luni, 28 noiembrie 2016

In gradina cu gunoaie


L-am prins in spatele scolii. I-am dat doua picioare in burta si i-am furat mingea. Am fugit cat m-au tinut picioarele pana la camin si am jurat ca n-aveam sa o mai dau nimanui, nici macar lui Ecaterina, cea careia I se zice Zgripti. Din cand in cand ii ia pe copii in camera ei si ii pune sa ingenuncheze sa ceara iertare Domnului Iisus Hristos (pruncul) pentru toate pacatele lor si apoi se intinde dupa pila de pe noptiera. Mie mi-a facut-o odata si cu forfecuta caci se cunoaste doar ca sunt cel mai necurat copil din camin.


Problema este ca nu am unde sa o ascund. Singurul care o poate ascunde este Cimpanzeul, asa I se zice din cauza ca e inalt ca un cimpanzeu si aplecat in fata. Cimpanzeul are si el 9 ani, ca mine, suntem in aceeasi clasa. M-am batut o data cu el, pe terenul de joaca. M-a enervat si eu daca ma enervez nu ma mai opresc. Fututi mama matii cu barba fix in cur. Eu il injuram, el imi cara pumni in stomac si in fata. Ne-a despartit tot Zgripti ca au chemat-o fetele, mai ales paracioasa aia de Gia, o sa o prind eu intr-o zi si ne-a dus in sala mare unde a venit doamna directoare. Doamna directoare este cea mai buna si mai frumoasa doamna din tot caminul. Uneori seara in sala de relaxare, inainte sa ne duca doamnele in dormitoare, ne canta impreuna cu sotul ei, care mai vine din cand in cand pe la noi. Ei n-au copii. Am auzit-o pe doamna Mimi povestindu-I lui doamna Constanta ca e stricata acolo jos si d-aia n-are cum sa faca copii. Saraca. Nu stiu de ce m-am enervat si a doua zi i-am facut o farsa lu’ doamna Mimi de nu s-a vazut. Mi-am luat batistele pline de sange si le-am frecat de noptiera ei. A fost atat de speriata ca s-a dus la doamna directoare si i-a zis ca vrea sa plece. Doamna directoare a convins-o ca cel care a facut asa ceva va fi pedepsit. Cand n-a recunoscut nimeni, ne-a pedepsit pe toti. Nu stiu cum Grig, cel mai bun prieten al Cimpanzeului a aflat ca eu am fost si l-a pus pe Cimpanzeu sa ma aduca in spate, in gradina cu gunoi.  Acolo Grig mi-a citit din cartea aia pe care o tinea mereu cu el, i-o daduse doamna invatatoare, se numea Ciresarii. Era despre niste copii si ce faceau ei. L-am scuipat in timp ce imi citea. Doar nu era sa stau asa degeaba, mie nu mi-e frica de nimeni, mai ales de unul care traieste pe alta lume si de sluga lui. Grig s-a oprit. Niciodata nu l-am vazut asa de nervos, si desi e mai mic de inaltime ca mine, aproape cu un cap s-a repezit si mi-a bagat unghiile in gat. Nu imi mai amintesc decat o durere groaznica. Mi-a zis Silvia ca m-au gasit ele, majoretele, lesinat si au chemat-o pe Mimi. Mimi m-a luat in brate si m-a dus pana in pat. Mi-a pus o compresa pe gat.

 

In gradina cu gunoaie Grig este rege. Regele din Insuratei. Grig este singurul dintre baieti care invata bine. Ii spusese lui cineva cand era mic ca daca invata scapa de saracie si isi gaseste si parinti. Noua baietilor din cladirea C ni s-a parut amuzant. Am inceput sa facem misto de el, pana ce ne-a amenintat Cimpanzeul cu bataia, apoi radeam doar intre noi. Grig este destept trebuie sa recunosc, el singur a organizat brigada fetelor de spionaj. Fetele le spioneaza pe doamne, le tin uneori ocupate cat suntem noi pe terenul de joaca. Nu e nicioadata bine sa se bage o baba in jocul tau. In plus tot Grig are cei doi caini in grija. El ii hraneste si le vorbeste. Nu stiu sigur cum s-a imprietenit cu Cimpanzeul, desi la prima vedere nu au nimic in comun, insa clar ne e tuturor ca Cimpanzeul pentru Grig ar face si moarte de om, sau de copil, dupa caz. Grig si eu am ajuns cam in acelasi timp in Camin. Amandoi suntem tigani, ca doar striga sangele si pielea, asa imi zicea mie bunica, singura care m-a iubit, Dumnezeu sa o ierte. Aici se termina asemanarile, caci eu de cand am ajuns am incercat sa ma descurc. Stiu fiecare ce face, stiu ce vreau eu sa fac. Sa fac Karate si Basket si sa nu mai tusesc. Grig in schimb a capatat protectia copiilor mai mari, a ajuns sa fie seful spioanelor care se cred majorete si mai nou pentru orice trebuia sa ii ceri parerea. Acum chiar ca sunt in incurcatura pentru ca de cand l-am scuipat, nu mai vorbeste deloc cu mine. Da’ nu-mi pare rau. Aici trebuie sa te aperi. Aici pe toti ne bat copii mai mari. Aici pe toti ne bat doamnele, chiar si Mimi uneori. Aici pe toti ne mai maraie cainii lui Grig, mai ales cand el nu e prin preajma sa ii potoleasca. M-am obisnuit, dar acum chiar trebuie sa gasesc o solutie, ca daca ma prinde Zgripti cu mingea ma ia la ea in camera si mingea mi-o sparge.

Singurul in care am incredere este frate-miu Alex, dar el e prea mic si nu se poate descurca cum ma descurc eu. Pentru el tot eu trebuie sa fur de la bucatarie ceva mancare, ca ce ne dau ele nu ne ajunge nici pe o masea. I-am dat lui mingea sa o tina azi noapte, dar gata, ceva trebuie sa fac. Sa o ingrop? Nu ca o dezgroapa cainii. Sa o arunc in gradina cu gunoaie? E ca si cum i-as pune o funda si i-as da-o lui Grig. Tot ce pot sa fac este sa i-o dau Silviei sa mi-o tina. Silvia este singura fata care nu pute asa de tare. Ea din cand in cand imi zambeste si cand Grig ne-a zis ca pe gardul de beton din gradina cu gunoaie, noi toti trebuie sa ne punem semnatura si ca ne aduce el tot ce ne trebuie chiar mi-a parut bine. Partea asta de gard o sa fie intotdeauna a mea. Si a Silviei, caci ea a venit sa semneze chiar langa mine. Silvia a fost adusa de doar un an. Plangea la inceput in fiecare seara. E slaba si nu se pricepe nici la bataie, nici la sport si nici nu se pupa cu baietii mai mari . D-aia a si fost exclusa la inceput. Noroc ca stie sa danseze si asa au primit-o in brigada spioanelor majorete.

Ea mi-a pastrat mingea 2 saptamani, pana cand in camin a fost adusa o noua fata, Raisa. Nu pare de fapt fata, e tunsa scurt, foarte bataioasa. Inca din prima zi s-a luat la bataie cu Cimpanzeul. Vine parese dintr-un camin din Braila, dar au transferat-o, asa ne-a zis Zgripti. Nu l-a doborat pe Cimpanzeu, dar l-a invinetit bine. Nu s-a aratat impresionata de Grig. S-a dus in gradina lui cu gunoaie si chiar cand Grig si Cimpanzeul o luasera la intrebari si-a dat jos pantaloniii si a inceput sa se pise fix pe gunoaiele lui. Grig a tot incercat sa o aduca de partea lui. Avea nevoie de copii ca ea. Copii cu zvac.

In scurt timp gradina cu gunoaie s-a impartit in doua, teritoriul lui Grig si teritoriul lui Rai. Care desi fata, batea mai tare ca orice baiat, asta o stiu din experienta. M-a prins intr-o zi in dormitorul fetelor, voiam sa le fur gustarea. M-a luat la ciomageala. O ciomageala cum doar tata imi mai dadea, de am mers stramb doua zile. Apoi peste ceva timp a venit la mine cu un mar si mi-a zis ca vrea sa intru in gasca ei. Ca am potential, dar ca trebuie sa fim ca fratii, ca daca vreau il ia si pe frati-miu sub aripa ei, doar sa stiu ca ea un singur lucru imi cere, in gasca mea totul se imparte si eu sunt cea care imparte. Orice sparlesti, orice primesti, orice orice trebuie sa imi dai mie si o sa iti primesti partea. In schimb o sa ne aparam. Cum ne aparam de Tudoran si de ai lui? Cand aia sunt intr-a 7 a si abia asteapta sa ne prinda pe teren. Si de Grig? De el nu mi-e frica, dar cainii lui si Cimpanzeu? Nu te poti pazi mereu. Nu merci. Prefer sa nu ma bag. Cum vrei fraiere. Dar sa stii ca Silvia a venit in gasca mea, cu toata brigada spioanelor. Cum noi nu avem secrete mi-a zis ca iti pastreaza ceva. Inca nu mi-a zis ce, dar diseara ce ai tu la Silvia al meu va fi. Silvia ma tradase. Am fugit spre cladirea B, cladirea fetelor, am urcat la Silvia, am cautat sub hainele ei si inca era acolo. I-am aruncat hainele pe pat, mi-am luat mingea si am luat-o la fuga direct spre Cimpanzeu. I-am cerut sa ma duca la Grig. Nimeni nu il vedea pe Grig, fara sa fie si Cimpanzeul acolo. M-am dus cu mingea la vedere. Toti stiau ca o ascunsesem. Toti voiau sa mi-o ia. Eram momentan sub protectia Cimpanzeului. Grig citea. O alta carte de la doamna invatatoare. Si-a ridicat ochii din carte si cand a vazut mingea I s-a luminat fata. Ai adus-o sa ne jucam? Am adus-o caci e a mea si am nevoie de protectia ta. Am nevoie de ajutorul tau sa o pastrez, iti dau orice, dar mingea asta e a mea. Grig mi-a zis sa ii las mingea peste noapte, ca sa ii arat ca poate sa aiba incredere in mine. Nu voiam, caci eu nu am incredere in nimeni. Pana la urma l-am pus sa jure ca mi-o da inapoi si i-am lasat-o. Am plecat plangand din gradina, desi imi jurasem ca nu o sa mai plang, doar copii prosti plang, sau aia cu parinti, iar eu nu vreau sa fiu un copil prost.

A doua zi m-am intalnit cu Silvia care nu mai vorbea cu mine, dar care fusese pusa de Rai sa ma cheme dupa scoala in gradina cu gunoaie. M-am dus. Ca mie nu mi-era frica nici de Rai nici de nimeni. Langa Rai statea Tudoran. Ea parese ca il lasase sa ii pipaie tatele abia inflorite, fara sa o bata si chiar ii spusese ca il place. Tudoran s-a topit, desi Rai era cea mai urata fata din toate cele pe care le cunosc. Din spatele lui Tudoran vine Grig cu mingea mea si i-o da lui Rai.

Stiam ca totul s-a sfarsit. Grig isi negociase cu mine si cu mingea mea libertatea lui. Se pare ca nici Cimpanzeul nu scapase. Grig il daduse sa intre in gasca lui Tudoran si toti stiam ce inseamna asta. Cimpanzeul plangea langa gardul pe care noi ne semnasem. Picatura care a umplut paharul a fost cand l-am vazut pe frate-miu Alex, langa Grig. Mi-am ridicat pumnii si m-am aruncat asupra lui Grig. Ce puteau sa imi faca? Sa ma omoare?

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu