De cand ma stiu am fost ceea ce pare a fi o feminista. Mi-amintesc ca ma suparam asa de rau cand baietii nu vroiau sa se ia la trante si cu mine. Ei organizau tot felul de batai in strada si eu aveam voie doar sa ma uit...bine asta pana cand l-am pus la pamant pe seful cel mare al gastii (aveam 12 ani si eram foarte puternica) de atunci m-au acceptat cu onoruri, eram chiar un fel de lider al gastii de baieti de pe strada Fagetului.
Cand am intrat la liceu erau doi baieti care ma tachinau mereu- stateau in banca a treia de la mijloc si ma tachinau mereu cu discursul acela care incepea cam asa parca ii si aud "Cum Madu, nu stiai ca fetele trebuie sa stea la cratita sa gateasca? Venitul la scoala e doar asa... de forma.. lasa ca in cativa ani ai sa vezi tu" iar eu mica si idealista ma enervam si ma contraziceam cu ei si pe cat ma agitam eu mai mult pe atat ei se amuzau. Era un joc si era amuzant.
Cand am intrat la facultate am realizat ca in facultatile de fete pe care le-am urmat erau mai multi baietii deghizati in fete de cat ti-ai putea imagina. Fetele isi bagau organele care le lipseau in tot si in toate cu o usurinta absolut naturala.
Eram cele ce deveniseram de la revolutia feminista- alunecam usor in a fi ei. Este bine? Nu stiu... stiu doar ca ca ma scoate mama din sarite- eu o intreb " de ce ai actionat asa? ea imi raspunde cu cea mai mare sinceritate - asa am simtit ca trebuie" In schimb daca as intreba-o pe sormea ea mi-ar raspunde- am facut o scurta analiza a pro's and con's am cantarit bine riscurile si cea mai eficienta si cost effective solutie pentru acel moment era cea pe care am ales-o. Suntem puternic rationale. Emotia e lasata intr-o umbra a fiintei noastre. Suntem slabe daca aratam o emotie puternica, mai ales la locul de munca. Sunt peste 50% de femei in industria x sau y sau in compania x sau y, dar dintre femeile acestea doar 10% isi fac simtita prezenta, restul stam usor mecanizate, usor speriate sa nu devenim vulnerabile. Tonul nostru nu e unul care educa, e unul care cearta. Cine e de vina? Unde e fundul meu neacoperit...caci imediat imediat trebuie sa iau toate masurile sa mi-l acopar..."
Cum am spus....cred ca am, sau mai bine zis mi se cuvin aceleasi oportunitati, poate chiar mai mari (caci daca facem bebici avem din prima 6 luni pauza) in cariera, doar ca fiecare oportunitate implica si un mic sacrificiu, unul tacut, pe care il ascundem de fiecare data cand iti masluiesti simtirile- "my poker face, my poker face is on" si pe toate le aruncam undeva in saculet. Lasa ca ajungem noi acasa... acolo putem deschide saculetul.
Tanara femeie se indreapta obosita spre casa, in buzunar ii atarna saculetul. Scoate cheile din geanta.. isi vede sotul/ prietenul/ familia. Si bum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu