Colecționam pietre în tinerețe. Pietre mici, rotunde și albastre.
Le purtăm în ghiozdan cu mândria mascată a unui mare colecționar.
Nu mă plângeam pe atunci. Nici de dureri de spate, nici de zimți ce-mi se ridică pe șira spinării.
Nu mă durea nimic niciodată.
Din când în când mă opream la câte un semafor și luam între degete una perfectă. Nici perfect rotundă, Nici perfect albastră, dar perfectă. Era a mea cu totul.
Mai nou, colecționez cuvinte. Le păstrez pe trupu-mi bronzat ca pe niște tatuaje semi-permanente. Unele mă ard. Aș zbiera, dar colecționarul din mine mă oprește. Colecționarul din mine s-a pervertit la societate.
Am cules în drumul meu pietre albastre și rotunde, pietre mici și perfecte și cuvinte.
Mi-au rămas cuvintele. Încă nu zbier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu