Copaci se imbratisau deasupra fruntii mele...
2 prieteni buni si singuratici ce isi rasfira bratele si ma ignora. Il strig indepartandu-ma-hey, nu iti mai amintesti de fruntea asta inalta? cu ea te-am lovit in primul an de facultate, cand ma intorceam din Cismigiu si m-am suit in carca ta, si m-am iubit dupa o frunza albastra, cu un barbat brunet si scund si te-am lasat apoi pentru 2 ani, si m-am intors tacuta si te-am lovit din nou cu fruntea mea, in coasta ta cea neagra. m-ai ignorat si atunci cum o faci si acum. Am strigat a disperare si m-am lasat sa cad usor, m-am chircit pe iarba din jur si lacrimi de aur au cazut in jurul tau. Iar tu ai facut ce faci mai bine. Ai tacut. M-a ridicat tacerea ta din iarba. M-a ridicat tacerea ta spre cer. M-a ridicat incetisor spre lumea ce vuia in jurul meu. Atunci ti-am observat intaia oara, prietenul de vizavi. M-am invartit in jurul vostru incet, nu mai stiam sa merg, nu mai stiam sa fiu, dar ma-nvarteam incet. Si atunci am regretat ultima oara acea frunza albastra si acel barbat plapand.
Ma intorc cu sufletul in cuie, ma intorc in carca ta, sa ma cari spre casa sa ma dai la stele sa ma dai la timpul cel dintai, sa ma reversi in mare si sa ma inveti ce stii tu mai bine, Sa ma inveti sa tac. M-am reintors la tine si deasupra fruntii mele, esti tu si prietenul tau. M-am reintors la tine si cutremur iar lacrimi de argint in jurul tau. M-am reintors la tine, ca sa ma inveti sa fiu. Si ma ignori din nou.
Sau poate asa stii tu sa ma inveti sa fiu din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu