e un cerc mai mititel, ce mi-l vedeam pe deget poate doar si poate un minunat inel. Nemasurat. Albastru.
si din cand in cand inel cercul meu cel mititel, facea tumbe dupa ei prin parcul din Cismigiu. Ii prindea de pantaloni, se arunca la randul lui, sezi culcat si uite asa, cercul meu se tot largea.
si am surprins un cerc vecin cum priveste cu un strop de curiozitate, poate, spre curtea mea din visul cel mai din spate.
se facea in vis asa ca saream un cerculet ce din cand in cand de mana ma prindea si uitam ca am o mana. Se facea ca era mic si-mi soptea din cand in cand, Eu sunt mic, tu fa-ma mare. Si-l puneam chiar sus pe umeri si il tineam la inaltime sa cuprinda cerculetul gatul meu de elefant. Si uitam ca mai am gat.
intr-o zi m-a trasnit, o idee mi-a venit si-am luat cercul mititel, cel ce e ca un inel. Nemasurat. Albastru.
si l-am pus incetisor intr-o oala de namol. L-am rotit, rotit in hora, pana n-a mai rezistat, si de drag si dor saracul in namol s-a scufundat.
si-am cuprins namolul in palme si cu el eu ochii mi-am spalat. De am uitat, singuratate, ce aveam eu mai drag.
Cerculetul s-a largit. M-a cuprins. M-a rasturnat. Mi-a soptit sa nu ma zbat. Sens nu face. Foc si soarta sa imi fie- si Albastru si Nemasurat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu