miercuri, 17 mai 2017

branding inocent


In cladiri de tinichea, printre globuri de cristal se plimba

pe coridoare lungi pline de semne luminoase

instarite cu credential de brand

fetitele de azi

cu parul castaniu,

cu blugii rupti,

cu ani de nerecunoscut,

cu fisuri in zambet,

cu genti de dama si pungi albastre.


Isi zambesc. Barfesc.

Se cunosc de-o viata,

sau de 5 ani

de cand au terminat prima clasa.

Se inghiontesc. Se da repede dorinta de a fi mare,

printr-o privire, printr-un sarut nefurat.

“zi si tu…

Ce sa zic?

Te-a pupat?

Poate.

Deci te-a pupat. Si a fost asa?

Da.

Nu ti-am zis eu? Si se inghiontesc”

Se plimba fetele printre cladiri de lemn.

Isi poarta cu mandrie in piept etichetele de plastic.

Se rujeaza in oglinzi de masini parcate si isi infunda visele intre dresuri cu model

si plimbari cu masina.

Si seara se baga in pat. Unele citesc, unele plang, unele se inchina

altele isi permit 10 minute de joaca.

Cladirile de tinichea se topesc. Cladirile de lemn devin doar aschii.

Aschii in zambetul pe care il daruiesc mamei ce le saruta de noapte buna.

marți, 2 mai 2017

Iubiri de căpătâi


Pe fundul unei căni de lemn s-au aruncat zarurile 
Unei alte lumi. 

 O lume cu ochi mari și blânzi
 O lume cu somn puțin și piele întinsă 
 O lume cu mâini multe peste trupuri vibrante
 Cu boli și cu așteptări mărunte. 

 Răstorn cana. Arunc iarăși zarurile. 
 Zarurile se strecoară 
 printre degetele mele, printre sânii goi,
 peste anii vechi de liceu pustiu,
 cumva cumva ajung  tot așa. 

 În aceeași poziție de atunci. 
 Când stăteai în pat și mă așteptai

 Să mă îmbrac, 
 să mă dezbrac, 
 să mă dezmierd
 Să mă întorc cu fața la tine,

 să mă pieptăn,
 să mă joc, 
 să dansez, să îți dansez. 

 E poziția lor de căpătâi
 E poziția în care ne sustragem judecății de apoi. 
 Aceea în care știm amândoi că și zeii râd de noi.  

 Râd zeii când aruncă 
 o cană măruntă
în care se reflectă câte o lume. Din când în când e a noastră.  

duminică, 2 aprilie 2017

prieteni imaginari


Am zărit dis de dimineață deasupra aluniței de pe umărul tău
O umbră strâmbă. Cu o pată cu tente verzui.
Am prins-o între degete și a dispărut.
S-a oglindit la prânz sub scaunul tau. Era un curcubeu.

Am călcat-o repede să n-o pierd. Ai râs de mine ca de un copil. Am râs si eu, dar m-am uitat dacă ceva mi s-a imprimat pe papuc.

Îți zâmbeam de pe trotuar așteptându-te să parchezi.  
Pe scaunul din dreapta ta era o umbră. Albastră.
I-am făcut cu mâna. Mi-a făcut înapoi.
Ai râs de mine și de prietenii mei imaginari.
Am zâmbit liniștită. E a mea.

curent între azi și când

când ultimul nasture din basmaua bunicii a picat peste noi
când s-a sfaramat codrul si si-a intins soselele peste peretii moi
când și poetul și preotul au uitat de nimicul din care ne-a format
între când și acum, fără curent noi de noi înșine ne-am distanțat.

Acum când se strâng în coșuri de sârmă recolte trecute demult
Acum când ne supranumim ecologiști și health conscious activiști
mereu triști.  

Acum când lumina dimineții a ajuns să ne deranjeze
Acum nici vara nu ne mai place: e prea cald
Acum când ne-am transformat cu toții în oamenii de mijloc
Ce se întâmplă când se schimbă curentul?

ne-om deștepta la timp? ne-om arunca în nimic?
ne-om trezi poeții și preoții din beție?
ne-om gâdila mai puțin orgoliile de mamuți contemporani
și ne-om aștepta la mai multe de la cei ce am fost între azi
și când?