vineri, 13 ianuarie 2012

Datorii

Ajung linistita acasa vineri seara, normal sa luam masa in familie, cand o vad pe mama ca se precipita. Zice- plec. Era vreo 8 seara. "unde te duci?" "Gata nu se mai poate ma duc la Cotroceni". Eu stiam ca erau militanti pentru Smurd, ce mergeau inspre Cotroceni pentru a striga la geamul presedintelui – „ La palatul Cotroceni a venit o cucuvea si ea canta uite asa- noi iti vrem demisia”. Ei bine in capul meu unde este o masa de oameni, in special una infierbantata este rost de bucluc- batai, furturi, ambulante, spital. Si in acest context i-am zis mamei-  pai daca te duci tu – vin si eu. Si ne-am dus, noi doua in mijlocul actiunii. Ne-am infiltrat exact in mijloc- de unde nu se vedea nimic in fata, doar in laterale, de unde auzeai cum oamenii isi calculau strategia de strigare a lozincilor, dar erau mai multe colturi- coltul stanga spate- sa il numim coltul- Jos Basescu- coltul mijloc dreapta- sa il numim „ Demisia” , in Stanga mea cum ar veni- mijloc stanga- era coltul” Ghici Ghicitoarea mea” iar in fata era „Trezeste-te Romanie” cu mici variatiuni” Hai Arafat” si „Cucuveaua la Palatul Cotroceni”. Oamenii strigau si se infierbantau. Oamenii se distrau si erau si tristi. Se suparau si erau suspiciosi cand erau filmati, dar se si suparu daca auzeau ca televiziunile nu transmit in direct ce se intampla acolo. Oamenii isi strigau off-ul, pentru ca pentru ei asta era modul cel mai bun de a-si petrece vineri seara, acolo strigand- iesi afara, iesi afara javra ordinara. Oamenii de toate felurile si de toate natiile- si romani, si romi si unguri, de toate natiile romanesti- devenisera „Poporul” care venise pentru „libertate”. Strigau oamenii astia ca vor libertate si ca vor revolutie. O revolutie noua intr-o tara ca asta ar insemna ca poporul darama tara. Ar insemna ca doar cu foc stie romanul a se descurca, a reinvia, doar din foc.  Stand acolo si ascultand cu cata ardoare, cu cata dorinta si cat suflet puneau oamenii aia in ce strigau acolo... iti venea si tie- respectiv mie sa strig, dar cu ce voce sa strig eu, cand eu nu stiu toate punctele de vedere, cand eu nu stiu discutia dintre Arafat si Basescu, cand eu nu stiu contextul. Dar mama striga striga si vroia sa si fumeze. Mama mea i-a strigat lui Basescu la geam tot ce ii tot striga televizorului de ani de zile- Demisia – Demisia- si Anticipate! Vrem Anticipate! S-a ridicat mama de la masa, s-a fardat si si-a pus o geaca groasa pe ea, nu ca mine- de plecasem la plimbare cu paltonul de domnisoara respectabila pe mine. S-a dus pentru ca a simtit ca trebuie sa se duca, a simtit ca acolo era datoria ei sa fie, asa cum datoria mea era sa fiu cu ea, sa o protejez. Fiecare are cate o datorie. O datorie si mai multe libertati-„poporul”- in formula lui cea mai simpla si totusi intr-o viziune atat de abstracta se intregeste si se imbie unul pe altul, poporul este mama mea ce striga „Anticipate” in fata geamului domnului presedinte. Pacat ca geamul ramane inchis, caci mama mea ar avea ce sa ii spuna purtand pe umeri amintirile eroilor cazuti la revolutie si ridicand bratele catre un steag gaurit –caci mama incepe sa isi piarda rabdarea, mie mi-ar fii frica dle Presedinte, mie mi-ar fii frica. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu