carpediem

Nopti pierdute intr-un bar carpediem.

Mi-arunc haina de blana pe bar si shot-ul imi inchide rasuflarea de weekend.

Te caut prin multime fara drept si fara scuze. Mi-ascund in pahare de adulti si jocuri de copii, priviri intarziate.

Am aruncat telefonul intr-o geanta rosie si ma ridic pe barul insingurat. Jos la picioarele mele, un technician dentar si un contabil. Ei privesc in sus. Norocul meu ca nu port fusta.

Mi-astern pe bar comentariile rautacioase si credinta deplina in Dumnezeu. O iubire mai veche imi gadila talpile, geanta vibreaza, iar eu imi scutur cu putere picioarele, pe barul pe care mi-am batatorit toata seara cate un pic din tot ce urmeaza.

Geam de tinichea

Ma privesti din spatele unui geam murdar. Imi lipesc nasul de geam de indata ce iti fuge privirea. Am un nas murdar. Este plin de ciocolata, de eugenii, de retineri sociale, de frica de singuratate, de putin whisky si de meschinarii autonome.

Mai de mult mi se parea ca imi scrii pe geam. 

Cuvinte aleatorii. credinta. prietenie. cremwursti si zahar. 

Radeam cand se impregnau seara tarziu pe nasul meu lung si subtire. 

Le trageam incet, pe nas si mi se rostogoleau afara, in cu totul alte forme. Obiective. Morala. Concurenta. Presiune. Planuri. Toate prea mari pentru buzele mele prea subtiri.  

Mai astept pana diseara sa spargi geamul. 

    

Platon Rafael

Imbrac un platan in haine de nunta. Cravata si toate cele. Ii pun si cercei, ca sa fie si al meu. La baza scrijelesc semnul infinitului.

Cine-i nebun sa se apleace pana la baza Platanului?

Zeii lui Negoiță

Întotdeauna mi-am dorit să ajung medic. Din păcate tata nu a fost de aceeași părere. El a vrut să mă fac inginer constructor, să îi construiesc halele în care avea să taie porcii și vacile familiei. Îi era greu singur, mama îl părăsise când eu aveam 3 ani și sormea, Maria, 5. Am crescut greu, mai mult la mătușa Ecaterina, ce ne bătea cu orice ocazie, dacă era ceva ce îi plăcea mai mult decât să ne bată, era să ne amenințe cu bătaia “să vezi ce îți pun eu pielea pe băț, copil împielițat ce ești/ da unde te crezi tu aici? Pe mahala, de acolo de unde vine maică-ta? Aici e o casă respectabila” Tanti Terina că noi așa îi ziceam fără să știe, avea și un soț, care nu prea vorbea și care la un moment dat a murit. Noi copiii eram convinși că ea l-a omorât, din bătaie, sau poate doar amenințarea i-a ajuns până la urmă la os. Între timp am crescut și tanti Terina s-a piticit de tot. Îmi ajungea până la umăr, încă mă amenința cu bătaia, arunca cu bățul după mine prin curtea din strada Violetelor, dar nu mă mai atingea cu adevărat, bine numai când bocea, știa că nu support să plângă cineva și uite așa tot făcea ce își dorea din mine. Tata la 15 ani a decretat că trebuie să îl ajut la măcelărie. Trebuie să învăț o meserie, în caz că nu ajung inginer constructor. Am învățat să tai porci și viței, uneori și găini, le primea tata cadou, Dumnezeu știe de unde. Bine că n-am primit niciodată un astfel de cadou, căci în mod sigur n-aș fi știut cum să reacționez. “Ah nu trebuia, mulțumesc mulțumesc, ce e? Ah o găina? Și e vie. O cheamă Blândica, cu siguranță o tai imediat ce ajung acasă pe Blândica, cel mai frumos cadou pe ziua de azi” 

Am dat și la facultate. Și la medicină și la Construcții. Am intrat din prima la construcții. Tata exploda de mândrie, toate meditațiile pe care mi le plătise și tot timpul pe care îl pierduse cu mine, toate seriile acelea în care îmi explicase el însuși sensul vieții unui om, cum te naști ca să muncești, ca să îți poți întreține copii, ca aceștia să ducă o viață mai bună ca a ta. Am aflat mai târziu că tata suferea de aceeași boală de care suferă majoritatea părinților români - își construiesc altare de martiri unde se ard de vii în fața icoanei  propriilor copii. Își găsesc scuze și rasplate în ei. Noi suntem salvarea părinților noștrii și le purtăm și crucile pline de sângele porcilor tăiați toată ziua în hala din cartier. Maria mai puțin, căci ea era fata, dar eu, Toma Negoiță, moștenitorul familiei de fermieri și hoți de căi, eu aveam să duc ceva, nu știam încă ce, mai departe, prin simplu fapt că eram bărbat. Mi-era ciudă pe sormea uneori. Ea era mai liberă din anumite puncte de vedere. Tata pentru că era un tată adevărat, deci un misogin perfect nu se aștepta la prea multe de la ea, doar să spele, să calce și să gătească și era mulțumit, el da, ea nu. Ea mereu și-a dorit mult mai multe pentru ea. Uneori aveam impresia că nu ne suportă, nici pe mine, nici pe tata. Se închidea în camera ei când venea de la școală și ieșea abia seara când ne făcea ceva repede de mâncare și pleca apoi de fiecare dată să se plimbe, mai ales când era lună plină, că și cum luna i-ar fi dat forță să ne mai facă față o zi, o săptămâna, o lună, nouă familiei ei de bărbați, bădărani și lipsiți de orice fărâmă de feminitate. A dat și Maria la facultate, cu doi ani înaintea mea, cum era și natural. A intrat la limbi străine. Tata a cinstit-o pentru prima dată cu un pahar de vin, la masa bărbaților. Maria l-a refuzat politicos și și-a turnat un păhărel de țuică. Tata a râs cu lacrimi și a mângâiat-o pe părul negru, al mamei. Când am intrat și eu la facultate eram oficial singurii din familie cu cele mai înalte studii. Veneau verișori îndepărtați să ne întrebe banalități, dar banalități ridicate la rang de decizii de viață. Ce să fac, să mă însor cu ea? Păi o iubești?, întreba Maria. Ce are a face? E drăguță. O văd făcând copii frumoși și femei dup-aia există berechet. Deci voi ziceți să o iau, nu? Ah ce m-aș face fără voi? Nu degeaba ați făcut amândoi facultate”. Ai fi zis că pentru familia noastră extinsă eram un fel de mici zei. 

Prin ultimul an de facultate dA©jA  nu mai stăteam pe acasă, mai mult la cămin, îmi făcusem o prietenă din Focșani, o chema Diana, era blondă și înaltă. Frumoasă de picai, dar și inteligentă. Când ne-am întâlnit cu sormea din întâmplare prin oraș pe la Romană, a fost atât de surprinsă că mi-a zis,”Tine de ea, că nu cred că îți mai dă Dumnezeu.” A avut dreptate. Ne-am despărțit până la finalul facultății. I-am zis că nu ne mai dorim aceleași lucruri. Eu o doream pe Ana Mihalașcu, o altă blondă din cartier, voluptoasă și temperamentală. 

 În anul în care am terminat eu facultatea a început și tata să bea. Bea mult. Avea o femeie, și eu și Maria știam de ea, căci lumea bârfea, dar tata nu o adusese niciodată până atunci acasă. Era o țigancă ce nu putea avea copii, divorțată de mulți ani și amărâtă, vorbea stâlcit românește și lumea bârfea că tata îi dăduse bani să își deschidă florărie. În anul acela țiganca s-a mutat de tot cu noi în casă. Nu era femeie rea, îngrijită, trabaluia prin casă toată ziua și nici fraieră nu era, îi mergea foarte bine florăria. Nu știu dacă îl iubea, dar cu siguranță îl respecta, îl și bălăcărea, că doar nu ar mai fi avut haz traiul lor, fără scandal de mahala. Maria n-a putut suporta, în mai puțin de două luni și-a găsit coleg de apartament și s-a mutat în zona Tineretului, chiar aproape de parc. Eu am terminat facultatea, dar am terminat-o cu greu. Am copiat la majoritatea examenelor, am dat ciubuc cui trebuia. Până la urmă am terminat, dar nu mi-am găsit de muncă. Eram fascinat încă de Ana Mihalașcu, deși îmi dăduse papucii cu câteva luni în urmă. Eram în căutări. Dădusem de veste. Așa ziceam oricui mă întreba, neam sau prieten. Bineînțeles, toți credeau că sunt extrem de important, că am o mie de relații, și că în scurt timp o să îmi găsesc ceva. Asta pentru că aveam mulți tovarăși de prin cartier. În timp toți ajunseseră într-un fel sau altul să trăiască luni sau ani într-o închisoare, mai aproape sau mai departe de casă, la Jilavă sau la Porți. Ne înțelegeam bine, dar nu i-am vizitat niciodată.

Când am văzut că nu îmi găsesc de lucru, m-am apucat de meditații. Credeam că îmi plac copiii. M-am înșelat. Nimic pe lumea aceasta nu e mai crunt ca un copil la pubertate. Nu numai că miroase, dar pare că Dumnezeu nu s-a îndurat să îi dea minimul de minte, el chiar crede că cineva, oricine, de altfel ar putea înghiți faptul că i-a mâncat câinele tema, iar eu eram, vorba aceea, doar proful de mate, de acasă. Nu aveam în de-ajuns de mulți copiii că să îmi pot permite chiria unui apartament, de orice fel, de aceea continuam să stau cu Fatima, așa o cheamă pe mama mea vitregă, țigăncușa, nume predestinat de altfel, de florăreasă de success și cu tata. Tata vânduse hala, jumătate de bani îi dăduse Măriei, cred că dintr-un fel de rușine, doar de ea îi era rușine și jumătate îi jucase la pacanele. După vârsta de 50 de ani viciile nu s-au rușinat să îl invadeze din toate părțile. Mi-era greu să înțeleg ce anume îl făcuse să aștepte atâția ani, părea că în sfârșit se eliberase de toate greutățile lumii și le ascunsese în păhărele de vin începute de prin miezul zilei, pe care și le vărsa cu încăpățânare pe gât până seara târziu. Între timp Fatima ajunsese să întrețină casa și îl convinsese să se și însoare și să îi cedeze casa, tata cu stropul de luciditate pe care îl mai avea mi-a dat mie și Mariei jumătate de casă și Fatimei restul. Maria din acel moment, n-a mai călcat niciodată în curtea în care copilărisem împreună, eu în schimb îmi petreceam acolo mai tot timpul.

Mă împrietenisem cu tata la băut și seara când mă întorceam de la meditații beam amândoi care mai de care mai abitir. Cu ce scop? N-am idee, așa simțeam. Simțeam că trebuie să mă răzbun pentru toată facultatea aceea insipidă și inodoră, pentru toate lecțiile de matematică pe care mi le injectasem la propriu în venă spre a putea rezista încă o noapte și încă una, până la examenul de admitere. Eram cel mai școlit din curtea școlii și seara uneori venea Fatimă să mă controleze, să nu mor innecat cu propria-mi vomă. 

Totuși nu era chiar totul gri. Când câștigam bănuții de pe meditații, jumătate îi dădeam la curve. Mă duceam de vineri până duminică. Cel mai mult îmi plăcea de Jenni. Era blondă și tristă mereu. Vorba aceea” blondă și tristă cum ne plăceai noua” Stiam de la cucoana Luiza, că are o fată de 12 ani, de întreținut și că nu locuiește în cartier. Îmi plăcea pentru că pe cât de tăcută era, pe atât de convingătoare era în pat. Nu se dădea în lături de la nimic, părea că pentru ea, acolo începea și se sfârșea tot, sau tot ce conta. Acolo în patul acela cu saltea tare, de la Ikea îmi lăsăm bărbăția o data pe luna, că doar atât îmi permiteam. Asta până într-o vineri când am cerut-o ca de obicei, și nu mai era. Mi-amintesc că inițial m-am enervat, cum mi-e firea și apoi am plecat din bordelul de pe strada Olarilor, unde nu aveam să mă mai întorc. M-am gândit la Jenni și la fetița ei care deja  era adolescentă, trecuse de blestemul pubertății și mi-am imaginat-o pe blonda mea tristă în bucătărie pregătindu-I ceva de mâncare. Dintr-o dată mi-a venit cheful de o plimbare prin Tineretului, poate chiar să o văd pe Maria, că n-o mai văzusem de un an aproape.  

2 sticle

Cand eram mai mica imi era tare frica de tata, asta pana intr-o seara cand am descoperit ca si lui ii e frica de muma padurii. Oana plangea inca, dar macar nu mai zbiera. Era singura in sufragerie, in carucior. Eu cu papusile in dormitor nici nu l-am auzit intrand. Vorbeam cu ele. Lucia si Irina erau preferatele mele, erau singurele papusi Barbie.  

-        

-    Irina, Lucia, voi nu o supărați pe mama cum o supără sora ei. Voi sunteți cuminți și mă ascultați.  O auziți? Și acum plânge. I-am tot dat suzeta. Degeaba. Tremură. E și roșie la față. Eu sunt sigură că nu eram așa de rea când eram mică. Sunt sigură, oricat de rea ar spune bunicu' ca eram. 

Tata a intrat in camera si m-a luat de un umar. M-a intrebat de ce am lasat-o pe Oana singura. De ce am lasat-o acolo? E rosie la fata, tremura, e uda si crede ca s-a si lovit la un moment dat ca are o vanataie la obraz.

-        N-am scapat-o eu, tati, n-am scapat-o.

-        Unde e bunica?

-        Nu stiu, a zis ca se intoarce repede. Trebuie sa ajunga.

Tata nu trebuia sa stie. I-am promis. I-am promis lui buni. M-a intrebat unde s-a dus, dar n-am putut sa ii spun ca s-a dus la magazinul din coltul blocului, la doamna aceea incapatanata.

-               Iei două sticle Ana, da? Și păstrezi restul. 

 -              Da pentru guma mea

 -              Știi că trebuie să împarți și cu Oana.

 -              Ea e prea mică, vorbește doar pe limba ei și nici nu știe să mestece gumă

 -              Atunci trebuie să îi iei altceva - un măr pentru mărul cu biscuiți sau altceva.

Tata i-a zis lui mama ca buni e inconstienta, nu stiu ce inseamna asta, dar sigur inseamna ceva rau. Nu vrea sa o mai vada pe langa copii lui. Am inceput sa plang. Nimic nu s-ar fi intamplat daca doamna de la magazin mi-ar fi dat mie, buni n-ar fi plecat si tata ar fi venit ca de obicei acasa, s-ar fi pus pe canapéa si s-ar fi uitat la meci, pana venea si mami, iar noi tot cu buni am fi stat.

- Sărut-mâna îmi dați și mie două sticle dintr-acelea mari?

- Ți-am zis și ieri că nu îți mai dau. Dacă vrea ea să cumpere e altceva, dar să te trimită pe ține.Nu. Nu îți dau 

- Va rog, ea nu poate să vină, trebuie să stea cu sora mea cea mică. 

- Da și ce o să mai stea după două sticle alea€¦ tu câți ani ai?

- Cinci ani și două luni 

- Păi și crezi că ești mare, atât de mare încât să cari două sticle? Știi la ce sunt bune sticlele astea? 

- Sigur că sunt mare doar știu să scriu și mama și Ana și la anu’ mă duc la școală. Nu mă lasă buni să gust ce e în sticlele alea, zice că e otravă pentru copii. Sunt doar doua sticle, nu sunt grele, sunt atat de puternica de o sa car si restul. Pentru mine gume si pentru Oana un mar. 

- Ah și pentru oamenii mari nu e otrava? Hai că m-ai lămurit, gata, ia-ți sacoșa asta și pleacă acasă că nu îți dau până nu vine un adult cu tine. 

- Un adult? Ce e ăla? 

-Un om mare, cum sunt eu. 

- Off da’ n-am pomenit ce încăpățânați sunt oamenii ăștia mari. 

Buni stia cat s-ar fi suparat tati. Si mami era suparata, dar si ingrijorata pentru buni. L-a sunat pe unchiu Matei sa plece impreuna sa o caute. Deja trecusera 5 ore de cand please de acasa. Buni mi-a zis ca nu trebuie sa spun nimanui, dar mami plangea.

-               Buni îmi pare rău. N-a vrut să îmi dea. A zis că până nu vine un adult cu mine nu îmi dă și punct. 

 -              Offf doar nu aveai bani din furat, normal că nu cumpărai pentru tine. 

 -             Trebuie sa ma duc. Oana doarme, nu se trezește ea până mă întorc eu, trebuie să fii cuminte să nu o trezești. Nu e la ea în pătuț, e pe patu’ mamă-ți între perne, cum mai doarme ea din când în când. Dacă se trezește cumva îi pui suzeta, că se liniștește imediat.  Știi că ești fată mare, da? Știi că este secretul nostru? 

 -              Da buni stiu - nici mami, nici tati, nici bunicu’ nu trebuie să afle. Doar eu știu cât te doare inima și pentru inimă e un singur remediu, chiar dacă dup-aia miroși urât. 

 -              Eh lasă că îmi dai o gumă Turbo de la tine și nu mai miros așa urât dup-aia. 

Am si mintit. I-am zis lui mami ca nu mi-a fost deloc greu sa stau cu Oana, da’ de unde? E o sora atat de rea. E mica si nu stie ce face, zice buni, dar pare ca intelege. Vorbesc cu ea si gangureste, sau plange.

-        Shhht shht te rog nu mai plânge. Ia suzetă. De ce o tot scuipi? Nu ești deloc cuminte. Oare ți-e foame? Unde ți-e biberonul? N-am voie să te iau dintre perne, nu te mai răsuci atâta. Fii Cuminte ca mine! Nu mai țipa! Oana de ce tipi? Că nu e frumos să tipi. Cred că ți-e foame. Ooof unde e biberonul? Să te iau în brațe? N-am voie. Mi-a zis mami - Ana ești încă mică și dacă o scapi? Ce facem atunci? N-ai voie să o iei în brațe, poți doar să o plimbi cu caruciorul; Asta e.  Pun pariu că ți-e dor să te plimb cu căruciorul. Eh te iau doar puțin în brațe, cât să te pun în cărucior, că doar mamă a zis că am voie să te plimb în cărucior. Ești așa de roșie la față și de urâtă. Nu înțeleg cum zice toată lumea că ești frumoasă. N-ai păr deloc în cap, uită-te la mine ce păr frumos am și blond și lung și două codițe. Ai numai haine murdare, îți scuipi toată mâncarea pe care oricum nu o mesteci. Tragi pe toată lumea de urechi și de nasturi și dacă prinzi un fir de păr rămâi cu el în pumnul tău orice ar fi, nu mai stii saptamana trecuta? Ce am plans din cauza ta? Bine. Recunosc. Ai și tu ceva frumos. Ai ochii frumoși, că ai lui buni, toată lumea zice. Oof unde o fi buni? Oana nu mai plânge, te rog nu mai plânge. Mă faci și pe mine să plâng. Nu te-am scăpat din brațe și te-am și plimbat în cărucior.  Ai fost cuminte până acum, dar nu te mai pot plimba, mă dor mânuțele. Nu te mai plimb gata. E ora să îmi schimb păpușile, altfel or să plângă și ele. Rămâi aici te rog. 

M-a culcat tati. Tati nu imi canta, cum imi canta buni si mami. Tati parea suparat si mi-a zis sa inchid ochii sa numar pana la 10 si o sa adorm, dar eu stiu ca vine muma padurii daca nu e aici buni sa imi cante. Am inceput sa plang de frica. Tati m-a luat in brate. Cred ca si lui ii venea sa planga, asa ca l-am mangaiat pe cap si i-am zis ca il apar eu de muma padurii. 

portocala decojita de bunicu'

Mi se desprind una cate una de pe trup,
fricile de blocuri inalte,
de oameni straini
de corporatii insetate de somn pierdut si stres asiduu.
de lift si de soareci, nu de sobolani sau paienjeni ci soareci mici de tot.

Le decojesc intai asa cum decojesc portocala, niciodata cu un cutit ci cu dinti.
Cum facea bunicu si abia apoi folosesc cutitul, sa nu se strice floricica de mai tarziu

Bucatile albe de piele ramase
le pilesc apoi singura, caci nu am timp sau resurse sa merg la pilitorul sef din cartier.

Urmele rosii le acopar cu fond de ten mediu, iar cojile le pun sub perna, sa imi miroasa in vis a portocala decojita cu doua decenii in urma de un bunic al copilariei mele.

Desteptarea la 7. Bucatile albe inca sunt albe. Bucatile rosii inca acoperite.
Ma trece o sete de somn pierdut si stres asiduu ma asteapta la 45 de minute de mers cu tramvaiu' in directia Militari sau Pipera, nu mai stiu exact.

Ma invelesc cu frica de frig, de incultura si de singuratate si pornesc. Tramvaiul e deja in statie.

Dumnezeii lui Tanti Maria

 Astăzi am întâlnit-o iar pe tanti Maria. Am fost cu mama la patiserie și era acolo, vindea cozonac. Mi-a fost teamă că o să mă certe când am furat un colț de pâine. Nu m-a certat, dar mi-a zis să iau toată pâinea. N-am prea înțeles de ce, că doar mai avea o groază de miez și un colț întreg pentru ea sau restul lumii. Mama e tristă că a murit bunica. Eu n-am mai văzut-o. Nu m-a lăsat mama să îi văd fața, a zis că trebuie să o țin minte cu ochii frumoși. Bunica avea ochi albaștri, părul negru și fața albă. Când jucam cip- cirip i se întindea pielea de pe mână cu două degete. Cel mai mult îmi plăcea să mă joc cu ea cip cirip și să o dau cu parfum. Avea un parfum ce mirosea în același timp a scorțișoară și a lămâie. Apoi ne uitam amândouă la desene, dormeam amândouă și ne rugăm împreună la Doamne Doamne.

Acum nu mă mai pune nimeni să mă rog în fiecare seară, dar eu mă rog. Mă rog în gând și când mă duc la școală. Trebuie să știe Doamne Doamne că mă gândesc la el mereu, altfel se supără. "Karina, vrei să se deschidă pământul să ne înghită pe toți? Vrei să ne plesnească cu un trăznet? Trebuie să te închini Karina și trebuie să te rogi. Roagă-te pentru toți și mai ales să pentru iertare." Mă rugăm să mă ierte. Să mă ierte pentru că l-am trosnit pe Remus în pauză peste ceafă când m-a tras de fustiță, să mă ierte pentru că am spus-o o minciunică că să nu mă oblige mamă să mănânc spanac, să mă ierte pentru că n-am putut să plâng când a murit Bunica. Pentru asta nu cred că o să mă ierte.

Tanti Maria i-a zis lui mama azi să dea de pomană 3 zile pâine și 3 zile țuica. Știam că tanti Maria are o relație specială cu Doamne Doamne, pentru că mama îi spunea mereu lui Bunica despre toți dumnezeii Mariei. Putea să vorbească cu mai mulți, eu îl știam numai pe unul. M-am hotărât să îmi iau inima în dinți și să  o întreb. De obicei mami mă aduce la patiserie, apoi iese în spate să fumeze și nu o mai vedem până la 4, când trebuie să plecăm acasă. Trebuie să facă bani să îmi cumpere gumă și Kinder.

 Eu stau mereu cu tanti Maria, ca trebuie să fiu fată cuminte și să ajut la vânzare. I-am zis într-o doară lui tanti că am visat-o pe bunica cum mă ceartă pentru că nu plânsesem la înmormântare. De fapt nu o visasem, dar vroiam să știu ce părere au Dumnezeii ei despre mine, că am fost rea. Tanti Maria m-a trimis să aprind o lumânare la biserică.

