marturii

 Stâlpi pe care o cioară se iubește cu alta.
 Stâlpi pe lângă care trece o domnișoară, pe nume Ana, în drumul ei spre o mașină, oarecare.
 Stâlpi pe care un oarecare el, ieșit dintr-un pub, îi îmbrățișează și le spune ce și-ar dori să ii poată spune ei.
 Stâlpi pe care oamenii străzii se ușurează.
 Stâlpi care sunt martorii revolutiilor, ai dezastrelor naturale.
 Stâlpi pe care se sprijină ea, plângând, după o despărțire în parc. O despărțire pentru un te iubesc, dar nu te mai iubesc ca înainte.
 Stâlpi martori ai zilei de ieri. Ai banilor furați din geanta doamnei Maria, casierița de la taxe și impozite.
 Stâlpi care aud toate conversațiile și care tremură de plăcere în fiecare zi și noapte când cade curentul în oraș.
 Stâlpi care se prind de existența noastră, natural, fără efort
 La un stâlp se ruga John azi noapte. I-am zis că noi nu ne rugăm la stâlpi, ne rugăm la Doamne Doamne.
 Eu un stâlp îl văd pe Doamne Doamne.
 Stâlpi care nu’s brazi.