pietricele

Ai carat cu galeata pietrele de la rau

Le-ai varsat in fata casei si pe fiecare ai scris cate un nimic

mi-ai pus fiecare nimic in buzunar si m-am plimbat cu ele prin oras, in picioarele goale, prin oras, razand.

Eram nebuna nimicurilor goale. Eram nebuna orasului subtire. Eram nebuna celor ce stiau sa vada, dincolo de unghiile mele roz si stomacul balonat.

M-am innecat intr-o vara in rau. Pietrele au fost prea grele, dintr-o data. M-au tras la fund, ca pe o rata ce se ascunde de vanator. Mai bine moare inecata, decat omorata de pusca, sau de caini.

Fiecare piatra ascundea o promisiune. Fiecare piatra era cate un nimic, la temelia acelui ceva ce zbiera in sufletul meu. Mi-am ascuns si eu in fiecare din pietrele tale, cate un pic din suflet. Mi-am ascuns sufletul albastru, cel care se inverzeste de la soare. Acela care iese pe urechi, se aseaza pe umerii trecatorilor si le da o stare de frumusete. Fiecare piatra s-a regasit cu raul. Fiecare piatra si-a urmat cursul.

Pe una singura am notat initialele noastre. Ca o marturie a ce a fost. Ca o marturie a ceva ce o sa fie mereu, pe fundul unui rau, a ceva ce mereu a fost un nimic, care da o stare de frumusete.