Dependenta de trifoi cu patru foi

Sleita si trista ma intorc catre mama si strig. Sageti otravitoare ii arunc in pantec. Ma cutremur usor caci o vad impleticindu-se, vorbind mai greu, respirand mai repede. Si cade. Mi-arunc arcul. Acum tac. Prea tarziu. Regretul imi arde gatlejul. O apuc de o mana, o ridic usor. Ma saruta pe frunte si-mi zambeste. Gatlejul ma arde, imi vine sa-i spun. Dar imi tremura in mine tineretea nebuna si de Dumnezeul ei, si de cei d-afara si de casele goale prea putin imi pasa. O las usor la poalele patului. Se ridica si incepe din nou ... " Ai putea sa faci asa, sau asa, sau si mai bine asa... asculta-ma mama caci eu stiu ce spun... ca spre deosebire de tine eu am trecut prin asta" si cu fiecare cuvant imi ridic cate un pic arcul de la pamant. Pe locuri fiti gata- trage soldat, ca doar e maica-ta- suporta.Si cade iar. Acum privesc din apartamentul de vizavi, dar nu recunosc sa ghicesc cine este asasinul. Ah ba da, din profil... pare o copila stiu numa ca gatlejul o arde si otrava gaseste, si arcul il manuieste din disperare, o copila ce ataca caci lumea ii e-mpotriva si sufletul o doare de-o boala fara nume. "Ultimele cuvinte? ""Cand eram mica si mergeam prin parc cu bunica mea, Dumnezeu sa o ierte, cautam mereu un singur fel de trifoi, un trifoi cu patru foi, caci numai acela imi implinea dorinta... sa ma fac mare, nimic nu-i de spus, gatlejul nu-mi mai arde, dar sufletu-mi pare ca moare".