porci in namol

ma ascund intr-o tehnologie incalcita. ma ascund in spatele unor statusuri pe retele sociale. ma ascund ranita in spatele unor sms-uri ratacite. ma ascund de teama sa confrunt adevarul, sa imi infrunt chiar temerile, sa desenez in namolul in care imi place sa ma adancesc din cand in cand cu capul inainte asemenea unui strut, sa ma ridic pe varfuri si sa ii strig unei mame care sufera, unei mame la care tin fara sa o cunosc, unei mame pe care o admir, pe care o compatimesc, pe care as vrea sa o ajut si mi-e imposibil sa ii strig- Stiu ca nu conteaza sprijinul meu, cuvintele mele, privirile mele sau lacrimile mele, absolut tot restul este irelevant, dar as vrea sa fiu langa dumneavoastra, as vrea sa pot sa fac ceva sa fiu acolo, sa fiu aici sa va sprijin, sa va ajut. Mi-e teama ca nu am cum, mi-e teama sa nu fiu inoportuna, sa nu fiu indrazneata, sa nu fac rau. mi-e teama sa ma ridic din namol pentru ca aici e frumos si cald, aici pot doar sa glasuiesc fara fapte marete, aici sunt in siguranta, un val de namol ma acopera mereu, mi-e cald si mi-e bine si pot sa zbier si zbier degeaba cand faptele mele doar tac. mimam indiferenta de teama. mimam indiferenta de teama de a actiona, de a trece de la vorbe la fapte. Mie mi-e teama pentru ca nu sunt pregatita sa infrunt realitatea, pentru ca ma doare, pentru ca m-a durut mai mult decat mi-am putut inchipui si daca pe mine m-a durut asa... cand am sa-mi intind eu mana unei mame ce plange, cand am sa-mi intind eu umarul ei... ei bine am sa ii simt un strop din durere si mi-e teama. Aici ne aduce teama asta- suntem cu totii porci lafaindu-ne in namol, ca doar ne place, ne e bine si nu ne doare.