singuratate din lipsa singuratatii

Regasesc singuratatea profunda in lipsa intimitatii. Regasesc singuratatea profunda in lipsa posibilitati de a fi singur. Imi intiparesc un zambet galben pe chip si tacerea imi da tarcoale acum, nu din afara cum obisnuia cu ani inainte, ci dinauntru.
O tacere mai rotunda, o tacere mai albastra si in ton cu iarna de afara. Mi-e frig, ma invelesc cu ea si tremur. Imi caut un coltisor al meu, nu-l regasesc nicaieri. Vorba inteleptului " Plecat-ai la plimbare..."

Mi-e teama sa nu dau gres. Mi-e teama sa nu zbor mai jos decat vreau, decat pot, decat sunt. Mi-e teama si teama asta trebuie taiata de la radacini. Atunci cand o sa ma dezvelesc de tacerea de iarna si februarie o sa vina... Atunci cand lumea se roteste cu doua zile mai putin. Atunci cand lumea toata e la umbra radacinilor mele vopsite de curand un rosu maroniu. Atunci cand teama mea e smulsa din radacini si tacerea se preface in zumzetul prietenelor mele in jurul bradului, razand, cantand, tremurand fiecare in felul ei si de dorul a altceva.
Tacerea mea se preface. Tacerea mea se face mica. Astept Craciunul si bradul gata facut. Astept noi taceri de primavara caci asta de iarna ma cam preface in turturi mici si delicati, ce se pot izbi oricand de ce a ascuns mosul sub brad.