vineri, 31 iulie 2015

ce fac soriceii cand e luna plina

Se linistise.
Cotrobaiau soriceii doar prin partea inferioara a abdomenului prea putin plat.
Se linistise.
Conturase pe nisip o linie a orizontului, unde avea sa ajunga intr-o zi.
Se linistise. Ea. Deodata.
Au intrat repede si au cuprins-o cu totul.
Nori si lumini atipice. Vapoare de prin vecini probabil.
Se linistise, desi peste zi vuise. Vuise in urechile lor.
Zambeau. Ei doi. Si ea se linistise. Era calda si lina. Era doar a lor pentru o noapte
Cotrobaiau soriceii dupa paharul de vin, de dupa luna plina.

Matusa Fia

Stâncă în stâncă, un oraș al bulgarilor vechi se ridică la sud de graniță.

Contemplu marea și mă rătăcesc prin munții arși  și singuri. Corelez începuturile lumii cu linia orizontului ce leagă muntele de mare. Mi-arunc o palmă și cuprind fundul mării și o trag ca pe o chelnerița cu fundul obraznic, mai aproape de noi. Muntele se zguduie, sughite și se închină. Marea se prinde de câmpurile agricole din dobrogea. Se nasc între timp morcovi cu nasul pistruiat și rădăcini fragede. Marea tresare. Câmpia se întinde. Muntele nu se dezmeticeste cu una cu două și când o face, când îi simte fundul obraznic și algele dulci...ei bine pazea ca este cutremur. Orașul vechi al bulgarilor vechi, se ridica o data de mult la sud de graniță.

Obișnuia să îmi povestească bunica din partea tatei despre mătușa Fia ce locuia acolo.

zgarieturi de luna plina

 Cărbuni încinși în palma ta stângă.
 Mă iei de mână și strângi.
 Senin îmi zâmbești, iar luna se strânge ca ambalajul unei acadele, tocmai desprins.
 Cărbuni încinși se topesc între palma ta și a mea. Se scurg în mare ca două picături de sânge albastru.
 Între buzele tale, palma mea este moale, iar urma cărbunelui se stinge cu gheața din votca de luni.
 Se închid lunile anului. Cărbunii răciți în palma ta stângă. Mă iei de mână și strângi. Mă zgârie.