Dezbrac incet dar sigur zidul de lut din jurul sufletului tau.
Imi rotesc ochii de doua ori seducator... intarzii ritualul pentru a-l amplifica.
Zidul este gol. In sfarsit. Si acum a venit momentul sa caut.
Aveam mai demult un fel de cheie de hartie, dar la nervi am aruncat-o pe foc. Acum trebuie sa gasesc lacatusul, sa imi faca alta cheie. Si ah... cat timp pierdut... ah cata nebunie, pentru o simpla cheie de hartie... Am gasit vizorul totusi. Am la ce sa ma uit cat lacatusul lucreaza de zor. Vizorul asta este cam ciudat caci imi arata imagini contradictorii... imi arata vise, dar pline de trufe mici ale fricii impamantenite atat de puternic. Imi arata amintiri...dar amintiri vagi... si ce se sterilizeaza pe zi ce trece. Amintirile sterpe ale vietii trecute. Imi arata... speranta... asta da... vad pasuni intregi de speranta. Si acolo... din speranta aia am sa cos in sufletul tau... vise fara trufe. Vise crem si mov. Ce cresc singure primavara si toamna. Ce se hranesc cu soare si carti si filme, ce se invart intre flori de mac si se destrama repede, dureros, dar nu letal. Vise ce mor si cresc altele in loc.
Lacatus, grabeste-te... Lacatusul linistit... imi lasa jumatate de cheie pe masa... doamna... stii ceva? Deja am stat mai mult... am stat peste program. Ne vedem luni. "Lacatus, te rog nu ma lasa asa... cu ea incompleta, te platesc dublu". Timpul meu nu e de vanzare, doamna. Luni, asta daca mai vreti. Lacatusul pleca... iar eu.. iar eu cum sa stau sa privesc pe vizor pana luni? Luni e departe. Luni nici nu exista cand azi e vineri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu