Ianis si Ina

Eram amândoi în fața dormitorului. Știam că nu avem voie să intrăm fără să batem la ușă, dar voiam să îi speriem pe mami și pe tati. E greu să o fac pe Ina să tacă. Ea vorbește într-una. Într-un final am reușit. Am stat puțin în față ușii. Nici o mișcare. Am bătut repede și am fugit pe hol. A ieșit tati. Ne-a strigat. Oof ne-a prins. Nu ne ceartă tati, bine că nu era mami. 

A luat-o pe Ina în brațe și pe mine de mână. Nu înțeleg de ce doar pe ea o ia mereu în brațe și pe mine nu. Nu sunt chiar așa de greu. Am doar 12 kg, așa mi-a zis buni. 

 În camera era întuneric. L-am întrebat pe tati. Mi-a zis că testează niște lămpi magice. Nu există lămpi magice. Cum să nu? A lăsat-o pe Ina să sară în pat cât s-a dus el lângă lămpile de pe noptiere. Erau albastre amândouă.  

Ia veniți incoa’ amândoi. Vreți să vedeți cum se fac roșii? Nu se poate, tăți! Nu se poate. Gândiți-vă la o culoare și vedem care dintre voi poate să schimbe culoarea lămpilor. Prima dată am crezut că ne păcălește. Așa fac părinții, mai încearcă să ne păcălească, am vrut să o învăț și pe Ina treaba asta, dar degeaba, ea crede tot ce zic mami și tati. Ea nu știe ce e aia păcăleală, d-aia și eu o păcălesc des. 

M-am dus lângă lămpi. M-am uitat la ele și mi-am dorit să fie verzi, am închis ochii. Când i-am deschis erau lămpi verzi. Sunt stăpânul lămpilor din casă. Tati tati dacă strig la bec, se schimbă? Tati râdea. Nu Ianis, doar veiozele de pe noptieră își schimbă culoarea. Ina a început să plângă. Iar a luat-o tati în brațe. A strigat și ea “Rosu”. Veiozele s-au făcut roșii. 

Buni, dacă ar fi văzut ar fi zis că e o minune. Că Doamne Doamne a făcut o minune cu lămpile din dormitorul lui mami. 

 Ianis, Ina. E mami, ne strigă de jos. Trebuia să mergem la baie, dar veiozele magice, nu pot aștepta după baie. Tati o să înțeleagă. Țopăiam cu Ina în pat și strigăm culori la întâmplare, toate culorile noastre ajungeau în veiozele de pe noptieră. 

Mami a intrat în cameră. I-am zis că nu vrem la baie. Mami nu se lasă. Noi nu ne lăsăm. Mami ne cheamă încet, pe rând. Noi zicem nu. Ea zice hai. Noi zicem vrem cu tati. Tati zice hai cu mami. Noi zicem veioze magice. Mami zice mâine. 

Mâine am intrat în dormitor. Nu mai așteptam să bat la ușă. Abia așteptam să strig la veioză. Nu era nimeni în cameră, probabil erau cu Ina, că plânsese mai devreme. Oof ce soră plângăcioasă am. Toată ziua bună ziua plânge. M-am dus lângă veioze. Am strigat mov. Nimic. Am strigat verde nimic. Ele rămăseseră roșii. Veiozele muriseră. Am început să plâng. M-a auzit mami. M-a luat în brațe. Ce e? I-am arătat spre veioze “au murit” . N-au murit mami, doar că funcționează numai când e tati în cameră. Așa că l-am luat pe tati de mână și l-am adus la veioze. Am strigăt mov. S-au făcut mov. Eram așa de fericit. 

Apoi tati mi-a făcut semn să vin la el.  A scos din buzunar o telecomandă. Iată magia. Prima dată am fost puțin supărat, apoi mi-am dat seama cum mă pot distra. Am bagat telecomanda in buzunar si sm strigat-o pe Ina. Hai să ne jucăm cu veiozele magice

*mulțumiri lui Cătă