ținut să îl conjug pe Etre. Fug. Mă împiedic. Cad și îmi rup în genunchi pantalonii de școală. Sunt un copil rău. Ar trebui să mă rog dar nu pot să și alerg și să mă și rog. Și dacă mă opresc? Atunci sunt un copil și mai rău. Mă doare genunchiul și plâng puțin, dar nu mă opresc. Trebuie să ajung acasă. Inainte să intru pe poartă  îmi trag sufletul. Ridic ochii spre casa din spatele gardului. E la fereastră. Zâmbește. Intru. 

Autostradă. Patru dup-amiază. Târziu. Apăs cu putere accelerația. Mașina mă ține. Îmi amintesc de Dacia pe care o conduceam prin Predeal pe la 20 de ani. O chemă gigi că pe curva la care fusesem cu o seară înainte să o cumpăr. Îmi plăcea gigi. A vandut-o Mama Lena cum a avut ocazia.

Am parcat pe stradă căci în curte nu se putea intra, erau buruieni de 1 metru ce puseseră stăpânire pe tot. Erau frumoase. Îmi făceam când eram mic un fel de adăpost în spatele casei, din ele, fără pod.

Am mancat ca de obicei si după masă m-a luat de mână. Am stat așa o vreme. Apoi s-a ridicat cu greu, avea aproape 120 kg. Si-a târât cu greu picioarele până în bucătărie. Mi-a adus cornulețe. Nu vroiam. Ea a insistat. Eu am cedat. Mi-am întors capul spre geam, privind buruienile din fața casei.   

Când eram mic uneori prindeam ocazia si îl scuipam repede pe geam. O dată m-a prins. M-a trimis direct în pod.

In pod mă  așezam în genunchi. În fața mea era măsuța de rugăciuni, pe ea biblia și o vază în care erau florile galbene pe care le cumpăram dimineața de la piața de lângă școală. Sub masă era coșul in care erau instrumentele. Sprijinit de un stâlp de lemn, in fata mesei era și un tablou vechi, pe care Mama Lena îl acoperea cu un cearceaf alb iar eu de fiecare dată îl descopeream. Știam că fusese al mamei. Probabil singurul obiect de al ei pe care nu l-a aruncat. Erau trei cai salbatici. Daca o gaseam in toane bune mă lasa să mă uit la el în timp ce ea scotea instrumentele din coș și le aranja cu grija, dupa marime. Mai mici, mai mari, dar toate foarte colorate. Le vopsisem împreună caci doar erau jucariile noastre. Să fie mov. Să fie roșii. Să fie albastre. Mov.Roșu.Albastru. Eu.

Drumul de la taburetul din bucătărie până la scările de lemn care duceau spre pod este mereu la fel de lung. De cativa ani Mama Lena nu mai poate urca. Ma asteapta langa scari. Asculta fiecare lovitura, uneori se roaga. O dată mi s-a părut că o aud râzând. 

Mi-am adus aminte de aceasta data de tablou. Pot să îl iau eu? N-a zis nimic. L-am luat. Când am ajuns la mașină m-am blocat. Imi purtam caii salbatici pe brat, dar ce sa fac cu ei?

Am pornit pe jos, cu el în brațe și am mers fara scop. M-am oprit abia într-un gang de lângă gară. Eram eu și un bețivan pe care îl blestema Mama Lena din când în când pentru toate păcatele pe care le lăsase omul ăsta pe lume.  I-am dat lui tabloul. Mi-a multumit din ochi.

Acolo în gang bețivul, tabloul și Eu.Negru.Înalt. Bot de Cal alb. Coadă. Propria mea coadă de cal.  

Roșu.Mov.Albastru. Calul mamei mele, desălbaticit.