sâmbătă, 31 decembrie 2011

scrisoare

In ultima clasa de liceu, mi-ai furat un inel si nu ai vrut sa mi-l dai inapoi. Am ras eu ce am ras, m-am suparat, am amenintat. Asteptam sa intram in laboratorul de fizica, toti acolo ingramaditi si incercam sa imi recuperez inelul. M-am dus la prietena mea draga si blonda si i-am zis - nu stiu ce i se intampla.. a luat-o razna... a luat-o razna. Si ma enervasem asa rau si toti in jurul tau radeau si ma tineai de incheieturi si imi ziceai... poate ca am sa ti-l dau.. poate ca nu.. vedem la bal. Eu radeam- crezi tu, caci eu la bal nu o sa am timp de asa ceva. Si tu veneai si ma luai deoparte si imi ziceai- stii ca glumesc, da? Iar eu ziceam- da, dar hai da-mi inelul- stii ca nu ti-l dau, da? 

Si radeai si radeam si eu. Din cand in cand ma mutam cu tine in banca, sa imi impartasesti dramele tale amoroase.. cum se facea ca toate fetele frumoase se indragosteau de tine intr-o clipita? Si faceau coada in fata clasei si tu nu stiai cum sa le intorci si imi povesteai de o fata mai mare.. nu chiar asa frumoasa, dar pe care ai iubit-o tu... si eu te ascultam, te certam si radeam. Am crescut... si mereu imi spuneai... tre sa vii cu noi la munte.. sa vezi ce a facut vadim.. sa vezi ce nebun e pasa si a cantat si la la la si cuibi si ce mandru erai de toti. Te-am iubit prieten drag. Te-am iubit asa cum imi iubesc eu prietenii. Nu vorbeam cu lunile, ne vedeam o data pe an, adunati rapid intr-o "reuniune" improvizata si vorbeam si radeam. Mi-ai dat inelul la bal.. mi l-ai dat si mi-ai zis - tot ce imi doresc e sa gasesc o femeie ca tine, pe care sa o iubesc. Si am sa traiesc cu asta. Si am sa traiesc cu dorul de tine, chiar daca nu te vedeam cu lunile... chiar daca ne departasem, chiar daca poate.. te suparasesi pe mine.. si eu pe tine.... iti scriu fara sens, aruncand cuvinte, pentru ca mi-e teama ca ai crede ca te uit... ca cineva te uita. Se spune ca nu mai exista constiinta in lumea de dincolo.. dar de unde sa stiu eu.. ca in rai nu se aud gandurile oamenilor pentru cei ce au trecut... ca niste soapte dulci? Te-am privit in ochi si m-am indepartat. Ma doare si mereu m-am gandit.. daca pe mine ma doare asa.. daca pe mine ma doare asa... durerea lor.. alor tai... durerea lor e de negandit. 

Iarta-ma ca nu ti-am lasat inelul. Iarta-ma ca nu ti-am scris mai des. Iarta-ma ca nu am putut sa vin atunci pe 3 decembrie. Si din cand in cand pleaca-ti urechea spre noi si ai sa stii ca in suflete tinere zumzaie numele tau. 
 
Mada 

vineri, 23 decembrie 2011

singuratate din lipsa singuratatii

Regasesc singuratatea profunda in lipsa intimitatii. Regasesc singuratatea profunda in lipsa posibilitati de a fi singur. Imi intiparesc un zambet galben pe chip si tacerea imi da tarcoale acum, nu din afara cum obisnuia cu ani inainte, ci dinauntru.
O tacere mai rotunda, o tacere mai albastra si in ton cu iarna de afara. Mi-e frig, ma invelesc cu ea si tremur. Imi caut un coltisor al meu, nu-l regasesc nicaieri. Vorba inteleptului " Plecat-ai la plimbare..."

Mi-e teama sa nu dau gres. Mi-e teama sa nu zbor mai jos decat vreau, decat pot, decat sunt. Mi-e teama si teama asta trebuie taiata de la radacini. Atunci cand o sa ma dezvelesc de tacerea de iarna si februarie o sa vina... Atunci cand lumea se roteste cu doua zile mai putin. Atunci cand lumea toata e la umbra radacinilor mele vopsite de curand un rosu maroniu. Atunci cand teama mea e smulsa din radacini si tacerea se preface in zumzetul prietenelor mele in jurul bradului, razand, cantand, tremurand fiecare in felul ei si de dorul a altceva.
Tacerea mea se preface. Tacerea mea se face mica. Astept Craciunul si bradul gata facut. Astept noi taceri de primavara caci asta de iarna ma cam preface in turturi mici si delicati, ce se pot izbi oricand de ce a ascuns mosul sub brad. 

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Un luptator departe de casa.

Calatoria mea e cea a unui om simplu. M-am suit intr-un avion si am ajuns pe un alt continent, intr-un alt capat de lume. Calatoria mea nu se termina aici. Ea poate incepe aici. Ma regasesc in limbi straine practicate de turisti, in mirosuri moderne si in vieti imbinate. Ma regasesc aici si nu prea. Sunt in cautare dar nu vreau sa ma gasesc, nu aici, unde limba vorbita e un pic prea sus, unde nu sunt turisti, unde mirosurile sunt, dar eu nu le percep si unde se intampla sa fie oameni care ma vad si isi exerseaza pe mine aruncarea cu arcul. Arunca priviri rautacioase, comentarii de oameni nepasatori si injositori si din cand in cand se grabesc pentru a se afla in fata televizorului, e ora 5, imi incepe Esmeralda. Eu sunt un om simplu, dar un om care daca nu simte moare. Am doua camere- pe una nu o folosesc deloc, e acolo ca sa imi aminteasca cine sunt eu- eu sunt un om simplu ce are nevoie doar de o camera, dar se afla intr-o tara in care are doua. Pe una nu o voi folosi deloc si totusi o am. Circumstantele calatoriei mele sunt straine de ratiunea si simtirea mea. Circumstantele devin o incercare, o incercare a spiritului meu. Sunt un om simplu cu un spirit simplu- imi doresc sa respir un aer care sa imi priasca, imi doresc sa ma plimb pe o strada in care sa nu ma tem, imi doresc sa zambesc unor oameni iar ei sa imi zambeasca inapoi. Imi doresc sa fiu eu- un om simplu cu bune si cu rele... dar sa fiu eu, nu eu victima stereotipiilor unor donsoare nascute in fata telenovelei de la ora 5. Calatoria mea incepe aici. Bring it on. 

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Celestiale Imparatii

Colorez cerul cu verde. Verdele arborilor in toamna. Un verde uscat, bolnavicios, salbatic. Un verde de toamna. Si mi-arunc deasupra cerului meu verde sacul rosu. Si eu am un sac rosu ca al lui Mos Craciun, doar ca pastrez in el toate frustrarile, tot stresul, toata durerea si toate regretele. E un sac greu, dar nu-l mai simt. „Deschideti-va portile, celestiale imparatii- lasati-ma sa arunc un sac rosu dincolo de ele, sa va cutreiere vamile, sa se ridice pana in cel de-al  saptelea cer, sa misune dincolo de religii si de mituri. Deschideti-va portile celestiale imparatii si lasati-ma sa ma liberez de toate grijile, de toate frustarile, de toate regretele. Deschideti-va portile celestiale imparatii si lasati-ma sa fiu eu din nou.”  

Am un cer verde tomnatic ....il port in buzunarul drept. 

joi, 1 decembrie 2011

A stranger in my heart

People say its hard to leave your home, to go to another country, to encounter people completely different- different culture, different mentality. I do not disapprove. Its definitely hard to leave your house, but its two times harder to go back home. Its another world, not your home any more. Your familly is still yours, but everything they say seems different from what you remember. Everything is different. And we never like different. Diferrent is hard, bur different when you know its has to be familiar.. different then its definitely the hardest. You become a stranger in your home. You find your place, but you are just a person that is visiting- although maybe you are visiting for months or years, you are visiting. You love everybody- your parents, your siblings and your friends but in your heart you remain a stranger. 

Critici anonimizati

Criticam din instinct. 
Criticam pentru ca ne credem mai ceva ca oricine altcineva 
Criticam si nu ascultam critici 
Am devenit peste noapte criticii altor critici anonimi.