duminică, 31 ianuarie 2016

zahar vanilat

intre maini el isi impacheteaza cuvintele.
le rastoarna intr-o palnie, din hartie si le supune unui mic truc de magie.

se transforma in zahar vanilat, se toarna incet, peste picioarele ei. Peste coapsele ei, peste incheieturile obosite de statul in fata calculatorului, peste unghiile vopsite dupa ora 12.00.

Cuvintele lui inscrise mereu pe trupul ei. Chiar si dupa ani, chiar si dupa ce sanii se chinuie sa fie, picioarele se misca si mai incet.

In camera miroase a zahar vanilat 

jucaus

Mijlocul oceanului, jucaus si plin. Intre buzele lui.

Marginea drumului, acolo unde cimentul si pamantul se coloreaza reciproc. Intre urban si rural. Intre cine a fost si cine va fii.

La inceputul zilei de azi. Un zambet. Al lui. Un zambet fara trecut. Fara nelinisti, fara simtul ipocrit al zilei de maine.


Pe prag

 Serafimii s-au oprit în mijlocul deșertului. 
 
 S-au oprit să își spele dinții cu vin de Chile. 
 
 Serafimii îl conduc spre ușă. 
 
 În chiuvetă ard banii de buzunar. 
 
 Sunt monedele zilei de ieri cu care cumpărau rom, de la magazinul din colț. De la tanti Tanța.
 
 Romul ajungea la nea Mitică. Mitică, cel rău îi spuneau ei. Copiii din cartier. 
 
 Serafimii îi deschid ușa. El tușește înfundat.O strigă. Ea nu îl aude.
 
 În chiuvetă sunt vopselurile ei. În care își înfunda pensula. 
   
 Serafimii sunt răi de gură. Se spurcesc între ei. Se strigă pe numele mijlociu, pocit.
 "Nicule" Hai să ne jucăm Catan. Înainte să coborâm acolo, în mijlocul deșertului. 
   
Între ieri și azi, l-au trecut de ușă. El s-a oprit pe prag. S-a ridicat pe vârfuri. Și-a îndesat vârful pantofului în cerneală și și-a lăsat urma pe prag. Aici or să mă caute. Aici or să mă găsească. 
 
 Nepoții mei. 
 
 În chiuvetă sunt lacrimi adunate în vase mici, organizate cu grijă, după mărime și culoare.  Si vopselurile ei. Tot acolo.
 
 Serafimii abia așteaptă meciul de diseară. Se strâng toți la Nicu acasă. 

umbrella dintre stomac și inimă



Interminabilele considerații sociale. 
 Frica de lumea de după umbrella. 
 Frica de nisipurile interioare. Frica de boală și de discuții fără final. 
 Se mișcă lumea înăuntrul meu și containerele liniștii de ieri 
 se supun singure unui vot unilateral.
 Frica de interminabilele considerații sociale. 
 Frica de neajuns. De neadevăr. De ce pare
frica de ce poate părea, nu de ce e. 
 Se mișcă lumea înăuntrul meu. Sunt mașinuțe de teren cu motor de Chevrolet. 
 Ele cară nisipurile DE dincolo. Ele cară dorințele de ieri.  
 Congestionate în traficul dintre stomac și inimă. Se transformă în praf de stele. Și plouă. 
 Frica de lumea de după umbrella.
 Interminabilele considerații sociale. Peste ele praf de stele presar seara de la ora 19.00.