Zis și făcut.  După multe rugăminți, mami a fost de acord să mă ducă la Biserică să aprind o lumânare. Pentru că sunt fată mare, am cumpărat singură lumânări, m-am ridicat pe vârfuri să văd ce bani îmi da, bunica mă învățase că întotdeauna trebuie să numeri bani, indiferent ce cumperi. M-am închinat și am început să număr bănuții. Erau 4 lei rest. Luasem lumânări de 6 lei. I-am mulțumit măicuței și m-am închinat iar. M-am închinat iar. Mamă nu a vrut să între în biserică. A rămas în curte și și-a aprins o țigară. Eu am intrat. Mă închinăm încontinuu. Mi se părea că așa o să mă observe Doamne Doamne, după câte cruci îmi fac. M-am așezat în genunchi tremurând. Nu îmi era frig. I-am povestit lui Doamne Doamne despre bunica mea, Tina, despre cât de bună era și i-am zis că sper că e în Rai cu el. Apoi m-am gândit că poate nu și i-am zis că dacă n-a primit-o în rai greșește, că nimeni nu spune povești cu baba cloanța și prințesa din pădure mai frumos că ea. Apoi m-am gândit că bunica ar zice că El știe cel mai bine, că ce decide El e corect și că mă poate lovi trăsnetul chiar acolo în Biserică. Am zis de 10 ori tatăl nostru în semn de "îmi pare rău" și mi-am luat la revedere de la Doamne Doamne. Cât de ciudat era să îl vizitez, fără să fie și Bunica acolo.

Mă innecam de la tămâie dacă stăteam prea mult și  de aceea imi placea sa stua in curtea bisericii sa observ babutele, erau singure și vorba lui bunica foarte amărâte. Îmi doream să le iubesc, pentru că Doamne Doamne le iubea. El ne iubește pe toți. Babutele acelea mă întristau. Nu le voiam pe lângă mine. Vorbeau mereu de fii care nu erau acolo și de nepoți îndepărtați. Mi-era milă de ele. Nu știu nici acum ce crede Doamne Doamne despre milă. O să o întreb într-o zi pe tanti Maria, că ea le știe pe toate.  

  

 Ieșind din biserică, în fugă până la mama, care era la a doua țigară, am rugat-o să îmi dea lumânările. Mi-a dat doar 3, să mai avem și pentru data viitoare. Am intrat mai întâi la vii, că așa îmi spusese maica de la lumânări că se face. Se cinstesc vii și apoi morții. Am aprins o lumânare pentru vii, deși eu vroiam numai la morți. M-am dus apoi la morți. Am închis ușița după mine. Era doamna de la lumânări inauntru,era neagră și plină de bube pe față. Mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus, fetițo te-ai întâlnit cu dracu acolo? S-a uitat spre una din cele două lumanari pe care le aveam în mână. Doamna de la lumânări era ciudată. Mi-a mai zis să mă spăl cu busuioc și să beau vin sfințit în fiecare dimineață. M-am uitat la lumânare și nu știam la ce să mă gândesc. M-am gândit la Doamne Doamne. M-am gândit apoi la desenele la care ne uitam, m-am gândit la mama apoi mi-a părut rău că m-am gândit la mama, nu știam regulile morților, dacă m-am gândit la mama și ea încă trăia, ce însemna? Însemna că o să moară și ea? "Doamne Ajută-mă să nu moară" asta îmi repetăm în minte, apoi scuipam în sân cum o vazusem pe bunica și tremuram din toate încheieturile. Doamna cu lumânările se uita fix la mine. Când am pus lumânarea în locul special pentru lumânări, am simțit un miros de lămâie și scorțișoară. Doamne Doamne n-avea cum să mă ierte pentru toate, erau prea multe. Doamne Doamne nu uită. Am luat-o pe mama de mana si am pornit spre casa. Am fost si a doua si a treia zi. Si tot asa. De la un timp ii zaresc pe langa altar pe Dumnezeii lui tanti Maria. Le zambesc si fug la scoala.

"Poate oare omul să se ascundă în loc tainic, unde să nu-l văd Eu?, zice Domnul. Au nu umplu Eu cerul şi pământul?, zice Domnul.” (Ieremia 23, 23-24)