Sunt spatii goale pe care incerc sa le umplu. Sunt spatii goale in care ma plimb desculta. Intre cutii si intre pachete trimise de mama de acasa, intre lumini si intre geamate de durere se ascunde un mic omulet, nu e nici femeie nici barbat, e omuletul care iese la iveala de fiecare data cand viata m-acopera. E omuletul care ma surprinde cu dintii lui prea mari si cu nasul carn. E omuletul ce se ascunde in spatele televizorului si de fiecare data cand ma apropii mai mult de 5 m de el, dispare. E cel ce ma asteapta noaptea inainte sa ma culc, sa ma duca pe taramuri nebune, sa ma dea in leaganele utopiilor stramosilor mei si sa ma intoarca abia apoi in prezent. El e omuletul pe care nu il doresc, dar care pur si simplu apare de fiecare data cand nu ma pot privi in oglinda fara ca lacrimi sa imi apara pe obraz. El e omuletul in care mi se sfarama pietricele din suflet, el le lucreaza bine, le transforma si le preface in painici pe care le mananc dimineata la micul dejun. Nu stie ce e bine pentru mine, stie doar sa citeasca si sa redea exact exact, fara sa filtreze, fara sa transforme, fara sa interpreteze, el doar traduce ce vede in pietricele alea. Omuletul asta se tot ascunde, tot face glume, de multe ori e cu mine, uneori mai dispare... acum nu il vreau dar acum e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu