Străinul

Te-ai gândit vreodată la tine așa, cum ești acum? Râse. 

 Așa cum? 

 Păi cu părul asta cleios în cap, lins de vacă.

 N-are a face. Am cel mai frumos păr din lume. Doar e al meu. 

 Și o baie ? De când n-ai mai făcut o baie ? 

 De când n-am mai văzut-o pe sormea. Cred că au trecut vreo 3-4 săptămâni. 

 Își drese glasul. Poate luni. Vecinii te ocolesc, nu merg pe același trotuar cu tine. Puți Grigore. Puți și atât. 

 Lasă-i să mă ocolească. Ce îmi pasă mie? 

 Altădată îți păsa. Îți păsa și de copiii ce acua€™  îți cântă A« Grig Grig Cucurig. Bate vântul și îi frig, n-ai nici viață nici nimic, încuiat în casă uite așa îți strig Grig Grig A» Și fug temându-se de pedeapsă, dar încântați de trăznaie. Și dacă au noroc și nu îi prinde nimeni, ce se mai distrează o săptămâna întreagă se distrează pe seama ta. 

 Sunt niște brute. Mereu am zis asta. 

 Nu mereu. Adu-ți aminte, acum mulți ani ți-ai fi dorit unul sau chiar doi. Depindea de ea.

 Asta era înainte. 

De atunci ți s-a încleiat părul. De atunci nu mai ai părul ăla creț și frumos pentru care te admirau fetele în liceu și îți trimiteau bilețele în pauză. O mai ții minte pe Mara ? 

 Mara. Vag. Parcă e o creatură din altă viață, o creatură albastră și zboară. E poate o prezență în mintea mea,  dar din altă lume. Nu cum e ea, atât de absentă. 

 Te-ai îngropat în ea.  Mereu ai fost un om al extremelor.  Cum striga mama în poartă « Cu mânuțele astea două te-am crescut, ți-am dat tot ce ți-ai dorit și așa mă lași ? Pe mine, pe mamă ta?» Te-ai rugat atunci să te ierte EL pentru mama. Și când ai văzut că nu te-a iertat și că ți-a aruncat blestemele ei, ca niște mingii de ping-pong la picioare, de care te-ai împiedicat și ai căzut mereu pe spate. Atunci ai renunțat să te mai rogi. De când n-ai mai fost la Biserică?

 De ce întrebi?

De când au deschis pământul muncitori îmbrăcați în verde și a înghițit-o cu totul. Ai aruncat țărâna deasupra ei și în loc să plângi te-a bufnit râsul. Ți-amintești ? Ți-amintești cum toți au crezut că durerea te-a înnebunit ? Și n-au știut ce să facă. 

 Unii ar fi vrut să radă și ei, dar sunt prea ipocriți. Mereu au fost așa. 

Te-ai mutat aici în sătucul asta fără început, unde lumea te știe din privire, te judecă și te condamnă din deal în vale și invers.  

 Ți-am mai spus doar. Gata.

 Asta știi tu mai nou. Nimicul.  

 Nu  nimicul ci pământul ăsta, pământul ăsta în care o să mă îngroape. 

 Cine, cine să te îngroape pe tine, un străin ce se vrea străin? Străin față de obiceiurile lor, de durerea lor, de strădaniile lor. Străin. Ei chiuie, tu taci. Ei plâng și jelesc tu taci. Ei se îmbată și se bat și uneori  se omoară cu furcile lor tari pe care apoi le înfig în fânul moale, tu iar taci. Cum să te audă, dacă nu îți cunosc glasul?  

 Să mă lase pe pământul rece și am să mă scufund. Și atât.

 Și dacă ea nu e? Și dacă nu e nimic altceva decât înstrăinarea aceasta, împuțiciunea, găleata pe care o arunci dimineața în curtea  vecinului, Nea Tudorică saracu’, casă bătrâneasca cu prag prea înalt și acoperiș jos? Ce să mai vorbim? Ești un ipocrit, ca ei. Râse. 

 Se aude în curte vocea lui Nea Tudorica. Nelipsită furcă e în mână stângă a bătrânului. Nu îți zisei matale alaltăieri seară când te strigai la poartă, că nu se mai poate așa? Poți să fii cine-oi vrea mata, de pe la București de p-acolo, da’ pe mine nu m-a interesează nici cât negru  sub unghie. Nu mă bag eu la mata în curte să îți spun că-ți mor găinile de foame. Fiecare om cu traba lui, cu datoria lui. Da’ nu ți-o fii rușine așa puțin să îți bați joc de un om bătrân, cu mizeriile tale? Să le arunci în curtea mea? Ce crezi că de’s bătrân n-am ochi să văd? Ia mai du-te în moași-ta pe gheață de unde ai venit și lasă-ne în pace. Că te omor, m-auzi, te omor cu mâna mea.   

 Bărbatul se duse lângă gardul ce îi despărțea proprietatea de cea a lui Nea Tudorică. Se deschise la pantaloni și se ușură pe gard. Nea Tudorica nu se mai putea mișca. A ieșit nevastă-sa tanti Mioară să îl ia în casă blestemând cum numa’ oltencele știu să o facă, din suflet. 

 S-a întors în casă, în față oglinzii.

 Ai crezut că scapi? Că se avântă asupra ta, cu furca aia și gata? Nu merge așa. Ți se întâmplă când începi să îți tai găinile din nou.  

 O piatră în geam. Vin sătenii  strigă  în neant parcă, Marin a lu Nea Pupu, plugarul. 

 Un minut, atâta mai vreau. Să mă pieptăn mai întâi, să nu mă prindă cu părul asta cleios.