Fețele Rubiconului

O creatură părea că se cufundă în el, dădea din brațe până ce picurii din Rubicon se ridicară, si treziră o reacție fizică imediată - Pielea-i de pe brațe se încreți. Așa ceva nu se întâmpla niciodată aici, trupu-i era simbolic. Era năucit. Rubiconul era incolor și curgea împotriva naturii. A atins materia și s-a speriat. Rubiconul se dă. Îl avea pe mâini în bucățele mici, pe care le numi instinctiv picuri. Erau picuri multe multe, picuri ce formau Rubiconul de pe mâinile lui, dar erau și mai multe cele ce curgeau fără oprire. Era diferit de tot ce cunoscuse el. Trezea haos și viață. Dintr-o data se trezi din cap până în picioare plin de picuri, plin de Rubicon

Creatura părea un crocodil, dar fără coadă și cu brațe și picioare umane. Asta era- un alt tip de crocodil. Se uită cu atenție la ea, avea o coamă lungă și neagră, ca de cal și ochii, ochii păreau diferiti de ai animalelor pe care le cunoștea el, păreau asemănători cu ochii bătrânei, doar că mai clari, mai verzi. Simțea nevoia să îi vorbească. Se aruncă în Rubicon, căci în grădină cum nu existau nici timpul și nici spațiul, nu cunoasteau aici viețuitoarele frica. Se aruncă în miile și miile de picuri și simți cum nu mai putea păstra controlul asupra membrelor lui. Iarăși un lucru nou pentru el. Auzi o voce- E timpul să vii Acasă. Se așeză la masă așa cum se așezau în fiecare seară. El le povestea despre copii Lui, despre cât de frumoși și de buni sunt. În seara aceea tot despre copii Lui le spunea, dar despre copii pe care îi pierduse 

 -              Știi cum m-am hotărât să fac grădina asta ? Aici sunt cât de aproape pot fii de ei....  Într-o zi am descoperit că parte din copii mei dispăruseră, credeam că se joacă, i-am căutat cum te-am căutat și pe tine azi, insa au revenit la mine prea târziu, deja luaseră forme diferite, erau alții mereu, ceva înăuntrul lor îi schimbase. A trebuit sa ii alung. S-au stabilit dincolo de Rubicon. Nu puteam să ii urmez,  dar m-am dus cât de aproape am putut. Și totuși...la ei e mereu haos, aici e mereu ordine. Ei mănâncă animalele și uneori se mănâncă între ei, dar doar ca să revină la alte forme, căci ei ca și Mine nu pot dispărea. Se tem, dar se și hrănesc din Rubicon.

Nu era nevoie ca Omul sa zica ceva. El stia.

-               Da îi vom da o șansa ei, căci știu că ai nevoie de ea.  E fiica mea, dar nu va mai fii din plamândirea mea ci din a ta. Ea va simți mereu mai multe ca tine, căci ea este aici de la începutul timpului. Ea simte, înainte de toate simte. Ea a văzut ambele fețe ale Rubiconului și deși nu și le va aminti, le va intui. Ea are în ea decăderea fraților ei. Ai grijă cu ea și de ea.” 

De aici totul e cuprins într-o altă poveste mai veche și mai înțeleaptă