Lupi si luna plina

lupi la poarta sufletului meu

lupi transformati in varcolaci luandu-mi poarta de fier in asalt si apoi fugind schelalaind. Lupi asaltati de emotii prea multe, profunde emotii ale infinitului. Jderi speriati, schelalaind, vazand lupi alergand si zbierand la luna, pastrand ceva din aroma sufletului meu -> floral cu note lemonade, uneori cu gust de ciocolata cu lapte. 

pitici la granita de sus

Intre minte si corp, 

Pe linia ce separa cerul de pamant, 

danseaza pitici imbracati in albastru royal 

cu palarii inalte ce din cand in cand imi gadila 

barbia. Singura care are un strop de credinta infinita.

Danseaza piticii o hora de gorj, o hora scuturata, infundata si neschimbata de ani, 

recicleaza in centrul ei, lacrimi din tinerete, nestemate figurine ale eului de atunci apar pe margine. 

Nu se cutremura, nici nu zambesc. Sunt cum eram demult. Si se sting si se alinta, cum e normal, pe varful palariei la intalnirea cu barbia. Rar piticii imi zbuciuma scurt corpul. O tuse violenta ma surprinde din piept. Au pus de o sarba, ca sa imi trezeasca pieptul si gatul si stomacul. 

Se rupe cercul piticilor straini. Vine momentul sa ii recunosc, sa ii potolesc, sau sa ii eliberez, sa duca credinta barbiei si in restul corpului, nescuturat cu adevarat, de ani.