Am crescut
împreună. Ea înaltă și slabă, eu pitică și grăsună. Ne jucăm cu mașinuțele și a
ei era iute ca a lui Schumacher în curbe. Când am împlinit 15 ani mi-a scris o
scrisoare. Cand scria avea mâna dreaptă rece ca o sticlă de șampanie proaspăt
scoasă din frigider. Și tremura. Credea ca doar copiii din noi pot păstra ce
avem. Îmi scria că în viitor urma să devenim femei, care prin definiție, sau
mai exact definitia ei, erau mincinoase ca amantele taților noștri. Nimic nu
avea să fie simplu sau ieftin cum era timpul nostru la 15 ani. A doua zi m-am
dus la ea. Padesul 38. A ieșit la poartă și mi-a zâmbit.
-Să nu îmi mai
scrii căci în scris ești slabă ca un căluț de mare prins în plasa
pescarului,știi să te zbați a adio și atât.
A trecut mult timp de la anul 15. Totuși de
atunci de fiecare dată când îmi scrie are emoții, transpiră ca un graur ce
trage la jug. E jugul anului 15.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu