firicele de nisip

cauti in nisip un cuvant nou. poate un cuvant cum e dor. sa exprime tot si sa lase loc de mai mult.

desenez in nisip cu un bat cules de langa un palmier batran. desenez un chip de copila, trist si gol.

ai chipul gol si sanii goi si se intampla din cand in cand sufletu' sa-ti fie gol.

si-l umplu eu cu o dara de nisip, de la Marea Neagra.
te oglindesti intr-un nisip aramiu si ai rochia alba, galbena deja si ai picioare lungi si negre si voce de sirena.
te oglindesti intr-un nisip aramiu si e toamna deja.
nici n-ai apucat sa iti scufunzi degetul mare in apa sarata,
nici n-ai apucat sa iti iei la revedere - abia la anul o vei revedea, caci e toamna deja.

construiesc in nisip un castel mic.
acolo deschid usa cu o cheie potrivita si gasesc in mijloc mormane de reviste necitite de veacuri.
arunc in mijlocul lor un caiet pe care-l pretuiesc cu totul si ma pregatesc sa ma arunc si eu, cand usa cea mica se inchide.
acolo imi pastrez caietul pe care il incepeam mai mereu scriind,
Amarillo.

ingrop in nisip picioarele-mi reci. zambesc. pozez si ma ridic.

cam asa e si in viata, cu picioarele-n nisip, inveti sa pozezi, chiar de ti-e frig, ti-e frica sau ti-e dor.

n-ai gasit in nisip cuvantul meu cel nou, dar ai gasit o imagine noua.