miercuri, 30 noiembrie 2016

ceata


Ceata se imprastie sub rotile masinii
Vulpile se arunca pe capota
mi-ascund in porbagaj cate un regret ciclic
n-am timp mai de nimic
mi-e teama chiar si acum din cand in cand de
intuneric
Ceata se ridica pe parbriz
Ochii mi se sting in lacrimi albastre
Volanul se invarte singur spre infinit
mi-astern norul de ceata si pe el ma culc.
O cioara imi ciuguleste ceata de sub cap.

flori de mar


Cand eram mica creionam pe gatul sticlei

cate o floare de mar

Floarea inflorea doar noaptea

Caci pe-atunci locuiam deasupra unui bar

Sticla se rostogolea sub chiuveta de pe hol

Mirosea intreaga casa a flori de mar si  

Din cand in cand a rom

Bunicii ieseau rar din camera,

caci aveau camera din dos

Si cand ieseau se strecurau pe varfuri pana in bucatarie

Se loveau discret de sticla de sub chiuveta,

Tresareau pe rand si isi plecau privirile.

Bunica isi sufleca manecile, bunicul isi sufleca spiritul

Bunica se apleca incet peste vase,

bunicul se intorcea parca fricos spre maldarul de haine

din mijlocul casei

Bunica ofta, bunicul bombanea.

Mijlocul aplecat cu greu se ridica

de peste vase, de peste maldarul de haine,

Din cand in cand in casa cineva se pierdea, bunica striga, bunicul striga.

Flori de mar se imprastiasera prin casa, printre panze de paianjeni si pampersi.

Bunica straina de tot, lasa apa sa curga.

Bunicul strain de tot baga fierul in priza


Bunica uitand de bunicu, ofta de dor

Bunicu’ uitand de el, se afunda in canapea

Din cand in cand suna mama.

Ce faceti? Bien bien. Cine? Taica-tu? Nu e aici. E la piata

Cine? Maica-ta? Nu e aici. E la Domnisoara de deasupra.

 In casa bunicilor mei mirosea a flori de mar si parca si

a rom.

luni, 28 noiembrie 2016

In gradina cu gunoaie


L-am prins in spatele scolii. I-am dat doua picioare in burta si i-am furat mingea. Am fugit cat m-au tinut picioarele pana la camin si am jurat ca n-aveam sa o mai dau nimanui, nici macar lui Ecaterina, cea careia I se zice Zgripti. Din cand in cand ii ia pe copii in camera ei si ii pune sa ingenuncheze sa ceara iertare Domnului Iisus Hristos (pruncul) pentru toate pacatele lor si apoi se intinde dupa pila de pe noptiera. Mie mi-a facut-o odata si cu forfecuta caci se cunoaste doar ca sunt cel mai necurat copil din camin.


Problema este ca nu am unde sa o ascund. Singurul care o poate ascunde este Cimpanzeul, asa I se zice din cauza ca e inalt ca un cimpanzeu si aplecat in fata. Cimpanzeul are si el 9 ani, ca mine, suntem in aceeasi clasa. M-am batut o data cu el, pe terenul de joaca. M-a enervat si eu daca ma enervez nu ma mai opresc. Fututi mama matii cu barba fix in cur. Eu il injuram, el imi cara pumni in stomac si in fata. Ne-a despartit tot Zgripti ca au chemat-o fetele, mai ales paracioasa aia de Gia, o sa o prind eu intr-o zi si ne-a dus in sala mare unde a venit doamna directoare. Doamna directoare este cea mai buna si mai frumoasa doamna din tot caminul. Uneori seara in sala de relaxare, inainte sa ne duca doamnele in dormitoare, ne canta impreuna cu sotul ei, care mai vine din cand in cand pe la noi. Ei n-au copii. Am auzit-o pe doamna Mimi povestindu-I lui doamna Constanta ca e stricata acolo jos si d-aia n-are cum sa faca copii. Saraca. Nu stiu de ce m-am enervat si a doua zi i-am facut o farsa lu’ doamna Mimi de nu s-a vazut. Mi-am luat batistele pline de sange si le-am frecat de noptiera ei. A fost atat de speriata ca s-a dus la doamna directoare si i-a zis ca vrea sa plece. Doamna directoare a convins-o ca cel care a facut asa ceva va fi pedepsit. Cand n-a recunoscut nimeni, ne-a pedepsit pe toti. Nu stiu cum Grig, cel mai bun prieten al Cimpanzeului a aflat ca eu am fost si l-a pus pe Cimpanzeu sa ma aduca in spate, in gradina cu gunoi.  Acolo Grig mi-a citit din cartea aia pe care o tinea mereu cu el, i-o daduse doamna invatatoare, se numea Ciresarii. Era despre niste copii si ce faceau ei. L-am scuipat in timp ce imi citea. Doar nu era sa stau asa degeaba, mie nu mi-e frica de nimeni, mai ales de unul care traieste pe alta lume si de sluga lui. Grig s-a oprit. Niciodata nu l-am vazut asa de nervos, si desi e mai mic de inaltime ca mine, aproape cu un cap s-a repezit si mi-a bagat unghiile in gat. Nu imi mai amintesc decat o durere groaznica. Mi-a zis Silvia ca m-au gasit ele, majoretele, lesinat si au chemat-o pe Mimi. Mimi m-a luat in brate si m-a dus pana in pat. Mi-a pus o compresa pe gat.

 

In gradina cu gunoaie Grig este rege. Regele din Insuratei. Grig este singurul dintre baieti care invata bine. Ii spusese lui cineva cand era mic ca daca invata scapa de saracie si isi gaseste si parinti. Noua baietilor din cladirea C ni s-a parut amuzant. Am inceput sa facem misto de el, pana ce ne-a amenintat Cimpanzeul cu bataia, apoi radeam doar intre noi. Grig este destept trebuie sa recunosc, el singur a organizat brigada fetelor de spionaj. Fetele le spioneaza pe doamne, le tin uneori ocupate cat suntem noi pe terenul de joaca. Nu e nicioadata bine sa se bage o baba in jocul tau. In plus tot Grig are cei doi caini in grija. El ii hraneste si le vorbeste. Nu stiu sigur cum s-a imprietenit cu Cimpanzeul, desi la prima vedere nu au nimic in comun, insa clar ne e tuturor ca Cimpanzeul pentru Grig ar face si moarte de om, sau de copil, dupa caz. Grig si eu am ajuns cam in acelasi timp in Camin. Amandoi suntem tigani, ca doar striga sangele si pielea, asa imi zicea mie bunica, singura care m-a iubit, Dumnezeu sa o ierte. Aici se termina asemanarile, caci eu de cand am ajuns am incercat sa ma descurc. Stiu fiecare ce face, stiu ce vreau eu sa fac. Sa fac Karate si Basket si sa nu mai tusesc. Grig in schimb a capatat protectia copiilor mai mari, a ajuns sa fie seful spioanelor care se cred majorete si mai nou pentru orice trebuia sa ii ceri parerea. Acum chiar ca sunt in incurcatura pentru ca de cand l-am scuipat, nu mai vorbeste deloc cu mine. Da’ nu-mi pare rau. Aici trebuie sa te aperi. Aici pe toti ne bat copii mai mari. Aici pe toti ne bat doamnele, chiar si Mimi uneori. Aici pe toti ne mai maraie cainii lui Grig, mai ales cand el nu e prin preajma sa ii potoleasca. M-am obisnuit, dar acum chiar trebuie sa gasesc o solutie, ca daca ma prinde Zgripti cu mingea ma ia la ea in camera si mingea mi-o sparge.

Singurul in care am incredere este frate-miu Alex, dar el e prea mic si nu se poate descurca cum ma descurc eu. Pentru el tot eu trebuie sa fur de la bucatarie ceva mancare, ca ce ne dau ele nu ne ajunge nici pe o masea. I-am dat lui mingea sa o tina azi noapte, dar gata, ceva trebuie sa fac. Sa o ingrop? Nu ca o dezgroapa cainii. Sa o arunc in gradina cu gunoaie? E ca si cum i-as pune o funda si i-as da-o lui Grig. Tot ce pot sa fac este sa i-o dau Silviei sa mi-o tina. Silvia este singura fata care nu pute asa de tare. Ea din cand in cand imi zambeste si cand Grig ne-a zis ca pe gardul de beton din gradina cu gunoaie, noi toti trebuie sa ne punem semnatura si ca ne aduce el tot ce ne trebuie chiar mi-a parut bine. Partea asta de gard o sa fie intotdeauna a mea. Si a Silviei, caci ea a venit sa semneze chiar langa mine. Silvia a fost adusa de doar un an. Plangea la inceput in fiecare seara. E slaba si nu se pricepe nici la bataie, nici la sport si nici nu se pupa cu baietii mai mari . D-aia a si fost exclusa la inceput. Noroc ca stie sa danseze si asa au primit-o in brigada spioanelor majorete.

Ea mi-a pastrat mingea 2 saptamani, pana cand in camin a fost adusa o noua fata, Raisa. Nu pare de fapt fata, e tunsa scurt, foarte bataioasa. Inca din prima zi s-a luat la bataie cu Cimpanzeul. Vine parese dintr-un camin din Braila, dar au transferat-o, asa ne-a zis Zgripti. Nu l-a doborat pe Cimpanzeu, dar l-a invinetit bine. Nu s-a aratat impresionata de Grig. S-a dus in gradina lui cu gunoaie si chiar cand Grig si Cimpanzeul o luasera la intrebari si-a dat jos pantaloniii si a inceput sa se pise fix pe gunoaiele lui. Grig a tot incercat sa o aduca de partea lui. Avea nevoie de copii ca ea. Copii cu zvac.

In scurt timp gradina cu gunoaie s-a impartit in doua, teritoriul lui Grig si teritoriul lui Rai. Care desi fata, batea mai tare ca orice baiat, asta o stiu din experienta. M-a prins intr-o zi in dormitorul fetelor, voiam sa le fur gustarea. M-a luat la ciomageala. O ciomageala cum doar tata imi mai dadea, de am mers stramb doua zile. Apoi peste ceva timp a venit la mine cu un mar si mi-a zis ca vrea sa intru in gasca ei. Ca am potential, dar ca trebuie sa fim ca fratii, ca daca vreau il ia si pe frati-miu sub aripa ei, doar sa stiu ca ea un singur lucru imi cere, in gasca mea totul se imparte si eu sunt cea care imparte. Orice sparlesti, orice primesti, orice orice trebuie sa imi dai mie si o sa iti primesti partea. In schimb o sa ne aparam. Cum ne aparam de Tudoran si de ai lui? Cand aia sunt intr-a 7 a si abia asteapta sa ne prinda pe teren. Si de Grig? De el nu mi-e frica, dar cainii lui si Cimpanzeu? Nu te poti pazi mereu. Nu merci. Prefer sa nu ma bag. Cum vrei fraiere. Dar sa stii ca Silvia a venit in gasca mea, cu toata brigada spioanelor. Cum noi nu avem secrete mi-a zis ca iti pastreaza ceva. Inca nu mi-a zis ce, dar diseara ce ai tu la Silvia al meu va fi. Silvia ma tradase. Am fugit spre cladirea B, cladirea fetelor, am urcat la Silvia, am cautat sub hainele ei si inca era acolo. I-am aruncat hainele pe pat, mi-am luat mingea si am luat-o la fuga direct spre Cimpanzeu. I-am cerut sa ma duca la Grig. Nimeni nu il vedea pe Grig, fara sa fie si Cimpanzeul acolo. M-am dus cu mingea la vedere. Toti stiau ca o ascunsesem. Toti voiau sa mi-o ia. Eram momentan sub protectia Cimpanzeului. Grig citea. O alta carte de la doamna invatatoare. Si-a ridicat ochii din carte si cand a vazut mingea I s-a luminat fata. Ai adus-o sa ne jucam? Am adus-o caci e a mea si am nevoie de protectia ta. Am nevoie de ajutorul tau sa o pastrez, iti dau orice, dar mingea asta e a mea. Grig mi-a zis sa ii las mingea peste noapte, ca sa ii arat ca poate sa aiba incredere in mine. Nu voiam, caci eu nu am incredere in nimeni. Pana la urma l-am pus sa jure ca mi-o da inapoi si i-am lasat-o. Am plecat plangand din gradina, desi imi jurasem ca nu o sa mai plang, doar copii prosti plang, sau aia cu parinti, iar eu nu vreau sa fiu un copil prost.

A doua zi m-am intalnit cu Silvia care nu mai vorbea cu mine, dar care fusese pusa de Rai sa ma cheme dupa scoala in gradina cu gunoaie. M-am dus. Ca mie nu mi-era frica nici de Rai nici de nimeni. Langa Rai statea Tudoran. Ea parese ca il lasase sa ii pipaie tatele abia inflorite, fara sa o bata si chiar ii spusese ca il place. Tudoran s-a topit, desi Rai era cea mai urata fata din toate cele pe care le cunosc. Din spatele lui Tudoran vine Grig cu mingea mea si i-o da lui Rai.

Stiam ca totul s-a sfarsit. Grig isi negociase cu mine si cu mingea mea libertatea lui. Se pare ca nici Cimpanzeul nu scapase. Grig il daduse sa intre in gasca lui Tudoran si toti stiam ce inseamna asta. Cimpanzeul plangea langa gardul pe care noi ne semnasem. Picatura care a umplut paharul a fost cand l-am vazut pe frate-miu Alex, langa Grig. Mi-am ridicat pumnii si m-am aruncat asupra lui Grig. Ce puteau sa imi faca? Sa ma omoare?

 

 

 

 

 

 

 

Amintire


Rulete de aur sunt titirezii din cer

Se invarte ruleta, se invarte de zor,

Se clatina cerul

Si mie mi-e dor

Dor de cuvinte iscusite si moi

De cele ascutite si cele de soi

Cand cerul se scutura mi-aduc aminte de tot

De tot ce a fost

De bunicii din vis

De pietele aglomerate, de balciuri cu talc si povesti de demult

De iubiri inscrise pe mese de sah din vechiul Cismigiu

De nunti aiurite si cantece scrise cu prieteni dragi.

Cand ruletele de aur se aseaza strategic pe dealuri de ciocolata

Atunci imi deschid o sticla de vin.

Si imi amintesc.

Pentru ei toti, cei ce au fost

ciocnesc.

papusa de lemn


Sub pleoape mi se intinde o viata de om

Papusa de lemn imi apare de fel

In fiecare noapte, in fiecare motel

In care ochii imi odihnesc

Se face ca zboara peste Bucuresti

Ca se prabuseste aproape de Clinceni

Ca revine mai breaza chiar in Stoicesti

E o papusa cu o mana vie. Cu ea usuca florile, cu ea isi piaptana parul de lemn,

Cu mana aceea imi zdruncina visele

In fiecare noapte, in fiecare motel,

Se face ca stau rezemata de zid. Ea mingea imi arunca, ma fac ca o prind.

Ea este blonda si mica si dulce. De la departare pare o fiinta.

Mana cea vie si-o tine la spate. Nu vrea sa o vad. Si apoi apare mama.

Si fuge la mama. Si mama plange. Papusa o prinde pe mama de gat cu mana cea vie o da de pamant

Si mama se bucura si o tine strans. Papusa imi zice din nou ce stiam de demult.

Ca ea mi-este sora ce nu s-a nascut.

Ca ea mi-este aproape si de ea ma inconjor.

Ca ea ma pazeste de mana cea vie, ca ea stie de fricile mele, ca ea mi le tine in pumn si le strecoara din cand in cand prin rasnita de cafea din bucatarie. Mama dispare.

Papusa de lemn imi zambeste stramb. Dinti nu are si din nou ea in vis imi apare.

 

marți, 25 octombrie 2016

Clara


Caut prin parcările spiritului meu câte o bere de duzină, dintr-aia pe care o beau muncitorii în drum spre casă. Atenție la pana pe care a făcut-o azi noapte, cioara denumită Clara. Intră des în parcarea numărul 1. Se așează în stânga Tuaregului portocaliu, căruia îi face masaj ciugulindu-I încet ceafa și care toarce zgomotos. După ora 12.00 m-așteaptă rezemată de poarta parcării. În parcarea aceasta noaptea târziu porumbeii, se joacă paintball cu tabele excel. Aruncă cu pivoți – o ghiulea adevărată și volumele sunt bombițe ce lasă vânătăi pe aripile săracilor jucatori. Cioară îi privește din când în când și se întreabă cum o fii să fii frumos, chiar si asa lovit. Si atunci ii arunc din parcarea numarul 2 o bere aramie, ca sa ii treaca melancolia.

luni, 25 iulie 2016

ciocolata

Cladesc cu maini de fildes cate un castel de ciocolata. Seara pe la 12.00, copila  pofticioasa il gaseste. E frumos castelul. Se uita pe peretii din jur, care spun povesti. Se hraneste cu povesti si adoarme. Copila viseaza un castel de ciocolata. Doar e normal, copilele la dieta viseaza numai ciocolata.


buric

Flori iti izvorasc din buric,
Ca niste felii de lamaie, peste un peste proaspat scos din cuptor,
mi-asterni pe prag florile mostenite de la mama ta, florile pe care ea ti le presarea in cantecul de noapte buna
mi-e teama sa nu le frang. Mi-e teama ca am uitat cum sa am grija de flori ce izvorasc din buric.
mi-e teama ca micile nimicuri adunate in timp, micile esecuri, micile buruieni mi-au astupat buricul.
Caci din buricul meu, cu greu mai rasare cate o floare, doar cand e luna pe jumatate plina, canta cucul si ea, cea de care mi-e atat de dor vorbeste la telefon germana.
Buruieni mari s-au strans in buricul meu, de-a lungul timpului.
Buruieni dintr-un oras mic englez, de provincie, buruieni din nordul tarii, buruieni din sudul bucurestiului si mai nou, buruieni dintr-o camera de hotel, fumand alt tip de buruieni. 

Si cand iti iau florile intre degete, buruienile mele infloresc. 

pietricele

Ai carat cu galeata pietrele de la rau
Le-ai varsat in fata casei si pe fiecare ai scris cate un nimic
mi-ai pus fiecare nimic in buzunar si m-am plimbat cu ele prin oras, in picioarele goale, prin oras, razand.
Eram nebuna nimicurilor goale. Eram nebuna orasului subtire. Eram nebuna celor ce stiau sa vada, dincolo de unghiile mele roz si stomacul balonat.
M-am innecat intr-o vara in rau. Pietrele au fost prea grele, dintr-o data. M-au tras la fund, ca pe o rata ce se ascunde de vanator. Mai bine moare inecata, decat omorata de pusca, sau de caini.
Fiecare piatra ascundea o promisiune. Fiecare piatra era cate un nimic, la temelia acelui ceva ce zbiera in sufletul meu. Mi-am ascuns si eu in fiecare din pietrele tale, cate un pic din suflet. Mi-am ascuns sufletul albastru, cel care se inverzeste de la soare. Acela care iese pe urechi, se aseaza pe umerii trecatorilor si le da o stare de frumusete. Fiecare piatra s-a regasit cu raul. Fiecare piatra si-a urmat cursul.

Pe una singura am notat initialele noastre. Ca o marturie a ce a fost. Ca o marturie a ceva ce o sa fie mereu, pe fundul unui rau, a ceva ce mereu a fost un nimic, care da o stare de frumusete. 

sâmbătă, 18 iunie 2016

umar

 Își păstrează pe umărul stâng urmele ursului din semnul lui. 
 Ursul dimineața își face loc printre coaste, urcă încet spre gât și se odihnește pe Bărbie. 
 Pare s ail mănânce bărbia. Se scărpină. Dar ursul e pregătit. Își înfige ghearele în coșul din stânga bărbiei. Din el iese o substanță galbenă, lipicioasă și vie. Ursul râde. Au ce mânca furnicile din jurul săracului om. 
 Și totuși el se șterge cu un prosop, scutură ursul, se scutură și prosopul. Nu e sufficient. Se udă un șervețel. Pericol. Ursul escaladează buzele. Știe ca dacă ajunge pe nas scapă de pericol. Ghinion. Fix când ajunge în dreptul nării stângi, omul lui strănută, și Doamne ce strănut. Dintr-acelea de sperie și vecinii. 
 Ursul e pregătit. Își desface parapantă și planează efficient pe umărul drept. Hai câtinel spre casă. Spre urma de pe umărul stâng. Acolo stă ursul ce îl păzește pe Bogdi 

despre zile cu soare, impare

 Mi-a furat soarele o parte din zi. 
 Mi-a încrețit fruntea și mi-a strâns sub ochi o lacrimă albastră. 
 Mi-a furat soarele, o vară întreagă. 
 L-am cântărit pe o balanța și mi-am zis că-I mult prea greu ca să reziste o vară întreagă.
 Trebuie pus la dietă.  
 Mi-a zâmbit soarele, dintre luna și stele. 
 L-am fugărit cu o umbrella, l-am închis într-un ibric. 
 Mi-a ars ibricul. A trebuit să îl arunc la gunoi. 
 Din gunoi l-a scos o cioară. L-a apucat de-o rază stângă și l-a urcat pe cer.
 Când să iasă pe fereastră cioara mi-a atins pălăria de paie. Paiele au luat foc, iar păru-mi e galben de atunci. Soarele mi-a furat ceva în drumul lui pe cer. 
 De atunci mi-aranjez lacrimile albastre în ordine descrescătoare, pe zile impare. Abia le aștept.

luni, 13 iunie 2016

mijloc dulce amar

In marea moarta, acolo la intersectia dintre balenutele zilelor de dupa menopauza si Dorisurile adolescentei mele, in marea moarta ne regasim circumstantele
Circumstante pline de pasiune si de regret 
Circumstante relative. Intense. Compromisuri ale moralei. Compromisuri ale personalitatii. Mareea marii moarte peste tot.
Circumstante furioase. Furioase si neintelese. Ce trag dupa ele nesiguranta, vina.
Circumstante care n-au inceput si nici final. Au doar mijloc. Un mijloc dulce amar. 
Circumstante de joi dup-amiaza, la o bere. Circumstante de compromitere a fiintei spre tot ce e interzis. Circumstante spre necunoscut. Ca si cum necunoscutul ar cunoaste inceputurile lumii.
Circumstante cu ochii turcoaz. Cu parul blond. Cu zimti de peste pe pielea incretita, nehidratata.
Circumstante ce nu se iarta. 
Circumstante ce se ascund in adancul fiintei. Fara scapare. Fara iesire. 
Acolo sa ramana.
Circumstante care o data cu ea se scufunda in marea moarta. Se arunca cu o anumita doza de oxygen, pana la fund. Se uita in jur. Unde sa arunce, toate circumstantele astea? Le lasa pe un coral. Circumstantele devin turcoaz.

La malul marii moarte ascult sirenele ce imi canta. O circumstanta. O dau pe mute. 

sâmbătă, 11 iunie 2016

marturii

 Stâlpi pe care o cioară se iubește cu alta.
 Stâlpi pe lângă care trece o domnișoară, pe nume Ana, în drumul ei spre o mașină, oarecare.
 Stâlpi pe care un oarecare el, ieșit dintr-un pub, îi îmbrățișează și le spune ce și-ar dori să ii poată spune ei.
 Stâlpi pe care oamenii străzii se ușurează.
 Stâlpi care sunt martorii revolutiilor, ai dezastrelor naturale.
 Stâlpi pe care se sprijină ea, plângând, după o despărțire în parc. O despărțire pentru un te iubesc, dar nu te mai iubesc ca înainte.
 Stâlpi martori ai zilei de ieri. Ai banilor furați din geanta doamnei Maria, casierița de la taxe și impozite.
 Stâlpi care aud toate conversațiile și care tremură de plăcere în fiecare zi și noapte când cade curentul în oraș.
 Stâlpi care se prind de existența noastră, natural, fără efort
 La un stâlp se ruga John azi noapte. I-am zis că noi nu ne rugăm la stâlpi, ne rugăm la Doamne Doamne.
 Eu un stâlp îl văd pe Doamne Doamne.
 Stâlpi care nu’s brazi.
 

duminică, 27 martie 2016

pui de drac

am uitat un pui de drac in buzunarul halatului de spital.

halatul l-am donat unei babute, tanti anicuta ii spunea, saraca, cea mai draguta dintre ele toate

mi-era halatul un pic mare, cam prea rosu, cam prea mult. Imi atarna pe umeri, imi atarna pe spate.

puiul de drac.. piu d'aicisia tu pui de drac, da ce crezi ca noi nu simtim cumpana?

a sarit puiul de drac intr-un picior pe trecerea de pietoni, pana a ajuns in siguranta pe trotuar.

linii de nu ma uita

ingramadite linii, ce formeaza dungi, dungi fara lege, dungi fara cruci.
la marginea drumului sunt ei cei ce asteapta
pe mijlocul drumului sunt ei ce ce zboara.

zboara. opreste. zboara iara, dar nu uita

linii ce zbiara. opreste. linii ce inghit dorinte desarte, dorinte ale parintilor cu copii in scaune cu rotile. dorinte ale copiilor cu parinti mutilati. dorinte ale batranilor de ieri.

zboara. opreste. zboara iara. 

numai de linii nu uita.

pieton

pe trecerea de pietoni
nimeni nu trece

pe trecerea de pietoni singuratatea se lasa subit
podisuri si dealuri se sfarsesc pana in zori, se construiesc si deconstruiesc in graba,
pe trecerea de pietoni.

inceputuri finite ce tind catre zero
se bat in talente si versuri amare,

pe trecerea de pietoni
nimeni nu trece, dupa ora trei.

s-au ingramadit zebrele. s-au ingramadit caschete de politisti si degeaba. 
pe trecerea de pietoni, crezi ca nu poti, dar fraiere poti. Mori cat ai zice. Pieton.

cerneala din par

Parul mi-e plin de cerneala,
Ochii mi-s plini de sirop de artar,
Plamanii mi-s goi,
Inima mi-e rastignita intre umeri si carnati plescoi.
Mi-ascult constiinta cum bate. Atarna de cate un muschi, ratacit la fereastra.
Se intinde, se pierde printre sciatica si degete moi,
ce bat intr-un laptop pierdut de demult.

Constiinta in prelungirea muschilor nu prea are viata. Bate incet, dar bate, inca.

Cerneala imi curge din par, pe o hartie veche, galben pal.
Degetele-mi moi, intind cerneala si descopera subit un univers pierdut.
Paru-mi e curat. Ochii mi-s goi.
Siropul il am inca in camara, pentru prajituri de iarna.

Plamanii striga. Plamanii sunt singurii care au forta sa strige. M-asteptam la mai mult. M-asteptam la tot, de la tine. In schimb tu ce faci? Politica. Politica in corporatie.

Inima mi-e plina. Plina de ridicol.

Constinta muschilor se ridica deasupra. Mi-aud maseur-ul "pofteste matale la un tratament"

Ianis si Ina



Eram amândoi în fața dormitorului. Știam că nu avem voie să intrăm fără să batem la ușă, dar voiam să îi speriem pe mami și pe tati. E greu să o fac pe Ina să tacă. Ea vorbește într-una. Într-un final am reușit. Am stat puțin în față ușii. Nici o mișcare. Am bătut repede și am fugit pe hol. A ieșit tati. Ne-a strigat. Oof ne-a prins. Nu ne ceartă tati, bine că nu era mami. 
A luat-o pe Ina în brațe și pe mine de mână. Nu înțeleg de ce doar pe ea o ia mereu în brațe și pe mine nu. Nu sunt chiar așa de greu. Am doar 12 kg, așa mi-a zis buni. 
 În camera era întuneric. L-am întrebat pe tati. Mi-a zis că testează niște lămpi magice. Nu există lămpi magice. Cum să nu? A lăsat-o pe Ina să sară în pat cât s-a dus el lângă lămpile de pe noptiere. Erau albastre amândouă.  
Ia veniți incoa’ amândoi. Vreți să vedeți cum se fac roșii? Nu se poate, tăți! Nu se poate. Gândiți-vă la o culoare și vedem care dintre voi poate să schimbe culoarea lămpilor. Prima dată am crezut că ne păcălește. Așa fac părinții, mai încearcă să ne păcălească, am vrut să o învăț și pe Ina treaba asta, dar degeaba, ea crede tot ce zic mami și tati. Ea nu știe ce e aia păcăleală, d-aia și eu o păcălesc des. 
M-am dus lângă lămpi. M-am uitat la ele și mi-am dorit să fie verzi, am închis ochii. Când i-am deschis erau lămpi verzi. Sunt stăpânul lămpilor din casă. Tati tati dacă strig la bec, se schimbă? Tati râdea. Nu Ianis, doar veiozele de pe noptieră își schimbă culoarea. Ina a început să plângă. Iar a luat-o tati în brațe. A strigat și ea “Rosu”. Veiozele s-au făcut roșii. 
Buni, dacă ar fi văzut ar fi zis că e o minune. Că Doamne Doamne a făcut o minune cu lămpile din dormitorul lui mami. 
 Ianis, Ina. E mami, ne strigă de jos. Trebuia să mergem la baie, dar veiozele magice, nu pot aștepta după baie. Tati o să înțeleagă. Țopăiam cu Ina în pat și strigăm culori la întâmplare, toate culorile noastre ajungeau în veiozele de pe noptieră. 
Mami a intrat în cameră. I-am zis că nu vrem la baie. Mami nu se lasă. Noi nu ne lăsăm. Mami ne cheamă încet, pe rând. Noi zicem nu. Ea zice hai. Noi zicem vrem cu tati. Tati zice hai cu mami. Noi zicem veioze magice. Mami zice mâine. 
Mâine am intrat în dormitor. Nu mai așteptam să bat la ușă. Abia așteptam să strig la veioză. Nu era nimeni în cameră, probabil erau cu Ina, că plânsese mai devreme. Oof ce soră plângăcioasă am. Toată ziua bună ziua plânge. M-am dus lângă veioze. Am strigat mov. Nimic. Am strigat verde nimic. Ele rămăseseră roșii. Veiozele muriseră. Am început să plâng. M-a auzit mami. M-a luat în brațe. Ce e? I-am arătat spre veioze “au murit” . N-au murit mami, doar că funcționează numai când e tati în cameră. Așa că l-am luat pe tati de mână și l-am adus la veioze. Am strigăt mov. S-au făcut mov. Eram așa de fericit. 
Apoi tati mi-a făcut semn să vin la el.  A scos din buzunar o telecomandă. Iată magia. Prima dată am fost puțin supărat, apoi mi-am dat seama cum mă pot distra. Am bagat telecomanda in buzunar si sm strigat-o pe Ina. Hai să ne jucăm cu veiozele magice
*mulțumiri lui Cătă  

joi, 17 martie 2016

Nuante blonde

O mare de blond întinsă pe masă. Calică cum sunt nu m-am putut hotărî. Blond cenușiu, blond rece sau blond roz. Poate roz, că îmi amintește de adolescență, de prietena mea cu sufletul roz. Poate cenușiu, că îmi amintește de mama, complicată, liberă, senină. Blond rece, parcă e prea alb pentru mine. Parcă îmi imaginez pete verzi pe marginile feței de masă din sufrageria cârlionților liniștiți de placa unsă cu ultimul ulei de păr. Verde? Sună bine. Pe unghii. În păr, mai puțin. Blondul meu trebuie să fie unul argintiu, unul lejer, unul necontrolat și ne calculat.

Și cine zice că doar alegi o vopsea? 
 

Viata inainte de ora sapte



Mi-am uitat cheile, bineînțeles am urcat cele 3 etaje după ele. Am fugit spre taxi cu o frică mare că mă va abandona cum au mai făcut-o și alții de la Cris Taxi înainte, cu laptopul la subraț, cu sacoșa cu mâncarea de prânz după mine și cu geanta mare, improvizată de birou și sală pe umăr. Noroc că era un moșuleț simpatic, care s-a autodeclarat pe parcursul cursei un împătimit al femeilor. L-am întrebat amuzată păi cum definiți dumneavoastră această împătimire? El mi-a zâmbit și mi-a zis. Un singur viciu am avut domnișoară la viața mea, unu’ da bun, știți cum se zice. M-a lăsat și prima nevastă, m-a lăsat și a doua. Dumnezeu să o ierte pe a 3-a. Acum cum mă vedeți nu mai am io ca înainte corpul domnișoară, dar am sufletul, am sufletul. Am și doi copii. O fata și un băiat.  Fata ca mă-să a dracu până la Dumnezeu și înapoi, dar e sufletul meu. Băiatul cam pămpălău, musician, cică de profesie… nu-I că taică-su, dar ce să facem domnișoară? D-aia ne-a dat Ăl de Sus copii, să îi iubim și îngrijim, fiecare cum poate. 
M-a distrat nea Tache. Mi-a dat numărul lui de telefon. M-a întrebat dacă n-am o vecină simpatică. I-am lăsat peste 20% bacșiș și am plecat. Știam că probabil nu aveam să îl mai văd vreodată, dar mă bucurasem că n-am depus nici un effort în conversație. De la un timp mă bucuram când găseam oameni cu care nu trebuia să îmi caut cuvintele, să mi le calculez, să depun eforturi. Era o ușurare să întâlnești un spirit tânăr, cum se autointitulă chiar el. Ajunsesem într-un final la clădirea ING, de la Eroilor. Ca în fiecare dimineață făcusem aproape 40 de minute cu taxi-ul. Mă tot gândeam că mai bine îmi luăm mașină, decât să îmi cheltui toți banii pe taxi și totuși de un an și ceva tot așa procedam. Sunt poate dependentă de mașina galbenă ce mă așteaptă în față blocului și mă duce unde vreau eu. Oprește la semafoare și mă lasă să respir puțin, dimineața, înainte de birou. 
 Lucrez la etajul 7, într-o clădire cu 22 de etaje și un restaurant, roof top bar. Mă duc seară după birou să beau un pahar de vin cu colegii. Mi-s dragi ca sunt amuzanți. Mi-s dragi că sunt ai mei și nu cred în coincidențe. Trebuie să conviețuim 10-12-14 ore pe zi, ei bine hai să fim și drăguți unii cu ceilalți. Nu m-am dus direct la 7, prima dată m-am oprit la chioșcul de la parter, să îmi iau țigări. Ce nebunie cu interzicerea fumatului. Nu fumam lângă copii și nu fumam în spații publice. Fumam în restaurant, în pub-uri, în spații special amenajate pentru fumători. 
Doamna de la chioșc zâmbea. Cumpărasem țigări de la ea în ultimii 5 ani, în fiecare dimineață și totuși n-am văzut-o niciodată zâmbind. Mi-a dat și gumă cadou.  Așa fac vânzătorii români business. D-aia suntem comercianți înnăscuți. Hai și cu găsirea cardului în geantă. Acum devenea problematic. Din grabă dimineața îl aruncasem în geantă, nu l-am poziționat strategic în buzunarul exterior, ca de obicei. Cum în geantă aveam și hainele de sală, 3 rujuri, farduri de obraz, o agendă mică, un pix șervețele și multe altele mi-era aproape imposibil să îl găsesc în mers, deși am încercat activ spre amuzamentul domnului portar. Până la urmă le-am lăsat pe toate pe jos. M-am pus pe vine, în rochia mea în V, prea strâmtă, pentru că nu am avut încă curajul să îmi schimb garderoba, după noile dimensiuni și bineînțeles am auzit cum s-a rupt la spate. Doar puțin, pe dedesubt. Acceptabil. Fără daune majore. Dup ace am scos toate hainele de sală, agenda și niște foi pe care uitasem că le am în geantă, am găsit cardul. Mi-am promis iar să nu mai uit șiș a îl pun mereu în buzunarul genții, nu în geantă direct. Într-un final am pornit spre etajul 7. M-am suit în lift. Vecinii mei de lift, niște bărbați foarte înalți, atleți mi-au zâmbit politicos, m-am gândit că sunt clienții sigur.  Am ieșit din lift și mi-am așezat un pic rochia. Am trecut de prima ușă cu cardul încă în mână, de a doua ușă și într-un final imediat pe stânga, biroul nostru. Lucram de ceva vreme în ING dar dacă nu vedeam un anume direcțional spre birou,aveam un sentiment negativ, ma simteam rătăcită.
În birou nu era nimeni, deși era deja 9.30. În mod obișnuit colegii mei spre deosebire de mine ajungeau la fix. Straniu. M-am uitat în biroul șefei. Nici acolo nimeni. În fine. Laptopul deschis. Analizele financiare mă așteptau. M-am aruncat asupra unui excell cu toată forța și l-am  perpelit până când mi-au dat balanțele ce îmi trebuia. După 2 ore eram mulțumită, dar nu apăruse nimeni în birou. Am sunat-o pe Ana Hurezu, colega mea de bancă, cum îmi plăcea mie să îi zic, căci stătea la biroul din stânga mea. Nu mi-a răspuns. Am sunat la Camelia. Nimeni. Ciudat. Mi-am pus sacoul pe mine, cel crem pe care îl lăsam strategic pe spătarul scaunului pentru vreo întâlnire neașteptată, chiar și când aveam casual Fridays , m-am înarmat cu cardul minune și am plecat la contabilitate, aveau biroul fix lângă noi. Intru în birou. Nici o fată. Nici măcar Cristi, singurul băiat de la conta nu era. Clar ceva nu e în regulă. O sun pe mama. Răsuflu ușurată când îmi răspunde. Da Clara, ți-am zis ca nu am cenți să povestim. Te sun eu diseară. Bine. Închid. Mi-e greu să vorbesc cu mama, dar mă simt ușurată când o aud, indiferent cât de scurt. Urc la restaurant. Nu reușesc să intru, nu merge cardul. Cobor la parter. O găsesc pe doamna de la chioșc. Era în continuare veselă. O întreb dacă a observat ceva ciudat în clădire azi. Mi-a zis “Nu domnișoară ce să observ? “ M-am dus la portar. L-am întrebat și pe el.” Nimica” Oamenii intrau și ieșeau din clădire ca de obicei. Venise și o echipă de muncitori la etajul 8, m-a informat el, știți dumneavoastră, acolo unde s-a inundat. 
M-am liniștit. Probabil era vreun mail cu câteva departamente care nu lucrau și eu l-am ignorat. M-am dus din nou la birou și am început să caut mailuri, nimic, nici o informare despre asta, ultima informare era ceva despre evaluarea de an, pe care apropo nu o terminasem.  Ceva nu e în regulă m-am gândit, dar cel mai bine era să plec acasă. Văd mâine. Mai încerc la fete, mi-o răspunde cineva, desi am încercat și pe grupul nostru de What’s up, nici acolo n-au răspuns. 
 Într-un final mă hotărăsc să îl sun pe Nea Tache. Eram sigur domnișoară că v-am căzut cu tronc. Vin degrabă sa va iau. 
 Am coborât. Nici doamna de la chioșc nu mai era, nici portarul. Ies din clădire. Pe ușa rotativa un bilet 
 “Clara sa nu te temi. Te aduce Nea Tache și mâine. Să nu îți uiți sacoul, că au anunțat ăștia la televizor că ninge, să nu racesti.”   

luni, 1 februarie 2016

ora de intrare

licurici cu gura mica se strecoara fericiti printre hainele din cada, printre lemnele din beci.
licurici cu gura mica se aseaza la taifas. Interesul lor pentru politica si casa este mai ceva ca al ciorilor din sat.  

ii asculta si cosmina, fetita lui adrian. Ar vrea sa iasa sa ii prinda, dar e trecut de 22.00. Fetele mici, nu au voie in curte dupa ora 22.00 se stie. Si licuricii stiu. 

ciori chele

Se intampla pe o banca in Cismigiu.
Ea cu picioarele deasupra lui. Conchistadoarea urbana a micului print, conchistador la randul lui a amicei amicei lui.
Se ridica picioarele. In sus in forma de lumanare. Lumanarea cuprinde la capatul ars un cap de cioara funebra si goala.
Ai vazut vreodata o cioara goala?
Cum adica goala?
Adica fara pene…
Adica nu goala, ci cheala.
Pe o banca in cismigiu o pustoaica cu asteptari prea mari se reaseaza cu picioarele peste picioarele lui.
Se inchina pe furis si se roaga sa ii arate Doamne Doamne daca este el cel care trebuie.
Picioarele ei o salveaza. Se pun pe o fuga cumplita, o fuga haotica.
Se aseaza picioarele la sol. Se linistesc si se intorc la hotel.

Haideti dragele mele ciori, mai e si maine o zi. 

duminică, 31 ianuarie 2016

zahar vanilat

intre maini el isi impacheteaza cuvintele.
le rastoarna intr-o palnie, din hartie si le supune unui mic truc de magie.

se transforma in zahar vanilat, se toarna incet, peste picioarele ei. Peste coapsele ei, peste incheieturile obosite de statul in fata calculatorului, peste unghiile vopsite dupa ora 12.00.

Cuvintele lui inscrise mereu pe trupul ei. Chiar si dupa ani, chiar si dupa ce sanii se chinuie sa fie, picioarele se misca si mai incet.

In camera miroase a zahar vanilat 

jucaus

Mijlocul oceanului, jucaus si plin. Intre buzele lui.

Marginea drumului, acolo unde cimentul si pamantul se coloreaza reciproc. Intre urban si rural. Intre cine a fost si cine va fii.

La inceputul zilei de azi. Un zambet. Al lui. Un zambet fara trecut. Fara nelinisti, fara simtul ipocrit al zilei de maine.


Pe prag

 Serafimii s-au oprit în mijlocul deșertului. 
 
 S-au oprit să își spele dinții cu vin de Chile. 
 
 Serafimii îl conduc spre ușă. 
 
 În chiuvetă ard banii de buzunar. 
 
 Sunt monedele zilei de ieri cu care cumpărau rom, de la magazinul din colț. De la tanti Tanța.
 
 Romul ajungea la nea Mitică. Mitică, cel rău îi spuneau ei. Copiii din cartier. 
 
 Serafimii îi deschid ușa. El tușește înfundat.O strigă. Ea nu îl aude.
 
 În chiuvetă sunt vopselurile ei. În care își înfunda pensula. 
   
 Serafimii sunt răi de gură. Se spurcesc între ei. Se strigă pe numele mijlociu, pocit.
 "Nicule" Hai să ne jucăm Catan. Înainte să coborâm acolo, în mijlocul deșertului. 
   
Între ieri și azi, l-au trecut de ușă. El s-a oprit pe prag. S-a ridicat pe vârfuri. Și-a îndesat vârful pantofului în cerneală și și-a lăsat urma pe prag. Aici or să mă caute. Aici or să mă găsească. 
 
 Nepoții mei. 
 
 În chiuvetă sunt lacrimi adunate în vase mici, organizate cu grijă, după mărime și culoare.  Si vopselurile ei. Tot acolo.
 
 Serafimii abia așteaptă meciul de diseară. Se strâng toți la Nicu acasă. 

umbrella dintre stomac și inimă



Interminabilele considerații sociale. 
 Frica de lumea de după umbrella. 
 Frica de nisipurile interioare. Frica de boală și de discuții fără final. 
 Se mișcă lumea înăuntrul meu și containerele liniștii de ieri 
 se supun singure unui vot unilateral.
 Frica de interminabilele considerații sociale. 
 Frica de neajuns. De neadevăr. De ce pare
frica de ce poate părea, nu de ce e. 
 Se mișcă lumea înăuntrul meu. Sunt mașinuțe de teren cu motor de Chevrolet. 
 Ele cară nisipurile DE dincolo. Ele cară dorințele de ieri.  
 Congestionate în traficul dintre stomac și inimă. Se transformă în praf de stele. Și plouă. 
 Frica de lumea de după umbrella.
 Interminabilele considerații sociale. Peste ele praf de stele presar seara de la ora 19.00.