Virtute de femeie

Lacrimi imi pandesc virtutea de femeie ilustra si indemanatica. Lacrimi imi pandesc sufletul ce zbiara dupa libertate. Lacrimi imi pandesc fericirea carunta. Acum le vreau, pe obrajii mei, pe buzele mele, in coltul ochilor mei. Le doresc pe mine si nu in mine. Le doresc inafara mea, pentru ca inauntrul, stomacul se simte urmarit mereu, si e mereu crispat, si mereu ma cearta, inima e aproape innecata, respira printr-un pai, iar pancreasul secreta numai sosuri de rosii si de gem cu nuante verzui intinate de ele. Suntem toti cei ce sunt eu, panditi de ele. Suntem toti cei ce sunt eu, mancati de dinauntru spre inafara si totusi la suprafata nu vor sa iasa. Am zis sa sufar, sa strig, sa ma fac ca le storc una cate una, ca sa iasa la poarta trupului meu, dar nu, sunt bine impamantanite in tot ce ma doare, in tot ce ma goleste incet incet pe dinauntru. Si din cand in cand mai mint curat si simplu, si atunci una dintre ele creste mare mare.