duminică, 30 septembrie 2012

firicele de nisip

cauti in nisip un cuvant nou. poate un cuvant cum e dor. sa exprime tot si sa lase loc de mai mult.

desenez in nisip cu un bat cules de langa un palmier batran. desenez un chip de copila, trist si gol.

ai chipul gol si sanii goi si se intampla din cand in cand sufletu' sa-ti fie gol.

si-l umplu eu cu o dara de nisip, de la Marea Neagra.
te oglindesti intr-un nisip aramiu si ai rochia alba, galbena deja si ai picioare lungi si negre si voce de sirena.
te oglindesti intr-un nisip aramiu si e toamna deja.
nici n-ai apucat sa iti scufunzi degetul mare in apa sarata,
nici n-ai apucat sa iti iei la revedere - abia la anul o vei revedea, caci e toamna deja.

construiesc in nisip un castel mic.
acolo deschid usa cu o cheie potrivita si gasesc in mijloc mormane de reviste necitite de veacuri.
arunc in mijlocul lor un caiet pe care-l pretuiesc cu totul si ma pregatesc sa ma arunc si eu, cand usa cea mica se inchide.
acolo imi pastrez caietul pe care il incepeam mai mereu scriind,
Amarillo.

ingrop in nisip picioarele-mi reci. zambesc. pozez si ma ridic.

cam asa e si in viata, cu picioarele-n nisip, inveti sa pozezi, chiar de ti-e frig, ti-e frica sau ti-e dor.

n-ai gasit in nisip cuvantul meu cel nou, dar ai gasit o imagine noua.


Secret Society

Dansez singura, cu oameni langa mine. A trebuit sa ma ridic, talplile picioarelor ma gadilau si inima imi batea putin mai tare. Canta la acustica si canta "Half". M-am ridicat si m-am pozitionat in spatele bancii de sunetisti.

In prima linie, Sunetistu' (pe care il mai vazusem la un concert mai demult) si inca un nene, presupun eu destul de important, toti cu coada la spate si echipati pana in dinti cu casti si alte minuni. Se inregistra. Am cantat cu ei, cu el. Doar ca din cand in cand inchideam ochii si nu mai eram acolo, in spatele domnilor sunetisti ci eram intr-o curte cu trandafiri abia infloriti, tot intr-o seara de septembrie, cantand dezacordati cat ne tineau plamanii, cantand si "Half" si tinandu-ne in brate si de mana, pastrand in suflet fiecare dintre noi  promisiunea acelui concert, acelui moment. 

Dansand acolo, mai degraba leganandu-ma de pe un picior pe altul, m-a incercat si o usoara senzatie de "batranete". Langa noi, la masa de langa noi erau ei, cei ce semanau cu noi, acum cativa ani. Pusti ce pareau de liceu, de fapt erau de facultate, cu prietenii stranse sau mai putin stranse, cu tigari scrumate in scrumiera si cu berea in mana dreapta, ei ce isi protejeau prietenele tinandu-le de mijloc si erau Ele cele ce dansau si se zbantuiau, sareau ca niste mingiute, poate ca nepotrivit, poate neritmat, dar atat de tineresc si natural. Erau ele si erau ei. Eram si noi o data asa, poate nu asa, ca nu fumam si nu beam, dar eram cam asa, zbantuite si nepasatoare.

Acum eram asa, dar nu mai eram asa. Ma aflam la masa lui Andrei, mereu ma voi afla la masa lui, dar n-am stat in picioare tot concertul cum faceam inainte, pana ma dureau picioarele de atata topait. Am stat jos, am conversat si m-am simtit bine, dar eu eram la masa copiilor adulti. Ma ridicam cand pur si simplu ma napadeau emotiile. Cantam, dar mai incet si ma leganam, linistit, incet si sigur. Au fost mai multe bis-uri. Baietii nu mai puteau, dar Ei, cei tineri mai vroiau si normal, vroiau tot caci simteau ca pot tot. Si eu ma gandeam ca e al doilea concert, in a doua seara, ma uitam la ea cu ochii frumosi si ingrijorati caci stiam ca ea e si mai ingrijorata... atatea chipuri dragi si atatea alte chipuri ce lipseau. 

Dupa ultimul bis... a cantat "It's my life".

Zvapaiala mea si-a facut loc printre degetele picioarelor mele leganate, prin reverul acelei conversatii adulte, printre cele doua pahare de vin baute si printre prietenii mei prezenti si absenti, mai ales printre cei absenti. Imi era dor si saream singura ca o nebuna. Imi era dor si ma uitam la masa si zambeam si eram recunoscatoare, cati oameni dragi si buni si aproape. Si ma intorceam spre ei si eram eu, cea zvapaiata, cea saritoare, cea nelinistita, eram eu si ea, cea care fusesem. Si ma gandeam la dansul acela aproape fara sens, invartit si saritor, pe care il impartaseam Noi  si ma gandeam cat de in siguranta si cat de bine ma simteam prostindu-ma asa, zvapaiata.

Erau ochii ce-i cautam mereu, ochi albastri in care ma opream ca sa imi aminteasca... iar ei mai mereu imi zambeau. Si ei ma stiau asa si zvapaiata cum eram o data.

Au terminat. As fi plans. Mi-a venit de multe ori sa plang. Eram mandra.

Nobody's Hero, era acum eroul unei sali intregi. Se cuvenea sa ii spun cat de frumos si cat de mult mi-a placut. N-am putut. I-am spus doar- a fost super! El a ras. Cred ca stia. Asa cum eu stiam fara sa imi spuna ca a fost nemultumit ca coafeza l-a tuns putin mai mult decat vroia el. 

Friend's will be friends. 

luni, 24 septembrie 2012

For my friends far away.

There comes a time when you feel close to home, being a part. There is a time when being far away you feel close. The distance makes it all better. The bad parts aren't so bad. The good parts are better, ofcourse, this is how we are build. To desire what we don't have any more. We want to be home, close to our parents to our families, cause in the big bad world at least one big bad wolf will bite us, sooner or later. It's the nature's way of saying- little lamb what are you doing so far from home.. that is until we become first a big lamb than a bigger one and then finaly people mistake you with the big bad wolf and show their fearful respect. There comes a time when home sounds so sweet and so close. 

However arriving home, the big lamb that passes as a wolf reshapes.. he takes the form of the little lamb again. It's home, dear. This is home, you feel safe, protected and sometimes bored. What does the little lamb when he gets home? He stays for two - three days and then he wants to leave. Where we all want to go? In that place where we can miss home. I that far away land where people don't yet know us, but they might. They might not like us, but it doesn't matter so much, the expectations are low... we are talking about potentials big bad wolves but sometimes we may be lucky and just find other big lambs disguised as we are, in wolves. 



vineri, 21 septembrie 2012

Povesti de Iarna

Sentimentul iernii e profund si singur. Isi face loc usor din neant si se ridica lent pana ce incet incet acopera tot pana ce momentul iernii devine sufletu-mi intreg.
Si e iarna in sufletul meu. Si imi incalzesc sufletul la un pahar de vorba cu prieteni buni si vechi si dragi. Si e iarna in sufletul meu. Si imi incalzesc sufletul cu mici gesturi de afectiune catre parinti, bunici si frati. Si totusi e iarna in sufletul meu.

Ce faci femeie? deschizi geamul? Ingheata maruntaiele pline de emotii verzi si apa si viata.

Ingheata maruntaiele sufletului meu cum ingheata pomii in gradina lui tataie batranu, Dumnezeu sa il ierte. In gradina aceea parasita, in multele hectare cu care se mandrea, ii ingheata prunii si ii ingheata averea. Si iata cum aluneca in sufletul meu orice sentiment de mandrie, de apartenenta. Si cand ma intreaba cineva, tu a cui esti? Pai as raspunde sunt a metroului.
Acolo mi se crapa turturii acolo mi se incalzeste un pic sufletul cand vine iarna. E senzatia aia cand esti in frig in zapada, singura, imbracata mult mai subtire decat trebuia, dar cu buna stiinta, cu putin toc, ca doar.. nu degeaba baba sufera la frumusete si numeri secundele pana ajungi la metrou. Unde e cald si bine. Chiar daca s-a scumpit cartela de 10 calatorii. In sufletu-mi e iarna si vreascuri trosnesc a vreme cam rea.

Ce mi-s 10 calatorii?

Sentimentul iernii e profund si singur. "Winter is coming"

miercuri, 5 septembrie 2012

Dezabonate de la vulnerabilitate

De cand ma stiu am fost ceea ce pare a fi o feminista. Mi-amintesc ca ma suparam asa de rau cand baietii nu vroiau sa se ia la trante si cu mine. Ei organizau tot felul de batai in strada si eu aveam voie doar sa ma uit...bine asta pana cand l-am pus la pamant pe seful cel mare al gastii (aveam 12 ani si eram foarte puternica) de atunci m-au acceptat cu onoruri, eram chiar un fel de lider al gastii de baieti de pe strada Fagetului. 

Cand am intrat la liceu erau doi baieti care ma tachinau mereu- stateau in banca a treia de la mijloc si ma tachinau mereu cu discursul acela care incepea cam asa parca ii si aud "Cum Madu, nu stiai ca fetele trebuie sa stea la cratita sa gateasca? Venitul la scoala e doar asa... de forma.. lasa ca in cativa ani ai sa vezi tu" iar eu mica si idealista ma enervam si ma contraziceam cu ei si pe cat ma agitam eu mai mult pe atat ei se amuzau. Era un joc si era amuzant. 

Cand am intrat la facultate am realizat ca in facultatile de fete pe care le-am urmat erau mai multi baietii deghizati in fete de cat ti-ai putea imagina. Fetele isi bagau organele care le lipseau in tot si in toate cu o usurinta absolut naturala. 

Eram cele ce deveniseram de la revolutia feminista- alunecam usor in a fi ei. Este bine? Nu stiu... stiu doar ca  ca ma scoate mama din sarite- eu o intreb " de ce ai actionat asa? ea imi raspunde cu cea mai mare sinceritate - asa am simtit ca trebuie"  In schimb daca as intreba-o pe sormea ea mi-ar raspunde- am facut o scurta analiza a pro's and con's am cantarit bine riscurile si cea mai eficienta si cost effective solutie pentru acel moment era cea pe care am ales-o. Suntem puternic rationale. Emotia e lasata intr-o umbra a fiintei noastre. Suntem slabe daca aratam o emotie puternica, mai ales la locul de munca. Sunt peste 50% de femei in industria x sau y sau in compania x sau y, dar dintre femeile acestea doar 10% isi fac simtita prezenta, restul stam usor mecanizate, usor speriate sa nu devenim vulnerabile. Tonul nostru nu e unul care educa, e unul care cearta. Cine e de vina? Unde e fundul meu neacoperit...caci imediat imediat trebuie sa iau toate masurile sa mi-l acopar..." 

Cum am spus....cred ca am, sau mai bine zis mi se cuvin aceleasi oportunitati, poate chiar mai mari (caci daca facem bebici avem din prima 6 luni pauza) in cariera, doar ca fiecare oportunitate implica si un mic sacrificiu, unul tacut, pe care il ascundem de fiecare data cand iti masluiesti simtirile- "my poker face, my poker face is on" si pe toate le aruncam undeva in saculet. Lasa ca ajungem noi acasa... acolo putem deschide saculetul. 

Tanara femeie se indreapta obosita spre casa, in buzunar ii atarna saculetul. Scoate cheile din geanta.. isi vede sotul/ prietenul/ familia. Si bum.