Întotdeauna mi-am
dorit să ajung medic. Din păcate tata nu a fost de aceeași părere. El a vrut să
mă fac inginer constructor, să îi construiesc halele în care avea să taie
porcii și vacile familiei. Îi era greu singur, mama îl părăsise când eu aveam 3
ani și sormea, Maria, 5. Am crescut greu, mai mult la mătușa Ecaterina, ce ne
bătea cu orice ocazie, dacă era ceva ce îi plăcea mai mult decât să ne bată,
era să ne amenințe cu bătaia “să vezi ce îți pun
eu pielea pe băț, copil împielițat ce ești/ da unde te crezi tu aici? Pe
mahala, de acolo de unde vine maică-ta? Aici e o casă respectabila” Tanti
Terina că noi așa îi ziceam fără să știe, avea și un soț, care nu prea vorbea
și care la un moment dat a murit. Noi copiii eram convinși că ea l-a omorât,
din bătaie, sau poate doar amenințarea i-a ajuns până la urmă la os. Între timp
am crescut și tanti Terina s-a piticit de tot. Îmi ajungea până la umăr, încă
mă amenința cu bătaia, arunca cu bățul după mine prin curtea din strada Violetelor,
dar nu mă mai atingea cu adevărat, bine numai când bocea, știa că nu support să
plângă cineva și uite așa tot făcea ce își dorea din mine. Tata la 15 ani a
decretat că trebuie să îl ajut la măcelărie. Trebuie să învăț o meserie, în caz
că nu ajung inginer constructor. Am învățat să tai porci și viței, uneori și
găini, le primea tata cadou, Dumnezeu știe de unde. Bine că n-am primit
niciodată un astfel de cadou, căci în mod sigur n-aș fi știut cum să
reacționez. “Ah nu trebuia, mulțumesc mulțumesc, ce e?
Ah o găina? Și e vie. O cheamă Blândica, cu siguranță o tai imediat ce
ajung acasă pe Blândica, cel mai frumos cadou pe ziua de azi”
Am dat și la facultate. Și la medicină și la Construcții. Am
intrat din prima la construcții. Tata exploda de mândrie, toate meditațiile pe
care mi le plătise și tot timpul pe care îl pierduse cu mine, toate seriile
acelea în care îmi explicase el însuși sensul vieții unui om, cum te naști ca
să muncești, ca să îți poți întreține copii, ca aceștia să ducă o viață mai bună
ca a ta. Am aflat mai târziu că tata suferea de aceeași boală de care suferă
majoritatea părinților români - își construiesc altare de martiri unde se ard
de vii în fața icoanei propriilor copii.
Își găsesc scuze și rasplate în ei. Noi suntem salvarea părinților noștrii și
le purtăm și crucile pline de sângele porcilor tăiați toată ziua în hala din
cartier. Maria mai puțin, căci ea era fata, dar eu, Toma Negoiță, moștenitorul
familiei de fermieri și hoți de căi, eu aveam să duc ceva, nu știam încă ce, mai
departe, prin simplu fapt că eram bărbat. Mi-era ciudă pe sormea uneori. Ea era
mai liberă din anumite puncte de vedere. Tata pentru că era un tată adevărat,
deci un misogin perfect nu se aștepta la prea multe de la ea, doar să spele, să
calce și să gătească și era mulțumit, el da, ea nu. Ea mereu și-a dorit mult
mai multe pentru ea. Uneori aveam impresia că nu ne suportă, nici pe mine, nici
pe tata. Se închidea în camera ei când venea de la școală și ieșea abia seara
când ne făcea ceva repede de mâncare și pleca apoi de fiecare dată să se
plimbe, mai ales când era lună plină, că și cum luna i-ar fi dat forță să ne
mai facă față o zi, o săptămâna, o lună, nouă familiei ei de bărbați, bădărani
și lipsiți de orice fărâmă de feminitate. A dat și Maria la facultate, cu doi
ani înaintea mea, cum era și natural. A intrat la limbi străine. Tata a
cinstit-o pentru prima dată cu un pahar de vin, la masa bărbaților. Maria l-a
refuzat politicos și și-a turnat un păhărel de țuică. Tata a râs cu lacrimi și
a mângâiat-o pe părul negru, al mamei. Când am intrat și eu la facultate eram
oficial singurii din familie cu cele mai înalte studii. Veneau verișori
îndepărtați să ne întrebe banalități, dar banalități ridicate la rang de
decizii de viață. Ce să fac, să mă însor cu ea? Păi o iubești?, întreba Maria.
Ce are a face? E drăguță. O văd făcând copii frumoși și femei dup-aia există
berechet. Deci voi ziceți să o iau, nu? Ah ce m-aș face fără voi? Nu degeaba
ați făcut amândoi facultate”. Ai fi zis că pentru familia noastră extinsă eram
un fel de mici zei.
Prin ultimul an de facultate dA©jA nu mai stăteam pe
acasă, mai mult la cămin, îmi făcusem o prietenă din Focșani, o chema Diana,
era blondă și înaltă. Frumoasă de picai, dar și inteligentă. Când ne-am
întâlnit cu sormea din întâmplare prin oraș pe la Romană, a fost atât de
surprinsă că mi-a zis,”Tine de ea, că nu cred că îți mai dă Dumnezeu.” A avut
dreptate. Ne-am despărțit până la finalul facultății. I-am zis că nu ne mai
dorim aceleași lucruri. Eu o doream pe Ana Mihalașcu, o altă blondă din
cartier, voluptoasă și temperamentală.
În anul în care am
terminat eu facultatea a început și tata să bea. Bea mult. Avea o femeie, și eu
și Maria știam de ea, căci lumea bârfea, dar tata nu o adusese niciodată până
atunci acasă. Era o țigancă ce nu putea avea copii, divorțată de mulți ani și
amărâtă, vorbea stâlcit românește și lumea bârfea că tata îi dăduse bani să își
deschidă florărie. În anul acela țiganca s-a mutat de tot cu noi în casă. Nu
era femeie rea, îngrijită, trabaluia prin casă toată ziua și nici fraieră nu
era, îi mergea foarte bine florăria. Nu știu dacă îl iubea, dar cu siguranță îl
respecta, îl și bălăcărea, că doar nu ar mai fi avut haz traiul lor, fără
scandal de mahala. Maria n-a putut suporta, în mai puțin de două luni și-a
găsit coleg de apartament și s-a mutat în zona Tineretului, chiar aproape de
parc. Eu am terminat facultatea, dar am terminat-o cu greu. Am copiat la
majoritatea examenelor, am dat ciubuc cui trebuia. Până la urmă am terminat,
dar nu mi-am găsit de muncă. Eram fascinat încă de Ana Mihalașcu, deși îmi
dăduse papucii cu câteva luni în urmă. Eram în căutări. Dădusem de veste. Așa
ziceam oricui mă întreba, neam sau prieten. Bineînțeles, toți credeau că sunt
extrem de important, că am o mie de relații, și că în scurt timp o să îmi
găsesc ceva. Asta pentru că aveam mulți tovarăși de prin cartier. În timp toți
ajunseseră într-un fel sau altul să trăiască luni sau ani într-o închisoare,
mai aproape sau mai departe de casă, la Jilavă sau la Porți. Ne înțelegeam
bine, dar nu i-am vizitat niciodată.
Când am văzut că nu îmi găsesc de lucru, m-am apucat de
meditații. Credeam că îmi plac copiii. M-am înșelat. Nimic pe lumea aceasta nu
e mai crunt ca un copil la pubertate. Nu numai că miroase, dar pare că Dumnezeu
nu s-a îndurat să îi dea minimul de minte, el chiar crede că cineva, oricine,
de altfel ar putea înghiți faptul că i-a mâncat câinele tema, iar eu eram,
vorba aceea, doar proful de mate, de acasă. Nu aveam în de-ajuns de mulți
copiii că să îmi pot permite chiria unui apartament, de orice fel, de aceea
continuam să stau cu Fatima, așa o cheamă pe mama mea vitregă, țigăncușa, nume
predestinat de altfel, de florăreasă de success și cu tata. Tata vânduse hala,
jumătate de bani îi dăduse Măriei, cred că dintr-un fel de rușine, doar de ea
îi era rușine și jumătate îi jucase la pacanele. După vârsta de 50 de ani
viciile nu s-au rușinat să îl invadeze din toate părțile. Mi-era greu să
înțeleg ce anume îl făcuse să aștepte atâția ani, părea că în sfârșit se eliberase
de toate greutățile lumii și le ascunsese în păhărele de vin începute de prin
miezul zilei, pe care și le vărsa cu încăpățânare pe gât până seara târziu.
Între timp Fatima ajunsese să întrețină casa și îl convinsese să se și însoare
și să îi cedeze casa, tata cu stropul de luciditate pe care îl mai avea mi-a
dat mie și Mariei jumătate de casă și Fatimei restul. Maria din acel moment,
n-a mai călcat niciodată în curtea în care copilărisem împreună, eu în schimb
îmi petreceam acolo mai tot timpul.
Mă împrietenisem cu tata la băut și seara când mă întorceam
de la meditații beam amândoi care mai de care mai abitir. Cu ce scop? N-am
idee, așa simțeam. Simțeam că trebuie să mă răzbun pentru toată facultatea
aceea insipidă și inodoră, pentru toate lecțiile de matematică pe care mi le
injectasem la propriu în venă spre a putea rezista încă o noapte și încă una,
până la examenul de admitere. Eram cel mai școlit din curtea școlii și seara
uneori venea Fatimă să mă controleze, să nu mor innecat cu propria-mi vomă.
Totuși nu era chiar totul gri. Când câștigam bănuții de pe
meditații, jumătate îi dădeam la curve. Mă duceam de vineri până duminică. Cel
mai mult îmi plăcea de Jenni. Era blondă și tristă mereu. Vorba aceea” blondă
și tristă cum ne plăceai noua” Stiam de la cucoana Luiza,
că are o fată de 12 ani, de întreținut și că nu locuiește în cartier. Îmi
plăcea pentru că pe cât de tăcută era, pe atât de convingătoare era în pat. Nu
se dădea în lături de la nimic, părea că pentru ea, acolo începea și se sfârșea
tot, sau tot ce conta. Acolo în patul acela cu saltea tare, de la Ikea îmi
lăsăm bărbăția o data pe luna, că doar atât îmi permiteam. Asta până într-o
vineri când am cerut-o ca de obicei, și nu mai era. Mi-amintesc că inițial m-am
enervat, cum mi-e firea și apoi am plecat din bordelul de pe strada Olarilor,
unde nu aveam să mă mai întorc. M-am gândit la Jenni și la fetița ei care
deja era adolescentă, trecuse de blestemul pubertății și mi-am imaginat-o
pe blonda mea tristă în bucătărie pregătindu-I ceva de mâncare. Dintr-o dată
mi-a venit cheful de o plimbare prin Tineretului, poate chiar să o văd pe
Maria, că n-o mai văzusem de un an aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu